Michael Ondaatje - Pacientul englez

— Avea două încărcături de declanşare, murmură el. Am avut mare noroc să pot smulge firele alea. Dă un telefon la comandament şi află dacă mai sunt şi alte bombe.

Îndepărtă soldaţii de lângă maşină, îşi întocmi un fel de bancă acolo şi ceru ca luminile să fie îndreptate spre ea. Se aplecă şi culese cele trei componente şi le aşeză la treizeci de centimetri una de cealaltă pe banca improviza. Acum îi era frig, şi mai suflă afară un fulg de căldură din trupul său. Privi în sus. În depărtare nişte soldaţi încă mai goleau bomba de exploziv. Scrise repede câteva notiţe şi îi înmâna unui ofiţer soluţia pentru noua bombă. N-o înţelegea în întregime, desigur, dar cel puţin urmau să aibă aceste date.

Când soarele intră într-o încăpere în care arde un foc, focul se stinge singur. Îl iubise pe lordul Suffolk, cu toate cunoştinţele lui stranii. Dar absenţa lui de aici, însemnând că totul depindea acum numai de Singh, făcu răspunderea lui Singh să se întindă peste toate bombele de acest tip din întreaga Londră. Se trezi dintr-o dată cu o hartă de responsabilităţi, un lucru, îşi dădu seama, pe care lordul Suffolk îl purta în permanenţă în caracterul său. Povara acestei răspunderi era aceea care, mai târziu, crease în el nevoia de a-şi alunga atât de multe din minte când lucra la o bombă. Era unul dintre acei oameni pe care nu-i interesează niciodată dansurile puterii. Se simţea stânjenit când trebuia să transmită încolo şi încoace planuri şi procedee. Se simţea capabil doar de cercetare, de aflarea unei soluţii. Când îl lovi realitatea morţii lordului Suffolk, îşi încheie misiunea la care lucra şi se înrola din nou în maşinăria anonimă a armatei. Se îmbarcă pe nava militară Macdonald, care transporta o sută de genişti către campania italiană. Aici fuseseră folosiţi nu numai la dezamorsarea bombelor, ci şi la construcţia de poduri, curăţarea dărâmăturilor, aşezarea de linii ferate pentru trenurile blindate. Se ascunse acolo tot restul războiului. Puţini îşi mai aminteau de sikh-ul din unitatea lordului Suffolk. Într-un an întreaga echipă fusese desfiinţată şi uitată, locotenentul Blackler fiind singurul care se înălţase în grad prin talentul său.

Dar în acea noapte, când Singh trecea cu maşina pe lângă Lewisham şi Blackheath către Erith, ştia că purta în el, mai mult decât oricare alt genist, cunoştinţele lordului Suffolk. Toţi se aşteptau ca el să devină viziunea înlocuitoare.

Încă mai stătea lângă camion când auzi sirena care însemna că trebuiau stinse lămpile. În treizeci de secunde lumina metalică fu înlocuită de semnalizatoare cu suit. aprinse în compartimentul din spate al camionului. Încăun atac aerian. Aceste lumini mai slabe puteau fi stinse repede când se auzeau avioanele. Se aşeză pe o canistra goală de benzină, înaintea celor trei părţi componente pecare le demontase din bomba de tip SC — două sute cincizeci de kilograme, şuierul semnalizatoarelor în jur părându-i zgomotos după tăcerea lămpilor cu arc.

Stătu privind şi ascultând, aşteptându-le să pocnească. Ceilalţi soldaţi, tăcuţi, la cincizeci de metri depărtare. Ştia că era în acel moment un rege, un păpuşar, putea ordona orice, o găleată de nisip, o prăjitură cu fructe pentru propria lui poftă, şi acei soldaţi care nu ar fi traversat un bar gol să vorbească cu el în timpul liber i-ar fi făcut acum pe plac. I se părea ciudat. Ca şi cum i s-ar fi înmânat un costum de haine prea larg, în care se putea tăvăli şi ale cărui mâneci le ţâra după el. Dar ştia că nu-i plăcea. Era obişnuit cu propria-i invizibilitate. In Anglia era ignorat în diversele cazarme prin care fusese, şi ajunsese să prefere acest lucru. Autosuficienţa şi izolarea pe care le aflase Hana în el mai târziu nu erau doar rezultatul faptului că luptase ca genist în campania italiană. Erau în aceeaşi măsură un produs al faptului că era un membru anonim al unei alte rase, parte a unei lumi invizibile. Îşi formase în propriul fel de a fi un sistem de apărare împotriva tuturor acestor lucruri, încrezându-se numai în cei care-i deveneau prieteni. Dar în noaptea aceea la Erith ştia că ar fi putut avea nişte fire legate de el, şi că acestea i-ar fi influenţat pe toţi cei din jur care nu aveau talentul său special.

Câteva luni mai târziu evadase către Italia, împachetase umbra maestrului său într-un rucsac, aşa cum îl văzuse făcând pe băieţelul îmbrăcat în verde de la Hippodrome [38] Hippodrome — teatru de estradă, sau circ. , în prima sa permisie de Crăciun, lordul Suffolk şi domnişoara Morden se oferiseră să-l ducă la o piesă de teatru englezească. El alesese Peter Pan, iar ei, amuţiţi, încuviinţaseră şi se duseseră cu el la un spectacol asurzitor, plin de copii. Purta cu el asemenea umbre de amintiri când se culca în cortul lui alături de Hana în micuţul orăşel de munte din Italia.

Dezvăluirea trecutului său sau a unor anumite trăsături ale firii sale ar fi fost un gest prea strident. Aşa cum nu se putea niciodată întoarce spre ea s-o întrebe ce motiv adânc provocase această legătură dintre ei. O îmbrăţişa cu puterea aceleiaşi iubiri pe care o simţise pentru acei trei englezi ciudaţi cu care mâncase la masă, care îi urmăriseră încântarea şi bucuria şi uimirea când băieţelul în verde îşi înălţase braţele şi zburase în noapte, departe, sus deasupra scenei, întorcându-se apoi s-o înveţe asemenea minuni şi pe fetiţa din familia de pământeni.

În noaptea de la Erith, luminată de semnalizatoare, se oprea ori de câte ori se auzeau avioanele şi, una câte una, torţele de sulf erau cufundate în găleţi cu nisip. Stătea în bezna zumzăindă, mutându-şi scaunul ca să se poată apleca, apropiindu-şi urechea de mecanismele ticăitoare, cronometrându-le încă bătaia, încercând să le audă peste vibraţia avioanelor germane de vânătoare de deasupra.

Apoi ceea ce aştepta se întâmplă. După exact o oră regulatorul se declanşa şi capsa detonantă explodă. Îndepărtarea principalei încărcături de declanşare activase un percutor nevăzut care pusese în acţiune o a doua încărcătură de declanşare. Aceasta fusese programată să explodeze după şaizeci de minute — cu mult după ce un genist şi-ar fi închipuit în mod normal că bomba era dezamorsată şi inofensivă.

Acest nou mecanism avea să schimbe în întregime modul de lucru în unităţile aliate de eliminare a bombelor. De acum înainte, fiecare bombă cu acţiune întârziată avea să poarte în ea ameninţarea unei încărcături adiţionale de declanşare. Nu mai era posibil ca geniştii să dezamorseze o bombă numai prin înlăturarea mecanismului detonator. Bombele vor trebui să fie dezamorsate lăsând detonatorul neatins. Cumva, mai înainte, înconjurat de lămpile cu arc şi în furia sa, smulsese cel de-al doilea detonator, retezat dincapcana pe care o întindea. În întunericul sulfuros de sub atacul aerian, fusese martor fulgerului alb-verzui de mărimea unei mâini. Sosit cu o oră întârziere. Supravieţuise doar dintr-o pură întâmplare. Se îndreptă din nou spre ofiţer şi spuse: „Am nevoie de încă un detonator, să mă asigur”. Aprinseră din nou torţele semnalizatoare în jurul său. Din nou lumina inundă cercul său întunecat. În noaptea aceea continuă să testeze noile detonatoare încă două ore. Întârzierea de o oră a exploziei se dovedi a fi o trăsătură constantă.

Îşi petrecu aproape toată noaptea la Erith. Dimineaţa se trezi înapoi la Londra. Nu-şi aminti drumul de întoarcere. Se sculă, se duse la masă şi începu să schiţeze structura bombei, încărcăturile de declanşare, detonatoarele, întreaga problemă a modelului ZUS-40, de la detonator până la inelele de amorsare. Apoi acoperi schiţa de bază cu toate liniile de intervenţie posibile pentru a dezamorsa bomba. Fiecare săgeată trasată cu precizie, textul scris clar, aşa cum fusese învăţat.