Mihail Bulgakov: Maestrul şi Margareta

— A aprins făcliile… strecură printre dinţi, în tonul lui Yeshua, Pilat, şi ochii îi scînteiară.

— Chiar aşa, urmă Yeshua, mirîndu-se oarecum cît de bine informat era procuratorul; m-a rugat să-i spun ce gîn-desc despre stăpînire. II interesa nespus.

— Şi ce ai răspuns? întrebă Pilat. Vrei să zici, poate, că ai uitat ce i-ai spus atunci? Şi în tonul procuratorului nu se mai desluşea nici o speranţă.

— Printre altele, i-am spus, mărturisi arestatul, că orice stăpînire e o silnicie, o asuprire a omului şi că va veni ziua cînd nu va mai fi nici stăpînirea cezarilor, nici o altfel de stăpînire. Omul va păşi în împărăţia adevărului şi a dreptăţii, unde nu va mai fi trebuinţă de stăpînirea nimănui.

— Mai departe!

— Mai departe nu a mai fost nimic, preciza arestatul; în casă s-au năpustit nişte oameni, care m-au legat şi m-au dus la închisoare.

Străduindu-se să nu-i scape nici o vorbă, secretarul înşira repede cuvintele pe pergament.

— N-a fost, nu este şi nu va fi niciodată pe faţa pămîn-tului o stăpînire mai măreaţă şi mai minunată pentru oameni ca aceea a împăratului Tiberiu! Glasul frînt, bolnav, al lui Pilat se amplifică. Procuratorul se uita nu se ştie de ce cu ură la secretar şi la escortă. Şi nu tu, criminal smintit, eşti cel chemat să-ţi spui părerea în această privinţă. Scoateţi escorta din balcon! zbieră deodată Pilat şi, întorcîndu-se spre secretar, adăugă: Lasă-mă între patru ochi cu criminalul, e vorba de un proces politic!

Soldaţii din escortă îşi ridicară lăncile şi, bocănind ritmic cu potcoavele încălţărilor, ieşiră din balcon în grădină, urmaţi de secretar. Un timp, doar cîntecul apei din havuz tulbură tăcerea de sub colonadă. Pilat privea cum pe deasupra ţevii subţiri din havuz apa se umflă treptat formînd un fel de tipsie, cum se destramă marginile acestei tipsii, cum cade apa în şuviţe.

Cel dintîi vorbi arestatul.

— Faptul că am stat de vorbă cu tînărul acela din Kiriat pare a fi pricinuit o nenorocire. Presimt, hegemon, că i se va întîmpla ceva rău şi mi-e tare milă de el.

— Cred, îi răspunse procuratorul cu un zîmbet ironic, ciudat, că mai este pe lumea asta cineva, de care ar trebui să-ţi fie milă mai mult decît de Iuda din Kiriat, şi care va avea o soartă cu mult mai rea decît Iuda!… Aşadar, Marcus-Moar-tea-Şobolanilor, călău din convingere şi cu sînge rece, oamenii care, după cum văd — procuratorul făcu un gest spre chipul maltratat al lui Yeshua —, te-au bătut pentru predicile tale, tîlharii Dismas şi Hestas, care împreună cu complicii lor au omorît patru soldaţi, şi, în sfîrşit, Iuda, trădătorul acela mîrşav — sînt cu toţii oameni buni, după tine?

— Da, urmă răspunsul.

— Şi va veni împărăţia adevărului?

— Va veni, hegemon, întări cu convingere Yeshua.

— Nu va veni niciodată! zbieră pe neaşteptate Pilat, cu un glas atît de înspăimîntător, încît Yeshua se dădu înapoi. Tot aşa, cu mulţi ani în urmă, Pilat strigase călăreţilor săi în Valea Fecioarelor: „Spintecă-i! Taie-i! Uriaşul Marcus-Moar-tea-Şobolanilor a căzut în mîna duşmanului!” Procuratorul mai ridică glasul, spart de comenzile strigate altădată, aşa încît cuvintele să-i fie auzite în grădină: „Criminal! Criminal! Criminal!” Apoi, cu vocea scăzută, întrebă: Yeshua Ha-Nozri, tu crezi în puterea vreunor zei?

— Dumnezeu este unul, răspunse Yeshua, cred în El.

— Atunci, roagă-te lui! Roagă-te mai cu osîrdie! Deşi… — aici glasul lui Pilat se frînse — asta nu are să te ajute. Nevastă ai? întrebă apoi Pilat, melancolic, fără să înţeleagă ce-i cu el.

— Nu, sînt singur, nu am pe nimeni.

— Odios oraş, mormăi pe neaşteptate procuratorul şi umerii îi tresăriră ca şi cînd s-ar fi înfiorat; apoi îşi frecă mîi-nile, spălîndu-le parcă: Dacă ai fi fost înjunghiat înainte de a te fi întîlnit cu Iuda din Kiriat, chiar că ar fi fost mai bine. — Ce-ar fi să-mi dai drumul, hegemon? îl rugă pe neaşteptate arestatul, şi glasul lui avu o nuanţă de nelinişte. Văd că vor să mă omoare.

O convulsie schimonosi chipul procuratorului care, în-dreptîndu-şi spre Yeshua ochii injectaţi, împînziţi de vinişoare roşii, glăsui:

— Socoti, nefericitule, că un procurator roman ar da drumul unui om care a vorbit ce-ai vorbit tu? O, zei! Sau crezi oare că sînt gata să-ţi iau locul? Nu împărtăşesc ideile tale! Şi, ia aminte ce-ţi spun: dacă din clipa asta mai scoţi un singur cuvînt, dacă mai vorbeşti cu cineva, atunci păzeşte-te de mînia mea! îţi repet: păzeşte-te!

— Hegemon…

— Taci! urlă Pilat, petrecînd cu o căutătură turbată rîn-dunica ce zburase din nou în balcon. Veniţi încoace! strigă el apoi.

Cînd secretarul şi escorta se întoarseră la locurile lor, procuratorul confirmă sentinţa de moarte dată de adunarea Micului Sinedriu criminalului Yeshua Ha-Nozri, iar secretarul notă cuvintele lui Pilat.

În clipa următoare, în faţa lui Pilat stătea Marcus-Moar-tea-Şobolanilor. Procuratorul îi dădu poruncă să-l predea pe nelegiuit şefului serviciului secret şi să-i transmită ordinul ca Yeshua Ha-Nozri să fie despărţit de ceilalţi condamnaţi, iar gărzii serviciului secret să i se interzică sub ameninţarea unei pedepse crunte orice discuţie cu Yeshua şi orice răspuns la întrebările acestuia.

La un semn al lui Marcus, escorta se strînse în jurul lui Yeshua şi-l scoase din balcon.

Apoi, dinaintea procuratorului se prezentă un bărbat de o rară frumuseţe, cu barbă blondă şi pene de vultur la coif. Pe piept purta podoabe de aur, reprezentînd capete de leu, pe centironul paloşului plăcuţe tot din aur, iar în picioare avea încălţări cu talpă triplă, strînse cu şireturi pînă la genunchi. Pe umărul stîng îşi aruncase o pelerină purpurie. Era legatul, comandant al legiunii.

Procuratorul îl întrebă unde se află în acel moment cohorta sebastiană. Legatul îl înştiinţa că această cohortă a îm- presurat piaţa din faţa hipodromului, unde sentinţa dată nelegiuiţilor va fi adusă la cunoştinţa poporului.

Atunci, procuratorul porunci legatului să desemneze din cohorta romană două centurii. Una din ele, sub comanda lui Marcus, va trebui să-i escorteze pe condamnaţi, carele cu cele necesare execuţiei şi pe călăi, în drumul spre Golgota, iar, o dată ajunsă acolo, să împresoare partea ei de sus. Cealaltă cohortă trebuia trimisă de îndată pe Golgota, să procedeze neîntîrziat la împresurarea locului. In acelaşi scop, adică pentru a asigura paza muntelui, procuratorul îi ceru legatului să expedieze într-acolo un regiment de cavalerie auxiliar — ala siriană.

Imediat ce legatul părăsi balconul, procuratorul porunci secretarului să invite la palat pe prezidentul Sinedriului, pe doi membri ai acestuia, precum şi pe comandantul gărzii templului din Yerushalayim, adăugind că roagă să se facă în aşa fel, ca, înainte de a ţine sfat cu toţi aceşti oameni, el să poată sta de vorbă cu prezidentul între patru ochi.

Ordinul procuratorului a fost îndeplinit prompt şi întocmai; soarele, care pîrjolea în acele zile cu o înverşunare nemaivăzută Yerushalayimul, nu apucase să ajungă la zenit, cînd pe terasa de sus a grădinii, în dreptul celor doi lei din marmură albă ce străjuiau scara, se întîlniră procuratorul şi Iosif Caiafa, marele preot al Iudeii, prezidentul ad-interim al Sinedriului.

În grădină stăruia o tăcere adîncă. Ieşind însă de sub colonadă pe terasa de sus, scăldată în soare, terasa unde se înălţau palmieri pe picioare gigantice de elefant şi de unde ochilor procuratorului li se deschise întreaga panoramă a odiosului Yerushalayim, cu punţile lui suspendate, cu cetăţile şi, mai ales, cu acea stîncă indescriptibilă, durată din marmură, cu solzi de dragon din aur curat în loc de acoperiş — templul Yerushalayimului — procuratorul, cu auzul său fin, surprinse departe, undeva jos, acolo unde un zid de piatră despărţea terasele inferioare ale grădinii palatului de piaţa oraşului, un fel de mîrîit înfundat, acoperit în răstimpuri de nişte vaiete sau strigăte slabe, subţiri.