Joanne Rowling - Harry Potter şi piatra filozofală

— Sunt un… ce? strigă Harry.

— Vrăjitor, asta am spus! făcu Hagrid şi se lăsă iar pe canapea, care se afundă şi gemu şi mai tare. Şi încă unul al naibii de bun! Mama şi tatăl tău te-au instruit puţin, cât ai stat cu ei! Cu o mamă şi un tată ca ai tăi, nici nu se putea altfel! Dar cred că a venit timpul să-ţi citeşti scrisoarea!

Harry întinse mâna să ia în sfârşit scrisoarea scrisă pe pergamentul gălbui, trimisă pe adresa:

Domnului Harry Potter

Coliba de pe plajă, parter

În largul mării.

Scoase scrisoarea şi citi:

HOGWARTS, ŞCOALA DE MAGIE, FARMECE ŞI VRĂJITORII

Director: Albus Dumbledore

(decorat cu Ordinul Merlin, Clasa I,

Mare Vrăjitor, Vârcolac-Şef,

Magician Suprem,

Confederaţia Internaţională a Vrăjitorilor)

Dragă domnule Potter,

Avem deosebita plăcere să vă informăm că aţi fost acceptat la Hogwarts, Şcoala de Magie, Farmece şi Vrăjitorii. Alăturat, vă trimitem o listă cu tot echipamentul şi cărţile necesare. Şcoala începe la 1 septembrie. Aşteptăm bufniţa dumneavoastră, nu mai târziu de 31 iulie a.c.

Cu deosebită consideraţie,

În mintea lui Harry explodară zeci de întrebări, ca nişte focuri de artificii. Nu se hotăra ce întrebare să pună mai întâi. După câteva clipe de nehotărâre, întrebă:

— Ce vrea să spună cu bufniţa mea?

— Pe toate Gorgonele! Cum de-am uitat? strigă Hagrid, bătându-se peste frunte, cu o forţă care ar fi doborât un cal şi o căruţă.

Dintr-un alt buzunar al jachetei sale, scoase o bufniţă adevărată, care ţinea în cioc un sul de pergament şi o pană de scris. Hagrid o luă şi, scoţând limba printre dinţi, mâzgăli cu greu ceva pe pergament. Harry reuşi să citească, deşi vedea scrisul răsturnat:

Stimate domnule Dumbledore,

Am înmânat scrisoarea lui Harry. Îl duc mâine să-şi ia toate cele necesare. Aici, vremea e groaznică. Sper că sunteţi bine.

Hagrid înfăşură la loc sulul, îl legă de piciorul bufniţei, ieşi la uşă şi o trimise în noaptea furtunoasă. Se întoarse şi se reaşeză, cu un aer absolut natural, ca şi cum ce făcuse era ceva foarte normal, ca şi cum ar fi vorbit la telefon!

Harry îşi dădu seama că rămăsese cu gura căscată şi o închise repede.

— Unde rămăsesem? întrebă Hagrid, dar în acel moment, Unchiul Vernon, încă alb de spaimă, înaintă spre foc.

— Nu merge nicăieri! reuşi el să articuleze.

Hagrid se încruntă.

— Hm, tare aş vrea să văd cum îl opreşte un Încuiat! zise el, dispreţuitor.

— Un ce? întrebă Harry amuzat.

— Un Încuiat! Aşa le zicem noi ăstora care habar n-au să facă vrăji! Şi îmi pare tare rău de tine că ai fost nevoit să trăieşti printre cei mai mari Încuiaţi de pe acest pământ!

— Când l-am acceptat printre noi, am jurat să punem capăt oricăror aiureli de genul ăsta! spuse Unchiul Vernon. Am jurat să stârpim în el orice fel de astfel de înclinaţie!

Auzi, vrăjitor!

— Aţi ştiut?! Aţi ştiut că sunt… vrăjitor? se miră Harry.

— Sigur că am ştiut! strigă Mătuşa Petunia. Cum să nu ştim, dacă soră-mea era cine era? Şi ea a primit o astfel de scrisoare şi s-a dus la şcoala aia, de unde venea în fiecare vacanţă cu buzunarele pline de picioare de broască şi cu ele preschimba ceşcuţele în şoareci! Numai eu ştiam ce este cu adevărat: un monstru, o ciudăţenie! Una, două, îi auzeai pe mama şi pe tata: Lily în sus, Lily în jos, nu mai puteau de mândrie că aveau o vrăjitoare în familie!

Se opri să-şi mai tragă suflarea, apoi continuă să turuie, ca şi cum toată viaţa aşteptase acest prilej să-şi verse focul:

— La şcoala de vrăjitori l-a cunoscut pe Potter ăla, cu care s-a măritat şi a plecat de-acasă! Te-au avut pe tine şi am ştiut întotdeauna că şi tu o să fii ca ei, tot aşa de… anormal! Apoi, a fost, scuză-mă, căsăpită şi noi ne-am pomenit cu tine pe cap!

Harry se făcuse alb la faţă:

— Căsăpită? Mi-aţi spus că a murit într-un accident de maşină!

— ACCIDENT DE MAŞINĂ! urlă Hagrid, ridicându-se de pe canapea şi făcându-i pe cei trei Dursley să se facă iar una cu peretele. Cum ar fi putut o simplă maşină să-i omoare pe Lily şi James Potter? Este o ruşine! Un scandal! Harry Potter să nu cunoască adevărul, când el e un erou pentru copiii din lumea noastră!

— Dar ce s-a întâmplat? nu scăpă Harry prilejul să întrebe.

Furia dispăru brusc de pe faţa lui Hagrid, în locul ei apărând îngrijorarea.

— Nu mă aşteptam chiar la aşa ceva, răspunse Hagrid, când profesorul Dumbledore mi-a spus că s-ar putea să am probleme să te aduc. Nu-mi închipuiam că nu ştii nimic… Ah, Harry, nu ştiu dacă eu sunt cel indicat să-ţi spună toate astea, dar cred că nu te poţi duce la şcoală fără să ştii!

Le aruncă o privire cruntă Unchiului Vernon şi Mătuşii Petunia.

— O să-ţi spun atât cât ştiu şi eu, că nu ştiu chiar tot, multe sunt învăluite în mister…

Se aşeză pe canapea, privi câteva clipe la foc şi zise:

— Totul începe cu cineva, pe nume… Dar e incredibil că nu-i ştii nici numele, toţi cei din lumea noastră îl ştiu!

— Numele cui?

— Ei bine, nu-mi place să-i spun numele, dacă pot să-l evit. Nimănui nu-i place.

— De ce?

— Mii de vârcolaci, Harry, oamenii încă se mai tem. E foarte greu să-ţi explic… vezi, tu, era un vrăjitor care… a devenit rău, atât de rău cât îţi poţi imagina tu, ba şi mai rău! Numele lui era…

Hagrid înghiţi în sec, dar cuvintele refuzară să se facă auzite.

— Nu, nu pot să-l pronunţ! Cap-de-Mort, na! se înfioră Hagrid. Să nu mă mai faci să-l spun a doua oară. Ei bine, acum douăzeci de ani, acest… vrăjitor căuta să îi atragă pe cât mai mulţi de partea lui. Şi a reuşit să atragă destui, pe unii de frică, pe alţii, fiindcă doreau şi ei puţin din puterea lui. Şi avea puteri nemăsurate! Urmară zile negre. Nu mai ştiai în cine să ai încredere, cu cine să te împrieteneşti… Se întâmplau lucruri groaznice. Câştiga tot mai mult teren. Cine i se împotrivea, era eliminat. Oribil! Ultimul loc sigur era şcoala de la Hogwarts. Dumbledore era singurul de care se temea Ştim-Noi-Cine. Nu îndrăznea să se atingă şi de şcoală. Oricum, nu în acel moment. Mama şi tatăl tău erau cei mai buni vrăjitori pe care i-am cunoscut vreodată. Primii la şcoală, pe vremea lor! E de mirare că Ştim-Noi-Cine nu a încercat să-i atragă de partea lui. Probabil din cauză că ştia că sunt foarte apropiaţi de Dumbledore, ca să-şi dorească să aibă de-a face cu magia neagră. Sau a crezut că îi poate convinge sau a vrut să-i înlăture din cale… Tot ce se ştie este că, acum zece ani, într-o noapte de Halloween, a apărut ca din senin la poarta casei voastre. Tu aveai doar un anişor şi… şi…

Hagrid se opri, scoase o batistă mare şi îşi suflă nasul, cu un zgomot ca de avertizor de ceaţă!

— Scuză-mă, dar i-am cunoscut pe părinţii tăi, cei mai cumsecade oameni care au existat vreodată… În fine, Ştim-Noi-Cine i-a ucis pe amândoi şi a încercat să te omoare şi pe tine. Vroia să scape de toţi din familia ta sau, cine ştie, poate că îi plăcea să ucidă. Oricum, n-a reuşit să te omoare. Nu te-ai întrebat niciodată de unde ai semnul ăla pe frunte? Doar nu e o tăietură obişnuită! Un blestem puternic le-a venit de hac mamei şi tatălui tău şi v-a spulberat casa, dar tu te-ai ales numai cu cicatricea asta! A mai omorât şi alţi câţiva vrăjitori vestiţi ai timpului — McKinnons, Bone, Prewett — dar tu, deşi bebeluş, ai supravieţuit! De-aia eşti faimos, Harry!