Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

— Cine sunteţi?

— Ţi-am spus deja. Sunt profesorul Dumbledore şi predau la o şcoală care poartă numele de Hogwarts. Am venit să-ţi ofer un loc la şcoala mea… la noua ta şcoală, dacă vrei să vii.

Reacţia lui Cruplud fu mai mult decât surprinzătoare. Sări din pat şi se îndepărtă de Dumbledore, mergând cu spatele şi arătând mânios.

— Pe mine nu mă păcăliţi! De fapt, aţi venit de la azilul de nebuni! „Profesor”, da, cum să nu. Ei bine, n-am de gând să vin, aţi înţeles? Baborniţa ar trebui dusă la azil. Nu le-am făcut nimic lui Amy Benson şi Dennis Bishop, întrebaţi-i şi or să vă spună şi ei acelaşi lucru!

— N-am venit de la azilul de nebuni, spuse Dumbledore răbdător. Sunt profesor şi o să-ţi vorbesc despre Hogwarts, dacă o să te linişteşti şi o să stai jos. Bineînţeles, dacă nu vrei să vii la şcoala noastră, nu te obligă nimeni să o faci.

— Tare mi-ar plăcea să vă văd încercând, zise Cruplud pe un ton batjocoritor.

— Hogwarts, continuă Dumbledore, ca şi cum nu ar fi auzit ultima replică a lui Cruplud, este o şcoală pentru copii cu abilităţi speciale.

— Nu sunt nebun!

— Ştiu că nu eşti nebun. Hogwarts nu este o şcoală pentru nebuni. Este o şcoală de magie.

Se lăsă tăcerea. Cruplud încremeni. Nu i se citea nimic pe chip, dar îşi muta privirea de la un ochi al lui Dumbledore la altul, de parcă ar fi vrut să-l surprindă pe unul dintre ei minţind.

— De magie? repetă el în şoaptă.

— Da, spuse Dumbledore.

— Deci… ce pot eu să fac este magie?

— Ce poţi să faci, de fapt?

— Tot felul de lucruri, zise Cruplud în şoaptă.

Un val de roşeaţă îi urcă dinspre gât, ajungându-i până în obrajii supţi; părea cuprins de febră.

— Pot să fac lucrurile să se mişte fără să le ating. Pot să oblig animalele să facă ce vreau eu, fără să le dresez. Pot să fac să li se întâmple lucruri rele oamenilor care mă enervează. Pot să fac să-i doară.

Îi tremurau picioarele. Se împletici şi se aşeză înapoi pe pat, holbându-se la mâinile lui şi stând cu capul aplecat, parcă rugându-se.

— Ştiam eu că sunt altfel decât ceilalţi, şopti el privindu-şi degetele care îi tremurau. Ştiam eu că sunt special. Am ştiut-o dintotdeauna.

— Ei bine, ai avut dreptate, spuse Dumbledore, care nu mai zâmbea, ci îl privea cu atenţie pe Cruplud. Eşti vrăjitor.

Cruplud îşi ridică repede capul. Era transfigurat: avea pe chip o expresie de fericire nebună, care în mod straniu nu-l făcea să pară mai chipeş; din contra, trăsăturile sale fine păreau să fi devenit mai aspre, iar expresia feţei era apropiată de cea a unei fiare.

— Şi dumneavoastră sunteţi vrăjitor?

— Da, sunt.

— Dovediţi-mi-o, zise Cruplud îndată, pe acelaşi ton poruncitor pe care îl folosise când spusese „Spuneţi-mi adevărul!”.

Dumbledore ridică din sprâncene.

— Dacă nu mă înşel şi accepţi să-ţi iei în primire locul la Hogwarts…

— Sigur că da!

— Atunci o să-mi spui „domnule profesor” sau „domnule” de acum înainte.

Pentru o fracţiune de secundă, expresia feţei i se înăspri, dar apoi spuse cu o voce surprinzător de politicoasă, aproape de nerecunoscut:

— Vă rog să mă scuzaţi, domnule. Domnule profesor. Voiam să vă rog să-mi arătaţi…

Harry era convins că Dumbledore avea să refuze, să-i spună lui Cruplud că urma să aibă destul timp pentru demonstraţii practice la Hogwarts şi că în clipa aceea se aflau într-o clădire plină de Încuiaţi şi drept urmare, trebuiau să fie cu băgare de seamă. Însă, spre marea lui mirare, Dumbledore îşi scoase bagheta din buzunarul interior al sacoului, o îndreptă către şifonierul dărăpănat din colţ şi o mişcă repede, cu un gest firesc.

Şifonierul fu cuprins imediat de flăcări.

Cruplud sări în picioare. Harry înţelese de ce urla îngrozit şi furios; acolo trebuia să fie tot ce avea; dar chiar în timp ce Cruplud se întoarse mânios spre Dumbledore flăcările dispărură şi şifonierul rămase neatins.

Cruplud se uită cu ochii mari când la şifonier, când la Dumbledore, apoi indică bagheta, cu o expresie lacomă pe chip.

— De unde pot să-mi iau şi eu aşa ceva?

— Toate la timpul lor, zise Dumbledore. Cred că sunt câteva obiecte care încearcă să iasă din şifonierul tău.

Într-adevăr, din dulap se auzea un zăngănit şters. Cruplud păru speriat pentru prima dată până atunci.

— Deschide uşa, spuse Dumbledore.

Cruplud ezită, apoi traversă camera şi deschise cu putere uşa şifonierului. Pe raftul cel mai de sus, deasupra unei bare pe care erau agăţate nişte haine ponosite, se afla o cutie mică de carton care se mişca şi zăngănea, ca şi cum înăuntru s-ar fi aflat nişte şoareci agitaţi.

— Scoate-o, zise Dumbledore.

Cruplud dădu jos cutia mişcătoare. Părea înfricoşat.

— În cutia asta se află cumva nişte obiecte care n-ar trebui să fie la tine? întrebă Dumbledore.

Cruplud se uită lung la Dumbledore, măsurându-l cu calm.

— Da, domnule profesor, bănuiesc că da, spuse el în cele din urmă, cu o voce perfect neutră.

— Deschide-o, zise Dumbledore.

Cruplud dădu capacul la o parte şi răsturnă conţinutul pe pat, fără să se uite la obiecte. Harry, care se aşteptase la ceva lt mai interesant, văzu o grămăjoară de lucruri obişnuite; printre ele se aflau un yo-yo, un degetar de argint şi o muzicuţă veche. Când scăpară din cutie, obiectele se opriră din tremurat şi rămaseră nemişcate pe pătura subţire.

— Să le ceri scuze proprietarilor de drept şi să le înapoiezi lucrurile, spuse Dumbledore calm, punându-şi la loc bagheta în buzunarul interior. O să aflu dacă n-o s-o faci. Te avertizez: la Hogwarts nu se tolerează furtul.

Cruplud nu păru deloc stingherit; se uita în continuare cu răceală la Dumbledore, cântărindu-l. Într-un târziu zise cu o voce lipsită de emoţie:

— Da, domnule.

— La Hogwarts, continuă Dumbledore, îi învăţăm pe elevi nu numai să practice magia, ci şi să o controleze. Până acum ţi-ai folosit puterile într-un mod care nu este predat şi nici tolerat la şcoala noastră, desigur, fără să-ţi dai seama. Nu eşti primul şi nici ultimul care se lasă purtat de puterea magiei. Dar trebuie să ştii că la Hogwarts pot avea loc exmatriculări, iar Ministerul Magiei… da, există un minister… pedepseşte şi mai sever încălcarea regulilor. Toţi noii vrăjitori trebuie să accepte regulile noastre când intră în lumea vrăjitorească.

— Da, domnule, spuse Cruplud din nou.

Era imposibil să-ţi dai seama ce gândea; nu i se citi nimic pe chip când puse micuţa colecţie de lucruri furate înapoi în cutia de carton. Când termină, se întoarse spre Dumbledore şi zise fără ocolişuri:

— Nu am nici un ban.

— Asta se poate rezolva foarte uşor, spuse Dumbledore, scoţând din buzunar un săculeţ de piele cu bani. La Hogwarts există un fond pentru cei care au nevoie de ajutor pentru a-şi cumpăra cărţi şi uniformă. S-ar putea să fii nevoit să-ţi cumperi manualele de vrăji şi restul lucrurilor la mâna a doua, dar…

— Unde se găsesc manuale de vrăji de cumpărat? îl întrerupse Cruplud, care luase săculeţul de piele plin cu bani fără să-i mulţumească lui Dumbledore, examinând acum un galion mare din aur.

— Pe Aleea Diagon, zise Dumbledore. Ţi-am adus o listă cu cărţile şi rechizitele de care ai nevoie. Pot să te ajut să găseşti tot ce îţi…

— Veniţi cu mine? întrebă Cruplud, ridicându-şi privirea.