Joanne Rowling - Harry Potter şi Prinţul Semipur

Harry ezită o clipă, apoi îşi dădu jos fularul de la gât şi, ignorând faptul că Ron rămăsese cu respiraţia tăiată, înfăşură cu grijă colierul în fular şi-l ridică.

— O să trebuiască să i-l arătăm doamnei Pomfrey, zise el.

Rotiţele minţii lui Harry se învârteau neîncetat, în timp ei ce mergeau în urma lui Hermione şi a lui Leanne. Tocmai intraseră pe domeniu când le vorbi, neputând să îşi mai ţină gândurile doar pentru el.

— Reacredinţă ştie de colierul ăsta. Era expus la „Borgin şi Burke” cu patru ani în urmă. L-am văzut cercetându-l când mă ascundeam de el şi de tatăl lui. Asta cumpăra când l-am urmărit în ziua aia! Şi-a adus aminte de colier şi s-a întors după el.

— Nu ştiu, Harry, spuse Ron pe un ton nesigur. O mulţime de oameni intră zilnic la „Borgin şi Burke”. Iar fata zicea că Katie l-a găsit în toaleta fetelor, nu-i aşa?

— A zis că îl avea la ea când s-a întors de la baie. Asta nu înseamnă că l-a găsit chiar acolo.

— McGonagall! spuse Ron prevenitor.

Harry îşi ridică privirea. Într-adevăr, profesoara McGonagall cobora în fugă treptele de piatră, înfruntând lapoviţa nemiloasă, pentru a le ieşi în întâmpinare.

— Hagrid mi-a spus că aţi văzut ce s-a întâmplat cu Katie Bell. Vă rog să veniţi chiar acum în biroul meu! Potter, ce duci acolo?

— Obiectul pe care l-a atins Katie, zise Harry.

— Dumnezeule mare! spuse profesoara McGonagall, luând colierul de la Harry şi părând speriată. Nu, nu, Filch, sunt cu mine! adăugă ea repede, când Filch traversă entuziasmat holul de la intrare, târându-şi picioarele şi ţinând Senzorul de Tăinuire ridicat deasupra capului. Du-i de îndată colierul ăsta domnului profesor Plesneală, dar ai mare grijă să nu-l atingi, ţine-l înfăşurat în fular.

Harry şi ceilalţi o urmară pe profesoara McGonagall la etaj, până în biroul ei. Ferestrele udate de lapoviţă zăngăneau în canaturi şi în cameră era destul de frig, în ciuda faptului că în şemineu ardea un foc vesel. Profesoara McGonagall închise uşa şi se aşeză repede la birou, pentru a sta cu faţa spre Harry, Ron, Hermione şi Leanne, care plângea în continuare în hohote.

— Ei bine? zise ea pe un ton tranşant. Ce s-a întâmplat?

Încercând să-şi controleze suspinele, Leanne îi povesti profesoarei McGonagall printre sughiţuri şi cu multe întreruperi cum se dusese Katie la toaletă la „Trei mături” şi se întorsese cu un pachet pe care nu scria nimic, cum aceasta nu păruse în apele ei şi cum se certaseră din cauza ideii de a livra obiecte necunoscute, ajungând să se bată pe pachet şi să rupă hârtia în care era ambalat obiectul. În momentul acela, Leanne fu copleşită de emoţii şi nimeni nu putu să mai scoată un cuvânt de la ea.

— În ordine, zise profesoara McGonagall, cu înţelegere. Leanne, te rog să te duci sus în aripa spitalului şi să-i spui doamnei Pomfrey să-ţi dea ceva ca să-ţi revii de pe urma şocului.

Când ieşi din cameră Leanne, profesoara McGonagall li se adresă lui Harry, Ron şi Hermione.

— Ce s-a întâmplat când Katie a atins colierul?

— S-a înălţat în aer, zise Harry, înainte ca Ron sau Hermione să apuce să spună ceva. Apoi a început să ţipe şi a leşinat. Doamna profesoară, vă rog, aş putea vorbi cu domnul profesor Dumbledore?

— Domnul director este plecat şi se întoarce luni, Potter, zise profesoara McGonagall, cu un aer surprins.

— Este plecat? repetă Harry supărat.

— Da, Potter, este plecat! spuse profesoara McGonagall pe un ton aspru. Dar te asigur că orice ai avea să-i spui dânsului despre acest episod înfiorător poţi să-mi spui şi mie!

Harry ezită pentru o fracţiune de secundă. Profesoara McGonagall nu era genul de persoană care te încuraja să-i faci confidenţe. Dumbledore părea mai puţin dispus să desfiinţeze o teorie, oricât de exagerată ar fi fost, în ciuda faptului că era mult mai timorant ca profesoara McGonagall din multe puncte de vedere. Însă acum era vorba despre o chestiune de viaţă şi de moarte şi nu era momentul să se teamă că avea să fie luat în râs.

— Doamna profesoară, eu cred că Draco Reacredinţă a fost cel care i-a dat colierul acela lui Katie.

Lângă el, Ron se frecă la nas, părând stingherit; în partea cealaltă, Hermione se mişcă pe loc, încercând parcă să se îndepărteze puţin de Harry.

— Potter, tocmai ai formulat o acuzaţie foarte gravă, zise profesoara McGonagall, revenindu-şi după câteva clipe de pe urma şocului. Ai vreo dovadă în acest sens?

— Nu, spuse Harry, dar…

Şi îi povesti cum îl urmăriseră pe Reacredinţă până la „Borgin şi Burke” şi despre conversaţia dintre Reacredinţă şi Burke pe care o auziseră.

După ce termină de vorbit, profesoara McGonagall păru puţin derutată.

— Reacredinţă a dus ceva la reparat la „Borgin şi Burke”?

— Nu, doamnă profesoară, n-a vrut decât ca Borgin să-i explice cum să repare ceva, n-a avut obiectul la el. Dar nu asta contează, problema este că a cumpărat ceva tot atunci şi cred că a fost vorba despre acest colier.

— L-ai văzut pe Reacredinţă ieşind din magazin cu un pachet ca acela?

— Nu, doamnă profesoară, i-a spus lui Borgin să-l păstreze în magazin pentru el.

— Dar, Harry, îl întrerupse Hermione, Borgin l-a întrebat dacă nu voia să-l ia cu el şi Reacredinţă a refuzat.

— Pentru că nu voia să-l atingă, este evident! spuse Harry supărat.

— Ceea ce a spus de fapt a fost: „Ce crezi că ar zice lumea dacă m-ar vedea mergând cu el în braţe pe stradă?”, zise Hermione.

— Păi, chiar ar arăta ridicol mergând pe stradă cu un colier după el, spuse Ron.

— Of, Ron, zise Hermione exasperată. Ar fi fost împachetat, ca să nu fie nevoit să-l atingă, ar fi putut să-l ascundă sub pelerină fără probleme şi nu l-ar fi văzut nimeni! Cred că obiectul pe care l-a reţinut la „Borgin şi Burke” era zgomotos sau de dimensiuni mari; ceva ce ştia că ar fi atras atenţia asupra lui, dacă ar fi mers cu el pe stradă… Şi în orice caz, continuă ea, ridicând vocea, înainte ca Harry să o poată întrerupe, l-am întrebat pe Borgin de colier, mai ţineţi minte? L-am văzut acolo când am intrat ca să aflu ce obiect reţinuse Reacredinţă. Şi Borgin nu mi-a spus decât preţul. N-a zis că ar fi fost vândut deja sau altceva de genul ăsta…

— Păi, era destul de limpede ce voiai să faci, şi-a dat seama imediat ce urmăreai. Bineînţeles că nu avea de gând să-ţi spună adevărul… şi oricum Reacredinţă l-ar fi putut comanda între timp.

— Destul! zise profesoara McGonagall iritată, când Hermione deschise gura pentru a-l contrazice pe Harry. Potter, apreciez faptul că mi-ai spus astea, dar nu putem să-l învinovăţim pe domnul Reacredinţă doar pentru că a fost în magazinul de unde s-ar putea să fi fost cumpărat colierul cu pricina. Am putea spune acelaşi lucru despre sute de oameni care…

— … asta am spus şi eu…, mormăi Ron.

— În orice caz, anul ăsta castelul a fost dotat cu nişte măsuri de siguranţă foarte dure şi nu cred că respectivul colier ar fi putut fi adus în şcoală fără ştirea noastră.

— … dar…

— … mai mult decât atât, spuse profesoara McGonagall, punând capăt oricăror alte discuţii, domnul Reacredinţă nu a fost în Hogsmeade azi.

Harry rămase cu gura deschisă, dezumflându-se.

— Dar de unde ştiţi, doamnă profesoară?

— Ştiu pentru că a avut ore de detenţie cu mine. S-a prezentat cu temele nefăcute la Transfigurare de două ori la rând. Acestea fiind zise, îţi mulţumesc că mi-ai împărtăşit bănuielile tale, Potter, zise ea, trecând pe lângă ei cu paşi mari, dar acum trebuie să mă duc în aripa spitalului şi să mă interesez de starea lui Katie Bell. Vă doresc o zi bună.