Isaac Asimov - Zeii înşişi

Nu însă pentru totdeauna. Soarele poate ridica vaporii de apă numai pentru că, într-un sens nuclear, şi el curge la vale. Curge la vale imens, mai mult decît ar face-o orice rîu de pe Pămînt, iar cînd se va termina, nu ştim cum l-am putea readuce sus.

Toate sursele de energie din universul nostru se epuizează. Nu putem face nimic. Totul curge la vale într-o singură direcţie şi putem forţa o temporară urcare înapoi, doar folosind avantajul unei < adîncimi > mai mari în vecinătate. Dacă vrem energie folositoare şi veşnică, avem nevoie de un drum care s-o ia la vale în ambele sensuri. Acesta e un paradox în universul nostru; este logic ca atunci cînd cobori într-o direcţie, să urci în direcţie opusă.

Trebuie oare să ne rezumăm doar la universul nostru? Să ne gîndim la para-univers. Şi el are drumuri care coboară într-o direcţie şi urcă în cealaltă. Ele însă nu se potrivesc cu drumurile noastre. Este posibil să existe un drum coborîtor din para-univers spre noi, care atunci cînd e parcurs de la noi spre para-univers, să coboare din nou, deoarece universurile au legi diferite de comportare.

Pompa de Electroni exploatează avantajele unui drum care coboară în ambele direcţii. Pompa de Electroni…”

Lamont reciti titlul articolului: „Drumul ce coboară în ambele direcţii.”

Căzu pe gînduri. Desigur, conceptul îi era familiar, ca şi consecinţele sale termodinamice. Dar de ce să nu examineze ipotezele? Orice teorie are un punct slab. Dacă ipotezele, prin definiţie considerate corecte,erau greşite? Care ar fi fost consecinţele dacă pornea de la alte ipoteze? Contradictorii?

Începu orbeşte, dar peste o lună încercă senzaţia aceea cunoscută oricărui savant ― nesfîrşitul clic-clic, pe măsură ce piese neaşteptate cad la locul lor, iar anomaliile se limpezesc… Era senzaţia Adevărului.

Din acel moment, începu să exercite presiuni asupra lui Bronowski.

― Mă duc iarăşi la Hallam, îi spuse într-o bună zi.

― De ce? ridică din sprîncene arheologul.

― Ca să mă refuze.

― Da, ăsta eşti tu, Pete. Eşti nefericit dacă n-ai necazuri.

― Nu-nţelegi! E important să refuze să mă asculte. Mai tîrziu, să nu poată să spună că l-am evitat, că ignora problema…

― Ce problemă? A descifrării para-simbolurilor? Nici nu există încă. Nu întinde coarda, Pete.

― Nu, nu-i vorba de asta ― şi nu mai adăugase nimic.

Evident, Hallam nu-i veni în ajutor; abia peste cîteva săptămîni găsi vreme să-l primească. Însă nici Lamont nu intenţiona să-l ierte. Intră în cabinet, îmbufnat şi pus pe harţă. Hallam îl primi cu chipul împietrit şi-l atacă direct:

― Despre ce criză este vorba?

― A apărut ceva, domnule, rosti plat Lamont, inspirat de unul din articolele dumneavoastră.

― Aha. Care anume?

― „Drumul ce coboară în ambele direcţii.” Cel prevăzut pentru revista Teen-age Life.

― Despre ce-i vorba?

― Consider că Pompa de Electroni nu coboară în ambele direcţii, dacă pot folosi metafora dumneavoastră, care, întîmplător, nu este o descriere corectă a celei de-a doua legi a termodinamicii.

― Ce vrei să spui? se încruntă Hallam.

― Vă pot explica cel mai bine, scriind ecuaţiile de cîmp pentru cele două universuri şi demonstrînd o interacţiune neglijată pînă acum în mod nefericit, după părerea mea.

Lamont se îndreptă direct spre tabla-thixo şi scrise ecuaţiile, în timp ce vorbea cu rapiditate. Ştia că Hallam va fi umilit şi iritat de o asemenea procedură, deoarece nu putea pricepe formulele. Lamont se bizuia pe asta.

― Ascultă, tinere, mormăi Hallam. N-am timp să mă angajez într-o discuţie amănunţită asupra unor aspecte din para-teorie. Trimite-mi un raport complet; acum, dacă poţi rezuma ceea ce vrei să spui, dă-i drumul!

Lamont se îndepărtă de tablă cu o expresie de vădit dispreţ pe chip şi rosti:

― Perfect. A doua lege a termodinamicii descrie un proces care, inevitabil, retează extremele. Apa nu curge la vale; ceea ce se întîmplă în realitate este egalarea extremelor de potenţial gravitaţional. Apa iese la fel de uşor şi în sus, dacă se află prinsă în subteran. Poţi obţine lucru mecanic din juxtapunerea a două nivele de temperatură diferite, dar rezultatul final va fi egalarea temperaturilor la un nivel intermediar; corpul cald se răceşte, iar cel rece se încălzeşte. Atît răcirea cît şi încălzirea sunt aspecte egale ale celei de-a doua legi şi, în condiţii optime, la fel de spontane.

― Nu mă învăţa pe mine termodinamică elementară, tinere. Ce doreşti? N-am timp de pierdut.

Fără grabă, Lamont continuă:

― Lucrul mecanic se obţine din Pompa de Electroni prin egalarea extremelor. În cazul acesta, extremele sunt legile fizice ale celor două universuri. Condiţiile care fac posibile aceste legi, indiferent de natura lor, trec de la un univers la celălalt şi finalul procesului va consta în două universuri în care legile naturale vor fi identice şi intermediare, comparîndu-le cu situaţia de acum. Deoarece acest lucru va produce schimbări necunoscute, dar fără îndoială masive, în acest univers, trebuie privită cu toată seriozitatea oprirea Pompelor şi anularea definitivă a tuturor operaţiilor.

La acest punct, Lamont se aştepta ca Hallam să explodeze, retezîndu-i orice încercare de explicaţie ulterioară. Într- adevăr, nu se înşelase. Hallam sări din scaunul care se răsturnă. Lovindu-l cu piciorul, făcu doi paşi spre Lamont.

Precaut, acesta se ridică.

― Idiotule, zbieră Hallam, clocotind de furie. Nu crezi că toţi cei de la staţie cunosc egalizarea legilor naturale? Îmi iroseşti timpul, spunîndu-mi lucruri pe care le ştiam de pe cînd tu n-aveai habar să citeşti! Cară-te de-aici şi oricînd vrei să-ţi dai demisia, consider-o acceptată.

Lamont ieşi. Obţinuse exact ceea ce dorise, totuşi era iritat de comportarea lui Hallam.

― Oricum, rosti Lamont, asta limpezeşte lucrurile. Am încercat să-i spun, n-a vrut să asculte. Aşa că fac următorul pas.

― Care anume? întrebă Bronowski.

― Mă duc la senatorul Burt.

― Preşedintele Comitetului pentru Tehnologie şi Mediu Înconjurător?

― Exact. Deci ai auzit de el…

― Cine n-a auzit? Dar în ce scop, Pete? Ce-i poţi oferi ca să-l intereseze? Nu descifrarea. Pete, te întreb din nou: Ce-ai de gînd?

― Nu-ţi pot explica. Nu cunoşti para-teoria.

― Şi senatorul Burt o cunoaşte?

― Mai mult decît crezi.

― Pete, oftă arheologul, hai să dăm cărţile pe faţa. Poate că ştiu lucruri de care tu n-ai habar. Nu putem lucra împreună, dacă nu suntem uniţi. Ori sunt membru al acestei echipe de două persoane, ori nu mai sunt. Spune-mi ce ai de gînd şi, în schimb, am să-ţi spun şi eu ceva. Altfel, terminăm toată colaborarea.

― Bine, ridică din umeri Lamont. Cum vrei… Acum, dacă am trecut de Hallam, nu mai contează. Chestiunea este că Pompa de Electroni transferă legi naturale. În para-Univers, cea mai puternică interacţiune e de o sută de ori mai puternică decît aici, ceea ce înseamnă că fisiunea nucleară e mai probabilă aici, iar fuziunea nucleară e mai probabilă acolo. Dacă Pompa de Electroni mai funcţionează multă vreme, va rezulta un echilibru final în care interacţiunea nucleară va fi la fel de puternică în ambele universuri, fiind de zece ori mai mare decît e acum la noi şi de zece ori mai mică decît la ei.

― Nu ştie nimeni asta?

― A, ba da, o ştiu cu toţii. Era evident încă de la început. Chiar şi Hallam şi-a dat seama. De asta s-a înfuriat atît de rău. Am început să-i povestesc în detaliu, de parcă nu m-aş fi gîndit că a mai auzit de ea şi asta l-a făcut să explodeze.