Isaac Asimov - Zeii înşişi

― Atunci, ce vrei? Faptul că interacţiunea capătă o valoare intermediară este periculos?

― Desigur. Tu ce crezi?

― Nimic. Cînd va deveni intermediară?

― După rata actuală, peste vreo 1030 ani.

― Cît înseamnă asta?

― Timp suficient pentru ca un trilion de trilioane de universuri ca acesta să se nască, să trăiască, să îmbătrînească şi să moară, unul după altul.

― La naiba, Pete. Atunci?

― Ca să se ajungă la această cifră, care este cea oficială, rosti încet şi apăsat Lamont, s-au făcut anumite ipoteze pe care eu le consider greşite. Iar dacă se vor face alte ipoteze, pe care eu le consider corecte, ne găsim în încurcătură chiar acum.

― Ce fel de încurcătură?

― Presupune că Pămîntul se transformă într-un norişor de gaz în mai puţin de cinci minute. Cam asta ar fi încurcătura.

― Din cauza pompării?

― Din cauza pompării!

― Dar lumea para-oamenilor? Şi ei vor fi în pericol?

― Sunt convins. Un pericol de alt tip, totuşi pericol.

Bronowski se ridică şi începu să umble prin încăpere. Purta părul lung, şi-şi trecea mîinile prin el. În cele din urmă, spuse:

― Dacă para-oamenii sunt mai inteligenţi decît noi, de ce mai funcţionează Pompa? Evident, ei ar fi aflat înaintea noastră că e periculoasă.

― M-am gîndit la asta, replică Lamont. Cred că este prima lor experienţă în domeniul pompării şi, aidoma nouă, au fost atraşi de avantajele pe care le aduce, pentru ca abia mai tîrziu să înceapă să înţeleagă consecinţele.

― Totuşi tu afirmi că ştii deja consecinţele. Înseamnă că sunt mai lenţi decît tine?

― Depinde dacă şi cînd le-au analizat. Pompa e prea atrăgătoare ca să renunţi la ea. Nici eu n-aş fi căutat consecinţele, dacă… De fapt, la ce te gîndeşti, Mike?

Bronowski se opri, îl privi pe Lamont şi rosti:

― Cred că am prins un fir.

Lamont îl privi mirat, apoi sări şi-l apucă de mînecă:

― Para-simbolurile? Spune-mi Mike!

― Pe cînd erai la Hallam… Chiar atunci. N-am ştiut ce să fac, deoarece nu eram sigur ce se întîmplă. Acum…

― Acum?

― Tot nu sunt sigur. A sosit una din foiţele lor cu cinci simboluri…

― Da?

―… În alfabetul latin. Şi se poate pronunţa.

― Ce?

― Uită-te.

Bronowski scoase foiţa, cu un aer conspirator. Gravate pe ea, destul de diferite de spiralele delicate şi complicate ale para-simbolurilor, erau cinci majuscule tremurate: F-H-I–C-A.

― Ce crezi că poate însemna asta? întrebă Lamont.

― Bănuiesc că F-R-I–C-Ă, scris greşit.

― De asta mă întrebai? Credeai că cineva din para-Univers e înfricoşat?

― Şi în plus, m-am gîndit că ar putea avea legătură cu agitaţia ta sporită din ultima lună. Să fiu cinstit, Pete, nu-mi place să fiu ţinut în beznă.

― În regulă. Totuşi, să nu ne grăbim cu concluziile. Tu eşti cel cu experienţă în fragmente de mesaje. N-ai spune că para-oamenii au început să se teamă de Pompa de Electroni?

― Nu neapărat, răspunse Bronowski. Nu ştiu cît de mult pricep ei din universul nostru. Dacă simt tungstenul pe care îl lăsăm, dacă simt prezenţa noastră, poate că ne simt şi gîndurile. Poate că încearcă să ne liniştească, spunîndu-ne că nu-i nici un motiv de frică.

― Atunci de ce n-au spus: N-U F-H-I–C-A.

― Pentru că deocamdată nu ne cunosc atît de bine graiul.

― Hm. Atunci, nu pot să i-o arăt lui Burt.

― Aşa-i. E ceva ambiguu. De fapt, eu n-aş merge la Burt pînă nu mai primim ceva de la ei. Cine ştie ce încearcă să ne spună.

― Nu mai pot aştepta, Mike. Ştiu că am dreptate şi că nu mai avem timp.

― Bine, dar dacă te duci la Burt, îţi distrugi orice altă legătură. Colegii tăi n-or să te ierte niciodată. Te-ai gîndit să vorbeşti cu fizicienii de aici? De unul singur nu-l poţi impresiona pe Hallam, dar un grup…

Lamont scutură energic din cap.

― Nu! oamenii din staţia asta supravieţuiesc datorită calităţilor lor de cameleoni. Nimeni nu i se poate împotrivi lui Hallam. E inutil să-i conving să-l forţeze.

Chipul calm al lui Bronowski era neaşteptat de aspru.

― S-ar putea să ai dreptate.

― Ştiu că am dreptate, răspunse Lamont, îndîrjit.

Fixarea unei întrevederi cu senatorul dura destul de mult, iar Lamont era disperat că pierde atîta timp, mai cu seamă că de la para-oameni nu mai sosise nimic. Nici un fel de mesaj, deşi Bronowski trimisese vreo şase, fiecare cu combinaţii selectate atent de para-simboluri şi cuprinzînd atît F-H-I–C-A, cît şi F-R-I–C-A.

Lamont nu era sigur de semnificaţia acestor variaţii, dar Bronowski păruse plin de speranţe.

Totuşi nu se întîmplase nimic şi fizicianul urma să fie primit de Burt.

Senatorul era în vîrstă, cu chip ascuţit şi ochi pătrunzători. Fusese preşedinte al Comitetului pentru Tehnologie şi Mediu înconjurător vreme de o generaţie. Îşi lua munca în serios şi o dovedise de multe ori.

Se juca acum cu cravata de modă veche (care îi devenise renumită) şi spuse:

― Iţi pot acorda o jumătate de oră, fiule. Îşi privi ceasul.

Lamont nu era îngrijorat. Se aştepta să capteze atenţia senatorului suficient ca să-l facă să uite de timp. Nici nu intenţiona s-o ia de la început; aici intenţiile sale erau destul de diferite de cele care-l priveau pe Hallam.

― N-o să vă deranjez cu matematica, domnule senator, dar presupun că ştiţi că prin pompare legile naturale ale celor două universuri se amestecă.

― O interferenţă, continuă senatorul, al cărei echilibru se va atinge peste 1030 ani. Asta e cifra? Sprîncenele sale arcuite confereau chipului un permanent aer de surpriză.

― Este, încuviinţă Lamont, dar s-a considerat că legile străine ce intră în universul nostru şi al lor se răspîndesc cu viteza luminii de la punctul de intrare. Aceasta e doar o ipoteză, iar eu o consider greşită.

― De ce?

― Singura măsurătoare a vitezei de interferenţă este pentru plutoniul-186 trimis în acest univers. Viteza este extrem de mică la început, deoarece, probabil, materia este densă, apoi creşte în timp. Dacă plutoniul este amestecat cu o substanţă mai puţin densă, viteza de interferenţă creşte mai repede. Din cîteva măsurători de acest gen s-a calculat că, în vid, viteza de pătrundere va atinge viteza luminii. Va trece destul timp pînă cînd legile străine vor intra în atmosferă, ceva mai puţin pentru a ajunge în vîrful atmosferei şi de acolo în spaţiu, în fiecare direcţie, cu 300.000 kilometri pe secundă, devenind inofensive.

Lamont se opri un moment, gîndindu-se cum să continue şi senatorul interveni imediat cu tonul unui individ care n-are timp de irosit:

― Totuşi…

― Aceasta e o ipoteză convenabilă, aparent adevărată şi care nu face nici un rău, dar dacă nu materia e cea care se opune pătrunderii legilor străine, ci chiar structura de bază a universului?

― Ce este structura de bază?

― Nu o pot exprima prin cuvinte. Există o expresie matematică ce cred că o reprezintă, dar n-o pot exprima în cuvinte. Structura de bază a universului este ceea ce dictează legile naturii. Structura de bază a universului nostru face necesară conservarea energiei. Tot structura de bază a para-universului, cu o ţesătură, ca să zic aşa, oarecum diferită de a noastră, face ca interacţiunea lor nucleară să fie de o sută de ori mai puternică decît a noastră.

― Şi?

― Dacă structura de bază este străpunsă, atunci prezenţa materiei, densă sau nu, poate avea doar o influenţă secundară. Viteza de pătrundere este mai mare în vid decît într-o masă densă, dar nu cu foarte mult. Viteza de pătrundere în cosmos poate fi mai mare în termeni pămînteni, totuşi reprezintă numai o mică fracţiune din viteza luminii.