Isaac Asimov - Zeii înşişi

― Bine, atunci, dacă vei fi unul dintre noi, cred că trebuie să vizităm sala de gimnastică. Pământenii vor şi ei adesea, dar în general nu-i prea încurajăm ― deşi nu le interzicem. Pentru imigranţi însă e altceva.

― De ce?

― În primul rînd, noi facem sport goi, sau aproape. De ce nu? Părea enervată, obosită parcă de-a repeta un drept: temperatura e controlată, iar mediul e curat. Însă pentru cei de pe Pămînt nuditatea e tulburătoare. Unii sunt şocaţi, alţii se excită, iar alţii le fac pe amîndouă. Ei, noi n-avem de gînd să ne îmbrăcăm de dragul lor şi nici să ne înţelegem cu ei, aşa că nu-i admitem.

― Dar imigranţii?

― Trebuie să se obişnuiască. Pînă la urmă şi ei îşi scot hainele. În plus, au mai multă nevoie de exerciţii decît noi, băştinaşii.

― O să fiu cinstit cu tine, Selene. În vecinătatea nudităţii feminine şi eu mă excit. Nu sunt atît de bătrîn ca să nu mai pot.

― Excită-te, dar de unul singur, rosti ea indiferentă. De acord?

― Trebuie să ne şi dezbrăcăm? o privi el cu un interes amuzat.

― Ca spectatori? Nu. Putem, dar nu-i obligatoriu. O să te simţi prost dacă începi atît de devreme şi n-ai fi o privelişte atît de plăcută pentru noi.

― Eşti extrem de deschisă!

― Crezi că nu? Fii cinstit. Iar eu nu vreau să-ţi stric excitarea. Aşa încît, mai bine rămînem îmbrăcaţi.

― Vor fi obiecţii? Adică, apariţia mea ca Pămîntean necunoscut?

― Nu, dacă sunt cu tine.

― În regulă, Selene. E departe?

― Am ajuns. Pe aici.

― Aha, de la început intenţionai să venim aici.

― M-am gîndit că ar putea fi interesant.

― De ce?

― Aşa m-am gîndit, zîmbi Selene.

― Încep să cred că nu gîndeşti simplu niciodată, clătină din cap Pămînteanul. Ia să vedem… Dacă o să rămîn pe Lună, va trebui să fac gimnastică din cînd în cînd, ca să-mi menţin în condiţie bună muşchii, oasele şi toate organele.

― Exact. Aşa facem cu toţii şi în special imigranţii de pe Pămînt. Va veni o zi cînd sala de gimnastică va fi o rutină zilnică pentru tine.

Trecură printr-o uşă şi Pămînteanul rămase uimit:

― E primul loc de aici care seamănă cu Pămîntul.

― Cum adică?

― E mare! N-am crezut că aveţi săli atît de spaţioase pe Lună. Birouri, aparatură, femei la birouri…

― Femei cu sînii goi, rosti gravă Selene.

― Recunosc, aici nu mai seamănă cu Pămîntul.

― Avem şi un tobogan şi un lift pentru Pămînteni. Sunt mai multe nivele…. Stai puţin.

Se apropie de o femeie aşezată la biroul cel mai apropiat şi vorbi cu ea pe un ton scăzut, în vreme ce Pămînteanul privea curios în jur.

― E în regulă, se întoarse Selene. Vom avea parte şi de un melée. Unul destul de bun: cunosc echipele.

― E un loc foarte impresionant. Realmente.

― Dacă te referi la mărime, nu-i suficient. Avem, trei săli de sport. Aceasta e cea mai mare.

― Sunt oarecum mulţumit că în condiţiile spartane ale Lunii, vă puteţi permite să irosiţi atîta spaţiu cu fleacurile.

― Fleacuri?! Selene părea ofensată. De ce crezi că sunt fleacuri?

― Melée? E un joc?

― Îi poţi spune joc. Pe Pămînt, puteţi face asemenea chestii; zece oameni fac şi zece mii privesc. Pe Lună nu-i la fel; ceea ce pentru voi e un fleac, pentru noi e ceva necesar. Pe aici; o să luăm liftul şi va trebui să aşteptăm puţin.

― N-am vrut să te ofensez.

― Nu sunt cu adevărat ofensată, dar trebuie să fii rezonabil. Voi, Pămîntenii, v-aţi adaptat la gravitaţia Pămîntului de trei sute de milioane de ani, de cînd viaţa s-a tîrît pe uscat. Trăiţi, chiar dacă nu faceţi sport. Noi însă n-am avut timp să ne adaptăm la gravitaţia Lunii.

― Arătaţi suficient de diferiţi.

― Cînd eşti născut şi crescut sub gravitaţia Lunii, oasele şi muşchii îţi sunt, evident, mai puţin masive decît ale unui Pămîntean, dar ăsta-i un aspect superficial. Nu există nici o funcţie a corpului, cît de subtilă ― digestia, vitezele secreţiilor hormonale ― care să nu fie prost adaptată la gravitaţie şi să nu ceară un anumit complex de exerciţii. Dacă putem face ca aceste exerciţii să fie amuzante, ca nişte jocuri, ele nu mai sunt fleacuri… Uite şi liftul.

Pămînteanul tresări, alarmat, dar Selene interveni rapid, parcă încercînd să depăşească necesitatea apărării:

― Bănuiesc că o să-mi spui că arată ca un coş împletit din nuiele. Toţi Pămîntenii care-l folosesc spun acelaşi lucru. În condiţiile gravitaţiei lunare nu-i nevoie de ceva mai substanţial. Liftul cobora încet. Ei erau singurii pasageri.

― Am impresia că nu-i prea folosit, făcu Pămînteanul.

― Ai dreptate, zîmbi Selene. Puţul e mai popular şi mai distractiv.

― Ce este de fapt?

― Exact ceea ce-l arată şi numele…. Uite că am ajuns. Nu erau decît două nivele de coborît…. E un tub vertical prevăzut cu prize de mîini, prin care poţi coborî. Nu-i încurajăm pe Pămînteni să-l folosească.

― E riscant?

― Nu tocmai. Dacă vrei, îl poţi coborî ca pe o scară obişnuită. Totuşi, există întotdeauna tineri care coboară cu o viteză considerabilă şi Pămîntenii nu ştiu cum să se ferească. Coliziunile sunt întotdeauna neplăcute. Dar te vei obişnui cu timpul…. De fapt, ceea ce vei vedea acum e tot un fel de puţ, mai larg, construit pentru cei mai îndrăzneţi.

Îl conduse la o balustradă circulară de care se rezemau pălăvrăgind mai mulţi indivizi. Toţi erau mai mult sau mai puţin dezbrăcaţi. Sandalele erau foarte răspîndite, la fel şi genţile mici, agăţate pe umăr. Unii purtau şorturi. Un individ extrăgea dintr-un container o substanţă verzuie, pe care o mînca.

Trecînd pe lîngă el, Pămînteanul strîmbă uşor din nas.

― Problema dentară trebuie să fie acută pe Lună, rosti el.

― Nu-i grozavă, încuviinţă Selene. Dacă avem posibilitatea, optăm pentru un maxilar fără dinţi.

― Fără nici un dinte?

― Poate nu chiar total. S-ar putea să păstrăm incisivii şi caninii din motive estetice şi pentru eventualele sarcini folositoare. Se curăţă şi mai uşor. De ce să mai păstrăm însă molarii nefolositori? E doar o moştenire din trecutul Pămîntului.

― Faceţi vreun progres în direcţia asta?

― Nu, răspunse ea scurt. Pămîntul insistă că ingineria genetică e ilegală.

Se aplecă peste balustradă şi adăugă:

― Se spune că acesta e terenul de joc al Lunii.

Pămînteanul privi în jos. Era un cilindru larg, cu pereţi netezi şi roz de care erau ataşate bare metalice, dispuse aparent la întîmplare. Din loc în loc, o bară traversa o porţiune a cilindrului, cîte o dată după chiar un diametru. Avea o adîncime de vreo sută cincizeci de metri şi diametrul de cincisprezece metri.

Nimeni nu părea că acordă vreo atenţie anume terenului sau Pămînteanului. Unii îl priviseră indiferenţi, părînd că-i cîntăresc ţinuta îmbrăcată şi trăsăturile feţei, iar apoi se întoarseră cu spatele.

Alţii o salutaseră printr-un gest al mîinii pe Selene, dar se întoarseră şi ei. Oricît de atenuată, reacţia de dezinteres era ostentativă.

Pămînteanul privi din nou deschiderea cilindrică. La baza ei se vedeau siluete pitice. Unele purtau echipament roşu, iar celelalte albastru. Două echipe, pricepu el. Desigur, echipamentul avea un rol protector, căci toţi purtau mănuşi, sandale şi benzi protectoare pe genunchi şi pe coate. Unii aveau legături în jurul şoldurilor, iar alţii în jurul piepturilor.