Isaac Asimov - Zeii înşişi

― Nu-i păcat deloc, făcu Montez. Mă bucur. Iar individul acela; poate că nu-i decît un turist lipsit de importanţă care pleacă peste două săptămîni. E bine însă că te-am făcut să te gîndeşti la toate astea…

Gottstein părea că nu-l ascultă.

― E fizician, sau cercetător în domeniu, murmură el. Sunt sigur de asta şi-l asociez pericolului…

― Bună, făcu Selene voioasă.

Pămînteanul se întoarse şi o recunoscu aproape imediat:

― Selene! Aşa-i? Selene?

― Exact. Pronunţia e corectă. Te distrezi?

― Din plin, rosti grav Pămînteanul. Îmi dau seama cît de unic e secolul nostru. Cu puţin timp în urmă eram pe Pămînt, obosit de mine şi de lumea mea. Apoi m-am gîndit: Eh, dacă aş fi trăit acum o sută de ani, n-aş fi putut părăsi această lume decît murind, dar acum… pot merge pe Lună, încheie el zîmbind trist.

― Eşti mai fericit acum, pe Lună? întrebă Selene.

― Cu puţin, răspunse şi privi în jur. N-ai cu tine o gloată de turişti, cărora să le porţi de grijă?

― Azi nu, răspunse ea veselă. E ziua mea liberă. Cine ştie, poate ar trebui să-mi iau vreo două-trei zile. E o meserie plictisitoare.

― Ce îngrozitor atunci, pentru tine, să dai peste un turist în ziua ta liberă.

― N-am dat peste tine. Te-am căutat. Şi n-a fost uşor. N-ar trebui să te plimbi atîta singur.

― De ce m-ai căutat atîta? o privi el interesat. Îţi plac Pămîntenii?

― Nu, răspunse femeia. Mi-e greaţă de ei. Nu-mi plac în principiu şi fiind permanent asociaţi cu munca mea, situaţia e şi mai neplăcută.

― Totuşi, m-ai căutat şi mi-e greu să mă conving că sunt tînăr şi frumos.

― Chiar dacă ai fi, nu ţi-ar fi de nici un ajutor. Pămîntenii nu mă interesează, aşa cum o ştiu cu toţii în afara lui Barron.

― Atunci de ce m-ai căutat?

― Pentru că există şi alte moduri de-a fi interesat, şi pentru că Barron e interesat.

― Cine e Barron? Prietenul tău?

― Barron Neville, rîse Selene. E mai mult decît un prieten. Facem dragoste cînd simţim nevoia.

― La asta mă gîndisem şi eu. Ai copii?

― Un băiat de zece ani. Îşi petrece majoritatea timpului în clădirea băieţilor. Ca să te scutesc de următoarea întrebare, nu e copilul lui Barron. Aş putea avea un copil de la Barron dacă vom mai fi împreună cînd mi se va aproba alt copil… dacă mi se va aproba… Totuşi, sunt aproape sigură că da.

― Eşti foarte deschisă.

― Cu lucrurile pe care nu le consider secrete? Bineînţeles… Ce-ai vrea să faci?

Mergeau printr-un coridor de stîncă alburie, în a cărui suprafaţă sticloasă erau încastrate bucăţi întunecate de „geme lunare”. Selene purta sandale care parcă de abia atingeau solul; el avea cizme cu tălpi groase care-i măreau greutatea, astfel încît mersul să nu i se transforme într-o tortură.

Coridorul era cu sens unic. Din cînd în cînd, cîte un electromobil micuţ îi depăşea în tăcere.

― Ce-aş vrea eu să fac? rosti Pămînteanul. Asta-i o invitaţie echivocă. Vrei să defineşti nişte condiţii limită, încît răspunsurile mele să nu te ofenseze prin inocenţă?

― Eşti fizician?

― De ce mă întrebi? ezită el.

― Ca să văd ce-mi spui. Ştiu că eşti fizician.

― De unde ştii?

― Nimeni nu vorbeşte de „condiţii limită” dacă nu există. Mai ales atunci cînd primul obiectiv de pe Lună pe care vrea să-l vadă este sincrotronul protonic.

― De asta m-ai căutat? Pentru că par a fi fizician?

― De asta m-a trimis Barron. Pentru că el e fizician. Eu am venit pentru că te-am considerat destul de neobişnuit pentru un Pămîntean.

― În ce fel?

― Nimic teribil de măgulitor, dacă ceea ce vînezi sunt complimentele. Se pare doar că nu-ţi plac Pămîntenii.

― Pe ce bază afirmi asta?

― Te-am privit, urmărindu-i pe ceilalţi din grup. În plus, eu simt întotdeauna. Pămîntenilor nu le plac Pămîntenii care stau pe Lună. Şi cu asta mă întorc la întrebare… Ce-ai vrea să faci? Eu voi formula condiţiile ― limită. Cel puţin ceea ce este vizibil.

― Ciudat, Selene, o privi atent Pămînteanul. Ai o zi liberă. Munca ta e suficient de neinteresantă sau neplăcută ca să fii fericită că ai o zi liberă, şi ai vrea chiar două sau trei. Totuşi, ţi-o petreci oferindu-te voluntară pentru mine… Numai din cauza unui oarecare interes.

― Interesul lui Barron. Acum e ocupat şi nu-i nici un rău că stau cu tine pînă termină el… Apoi, nu-i acelaşi lucru. Nu-ţi dai seama? În slujba mea, mîn o turmă de cîteva zeci de Pămînteni… Nu te supără că folosesc termenul?

― Eu însumi îl folosesc.

― Pentru că eşti Pămîntean. Unii oameni de pe Pămînt îl consideră un termen de batjocură şi nu le place cînd îl foloseşte un Lunarit.

― Adică un Lunatic?

Selene roşi.

― Da, făcu ea. Asta-i.

― Bun, hai să nu ne mai plîngem de cuvinte. Dă-i drumul; îmi povesteai despre slujba ta.

― Da, există aceşti Pămînteni pe care trebuie să-i opresc să se sinucidă, pe care trebuie să-i plimb de colo-colo, să le vorbesc şi să mă asigur că mănîncă, beau şi merg ca în manual. Ei se holbează şi îşi fac chestiile lor, iar eu trebuie să fiu extrem de politicoasă şi maternă.

― Oribil, rosti Pământeanul.

― Sper însă ca noi doi să putem face ce ne place, aşa încît îţi poţi încerca norocul, iar eu nu trebuie să-mi cenzurez spusele.

― Ţi-am spus că nu mă deranjează să-mi zici Pămîntean.

― În regulă, atunci. O să am ziua liberă a unui şofer. Ce-ai vrea să faci?

― La asta mi-e uşor să-ţi răspund. Vreau să văd sincrotronul.

― Încă nu. Poate Barron să-ţi aranjeze, după ce vă întîlniţi.

― Dacă nu pot vedea sincrotronul, nu ştiu ce ar mai fi. Ştiu că radiotelescopul e pe cealaltă faţă şi, oricum, nu cred că reprezintă o noutate… Spune-mi tu. Ce nu vede turistul obişnuit?

― O mulţime de lucruri. Camerele cu alge, de pildă ― nu fabricile antiseptice, pe care le-ai văzut ― fermele însăşi. Totuşi, mirosul e destul de puternic şi nu cred că un Pămîntean l-ar găsi prea îmbietor. Cei de pe Pămînt au necazuri cu mîncarea asta.

― Te surprinde? Ai gustat vreodată mîncare Pămîntească?

― Nu tocmai. Deşi, nu ştiu dacă mi-ar place. Depinde cu ce te-ai obişnuit.

― Cred că aşa-i, suspină Pămînteanul. Dacă o să mănînci o friptură adevărată, probabil că te-ar scîrbi grăsimea, sau oasele.

― Am putea merge spre exterior, unde se forează noile coridoare, dar va trebui să porţi îmbrăcăminte protectoare specială. Sunt fabricile…

― Alege tu, Selene.

― Bine, dacă o să-mi răspunzi cinstit la o întrebare.

― Nu-ţi promit pînă nu aud întrebarea.

― Am spus că Pămîntenii cărora nu le plac Pămîntenii tind să stea pe Lună. Nu m-ai întrerupt. Vrei să rămîi pe Lună?

Bărbatul îşi fixă vîrfurile cizmelor greoaie, apoi rosti:

― Selene, am obţinut cu greu viza pentru lună. Mi-au spus că sunt prea bătrîn şi, dacă stau prea mult, reîntoarcerea pe Pămînt mi-ar fi imposibilă. Aşa încît, le-am spus că m-am decis să rămîn definitiv pe Lună.

― Nu minţeai?

― Atunci, nu eram sigur. Dar acum, cred că o să rămîn.

― În cazul ăsta, n-aş fi crezut că te vor lăsa să vii.

― De ce?

― În general, autorităţilor terestre nu le place să trimită fizicieni pe Lună pentru totdeauna.

― În privinţa asta n-am necazuri, încercă să zîmbească Pămînteanul.