Isaac Asimov - Zeii înşişi

― Ar trebui să puneţi nişte scaune, spuse Pămînteanul.

― Deloc. Ăsta nu-i un spectacol, ci un exerciţiu. Nu permitem mai mulţi spectatori decît atîţia cît pot sta confortabil în jurul balustradei. Ar trebui să fim acolo, jos, nu aici.

― Adică şi tu poţi face astfel de lucruri, Selene?

― Bineînţeles, dacă mă antrenez. Orice Lunarit poate. Eu nu sunt tot atît de bună cît ei: nu m-am alăturat nici unei echipe… Acum urmează meleul, fiecare-pentru-el. Asta-i partea cu adevărat periculoasă. Toţi zece vor fi în aer, şi fiecare echipă va încerca să-i facă pe membrii celeilalte echipe să cadă.

― O cădere reală?

― Pe cît posibil.

― Nu se rănesc?

― Uneori. Teoretic, nu-i genul de distracţie încurajată. E considerată o aiureală, şi nici n-avem o populaţie atît de numeroasă încît să ne permitem accidente inutile. Totuşi, meleul e popular şi nu putem aduna suficiente voturi ca să-l interzicem.

― Tu pentru cine votezi, Selene?

― Nu contează, roşi Selene. Fii atent!

Ritmul de percuţie crescuse asurzitor şi toţi indivizii din fîntîna uriaşă ţîşniră înainte precum săgeţile. Urmă un vălmăşag haotic în aer, dar cînd se despărţiră fiecare era agăţat de o bară-suport. După o aşteptare tensionată, unul se lansă, îl urmă un altul şi văzduhul se umplu încă o dată de trupuri. Scena se repetă iarăşi, şi iarăşi.

― Scorul e complicat, spuse Selene. Se dă un punct pentru fiecare lansare, un punct pentru o atingere, două puncte pentru o ratare, zece puncte pentru doborîre, şi diferite sancţiuni pentru alte greşeli.

― Cine ţine scorul?

― Există arbitrii, iar în cazul contestaţiilor se recurge la înregistrările filmate. Adesea, nici chiar ele nu pot hotărî.

Urmară cîteva strigăte aţîţate, cînd o fată în albastru ţîşni pe lîngă un băiat în roşu şi-l lovi din lateral. Băiatul eschivase, dar nu cu succes şi, prinzînd bara dezechilibrat, se izbi cu un genunchi de perete.

― Unde se uită? făcu indignată Selene. N-a văzut-o că vine?

Jocul se încinse şi Pămînteanul obosi încercînd să desluşească ceva din zborurile încrucişate. Uneori, un jucător atingea o bară, dar n-o mai putea reţine. Atunci, fiecare spectator se apleca peste balustradă, parcă gata să se lanseze în spaţiu, să-l ajute. La un moment dat, Marco Foro fu izbit peste mînă şi cineva strigă:

― Fault!

Foro rată bara şi căzu. Pentru Pămîntean, căderea era lentă sub gravitaţia lunară, totuşi trupul lui Foro se răsucea şi se zbătea, întinzîndu-se zadarnic după fiecare bară. Ceilalţi aşteptau, de parcă toate manevrele erau întrerupte în timpul unei căderi.

Foro se deplasa mai repede acum, deşi se frînase de două ori, fără să izbutească totuşi să se agaţe.

Era aproape de sol cînd, cu o mişcare de păianjen, prinse cu piciorul drept o bară transversală şi rămase suspendat, legănîndu-se cu capul în jos, la trei metri deasupra podelei. Cu braţele întinse, se opri pînă cînd aplauzele încetară, apoi se răsuci în sus şi ţîşni într-o ascensiune rapidă.

― A fost faultat? întrebă Pămînteanul.

― Dacă Jean Wong a tras încheietura lui Marco, în loc s-o împingă, atunci a fost fault. Totuşi arbitrul a decis mişcare corectă, şi nu cred că Marco va contesta. A căzut mult mai departe decît trebuia. Îi plac salvările astea în ultimul moment, dar într-o zi va greşi şi se va accidenta… Uho, uho!

Pămînteanul o privi întrebător, dar Selene nu se uita la el.

― E cineva de la biroul Comisarului, rosti ea, şi cred că pe tine te caută.

― De ce…

― Nu cred că ar veni aici să caute pe altcineva. Tu eşti intrusul.

― Dar ce motiv…

Mesagerul, el însuşi cu alură Pămînteană sau imigrant, aparent stînjenit sub privirile a zeci de indivizi goi, care adăugau dispreţului şi indiferenţă, veni direct spre ei.

― Domnule, rosti, Comisarul Gottstein vă cere să mă urmaţi…

Apartamentul lui Barron Neville era mai simplu decît at Selenei. Cărţile îi erau împrăştiate peste tot, terminalul calculatorului era vizibil într-un colţ, iar biroul larg era dezordonat. Ferestrele erau opace.

Selene intră, încrucişă braţele şi comentă:

― Dacă trăieşti ca un cerşetor, cum vrei să fii ordonat în gînduri?

― Mă descurc, mormăi Barron. De ce nu l-ai adus pe Pămîntean?

― L-a înhăţat Comisarul. Noul Comisar.

― Gottstein?

― Exact. De ce n-ai terminat mai devreme?

― Pentru că mi-a luat vreme. Nu puteam lucra orbeşte.

― Atunci trebuie să aşteptăm, făcu Selene.

Neville îşi muşcă o unghie, apoi inspectă preocupat rezultatul.

― Nu ştiu dacă situaţia ar trebui să-mi placă sau nu… Tu ce crezi despre el?

― Îmi place, rosti hotărîtă Selene. A fost destul de plăcut, dacă ne gîndim că-i un Pămîntean. M-a lăsat să-l conduc. Era interesat. N-a judecat pe nimeni. N-a fost superior… Iar eu n-am evitat să-l provoc.

― A mai întrebat ceva despre sincrotron?

― N-a fost nevoie.

― De ce?

― I-am spus că vrei să-l vezi şi că eşti fizician. Aşa că presupun că te va întreba pe tine ceea ce-l interesează.

― N-a considerat că-i ciudat ca tocmai ghida lui să aibă ca prieten un fizician?

― De ce? I-am spus că eşti partenerul meu sexual. Atracţia fizică n-are nici o explicaţie şi un fizician poate foarte bine să se coboare la o ghidă.

― Termină, Selene.

― Ah… Uite, Barron, mi se pare că dacă ar fi detectat o conspiraţie, sau dacă s-ar fi apropiat de mine pentru a ajunge astfel la tine, ar fi fost mai crispat. Cu cît intriga e mai complicată, cu atît autorul ei e mai nervos. În mod deliberat, eu m-am purtat normal. I-am vorbit despre toate, în afară de sincrotron. L-am dus la sala de gimnastică…

― Şi?

― Şi l-a interesat. Era relaxat şi interesat.

― Eşti sigură? Totuşi Comisarul l-a convocat înaintea mea. Crezi că-i bine?

― De ce ar fi rău? A fost o invitaţie la o întîlnire, făcută în faţa a cîtorva zeci de Lunariţi.

Neville se lăsă pe spate cu mîinile încrucişate la ceafă.

― Selene, te rog, nu mai insista să emiţi judecăţi dacă nu te rog. E iritant. În primul rînd, tipul nu-i fizician. Ţi-a spus că ar fi?

― Eu i-am spus fizician, rosti Selene după o mică pauză. N-a negat, dar nu-mi amintesc să fi spus că într-adevăr este. Totuşi… totuşi sunt sigură că-i fizician.

― E o mică eroare, Selene. Poate că e fizician în mintea lui, dar în realitate n-are pregătire ştiinţifică şi nici nu lucrează ca atare. Are pregătire de fizician, sunt de acord, dar nu lucrează în branşă. Nu poate obţine nici un post. Nici un laborator de pe Pămînt nu l-ar angaja. Întîmplător, e pe lista neagră a lui Fred Hallam şi ţine locul unu de multă vreme.

― Eşti sigur?

― Crede-mă, am verificat. Nu mi-ai spus chiar tu că mi-a luat cam mult?… Şi-i atît de bine, încît e prea bine.

― De ce prea bine? Nu înţeleg la ce vrei să ajungi.

― Nu ţi s-a părut că am putea să ne încredem în el? La urma urmei, e pornit împotriva Pămîntului.

― Bineînţeles, poţi spune asta, dacă datele sunt corecte.

― Oho, ele sunt corecte, cel puţin în sensul că sunt ceea ce vrei, dacă le dezgropi. Ar putea fi însă aranjate.

― Barron, eşti dezgustător. Cum poţi vedea numai conspiraţii peste tot? Ben nu părea…

― Ben? făcu Neville sardonic.

― Ben, repetă fermă Selene. Ben nu părea un om nedreptăţit, sau unul care încearcă să mă convingă că este nedreptăţit.