Isaac Asimov - Zeii înşişi

― Nu, dar te-a făcut să-l consideri interesant. Ai spus că îţi place, nu? Ai subliniat-o. Poate tocmai asta încerca să facă.

― Nu-s chiar atît de uşor de păcălit, o ştii şi tu.

― Bun, va trebui să aştepţi pînă-l văd eu.

― Să te ia naiba, Barron! M-am asociat cu mii de Pămînteni, de toate felurile. E slujba mea. Şi pentru asta n-ai nici un motiv ca să fii sarcastic, vorbind despre opiniile mele. Ai toate motivele să te încrezi în ele.

― Bine. O să vedem. Nu te enerva. Acum, însă, trebuie să aşteptăm… Şi atunci, se ridică el în picioare, ghici la ce m-am gîndit?

― Nu-i greu. Selene se ridică lin şi cu o mişcare aproape invizibilă a picioarelor lunecă într-o parte: Fă-o însă singur. N-am chef.

― Te-ai supărat pentru că ţi-am contestat aprecierile?

― M-am supărat pentru că… La naiba, de ce nu-ţi ţii camera curată? se răsti ea şi ieşi.

― Mi-ar plăcea, spuse Gottstein, să vă ofer cîte ceva din luxul Pămîntului, doctore, dar, din principiu, n-am primit acceptul să aduc nimic. Oamenii cei buni de pe Lună sunt jigniţi de barierele impuse prin tratamentul special al celor de pe Pămînt. Mi se pare că pentru a le menaja sensibilităţile, ar fi cel mai bine să le adopţi stilul, deşi mă tem că mersul mă va da de gol. Gravitaţia lor afurisită e imposibilă.

― Aveţi dreptate, spuse Pămînteanul. Vă felicit pentru noul post…

― Încă nu-i al meu, domnule.

― Totuşi felicitările mele. Deşi nu mă pot opri să mă întreb de ce aţi dorit să mă vedeţi.

― Am călătorit pe aceeaşi navă.

Pămînteanul aşteptă politicos.

― Iar cunoştinţa noastră e mult mai veche, continuă Gottstein. Ne-am mai întîlnit, pentru scurtă vreme, acum cîţiva ani.

― Mă tem că nu-mi amintesc, rosti încet Pămînteanul.

― Nu mă miră. N-aveţi nici un motiv să vă amintiţi. O vreme am făcut parte din echipa senatorului Burt, preşedintele Comitetului pentru Tehnologie şi Mediu. Pe timpul cînd era destul de doritor să-l înfunde pe Hallam… Frederick Hallam.

Pămînteanul deveni brusc mai rigid.

― Îl cunoaşteţi pe Hallam?

― Sunteţi a doua persoană care mă întreabă acest lucru de la sosirea pe Lună. Da, l-am cunoscut. Nu foarte bine. Ştiu indivizi care l-au cunoscut mai bine. Curios dar, în general, opinia lor coincide cu a mea. Pentru un personaj aparent idolatrizat pe planetă, Hallam e puţin agreat de cei care-l cunosc.

― Puţin? Cred că de loc, interveni Pămînteanul.

― Pe vremea aceea, ignoră Gottstein întreruperea, din însărcinarea senatorului mă ocupam cu investigarea Pompei de Electroni, pentru a vedea dacă nu cumva instalarea şi extinderea ei erau însoţite de risipă sau profit personal. O îngrijorare normală pentru ceea ce era, în esenţă, un comitet de pază, dar senatorul spera să-l prindă cu ceva pe Hallam. Dorea să înlăture strangularea de moment a cercetării ştiinţifice. Acolo a eşuat.

― Evident. Acum, Hallam e mai puternic ca oricînd.

― N-a fost vorba însă de nici o ilegalitate; în mod evident nimic care să-l acuze pe Hallam. Omul este extrem de cinstit.

― De asta sunt convins. Puterea are valoarea ei specială; nu neapărat măsurabilă în bancnote.

― Ceea ce m-a interesat însă pe atunci, deşi era ceva ce nu puteam urmări pînă la capăt, a fost descoperirea unei persoane care nu se plîngea de puterea lui Hallam, ci de însăşi Pompa de Electroni. Am fost prezent la audiere, dar n-am condus-o. Dumneata erai acela, nu?

― Îmi amintesc episodul la care vă referiţi, răspunse prudent Pămînteanul, totuşi nu v-am reţinut chipul.

― Mă întrebam pe atunci cum poate cineva să obiecteze împotriva Pompei, bazîndu-se pe date ştiinţifice. M-aţi impresionat îndeajuns, aşa încît, atunci cînd v-am zărit pe navă, s-a făcut un contact. Nu am căutat lista de pasageri, aşa că voi încerca să-mi verific memoria. Nu sunteţi Dr. Benjamin Andrew Denison?

― Benjamin Allan Denison, suspină Pămînteanul. Da. De ce a trebuit să intervină şi asta acum? Adevărul e, Comisare, că nu vreau să dezgrop trecutul. Sunt aici, pe Lună, şi doresc să încep din nou; dacă e nevoie, de jos. La dracu, mă gîndesc să-mi schimb numele.

― N-ar ajuta la nimic. V-am recunoscut după chip. N-am nici o obiecţie pentru o nouă viaţă, doctore Denison. Nu voi interveni în nici un fel. Aş vrea însă să cunosc cîteva lucruri care nu vă implică în mod direct. Nu-mi mai amintesc obiecţiile dumneavoastră împotriva Pompei de Electroni. Mi le puteţi reaminti?

Denison lăsă capul în jos. Tăcerea se prelungi, dar Comisarul nu încercă s-o întrerupă. Ba chiar, îşi suprimă o tuse.

― De fapt, nu era nimic, rosti Denison. Făcusem un fel de ipoteză şi mă temeam de o schimbare a intensităţii forţei nucleare tari. Nimic!

― Nimic? Gottstein tuşi acum. Iertaţi-mă, dar vreau să înţeleg. V-am spus că m-aţi interesat atunci. N-am izbutit să vă urmăresc şi nu cred că aş mai găsi înregistrarea audienţei. Totul e în arhive, dar pentru că senatorul a făcut nişte greşeli pe atunci, nu-l prea interesează publicitatea. Totuşi, anumite detalii îmi revin. Aţi fost cîndva coleg cu Hallam, deci nu sunteţi fizician.

― Corect. Am fost radiochimist ca şi el.

― Opriţi-mă, dacă greşesc, dar pe atunci eraţi apreciat foarte bine, aşa-i?

― Existau criterii obiective în favoarea mea. Cu toate astea, fără să mă amăgesc, mă descurcam excelent.

― Uimitor cum îmi revin amănuntele. Pe de altă parte, Hallam nu era tot atît de strălucit.

― Nu tocmai.

― Şi totuşi, mai apoi, evenimentele nu v-au favorizat. De fapt, cînd v-am audiat ― la solicitarea dumneavoastră, parcă ― lucraţi pentru o fabrică de jucării…

― Cosmetice, rosti sugrumat Denison. Cosmetice pentru bărbaţi. Asta nu m-a prea ajutat la audiere.

― Nu, îmi pare rău. Eraţi un comerciant.

― Director cu vînzările. Încă mă descurcam foarte bine. Am ajuns vice-preşedinte înainte de-a demisiona şi a veni pe Lună.

― Hallam a avut vreun amestec? Mă refer la abandonarea cercetării ştiinţifice.

― Comisare, rosti Denison. Vă rog! Nu mai contează acum. Am fost acolo cînd Hallam a descoperit conversia tungstenului şi cînd a început lanţul de evenimente ce a dus la Pompa de Electroni. Ce s-ar fi întîmplat dacă n-aş fi fost acolo, nu pot şti. Poate că Hallam şi cu mine am fi murit peste o lună de iradiere, sau peste şase luni într-o explozie nucleară. Nu ştiu. Dar am fost acolo, parţial şi din cauza mea a ajuns Hallam unde a ajuns; şi din cauza rolului meu am ajuns eu aici. La naiba cu detaliile! Vă satisface? Oricum, atîta e tot ce spun.

― Cred că ajunge. Aţi avut pică pe Hallam, nu?

― În zilele acelea, nu pot spune că-l agream. De fapt, nici acum.

― Atunci, împotrivirea dumneavoastră faţă de Pompă nu era cauzată de dorinţa de a-l distruge pe Hallam?

― Mă opun acestui interogatoriu, făcu Denison.

― Cum? Nimic din ce te întreb nu va fi folosit împotriva ta. E doar pentru mine, deoarece mă interesează Pompa şi alte cîteva lucruri.

― Bun, atunci cred că poţi dezgropa o oarecare implicare emoţională. Pentru că nu-mi plăcea Hallam, eram gata să cred că popularitatea şi măreţia lui au o bază falsă. Analizam Pompa de Electroni, căutînd să găsesc o fisură.

― Şi astfel ai găsit-o?

― Nu, izbucni Denison, lovind cu pumnul în braţul fotoliului şi mişcîndu-se perceptibil în sus în urma gestului. Nu „astfel”. Am găsit o fisură reală. Sau aşa mi s-a părut. În nici un caz n-am inventat-o doar ca să-l atac pe Hallam.