Isaac Asimov - Zeii înşişi

― Ce-i cu omul acesta? făcu Neville. Cum spuneaţi că-l cheamă?

― Peter Lamont. Are cîteva idei interesante în para-teorie. Crede că prin folosirea în continuare a Pompei, interacţiunea nucleară tare va spori mult în spaţiul sistemului solar, iar soarele se va încălzi încetişor şi, la un moment dat, va ajunge în pragul exploziei.

― Prostii! Cunoaşteţi cam cîte schimbări se produc la scară cosmică, prin folosirea Pompei la scară umană? Chiar dacă sunteţi un autodidact în fizică şi tot vă puteţi da seama că Pompa nu poate face nici o transformare apreciabilă, în condiţiile generale ale universului, în timpul existenţei sistemului solar.

― Credeţi?

― Bineînţeles. Dumneavoastră nu?

― Nu sunt sigur. Lamont urmăreşte o răzbunare personală. L-am întîlnit o dată şi mi-a lăsat impresia unui tip foarte emoţional şi decis. Considerînd ce i-a făcut Hallam, este probabil animat de o ură teribilă.

― Sunteţi sigur că acestea sunt relaţiile lui cu Hallam? se încruntă Neville.

― În domeniul acesta sunt un expert.

― Nu v-aţi gîndit că răspîndirea unei asemenea bănuieli ― că Pompa e periculoasă ― poate fi utilizată drept pretext pentru a refuza Lunii construirea de Staţii proprii?

― Cu riscul declanşării unei panici generale? Cu siguranţă, nu. Ar fi un joc prea periculos. Nu, sunt sigur că Lamont e sincer. De fapt, în felul meu personal, am avut cîndva idei similare.

― Pentru că sunteţi, de asemenea, pornit împotriva lui Hallam.

― Eu nu sunt Lamont. Presupun că nu reacţionez în acelaşi mod ca el. De fapt, am unele speranţe că voi putea cerceta chestiunea pe Lună, fără intervenţiile lui Hallam sau sentimentele lui Lamont.

― Aici, pe Lună?

― Aici, pe Lună. M-am gîndit că poate obţin accesul la sincrotron.

― De asta vă interesa?

Denison încuviinţă.

― Chiar credeţi că veţi putea folosi sincrotronul? întrebă Neville. Ştiţi pe ce perioadă este deja ocupat?

― M-am gîndit că poate voi obţine cooperarea unor cercetători de pe Lună.

Neville rîse şi clătină din cap.

― Avem tot atît de puţine şanse ca şi dumneavoastră…. Totuşi, să vă spun ce putem face. Ne-am înfiinţat laboratoare separate. Vă putem acorda spaţiu; poate chiar şi ceva echipament ştiinţific. Nu pot spune cît de folositoare vă vor fi, dar reprezintă un început.

― Credeţi că voi găsi mijloace pentru observaţii privind para-teoria?

― Presupun că va depinde, parţial, şi de ingeniozitatea personală. Vă aşteptaţi să dovediţi teoriile individului acela, Lamont?

― Sau să le infirm.

― Sunt absolut convins că aşa va fi.

― E destul de clar, nu-i aşa, rosti Denison, că n-am pregătirea unui fizician. De ce sunteţi gata să-mi oferiţi un loc de muncă?

― Pentru că veniţi de pe Pămînt. V-am spus că preţuim asta, şi poate că autoinstruirea ca fizician se va dovedi valoroasă. Selene vă ţine partea, şi eu atribui intuiţiilor ei o importanţă poate prea mare decît ar trebui. În plus, suntem tovarăşi de suferinţă în mîinile lui Hallam. Dacă doriţi să vă reabilitaţi, vă vom ajuta.

― Scuzaţi-mă, dacă sunt cinic. Ce vă aşteptaţi să obţineţi?

― Ajutorul dumneavoastră. Există anumite neînţelegeri între savanţii de pe Lună şi cei de pe Pămînt. Sunteţi un Pămîntean care a venit în mod voluntar pe Lună, şi puteţi fi o punte între noi, spre beneficiul simultan. Aţi luat deja legătura cu noul Comisar şi s-ar putea ca, reabilitîndu-vă dumneavoastră, să ne reabilitaţi şi pe noi.

― Cred, rosti Gottstein, că oricît de neplăcută a fost poziţia ta aici, o părăseşti cu un pic de regret.

― Cu multe regrete, se scutură Montez, cînd mă gîndesc la întoarcerea la gravitaţia normală. Dificultăţile respiraţiei… durerile de picioare… transpiraţia. Voi fi mereu leoarcă de transpiraţie.

― Îmi va veni şi mie rîndul, cîndva.

― Ascultă-mă pe mine. Nu sta niciodată mai mult de două luni la rînd. Nu-mi pasă ce ţi-au spus doctorii sau la ce exerciţii izometrice te vor pune… Întoarce-te pe Pămînt la fiecare şaizeci de zile şi stai cel puţin o săptămînă. Trebuie să-ţi păstrezi senzaţiile acelea.

― O să ţin minte… Ah, mi-am văzut prietenul.

― Care prieten?

― Cel care a sosit în aceeaşi navă cu mine. M-am gîndit că o să mi-l amintesc şi aşa s-a şi întîmplat. Se numeşte Denison şi e radiochimist. Amintirile mele despre el au fost destul de corecte.

― Anume?

― Îmi aminteam o anume lipsă de raţiune interesantă şi am încercat să i-o sondez. Mi-a rezistat destul de viclean. Părea raţional; de fapt, atît de raţional, încît am devenit bănuitor. Unele tipuri de ţicniţi dezvoltă o raţiune interesantă; un fel de mecanism de apărare.

― Doamne, făcu Montez. Nu sunt sigur că te-am înţeles. Dacă nu te deranjează, am să mă aşez. Încercînd să-mi amintesc dacă totul a fost împachetat şi gîndindu-mă la gravitaţia Pămîntului, îmi pierd respiraţia… Ce era cu lipsa de raţiune?

― Odată a încercat să ne explice că folosirea Pompei cu Electroni e periculoasă. Credea că poate duce la explozia Universului.

― Da? Aşa va fi?

― Sper că nu. Atunci a fost îndepărtat destul de brusc. Ştii, cînd savanţii lucrează cu subiecte situate la limita înţelegerii, ei devin cam sensibili. Am cunoscut cîndva un psihiatru care denumea fenomenul „Cine ştie?” Dacă nu obţii cunoştinţele de care ai nevoie, termini prin a spune: „Cine ştie ce se va întîmpla?” şi imaginaţia îţi lucrează.

― Da, dar dacă fizicienii răspîndesc asemenea lucruri…

― Nu o fac însă. Nu oficial. Există o anumită responsabilitate ştiinţifică, iar ziarele au grijă să nu tipărească prostii… Sau ceea ce consideră ele prostii. De fapt, subiectul a revenit. Un fizician, pe nume Lamont, a vorbit cu senatorul Burt, cu profetul ăla autodeclarat al naturii, Chen, şi cu alţi cîţiva. Şi el insistă asupra posibilităţii unei explozii cosmice. Nu-l crede nimeni, dar povestea se răspîndeşte treptat şi devine tot mai înflorită.

― Iar individul care a venit pe Lună o crede.

― Aşa bănuiesc, zîmbi Gottstein. La naiba, în mijlocul nopţii cînd am probleme cu somnul ― ştii, cad într-una din pat ― o cred chiar eu. Probabil că el speră ca aici să poată verifica Teoria experimental.

― Şi?

― Şi o să-l las. Am făcut aluzie la faptul că l-aş putea ajuta.

― E riscant, clătină din cap Montez. Nu-mi place încurajarea oficială a unor ipoteze ţicnite.

― Ştii, există posibilitatea să nu fie chiar atît de ţicnite, dar nu ăsta e scopul. Dacă tipul se stabileşte pe Lună, prin intermediul lui am putea afla ce se petrece aici. E dornic de reabilitare şi i-am sugerat că în cazul unei cooperări, reabilitarea ar putea veni prin noi… Voi avea grijă să fii informat în mod discret. Ştii, ca între prieteni.

― Mulţumesc, spuse Montez. Şi la revedere.

― Nu, pufni Neville. Nu-mi place.

― De ce? Pentru că-i Pămîntean? Selene scutură o scamă de pe sînul drept, apoi o prinse şi o examină critic: Asta nu-i de la bluza mea, rosti ea. Îţi repet că recircularea aerului e îngrozitoare.

― Acest Denison e lipsit de valoare. Nu-i un para-fizician. El spune că s-a autoinstruit în domeniul ăsta şi o dovedeşte venind aici cu tot felul de idei tîmpite.

― Ca de pildă?

― Crede că Pompa de Electroni va duce la explozia universului.

― A spus-o el?