Isaac Asimov - Zeii înşişi

― Ştiu că aşa crede… Ah, cunosc argumentele. Le-am auzit de suficiente ori. Dar nu-i aşa.

― Poate că, ridică Selene sprîncenele, poate că tu nu vrei să fie.

― Nu mai începe iar!

Urmă o pauză, după care Selene rosti:

― Şi ce o să faci cu el?

― O să-i dau un loc să lucreze. Poate că-i inutil ca savant, dar are şi alte întrebuinţări. O să-mi dau în curînd seama; Comisarul a vorbit deja cu el.

― Ştiu.

― Are şi o poveste romantică: cariera i-a fost distrusă şi acum încearcă să se reabiliteze.

― Adevărat?

― Da. Sunt sigur că o să-ţi placă. Dacă-l întrebi, o să-ţi povestească. Şi asta-i bine. Un Pămîntean romantic care lucrează pe Lună la o cercetare aiurită va fi un subiect perfect pentru preocupările Comisarului. O s-o ia pe o pistă falsă. Şi s-ar putea ca prin el, cine ştie, să înţelegem mai bine ce se întîmplă pe Pămînt… Ar fi bine să continui prietenia cu el.

Selene rîse şi sunetul se reverberă metalic în casca lui Denison. Figura nu i se distingea în costumul spaţial.

― Hei, Ben, rosti ea, nu-i nici un motiv să te temi. Eşti veteran de acum… ai o lună vechime.

― Douăzeci şi opt de zile, bolborosi Denison care simţea că se sufocă.

― O lună, insistă Selene. Pămîntul era trecut de jumătate cînd ai venit, iar acum e la fel, încheie ea arătînd curba strălucitoare a Pămîntului în cerul sudic.

― Bine, dar aşteaptă-mă. Nu sunt la fel de curajos aici ca în subteran. Dacă o să cad?

― Şi ce dacă? Gravitaţia e slabă, panta e lină şi costumul e rezistent. Dacă vei cădea, lasă-te să aluneci şi să te rostogoleşti. Oricum, e ceva distractiv.

Denison privi nesigur în jur. Luna era minunată în lumina rece a Pămîntului. Alb şi negru; un alb delicat şi blînd în comparaţie cu zonele expuse luminii solare pe care le văzuse, cu o săptămînă în urmă, cînd mersese să vadă bateriile solare ce acopereau întreaga suprafaţă a Mării Imbrium. Chiar şi negrul părea cumva mai moale, datorită lipsei contrastului puternic al zilei adevărate. Stelele străluceau incredibil, iar Pămîntul… Pămîntul era nespus de atrăgător, cu învolburările albe pe fond albastru şi scurtele întrezăriri cafenii.

― Hei, făcu el, te deranjează dacă mă agăţ de tine?

― Sigur că nu. În plus, n-o să mergem pînă sus. Începem cu panta începătorului. Încearcă să ţii pasul cu mine. O să merg încetişor.

Paşii ei erau lungi, lenţi şi balansaţi, şi Denison încercă s-o imite. Panta de sub ei era prăfoasă şi cu fiecare pas ridicau o pulbere fină ce rămînea suspendată. Străduindu-se, izbuti să se ţină după femeie.

― Bravo, rosti Selene. Eşti foarte bun pentru un Pămîntean… nu, ar trebui să spun Imi…

― Mulţumesc.

― Nu cred că ai motiv. Imi de la Imigrant e tot atît de insultător ca şi Pămîntean. Mai bine zic că eşti foarte bun pentru vîrsta ta.

― Nu! Asta-i mult mai rău. Denison gîfîia puţin şi-şi simţea fruntea umedă.

― Cu o fracţiune înainte de-a lăsa piciorul jos, explică Selene, împinge-te puţin cu celălalt picior. Asta îţi va lungi pasul şi-ţi va fi mai uşor. Nu, nu… uită-te la mine.

Denison se opri recunoscător şi o privi pe Selene, zveltă şi graţioasă în ciuda costumului grotesc, înaintînd prin salturi joase. Ea se întoarse şi îngenunche la picioarele lui.

― Acum, Ben, fă un pas încetişor şi eu o să-ţi lovesc piciorul atunci cînd trebuie.

Încercă de cîteva ori, după care Denison rosti:

― E mai rău decît alergatul pe Pămînt. Vreau să mă odihnesc.

― În regulă. Adevărul e că muşchii tăi nu ştiu încă să se coordoneze optim. De fapt, te lupţi cu tine însuţi, nu cu gravitaţia… Bine, aşează-te şi trage-ţi suflarea. Nu te duc mai departe.

― Se strică ceva dacă mă întind pe spate? întrebă Denison.

― Nu, bineînţeles că nu, dar nu-i o idee prea grozavă. Nu pe solul gol. Are numai 120 grade absolute, adică 150 grade sub zero, şi e preferabil ca suprafaţa de contact să fie cît mai mică.

― Bine, gemu Denison şi se aşeză intenţionat cu faţa către nord, în direcţia opusă Pămîntului. Priveşte stelele!

Selene se aşeză în unghi drept faţă de el. Cînd lumina Pămîntului cădea sub un anumit unghi, bărbatul îi putea zări chipul prin cască.

― Pe Pămînt nu vedeţi stelele? întrebă ea.

― Nu aşa. Chiar cînd nu sunt nori, aerul absoarbe o parte din lumină. Diferenţele de temperatură din atmosferă le fac să clipească, iar luminile oraşelor, chiar a celor depărtate, le acoperă.

― Pare îngrozitor.

― Ţie îţi place aici, Selene? La suprafaţă?

― Nu pot spune că mă înebunesc după ea, dar uneori îmi face plăcere. Bineînţeles, face parte din meseria mea să aduc turiştii aici.

― Iar acum trebuie s-o faci pentru mine.

― Nu te pot convinge că nu-i acelaşi lucru, Ben? Pentru turişti avem un traseu anume. Foarte lin şi neinteresant. Doar nu crezi că-i aducem aici ca să cadă, nu? Aici e pentru Lunariţi… şi Imi. De fapt, mai mult pentru Imi.

― Nu pare prea popular. În afară de noi nu mai e nimeni.

― Ei! Există anumite zile pentru locurile astea. Să vezi ce-i aici într-o zi de curse! Deşi atunci nu ţi-ar plăcea.

― Nici acum nu mă omor. Doar Imii schiază?

― Cam aşa ceva. În general, Lunariţii nu prea vin la suprafaţă.

― Dar Dr. Neville?

― Adică, ce părere are el despre suprafaţă?

― Da.

― Să fiu sinceră, nu cred că a fost vreodată aici. E un orăşean pursînge. Dar de ce m-ai întrebat?

― Cînd i-am cerut permisiunea să parcurg reţeaua de baterii solare n-a avut nimic împotrivă, dar el n-a vrut să vină. Cred că l-am şi rugat să vină, ca să-mi explice cineva, dar degeaba.

― Sper că totuşi te-a însoţit cineva.

― A, da. Dacă stau să mă gîndesc, era tot un Imi. Poate că asta explică şi atitudinea lui Neville faţă de Pompa de Electroni.

― Cum adică?

― Vezi tu… Denison se lăsă şi-şi ridică picioarele alternativ, urmărindu-le cu plăcere leneşă cum coborau. Hei, nu-i rău de loc! Uite, Selene… Mă refer la faptul că Neville e extrem de dornic să înfiinţeze o Staţie de Pompare pe Lună, deşi bateriile solare sunt perfect adecvate. Pe Pămînt ele nu se pot folosi pentru că Soarele nu-i niciodată atît de strălucitor, continuu şi radiant pe toate lungimile de unde. În întregul sistem solar nu există nici o planetă sau alt corp astronomic care să fie mai potrivit decît Luna pentru utilizarea bateriilor solare. Pînă şi Mercur e prea fierbinte…. Însă utilizarea lor te leagă de suprafaţă, şi dacă nu-ţi place suprafaţa…

Selene se ridică brusc în picioare rostind:

― Gata, Ben, te-ai odihnit destul. Sus! Sus!

Chinuindu-se să se ridice, Denison continuă:

― Pe cînd o Staţie de Pompare, ar însemna că nici un Lunarit să nu mai trebuiască să iasă vreodată la suprafaţă.

― Mergem sus, Ben. Pînă la muchia aceea. O vezi, acolo unde bate lumina Pămîntului?

Urcară în tăcere. Denison îşi dădea seama de zona mai lunecoasă din lateral; o porţiune mare de pantă lipsită de praf.

― E cam alunecoasă pentru un începător, rosti Selene citindu-i gîndurile. Nu fii prea ambiţios; după aceea o să vrei să te învăţ săritura cangurului.

Chiar în timp ce vorbea, făcu săritura, se întoarse cu faţa spre el înainte de-a ateriza şi spuse:

― Aici. Stai jos ca să-ţi potrivesc…

Denison se aşeză cu faţa către coborîş, privindu-l nesigur: