Isaac Asimov - Zeii înşişi

― Explică-i că dacă Dua îşi va simţi viaţa împlinită, nu va mai avea spaima plecării şi va fi pregătită pentru un copil- Emoţional.

Odeen simţi că o greutate uriaşă i se ridică de pe suflet.

― Aveţi dreptate, se repezi el. Simt că aveţi dreptate. Cît de multe înţelegeţi, domnule Losten. Dacă-i veţi conduce pe Cei Tari, cum să eşuăm în proiectul găsirii altui Univers?

― Eu? rosti Losten amuzat. Ai uitat că Estwald ne conduce în momentul de faţă? El este eroul proiectului. Fără el n-am fi ajuns nicăieri.

― Ah, da, încuviinţă Odeen, oprit din avînt. Încă nu reuşise să-l vadă pe Estwald. De fapt, nu cunoscuse nici un Moale care să-l fi întîlnit, deşi unii spuneau că-l văzuseră de la distanţă. Estwald era un Tare nou; oricum, pe vremea tinereţii sale, Odeen nu auzise pomenindu-se de el. Nu înseamnă asta că Estwald era un tînăr Tare, care fusese copil în această perioadă ca şi Raţionalul?

Amănuntul era lipsit de importanţă. Acum, Odeen dorea să se întoarcă acasă. Nu-l putea atinge pe Losten drept recunoştinţă, dar îi putea mulţumi şi apoi să se grăbească fericit.

Mulţumirea lui avea şi o latură egoistă. Nu era doar posibilitatea viitoare a unui copil-Emoţional şi gîndul bucuriei lui Tritt. Nu era nici gîndul la împlinirea Duei. Ceea ce-l copleşea în acel moment era faptul că avea să poată învăţa pe un altul. Nici un alt Raţional nu putuse avea în triadă o Emoţională ca Dua.

Ar fi fost minunat dacă şi Tritt ar fi putut înţelege acest lucru. Trebuia să vorbească cu el şi să-l convingă cumva să fie răbdător.

Tritt nu se simţise niciodată mai puţin răbdător. Nu pretindea că înţelege motivul comportării Duei. Nu voia să încerce. Nu-i păsa. Nu ştiuse niciodată de ce Emoţionalele făceau ceea ce făceau. Iar Dua nici măcar nu se purta precum celelalte Emoţionale.

Nu se gîndea niciodată la lucrul important. Prefera să privească soarele. Dar se subţia într-atît încît lumina şi hrana treceau prin ea. Apoi spunea că era minunat. Nu asta era important. Important era să se hrănească. Ce era frumos în hrănire? Ce era frumuseţea?

Întotdeauna voia să se topească astfel. Odată spusese:

― Hai să vorbim mai tîrziu. Niciodată nu vorbim despre asta. Nu ne gîndim niciodată la asta.

― Să facem cum vrea ea, Tritt, spunea întotdeauna Odeen. E mai bine.

Odeen era răbdător. Se gîndea mereu că lucrurile sunt mai bune cînd ei aşteptau. Altfel, voia mai întîi să se gîndească…

Tritt nu era sigur că ştia ce înţelege Odeen prin „a se gîndi mai întîi”. Lui i se părea că însemna că Raţionalul nu face nimic.

Cum fusese şi cu Dua…Odeen ar fi continuat şi acum să se gîndească. Însă Tritt mersese şi o ceruse. Aşa trebuia să se facă.

Acum Odeen nu făcea nimic. Ce era cu copilul-Emoţional, singura problemă importantă? Tritt trebuia să facă ceva, dacă Odeen nu voia.

De fapt, făcea ceva. Cobora coridorul lung, chiar în vreme ce-şi spunea toate lucrurile acelea. Nu-şi dădea seama cînd coborîse atît. Asta însemna „să gîndeşti mai întîi”? Nu-i nimic, n-avea să se lase înspăimîntat. N-avea să bată în retragere.

Privi impasibil în jur. Era drumul spre peşterile Celor Tari. Ştia că nu peste foarte mult timp avea să coboare pe aici cu micuţul său stîng. Odeen îi arătase cîndva drumul.

Acum însă nu ştia ce avea să facă odată ajuns acolo. Totuşi, nu-i era teamă. Voia un copil-Emoţional. Era dreptul lui să aibă un copil-Emoţional. Nimic nu era mai important ca asta. Cei Tari aveau să-i rezolve problema. Nu le-o aduseseră ei pe Dua cînd le-o ceruse?

Dar pe cine să întrebe? Orice Tare? Cumva, decise că nu. Trebuia să caute pe unul anume şi să vorbească doar cu acela.

Îşi aminti numele. Îşi aminti chiar şi ocazia în care îl auzise întîia oară. Era pe vremea aceea cînd micul-stîng crescuse suficient ca să înceapă să-şi schimbe forma din proprie iniţiativă. (Ce zi minunată! „Vino, Odeen, repede! Annis e complet oval şi tare. Singur a făcut-o, Dua priveşte!” Se grăbiseră cu toţii. Pe atunci, Annis era unicul copil. Aşteptaseră atîta clipa. Aşa încît se grăbiseră, iar el era lipit într-un colţ. Se curbase şi atîrna peste locul său de odihnă ca lutul umed. Odeen plecase pentru că era ocupat. Dua spusese: „A, o s-o mai facă Tritt.” Aşteptaseră ore întregi, dar n-o mai făcuse).

Tritt era supărat că Odeen nu mai aşteptase. L-ar fi mustrat, dar Raţionalul părea obosit. Pe ovoidul său apăruseră zbîrcituri clare, şi nu făcea nici un efort să le netezească.

― S-a întîmplat ceva, Odeen? întrebase Tritt, neliniştit.

― Am avut o zi grea şi nu sunt sigur că voi obţine ecuaţiile diferenţiale înainte de viitoarea topire. (Tritt nu-şi amintea exact cuvintele tari, dar cam aşa sunase. Odeen folosea întotdeauna cuvinte tari).

― Vrei să ne topim acum?

― Nu, nu. Am văzut-o pe Dua că merge la suprafaţă şi ştii cum reacţionează dacă am încerca s-o oprim. De fapt, nu-i nici o grabă. A apărut un nou Tare.

― Un nou Tare? întrebă Tritt cu o vădită lipsă de interes. Odeen era foarte interesat de tot ce era în legătură cu Cei Tari, dar Tritt ar fi vrut ca acest interes să nu fi existat. Odeen era mai preocupat de propria educaţie, cum o numea, decît oricare alt Raţional din jur. Nu era cinstit. Odeen se ocupa de această problemă prea mult. Dua se ocupa prea mult de incursiunile la suprafaţă. Nimeni, cu excepţia lui Tritt, nu era realmente interesat de triadă.

― Se numeşte Estwald, continuase Raţionalul.

― Estwald? Tritt deveni ceva mai atent. Poate că se tulburase, sesizînd sentimentele lui Odeen.

― Nu l-am văzut niciodată, dar toţi vorbesc despre el. Ochii lui Odeen se turtiseră, ca întotdeauna cînd cădea pe gînduri. Lui i se datorează lucrul acela nou.

― Care lucru?

― Pompa de Pozi… N-ai putea înţelege, Tritt. E o invenţie nouă. Va revoluţiona întreaga lume.

― Ce înseamnă a revoluţiona?

― A schimba totul.

― N-ar trebui să se schimbe totul, se alarmă Tritt.

― Vor face totul mai bine. A schimba nu înseamnă mai rău. Oricum, Estwald e autorul. E foarte inteligent. Simt asta.

― Atunci de ce nu-ţi place?

― N-am spus că nu-mi place.

― Te simt că nu-ţi place.

― Nici vorbă, Tritt. Cumva… cumva…, rîse Odeen, sunt gelos. Cei Tari sunt atît de inteligenţi încît un Moale nici nu se poate compara cu ei, totuşi eu m-am obişnuit cu asta, pentru că Losten îmi spune într-una cît de inteligent sunt ― pentru un Moale presupun. Acum însă a apărut acest Estwald, şi chiar Losten pare copleşit de admiraţie, iar eu sunt cu adevărat un nimic.

Tritt îşi bombă suprafaţa frontală, încît să-l atingă pe Odeen care ridică privirea şi zîmbi:

― Asta-i o prostie din partea mea. Cui îi pasă cît de deştept este un Tare? Niciunul din ei n-are un Tritt.

După aceea, amîndoi plecară s-o caute pe Dua. În mod surprinzător, ea îşi terminase pregătirile şi se întorcea. Urmă o topire minunată, deşi dură numai o zi. Tritt era într-una îngrijorat. Cu Annis atît de mic, chiar şi o absenţă scurtă era riscantă, deşi existau întotdeauna alţi Parentali care să aibă grijă de el.

De atunci, Odeen se mai referi uneori la Estwald. Îl denumea întotdeauna „Cel Nou”, chiar după ce trecuse destul de mult timp; totuşi nu-l zărise niciodată.

― Cred că-l evit, le spuse odată cînd era şi Dua de faţă, pentru că ştie atît de multe despre noua invenţie. Nu vreau să ştiu totul dintr-o dată. E mult mai plăcut să înveţi.