Isaac Asimov - Zeii înşişi

― Tot mai încăpăţînat pe zi ce trece. El dă putere triadei.

― Şi Dua?

― Dua? Am venit… Ştiţi, e foarte neobişnuită.

― Da, ştiu, încuviinţă Losten. Avea o atitudine pe care Odeen o asociase întotdeauna cu melancolia.

Odeen aşteptă o clipă, apoi hotărî să intre direct în subiect.

― Domnule Losten, rosti el, Dua ne-a fost adusă doar pentru că era neobişnuită?

― Te-ar surprinde? Şi tu eşti neobişnuit, Odeen, şi mi-ai spus de mai multe ori că şi Tritt e la fel.

― Da, aprobă Odeen, este.

― Atunci, triada n-ar fi trebuit să includă o Emoţională mai aparte?

― Există multe moduri de a fi aparte, vorbi gînditor Odeen. Uneori comportarea Duei îl nemulţumeşte pe Tritt, iar pe mine mă pune pe gînduri. Vă pot cere părerea?

― Întotdeauna.

― Nu-i place… topirea.

Losten asculta grav, aparent, fără să fie stînjenit.

― De fapt, continuă Odeen, îi place atunci cînd ne topim, dar nu întotdeauna poate fi convinsă să o facă.

― Şi Tritt, el ce părere are despre topire? întrebă Losten. Dincolo de plăcerea imediată a actului? Ce înseamnă pentru el, în afară de plăcere?

― Copiii, bineînţeles, răspunse Odeen. Îmi plac şi mie, îi plac şi Duei, dar Tritt e Parentalul. Înţelegeţi? (Brusc, lui Odeen i se păruse că Losten nu putea pricepe toate subtilităţile triadei).

― Încerc să înţeleg. Atunci, mi se pare că Tritt cîştigă din topire mai mult decît topirea însăşi. Dar tu? Ce ai pe lîngă plăcere?

― Credeam că ştiţi, răspunse Odeen. Un fel de stimulare mentală.

― Da, ştiam, dar am vrut să mă conving că ştii şi tu. Voiam să fiu sigur că n-ai uitat. Mi-ai spus deseori, cînd veneai aici după o perioadă de topire, cu ciudata ei pierdere de timp ― trebuie să recunosc că datorită ei nu te-am văzut perioade de timp îndelungate ― că ai început pe neaşteptate să înţelegi multe lucruri care îţi păreau de neînţeles înainte.

― Parcă mintea îmi rămînea activă în răstimpul acela. Parcă ar fi existat un timp care, deşi nu-i sesizam scurgerea, îmi era necesar; în decursul lui puteam gîndi mai profund şi mai intens, fără să fiu distras de partea mai puţin intelectuală a vieţii.

― Exact, aprobă Losten, şi reveneai cu un progres în cunoaştere. E ceva normal printre Raţionali, deşi trebuie să recunosc că nici unul n-a făcut salturile tale. O spun cu toată sinceritatea, în toată istoria n-a mai existat unul asemănător ţie.

― Chiar aşa? întrebă Odeen, străduindu-se să-şi ascundă fericirea.

― S-ar putea să greşesc, făcu Losten, amuzîndu-se de brusca pierdere a transparenţei Raţionalului, dar nu cred. Principalul este că atît tu, cît şi Tritt obţineţi din topire ceva în plus, pe lîngă topirea însăşi.

― Da. Cu siguranţă.

― Dar ce obţine Dua în plus?

Urmă o pauză lungă.

― Nu ştiu, răspunse Odeen.

― N-ai întrebat-o niciodată?

― Nu.

― Atunci, dacă ea nu obţine nimic, pe cînd tu şi cu Tritt cîştigaţi ceva, de ce s-o intereseze la fel de mult ca pe voi?

― Alte Emoţionale nu par să…, începu Odeen.

― Alte Emoţionale nu sunt ca Dua. Mi-ai spus asta de multe ori, şi mi-ai spus-o mulţumit.

― Mă gîndeam că ar putea fi altceva, rosti Odeen ruşinat.

― Ce anume?

― E greu de explicat. În triadă ne cunoaştem, ne simţim; în anumite feluri, suntem părţi ale unui singur individ. Un individ care apare şi dispare. De cele mai multe ori, e ceva inconştient. Dacă ne concentrăm prea mult asupra acestui gînd, îl pierdem aşa încît n-avem niciodată detaliile exacte. E greu de explicat triada cuiva… Odeen se opri neajutorat.

― Nu-i nimic, încerc să înţeleg. Crezi că ai prins o porţiune a minţii lui Dua, pe care ea încearcă s-o ţină în secret?

― Nu sunt sigur. E doar o impresie, ce-mi apare uneori într-un ungher al minţii.

― Ei bine?

― Uneori cred că Dua nu vrea să aibă un copil ― Emoţional.

Losten îl privi grav.

― Mi se pare că aveţi, pînă acum, doar doi copii. Un stîng şi un drept.

― Da, numai doi. Ştiţi, Emoţionala e mai dificil de iniţiat.

― Ştiu.

― Iar Dua nu se străduieşte să absoarbă energia necesară. Nici măcar nu încearcă. Are unele motive, dar eu nu cred în ele. Cred că pur şi simplu, nu doreşte o Emoţională. După mine, dacă nu doreşte să-l aibă ― aş lăsa-o în pace. Dar Tritt e un Parental şi doreşte copilul; trebuie să-l aibă, iar eu nu-l pot dezamăgi.

― Dacă Dua ar avea un motiv raţional ca să nu înceapă copilul, ţi-ai schimba părerea?

― Da, dar nu şi Tritt. El nu înţelege asemenea lucruri.

― Dar ai încerca să-l potoleşti?

― Atît cît aş putea.

― Te-ai gîndit vreodată, spuse Losten, că nici un Moale nu… nu trece înainte de a se naşte copiii ― toţi trei, cu Emoţionala ultima?

― Ştiu asta, răspunse Odeen, mirîndu-se că Losten îi spunea asemenea lucruri elementare.

― Atunci naşterea unui copil ― Emoţional echivalează cu momentul plecării.

― De obicei, abia cînd Emoţionala e suficient de mare…

― Oricum, însă, momentul plecării e aproape. Poate că Dua nu doreşte să plece…

― Cum aşa, Losten? Cînd vine momentul să pleci, e ca atunci cînd vine momentul să te topeşti. Cum să nu vrei? (Cei Tari nu se topeau; poate că nu înţelegeau).

― Dar dacă Dua nu vrea să plece niciodată? Ce spui atunci?

― Că totuşi trebuie să plecăm. Dacă Dua vrea să-şi întîrzie ultimul copil, n-am nimic împotrivă şi poate că-l conving chiar şi pe Tritt. Dar ca să nu-l aibă… asta nu poate fi permis.

― De ce?

Odeen făcu o pauză, gîndindu-se.

― Nu pot spune, domnule, dar ştiu că trebuie să plecăm. O ştiu şi o simt tot mai mult cu fiecare ciclu, şi cîteodată cred că înţeleg de ce.

― Uneori cred că eşti un filozof, Odeen, remarcă Losten. Ia să vedem. Atunci cînd al treilea copil va apare şi va creşte, Tritt va avea toţi copiii şi va fi gata să plece după o viaţă împlinită. Tu însuţi vei avea satisfacţia învăţăturii şi vei putea pleca. Dar Dua?

― Nu ştiu, recunoscu Odeen. Alte Emoţionale se adună laolaltă toată viaţa şi par mulţumite să flecărească între ele. Dua, însă, nu face aşa.

― Am spus că e neobişnuită. Nu-i place chiar nimic?

― Îi place să mă asculte povestindu-i despre munca mea, mormăi Odeen.

― Nu trebuie să fi ruşinat de asta. Fiecare Raţional vorbeşte despre munca sa cu dreptul şi mijlocia lui. Nu recunoaşteţi, dar aşa este.

― Dua însă ascultă, domnule.

― Sunt convins. Nu-i precum celelalte Emoţionale. Ţi s-a părut vreodată că înţelege mai bine după o topire?

― Da, am remarcat asta uneori. Totuşi, n-am dat multă importanţă…

― Pentru că eşti convins că Emoţionalele nu pot realmente înţelege aceste lucruri. Totuşi Dua pare să aibă multe din caracteristicile unui Raţional.

(Odeen îl privi pe Losten, consternat. Odată, Dua îi povestise despre copilăria nefericită; o singură dată; strigătele ascuţite ale celorlalte Emoţionale; poreclele răutăcioase; Em ― stîng. Oare auzise Losten despre toate astea?… Continua să-l privească liniştit pe Odeen.)

― M-am gîndit şi eu, spuse Odeen, apoi izbucni: Pentru aşa ceva, sunt mîndru de ea.

― Nimic rău în toate astea. De ce nu-i spui şi ei? Dacă îi place raţionalismul, las-o. Învaţ-o ceea ce ştii. Răspunde-i la întrebări. Triada va fi dizgraţiată dacă faci aşa ceva?

― Nici nu-mi pasă… Şi de ce să fie? Tritt va zice că-i o pierdere de timp, dar mă descurc cu el.