Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Ameninţări puerile. Chiar dacă matematica Planului Seldon ar face asemenea predicţii, ele privesc numai probabilităţile, nu situaţiile inevitabile.

— Primare Branno, reluă Gendibal cu hotărâre. Lasă Planul Seldon. Nu-i înţelegi matematica şi nu poţi vizualiza modelul general. Dar probabil că nici nu trebuie. Eşti un politician trecut prin multe încercări, cu reuşite notabile, dacă judecăm după poziţia pe care o ai; ba mai mult, dai dovadă de mare curaj dacă punem la socoteală jocul pe care-l faci acum. Prin urmare, îţi sugerez să-ţi foloseşti înţelepciunea politică. Examinează întreaga istorie politică şi militară a umanităţii şi apreciaz-o în lumina cunoştinţelor pe care le ai despre natura umană — despre modul în care oamenii, politicienii şi militarii superiori acţionează, reacţionează şi interacţionează — şi vei constata că nu greşesc câtuşi de puţin.

— Chiar dacă ai avea dreptate, este un risc pe care trebuie să ni-l asumăm. Cu o conducere competentă şi cu o dezvoltare continuă a tehnologiei, precum şi a mentalicii şi fizicii, putem învinge. Hari Seldon n-a luat în calcul asemenea progrese. Nici nu putea. Se regăseşte în Planul lui crearea unui scut mental de către Prima Fundaţie? Şi, la urma urmei, de ce-am ţine atât de mult să respectăm Planul? Vom risca să întemeiem un nou Imperiu fără el. Eşecul prin nerespectarea Planului ar fi mai de dorit decât succesul obţinut cu ajutorul lui. Nu vrem un Imperiu în care să devenim marionete manipulate din umbră de către a Doua Fundaţie.

— Vorbeşti astfel doar pentru că refuzi să înţelegi ce semnificaţie ar avea pentru oamenii Galaxiei un eşec al vostru.

— Tot ce se poate! spuse Branno cu glas ca de gheaţă. Ai început să oboseşti?

— Nu-ţi pune speranţe în asta. Dă-mi voie să-ţi propun o acţiune alternativă pe care n-ai cântărit-o până acum, una în care nici unul dintre noi nu se va considera înfrânt. Ne aflăm în vecinătatea unei planete numită Gaia.

— Nu mi-a scăpat acest amănunt.

— Te-ai gândit vreodată că s-ar putea ca pe planeta aceasta să se fi născut Catârul?

— Vreau mai multe dovezi care să susţină o asemenea afirmaţie.

— Planeta este înconjurată de un câmp mental. Pe ea trăiesc mulţi Catâri. Dacă-ţi vei împlini visul de a distruge a Doua Fundaţie veţi deveni cu toţii sclavii acestei planete de Catâri. Ce rău v-au făcut până acum membrii celei de-a Doua Fundaţii? Dar să-mi răspunzi precis, fără să fabulezi sau să teoretizezi. Şi după aceea gândeşte-te cât rău a putut să vă facă un singur Catâr.

— Nu pot da crezare unor afirmaţii fără acoperire.

— Atâta vreme cât rămânem în acest loc, nu-ţi pot oferi alte detalii. Prin urmare, îţi propun un armistiţiu. Dacă n-ai încredere, menţine activ scutul, dar fii pregătită să conlucrezi cu mine. Să ne apropiem împreună de această planetă şi când te vei convinge ce pericol reprezintă, atunci eu voi anula câmpul ei mental şi tu vei ordona navelor tale să o ia în stăpânire.

— Şi după aceea?

— După aceea, cele două Fundaţii vor rămâne să continue cursa pentru supremaţie fără alte forte exterioare care să le stea în cale. Atunci lupta se va da pe un teren deschis pentru că, după cum constaţi, acum nu îndrăznim o confruntare directă, deoarece existenţa ambelor Fundaţii se află în grea cumpănă.

— De ce nu mi-ai spus asta până acum?

— Am crezut că te-aş putea convinge că nu suntem duşmani, astfel încât să cooperăm. Pentru că mi-e limpede că am dat greş cu asta sugerez oricum să ne sprijinim reciproc.

Branno rămase tăcută şi căzu pe gânduri. După câteva momente spuse:

— Încerci să-mi adormi vigilenţa cu cântece de leagăn. Cum vei putea, singur, să anulezi câmpul mental al unei întregi planete de Catâri? Ideea este atât de ridicolă încât nu pot avea încredere în propunerea ta.

— Nu sunt singur, explică Gendibal. În spatele meu se află întreaga forţă a celei de-a Doua Fundaţii, şi această forţă, canalizată prin mine, va fi îndreptată spre Gaia. În plus, ea ar putea oricând să îndepărteze scutul tău ca pe o pânză subţire de ceaţă.

— Dacă aşa stau lucrurile, de ce-ai avea nevoie de ajutorul meu?

— În primul rând pentru că anularea câmpului nu ajunge. Cea de-a Doua Fundaţie nu-şi poate dedica întreaga existenţă acestei sarcini, tot aşa cum nici eu nu pot să-mi petrec tot restul vieţii participând la acest balet verbal cu tine. Avem nevoie de forţa navelor voastre. Şi, în al doilea rând, dacă prin argumente raţionale nu reuşesc să te conving că cele două Fundaţii trebuie să se considere aliate, poate că voi avea succes prin cooperarea în această încercare grea. Dacă vorbele ne dezbină poate faptele ne vor uni.

Branno rămase din nou tăcută, apoi încuviinţă:

— Sunt dispusă să ne apropiem de Gaia, dar o vom face împreună. Mai mult nu-ţi pot promite.

— Mi-e de ajuns şi atât, spuse Gendibal aplecându-se asupra computerului.

— Nu, Stăpâne, până în acest moment poate nu avea importanţă, dar acum te rog să nu întreprinzi nimic. Trebuie să-l aşteptăm pe Consilierul Trevize din Terminus, rosti Novi apăsat.

— SERIOS, GOLAN, făcu Pelorat cu o umbră de iritare în glas, nimeni nu lasă impresia că i-ar păsa cât de cât că într-o viaţă destul de lungă — nu excesiv de lungă, Bliss, te asigur — asta-i prima dată când călătoresc prin Galaxie. Şi cu toate astea, nici n-apuc bine să pun piciorul pe o lume, că imediat trebuie s-o părăsesc şi să plec din nou în spaţiu fără ca măcar să mi se ofere o şansă cât de mică de a o studia. Până acum am păţit asta de două ori.

— Adevărat, îl consolă Bliss, dar dacă nu plecai de pe Sayshell atât de precipitat nu aveai norocul să mă întâlneşti decât cine ştie când. Cred că asta compensează pierderea pe care ai suferit-o.

— Sigur. Pe cuvântul meu, draga mea, aşa e.

— Şi, Pel, chiar dacă ai părăsit planeta şi de data asta, mă ai pe mine, iar eu reprezint Gaia şi tot ce înseamnă ea.

Trevize, care ascultase încruntat acest schimb de amabilităţi, nu se mai putu abţine:

— E dezgustător. De ce n-a venit Dom cu noi? Pentru numele Spaţiului, n-o să mă obişnuiesc niciodată cu monosilabele astea. Auzi, să ai un nume format din două sute cincizeci de silabe şi să nu foloseşti decât una. De ce nu ne însoţeşte el, cu toate silabele lui? Dacă treaba e-atât de importantă, dacă însăşi existenţa Gaiei depinde de aventura asta, de ce nu-i cu noi ca să ne sfătuiască?

— Sunt eu aici, Trev, spuse Bliss, iar eu reprezint Gaia la fel de mult ca şi el. Apoi, privindu-l cercetător cu ochii ei negri: Te supără că-ţi spun “Trev”?

— Da. Şi eu, am dreptul la obiceiuri. Numele meu e Trevize. Trei silabe Tre-vi-ze.

— Foarte bine. Nu vreau să te-nfurii, Trevize.

— Nu sunt furios. Doar iritat. (Se ridică brusc, se plimbă dintr-un capăt în celălalt al camerei, păşind peste picioarele întinse în faţă ale lui Pelorat, care şi le trase repede înapoi, şi făcu drumul întors. Se opri şi, întorcându-se, o privi pe Bliss drept în ochi:)

— Ascultă! începu el, arătând cu degetul spre ea. Nu mai sunt propriul meu stăpân! Am fost manevrat de pe Terminus până pe Gaia şi chiar când începusem să bănuiesc asta, nu am găsit calea de a mă smulge din strânsoare. Iar acum, când am ajuns pe Gaia, mi se spune că scopul manipulării a fost ca eu să salvez Gaia. De ce? Şi cum? Ce reprezintă Gaia pentru mine sau, mai bine zis, ce reprezint eu pentru ea ca să trebuiască s-o salvez? Între atâtea cvintilioane de fiinţe umane din Galaxie n-aţi găsit pe altul să facă asta?