Isaac Asimov: Marginea Fundaţiei

— BINEÎNŢELES CĂ NU CRED, făcu Golan Trevize, aflat în capul scărilor largi care duceau spre Sala Seldon, de pe înălţimea cărora putea privi întregul oraş, strălucind în lumina soarelui.

Terminus era o planetă binecuvântată, cu un raport echilibrat între uscat şi apă. Trevize se gândea deseori că introducerea climatizării făcuse ca planeta să devină mult mai agreabilă, dar în acelaşi timp mai lipsită de farmec.

— Nu cred nimic din toate astea, repetă Golan cu un zâmbet care-i puse în evidenţă dinţii albi, regulaţi, strălucitori, şi chipul tineresc.

Prietenul lui, Consilierul Munn Li Compor, care adoptase numele de mijloc ca o sfidare la adresa tradiţiei de pe Terminus, clătină din cap stingherit:

— Ce nu crezi? Că am salvat capitala?

— A, nu, asta o cred. Aici nu greşiţi. Chiar Seldon a afirmat că o vom salva şi că avem tot dreptul s-o facem, căci el avea cunoştinţă despre asta de acum cinci sute de ani.

Vocea lui Compor scăzu până deveni o şoaptă:

— Ascultă, nu mă deranjează că-mi vorbeşti astfel, pentru că tot nu te iau în serios, dar dacă o să începi să vociferezi în public, s-ar putea să te audă şi alţii şi, cinstit să fiu, n-aş vrea să mă aflu prin preajmă când o să cadă trăsnetul pe capul tău. Mă tem să nu greşească ţinta.

Trevize rămase zâmbitor şi netulburat:

— Am comis un păcat spunând că oraşul este salvat? Şi că am făcut-o fără a purta un război?

— Nici n-am avut cu cine lupta, zise Compor.

Avea părul blond deschis, ochii albaştri precum cerul şi rezistase tentaţiei de a modifica într-un fel sau altul aceste nuanţe ce nu erau la modă.

— N-ai auzit niciodată despre războaie civile, Compor? întrebă Trevize.

Înalt, cu părul negru, uşor ondulat, el obişnuia să umble ţinându-şi degetele mari agăţate de centironul de care părea să nu se despartă niciodată.

— Un război civil pentru a fixa locul capitalei?

— Problema a fost atât de acută încât a provocat o Criză Seldon. Oricum, cariera politică a lui Hannis a fost distrusă din aceeaşi pricină. Şi tot asta ne-a slujit şi nouă în alegerile trecute, astfel că am putut intra amândoi în Consiliu, dar problema a rămas cam neclară… şi-şi mişcă mâna înainte şi înapoi ca acul indicator al unei balanţe ce-şi caută punctul de echilibru şi nu şi-l găseşte.

Se opri pe scări o clipă, neluându-i în seamă pe ceilalţi membri ai guvernului, pe ziarişti, precum şi pe indivizii din înalta societate care, prin relaţii, îşi procuraseră invitaţii pentru a fi prezenţi la reîntoarcerea lui Seldon (sau, mai exact, la revenirea imaginii lui).

Toată lumea cobora scările vorbind, râzând, fălindu-se cu normalitatea tuturor lucrurilor ce-i înconjurau şi radiind un aer de mulţumire pentru că fuseseră aprobaţi de Seldon.

Trevize rămase nemişcat şi lăsă mulţimea să se scurgă pe lângă el. Compor, care era cu vreo doi paşi în faţa lui, se opri de parcă un fir invizibil i-ar fi legat unul de altul.

— Hai, nu vii?

— Ce grabă avem? Întrunirea Consiliului nu va începe până când Primarul Branno nu va reevalua situaţia în stilul ei obişnuit: mocăit şi citind totul, silabă cu silabă. N-am motive să mă grăbesc pentru a asculta încă o cuvântare plină de vorbe mari. Mai bine priveşte oraşul!

— Îl văd. L-am văzut şi ieri.

— Da, dar l-ai văzut acum cinci sute de ani, când a fost întemeiat?

— Patru sute nouăzeci şi opt, îl corectă pe dată Compor. Peste doi ani vom sărbători jumătate de mileniu, şi tot Primarul Branno va deţine funcţia şi atunci dacă, sperăm noi, nu se vor petrece evenimente a căror probabilitate e oricum neglijabilă.

— Să sperăm, zise Trevize sec. Dar cum arăta acum cinci sute de ani, când a fost întemeiat? Un singur oraş pe toată planeta! Un orăşel locuit de un grup de oameni care pregăteau o Enciclopedie nicicând dusă la bun sfârşit!

— Ba a fost terminată.

— Te referi la Enciclopedia Galactică pe care o avem acum? Nu-i cea la care au lucrat ei. Actuala enciclopedie este stocată în computer şi revizuită zilnic. Ai văzut vreodată originalul incomplet?

— Cel de la Muzeul Hardin?

— La Muzeul Originilor Salvor Hardin. Să folosim numele complet, te rog, dacă tot ţii atât de mult la exactitate. L-ai văzut?

— Nu. Trebuia?

— Nu neapărat, nu prea ai ce vedea. Dar oricum, asta a fost situaţia; un grup de Enciclopedişti care formau nucleul unui orăşel aflat pe o lume lipsită de zăcăminte metalifere, rotindu-se în jurul unui soare izolat de restul Galaxiei, chiar la marginea Galaxiei. Iar acum, la cinci sute de ani distanţă, am rămas o lume periferică, întreaga planetă a devenit un parc uriaş şi avem toate metalele trebuincioase. Acum suntem centrul tuturor lucrurilor!

— Nu chiar, zise Compor. Încă ne rotim în jurul unui soare izolat de restul Galaxiei. Tot la marginea extremă a Galaxiei ne aflăm.

— A, nu, vorbeşti fără să gândeşti. Criza Seldon tocmai de aceea a apărut. Nu mai suntem doar mica lume a Terminusului. Reprezentăm Fundaţia, care-şi desface tentaculele, cuprinzând toată Galaxia, conducând-o din locul acesta, situat exact la margine. Şi putem s-o facem deoarece nu rămânem izolaţi decât prin poziţie, iar asta nu are nici o importanţă.

— În regulă. Să zicem că aşa stau lucrurile.

Era vădit că pe Compor nu-l interesa turnura pe care o luase discuţia, căci el coborî încă o treaptă. Firul invizibil care-i lega se mai desfăşură puţin.

Trevize întinse o mână după colegul său de parcă ar fi încercat să-l tragă pe trepte în sus.

— Compor, chiar nu înţelegi? S-a produs o schimbare enormă, numai că noi refuzăm s-o acceptăm. În adâncul sufletelor noastre, am dori aceeaşi Fundaţie mică, limitată la o singură lume, cea care a existat dintru începuturi, din vremea eroilor fierului şi a nobililor sfinţi. Toate astea au dispărut pe vecie.

— Asta-i bună!

— Vorbesc serios. Uită-te doar la Sala Seldon. La început, în cadrul primei crize de pe vremea lui Salvor Hardin, exista numai Bolta Timpului, o sală de şedinţe unde apărea imaginea holografică a lui Seldon. Atâta tot. Acum avem un mausoleu gigantic, dar ai văzut măcar o rampă care să funcţioneze pe baza unui câmp de forţă? Vreun covor rulant? Vreun lift gravitic? Nu, doar treptele acestuia, pe care le urcăm şi le coborâm aşa cum ar fi făcut-o şi Hardin. În situaţii ciudate şi neaşteptate ne agăţăm speriaţi de trecut. (Îşi zvârli braţele în lături în focul peroraţiei.) Există la vedere măcar vreo componentă din metal? Nici una. Nici nu s-ar cuveni, întrucât pe vremea lui Salvor Hardin nu se putea vorbi de metale pe planetă, iar puţinul necesar se importa. Ba s-a folosit chiar material plastic atunci când s-a construit mormanul acesta şi, între timp, el a îmbătrânit şi s-a îngălbenit, aşa încât vizitatorii de pe alte lumi se pot opri ca să se minuneze: “Pentru numele Galaxiei! Ce plastic vechi şi drăguţ!” Ascultă-mă pe mine, Compor: Totul e fals.

— Dar Seldon afirmă că te înşeli. Planul Seldon decurge aşa cum a fost stabilit.

— Ştiu, ştiu. Iar fiecare copil de pe Terminus este educat să creadă că Hari Seldon a formulat un Plan, că a anticipat totul încă de acum cinci secole, că a programat Fundaţia astfel încât a putut indica anumite crize, că imaginea lui holografică va apare în cursul crizelor ca să ne comunice un minim de lucruri pe care ar trebui să le cunoaştem ca să ne continuăm drumul până vom ajunge la criza următoare, şi că în felul acesta, ne va conduce printr-o mie de ani de istorie, până când vom putea construi în siguranţă un al Doilea Imperiu Galactic şi mai măreţ pe ruinele structurii învechite care se destrămase acum cinci sute de ani şi care se dezintegrase complet acum circa două secole.