Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— În cazul acesta, răspunse Gendibal, voi vorbi scurt şi la obiect. Scutul vostru nu-i perfect şi nici n-ar putea fi. L-aţi supraevaluat şi mi-aţi subestimat puterea. Încă pot manevra şi controla gândurile voastre. Ceva mai greu, din cauza scutului, dar pot. În chiar clipa când veţi încerca să folosiţi o armă împotriva mea, vă voi lovi — şi vă rog să înţelegeţi un lucru: Fără scut vă pot manipula fără a vă provoca vreun rău. Dată fiind prezenţa scutului, va trebui să lovesc şi să penetrez, lucru pe care pot să-l realizez, însă intervenţia va fi brutală şi directă. Minţile voastre vor fi sfârtecate la fel ca şi scutul, iar efectul ireversibil. Cu alte cuvinte, nu mă puteţi opri şi, pe de altă parte, dacă mă obligaţi, vă pot face un rău mai mare decât moartea. Veţi rămâne nişte epave fără minte. Vreţi să riscaţi aşa ceva?

— Ştii că nu-ţi poţi pune în aplicare ameninţările.

— Deci vreţi să vă expuneţi riscului de a suporta consecinţele pe care le-am descris? întrebă Gendibal cu un aer rece şi indiferent.

Kodell se aplecă spre urechea ei şi şopti:

— Primare, pentru numele lui Seldon…

Gendibal continuă (nu instantaneu, pentru că până şi luminii îi trebuia mai bine de-o secundă pentru a parcurge distanţa de la o navă la alta):

— Îţi urmăresc gândurile, Kodell. Nu-i nevoie să vorbeşti în şoaptă. Ştiu şi ce gândeşte Primarul. Ea e nehotărâtă, aşa că nu trebuie să intri în panică. Şi simplul fapt că ştiu aceste detalii dovedeşte fără putinţă de tăgadă că scutul vostru are fisuri.

— Poate fi intensificat, îl sfidă Primarul.

— La fel şi forţa mea mentală, spuse Gendibal.

— Dar eu stau liniştită aici, consumând doar energie fizică pentru a menţine scutul şi pot rezista multă vreme. Tu trebuie să foloseşti energie mentală pentru a străpunge scutul şi curând vei obosi.

— Nu sunt obosit, o contrazise Gendibal. În aceste clipe, nici unul dintre voi nu poate să dea ordine echipajului sau altor nave. Reuşesc asta fără să vă provoc nici un rău, dar să nu faceţi vreun gest pentru a scăpa de sub control, căci voi spori şi eu forţa câmpului şi veţi suferi în mod iremediabil, aşa cum v-am avertizat.

— Voi aştepta, i-o reteză Brartno, aşezându-se cu braţele încrucişate, vrând să arate că are o răbdare inepuizabilă. Vei obosi, şi atunci nu te voi distruge, pentru că vei fi neputincios, ci voi da ordin ca marea Flotă a Fundaţiei să pornească împotriva Trantorului. Dacă vrei să-ţi salvezi lumea, predă-te. Organizaţia ta nu va mai supravieţui acestei orgii distructive, aşa cum s-a întâmplat pe vremea Marii Devastări.

— Primare, nu înţelegi că dacă voi simţi că obosesc îmi pot salva lumea pur şi simplu distrugându-vă înainte de a-mi pierde puterea?

— N-o vei face. Sarcina ta de căpetenie este de a menţine Planul Seldon. Dacă vei distruge pe Primarul de pe Terminus şi vei da o lovitură mortală prestigiului şi încrederii de care se bucură Prima Fundaţie, vei provoca prăbuşirea ei ca putere şi vei încuraja pe duşmanii ei de pretutindeni, iar asta va duce la o asemenea perturbare a Planului, încât va fi sinonimă cu distrugerea Trantorului. Mai bine te predai.

— Şi eşti gata să joci totul pe cartea pe care-o reprezintă ezitarea mea de a te distruge?

Branno trase adânc aer în piept, expiră încet, apoi spuse cu hotărâre:

— Da!

Kodell, care şedea alături de ea, se făcu alb ca varul.

Gendibal privea fix spre silueta Iui Branno, proiectată în spaţiul liber din faţa unui perete. Imaginea era puţin înceţoşată şi pâlpâitoare din cauza interferenţei provocate de scut. Trăsăturile bărbatului de lângă ea rămăseseră de nedesluşit pentru că Gendibal nu voise să-şi risipească energia şi pentru el. Trebuia să-şi îndrepte toată atenţia asupra lui Branno.

Bineînţeles că Branno nu avea imaginea lui Gendibal în faţa ochilor, aşa că nu putea şti că şi el era însoţit de cineva. Nevăzând expresia chipului, sau mişcările corpului, care constituie prin ele însele un limbaj special, ea nu putea aprecia situaţia corect. Din aceasta cauză era dezavantajată.

Tot ce spusese Gendibal era adevărat. Putea să o lovească cu preţul unui consum mental enorm şi, procedând astfel, i-ar fi provocat suferinţe mentale aproape ireparabile.

În acelaşi timp însă, şi ceea ce afirmase Branno era perfect adevărat. Dacă el ar distruge-o, ar perturba Planul. Noua deviere ar putea fi şi mai gravă decât cea provocată de Catâr, pentru că acum Planul se afla în plină desfăşurare şi nimeni din Galaxie n-ar mai fi avut la dispoziţie timpul sau forţa de a repara o eroare atât de gravă.

Şi pericolul cel mare era Gaia, care reprezenta încă un element necunoscut în această ecuaţie, cu un câmp mental slab dar constant, ce putea fi detectat doar cu eforturi chinuitoare.

Vreme de câteva clipe atinse mintea lui Novi pentru a se convinge că fluxul încă mai exista. Era în continuare prezent şi neschimbat.

Ea n-ar fi putut să-i simtă atingerea, dar se întoarse spre el şi cu expresie de groază întipărită pe chip, îi şopti:

— Stăpâne, văd un abur uşor lângă perete. Lui îi vorbeşti?

Detectase probabil ceaţa atunci când se stabilise contactul între minţile lor. Gendibal duse un deget la buze:

— Nu te teme. Novi. Închide ochii şi linişteşte-te.

Apoi ridică vocea:

— Primare Branno. Într-un fel, merită să joci totul pe această carte. Nu doresc-să te înlătur imediat pentru că socot că dacă ţi-aş da câteva explicaţii vei asculta de glasul raţiunii şi nu va fi nevoie să provocăm distrugeri. Primare, să presupunem că tu vei câştiga şi că eu mă voi preda. Ce se va întâmpla după aceea? Într-o dezlănţuire de încredere nesăbuită în scutul tău mental, tu şi urmaşii tăi veţi încerca să vă extindeţi puterea asupra Galaxiei, grăbindu-vă în mod păgubitor. Procedând în felul acesta, nu veţi reuşi decât să amânaţi constituirea celui de-al Doilea Imperiu, pentru că, în acelaşi timp, veţi distrage şi Planul Seldon.

— Dorinţa ta mă surprinde şi cred că dacă vei mai analiza situaţia, vei ajunge să înţelegi că nici nu îndrăzneşti să mă distrugi, spuse Branno.

— Nu te amăgi cu vise deşarte. Asculta-mă bine. Majoritatea Galaxiei a rămas încă în afara Fundaţiei şi, într-o măsură considerabilă, manifestă o atitudine anti-Fundaţie. Există chiar părţi componente ale Federaţiei Fundaţiei care n-au uitat vremea independenţei lor. Dacă Fundaţia întreprinde acţiuni necugetate şi pripite după ce aş ceda eu, ea va lecui restul Galaxiei de bolile care-o macină în prezent: dezbinarea şi nehotărârea. Teama le va sili să se unească şi tot tu vei alimenta tendinţele de revoltă din interior.

— Cu poveştile astea n-ai putea speria nici un copil, i-o tăie scurt Branno. Avem puterea necesară pentru a înfrânge cu uşurinţă orice duşman, chiar dacă toate lumile ce nu aparţin Fundaţiei şi-ar uni forţele împotriva noastră şi chiar dacă acestea ar fi ajutate de o rebeliune izbucnită în jumătate din Federaţie. Asta n-ar fi o problemă.

— N-ar fi o problemă de interes imediat. Nu face greşeala de a vedea numai rezultatele care apar pe loc. Poţi întemeia al Doilea Imperiu doar proclamându-l, dar nu vei putea să-l menţii. Va trebui să-l recucereşti din zece în zece ani.

— Atunci vom face asta până când toate lumile vor obosi, aşa cum se va întâmpla şi cu tine curând.

— Nu vor ceda, aşa cum nici eu nu mă voi da bătut. Şi procesul acesta nu va ţine o veşnicie, pentru că există alt pericol, cu mult mai mare, pentru acest pseudo-Imperiu pe care vrei să-l proclami. Întrucât el poate fi menţinut doar printr-o forţă militară în permanentă creştere, care trebuie ţinută într-o alertă continuă, generalii Fundaţiei vor deveni, la început, mai importanţi şi mai puternici decât autorităţile civile. Apoi pseudo-Imperiul se va fragmenta în regiuni militare în cadrul cărora comandanţii vor deveni autorităţi supreme. Va apare o stare de anarhie şi o alunecare înapoi, în barbarie, care ar putea dura mai mult decât cei treizeci de mii de ani calculaţi de Seldon înainte ca Planul să fi fost pus în aplicare.