Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Pe chipul lui Novi apăru o expresie de încântare:

— Sunt atât de recunoscătoare că pot să-ţi fiu de folos…

Gendibal zâmbi şi clătină din cap, apoi se lăsă cuprins de gânduri sumbre, pentru că mai avea nevoie de ajutor şi din altă parte. Simţi protestul unui gând aproape copilăresc. Era misiunea lui, numai a lui.

Şi totuşi n-o putea duce la îndeplinire de unul singur. Miza creştea…

Pe Trantor, Quindon Shandess simţea povara sufocantă a funcţiei de Prim Orator. De când nava lui Gendibal dispăruse în bezna de dincolo de atmosfera planetei, nu mai convocase nici o întrunire a Mesei. Se lăsase furat de propriile gânduri.

Fusese oare o dovadă de înţelepciune să-l lase pe Gendibal să plece singur? Gendibal avea o minte deosebită, dar nu chiar atât de strălucită încât să fie uneori umbrită de o încredere nejustificată în propriile forţe. Marea slăbiciune a lui Gendibal era aroganţa, după cum punctul vulnerabil al lui Shandess (cugetă el cu amărăciune) era oboseala datorată vârstei.

Mereu îşi amintea că Preem Palver stabilise un precedent periculos atunci când călătorise prin Galaxie pentru a pune lucrurile în ordine. Mai putea cineva să procedeze la fel ca Preem Palver? Avea să reuşească Gendibal? Măcar Palver o avusese alături pe soţia lui.

Desigur, Gendibal era însoţit de această femeie hamish, dar ea u-l putea ajuta prea mult. Soţia lui Palver fusese Orator cu drepturi depline.

Tot aşteptând veşti de la Gendibal, Shandess simţea că îmbătrâneşte şi că starea de încordare creştea zi după zi.

Trebuia trimisă o flotă sau măcar o flotilă…

Ba nu. Masa n-ar fi acceptat.

Şi totuşi…

Când, în cele din urmă, sosi şi mesajul, epuizat de aşteptare Shandess fusese cuprins de un somn agitat care nu putea să-i aducă liniştea. Adormise foarte greu din cauza vântului care bătuse cu furie şi avusese la un moment dat impresia că vântul aducea un zvon de glasuri.

Încă înainte de-a se scufunda în somn, gândurile îi deveniseră un vârtej ameţitor de întrebări şi năluciri, născute din neputinţă şi resemnare. În care dorinţa de a întreprinde ceva se lovea de sentimentul că nu putea face nimic şi că Delarmi avea să-i succeadă la conducerea Mesei.

Apelul îi întrerupse coşmarul .Se ridică în capul oaselor, perfect treaz, şi întrebă:

— E totul bine?

— Perfect, Prim Orator, îl linişti Gendibal. Stabilim legătura vizuală pentru o comunicare mai intimă?

— Poate mai târziu. Mai întâi spune-mi care este situaţia.

Gendibal vorbi cu deosebită atenţie, conştient de brusca ieşire din somn şi de starea de oboseală a lui Shandess.

— Mă aflu în apropierea unei planete locuite numită Gaia, despre a cărei existenţă n-am găsit nici măcar o aluzie în analele galactice.

— Lumea celor care au acţionat pentru a perfecţiona Planul? Anti-Catârii?

— Tot ce se poate, Prim Orator. Am motive să cred că da. În primul rând, nava pe care erau Trevize şi Pelorat s-a deplasat spre Gaia şi probabil că a ajuns deja pe planetă. În al doilea rând, la distanţă de aproximativ jumătate de milion de kilometri de mine am detectat o navă de luptă a Fundaţiei.

— E imposibil ca ei să manifeste atâta interes fără să aibă motive întemeiate.

— Prim Orator, probabil că interesul lor e justificat.Eu mă aflu aici doar pentru că-l urmăresc pe Trevize, iar nava de luptă ar putea să aibă acelaşi scop. Rămâne de lămurit motivul care l-a îndemnat pe Trevize să se aventureze până aici.

— Orator, intenţionezi sa-l urmăreşti pe Trevize până pe planetă?

— Am luat în calcul această posibilitate, dar între timp s-a întâmplat ceva neaşteptat. Acum sunt la o sută de milioane de kilometri de Gaia şi simt un câmp mental foarte slab dar omogen în spaţiul înconjurător. Nici nu mi-aş fi dat seama de existenţa lui dacă n-ar fi avut un efect de focalizare asupra minţii femeii hamish. O minte cu totul neobişnuită; tocmai din această cauză am încuviinţat s-o iau cu mine.

— Deci bănuielile tale s-au adeverit… Crezi că Orator Dalarmi ştia că-ţi va fi de folos?

— Când m-a îndemnat să iau femeia cu mine? Nu cred că s-a gândit, dar mie mi-a folosit enorm, Prim Orator.

— Mă bucur, Orator Gendibal. După părerea ta planeta aceea este sursa câmpului?

— Pentru a afirma cu certitudine, ar trebui să efectuez măsurători din puncte diferite, situate la mare distanţă unele de altele, şi să văd dacă acest câmp are o formă simetrică şi sferică. Sondajul mental unilateral îmi indică planeta ca sursă probabilă. Totuşi nu cred c-ar fi înţelept să fac alte cercetări în prezenţa navei de luptă a Primei Fundaţii.

— Constituie o ameninţare directă?

— Probabil. Prim Orator, nu sunt sigur, dar şi nava ar putea emite câmpul.

— Dar ea…

— Prim Orator, cu respectul datorat, permite-mi să te întrerup. Nu ştiu ce progrese tehnologice a mai făcut Prima Fundaţie. Nava evoluează cu o dezinvoltură ciudată şi s-ar putea să ne rezerve surprize neplăcute. Trebuie să stabilim dacă au învăţat să folosească mijloacele mentale. Pe scurt, Prim Orator, mă voi confrunta fie cu o navă de luptă având la bord capacităţi mentale, fie cu o planetă populată de mentalişti. Dacă mentaliştii se află pe navă, înseamnă că sunt mult prea slabi ca să mă imobilizeze, dar ar putea să mă facă să pierd timp, iar armele pe care le au sunt suficiente pentru a mă distruge. Pe de altă parte, dacă sursa se află pe planetă, atunci prezenţa câmpului la o asemenea distanţă dovedeşte că la nivelul suprafeţei intensitatea este enormă şi n-aş putea să-i fac faţă. În orice caz, va fi necesară crearea unei reţele totale, şi solicit să mi se pună la dispoziţie resursele complete ale Trantorului.

Primul Orator ezită:

— O reţea totală?! Procedeul nu s-a folosit niciodată şi nu a fost sugerat decât pe vremea Catârului.

— Prim Orator, această criză ar putea fi mai gravă decât aceea.

— Nu cred că Masa va aproba.

— Nu-i nevoie să-i rogi, Prim Orator. Trebuie să declari stare de urgenţă.

— Şi ce motiv să invoc?

— Spune-le că aşa am cerut eu, Prim Orator.

— Orator Delarmi va declara că eşti laş şi incompetent, cuprins de nebunie datorată spaimei.

Gendibal întârzie cu răspunsul:

— Aproape sigur va face asemenea afirmaţii, Prim Orator, dar las-o să spună despre mine tot ce doreşte, că n-o să mor eu din atâta lucru. Acum nu se află în joc mândria sau orgoliul meu, ci însăşi existenţa celei de-a Doua Fundaţii.

Harla Branno zâmbi amar, şi asta îi scoase în evidenţă ridurile adânci ce-i brăzdau chipul.

— Cred că putem acţiona, spuse ea. Eu sunt pregătită.

— Eşti sigură că ştii ce ai de făcut? întrebă Kodell.

— Liono, dac-aş fi nebună, aşa cum mă consideri tu, ai mai fi insistat să rămâi pe aceeaşi navă cu mine?

— Probabil că da, răspunse Kodell ridicând din umeri. M-aş afla aici cu speranţa că te-aş putea opri sau măcar potoli înainte de a face ceva ireparabil. Desigur, dacă nu eşti nebună…

— Da?

— Atunci n-aş vrea ca istoricii să acorde atenţie numai persoanei tale. Aş dori să se poată menţiona că şi eu am fost alături de tine şi chiar să se întrebe care dintre noi merită laudele. Ce zici de asta, Primare?

— Inteligent, Liono, dar inutil. Vreme de prea multe învestituri am fost adevărata putere din spatele Primarului pentru a permite ca o asemenea anomalie să se petreacă tocmai în timpul mandatului meu.