Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Trevize ridică o mână ca să i-o ia înainte lui Pelorat şi-i făcu semn să tacă:

— De unde ştii că o planetă ar putea avea un echilibru ecologic mai complex dacă toate celelalte au unul mai simplu?

— Aha, făcu Dom cu o licărire şireată în ochi, vrei să-l pui la încercare pe bătrânul Dom. Ştii la fel de bine ca şi mine că leagănul originar al umanităţii, Pământul, avea un echilibru ecologic extraordinar de complex. Doar lumile secundare, adică cele derivate, sunt simple din punct de vedere ecologic.

Pelorat nu se putu abţine:

— Mi-am dedicat întreaga viaţă acestei probleme. De ce numai Pământul a avut un sistem ecologic complex? Ce l-a deosebit de alte lumi? De ce milioane de alte lumi din Galaxie, capabile de a susţine viaţa, au creat doar o vegetaţie săracă şi forme de viaţă animală de dimensiuni reduse şi cu o inteligenţă embrionară?

— Noi avem o poveste despre asta, răspunse Dom, sau mai degrabă o fabulă. Nu pot garanta autenticitatea ei. De fapt, cinstit vorbind, sună ca o născocire.

Bliss, care nu luase masa împreună cu ei, intră în cameră în acest moment al discuţiei, şi-i zâmbi lui Pelorat. Purta o bluză argintie, foarte subţire şi străvezie.

Pelorat se ridică:

— Credeam c-ai plecat.

— Nici vorbă. Trebuia să rezolv nişte rapoarte şt alte treburi. Dom, pot rămâne şi eu?

Dom se ridicase şi el (deşi Trevize rămăsese aşezat):

— Eşti binevenită. Prezenţa ta umple de bucurie ochii bătrânului Dom.

— Tocmai de aceea am îmbrăcat bluza asta. Pel a ajuns la vârsta când astfel de lucruri nu-l mai interesează, iar Trevize le ignoră.

— Bliss, dacă-ţi închipui aşa ceva, s-ar putea să-ţi fac o surpriză într-o bună zi, îi replică Pelorat.

— Ar fi o plăcere deosebită, spuse Bliss şi se aşeză, urmată de ceilalţi doi bărbaţi. Dar n-aş vrea să vă întrerup.

— Tocmai mă pregăteam săle spun oaspeţilor noştri povestea Eternităţii, îi explică Dom. Pentru a o înţelege, trebuie mai întâi să pricepeţi că există multe Universuri — virtual, un număr infinit. Orice eveniment individual poate să se petreacă sau nu, sau poate avea loc într-un mod sau altul, şi fiecare dintre nenumăratele posibilităţi va contribui la desfăşurarea viitoare a evenimentelor, iar deosebirile dintre ele ar fi considerabile. De exemplu, se putea ca Bliss să nu intre exact acum, sau putea să fi sosit mai devreme, sau cu mult timp în urmă, sau venind abia acum, putea să aibă altă bluză sau, chiar dacă ar fi avut-o pe ea, exista posibilitatea ca ea să nu zâmbească atât de ştrengăreşte unor bătrâni. În oricare dintre aceste cazuri, sau în fiecare dintre nenumăratele posibilităţi ale aceluiaşi eveniment, Universul ar fi luat alt curs. şi aşa mai departe, pentru fiecare variaţie a fiecărui eveniment, oricât de neînsemnat ar părea el.

Trevize se foi pe scaun:

— Consider că asta e de fapt o speculaţie obişnuită şi bine cunoscută în mecanica cuantică.

— Deci ai mai auzit de ea. Dar să continuăm. Să ne imaginăm că ar fi posibil ca fiinţele umane să îngheţe numărul infinit de Universuri şi să păşească de pe unul pe altul după dorinţă şi să-l aleagă pe acela care-ar trebui să devină “real”, în contextul de care vorbim.

— Te ascult şi-mi imaginez chiar conceptul pe care-l descrii, dar nu reuşesc să mă conving că aşa ceva s-ar putea întâmpla, remarcă Trevize.

— Nici eu nu pot percepe întregul, îl aprobă Dom, şi de aceea afirm că totul ar părea un basm. Cu toate acestea, basmul zice că au existat unii oamenj care puteau păşi în afara timpului ca să examineze nesfârşitele crâmpeie potenţiale de realitate. Aceştia se numeau Eterni şi atunci când ieşeau din timp se spunea că ajung în Eternitate. Sarcina lor era să aleagă o Realitate care să convină umanităţii. Tot timpul aduceau modificări, şi povestea intră în detalii, pentru că trebuie să-ţi mărturisesc că ea a fost scrisă în formă epică de dimensiuni apreciabile. Bineînţeles că au găsit (sau cel puţin aşa se spune) un Univers în care Pământul era singura planetă din întreaga Galaxie care poseda un sistem ecologic complex, împreună cu specii inteligente capabile să dezvolte o tehnologie superioară. Asta era situaţia în care umanitatea putea să supravieţuiască în perfectă siguranţă, au considerat ei. Au îngheţat acel şir de evenimente drept Realitate şi apoi au încetat operaţiunile. Acum trăim într-o Galaxie care a fost colonizată numai cu fiinţe umane şi, într-o mare măsură, cu plante, animale şi forme microscopice de viaţă duse de oameni — din proprie iniţiativă sau din întâmplare — de la o planetă la alta, copleşind şi învingând formele indigene de viaţă. Undeva, în ceţurile întunecate ale probabilităţii, există alte Realităţi în care Galaxia găzduieşte multe alte inteligenţe, dar ele sunt intangibile. Suntem singuri în Realitatea noastră. Din fiecare eveniment al Realităţii pornesc noi ramuri, dintre care doar una este o continuare a Realităţii, astfel încât există un număr nemărginit de Universuri potenţiale care se nasc din Universul nostru, dar toate sunt probabil asemănătoare, deoarece conţin Galaxia cu o singură inteligenţă. Sau probabil c-ar trebui să spun că toate, în afara unui procentaj din ce în ce mai mic, sunt asemănătoare în acest fel, pentru că în cazul în care posibilităţile devin aproape infinite ca număr, este primejdios să elimini ceva.

Făcu o pauză, ridică lişor din umeri, şi adăugă:

— Aşa spune povestea. Datează dinaintea întemeierii Gaiei. Nu ştiu cât de adevărată este.

Ceilalţi îl ascultaseră foarte concentraţi. Bliss clătină din cap, ca şi cum ar fi cunoscut povestea şi aproba exactitatea relatării. Pelorat rămase tăcut, cu un aer solemn, apoi îşi lăsă greu mâna pe braţul scaunului.

— Nu, spuse el cu o voce sugrumată, asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Nu se poate demonstra adevărul poveştii prin mijloace raţionale, aşa că ea rămâne doar un produs al gândirii, însă în afară de asta… Dar să presupunem că-i adevărată! Universul în care trăim este încă acela în care doar Pământul a dezvoltat o viaţă bogată şi specii inteligente astfel încât, în acest Univers, fie că el reprezintă totalitatea sau doar una dintre nenumăratele posibilităţi — trebuie să existe ceva unic în natura planetei Pământ. Moi vrem totuşi să cunoaştem în ce constă această unicitate.

În tăcerea care urmă, doar Trevize clătină din cap şi încercă să continue argumentaţia:

— Nu, Janov, nu merge aşa. Să zicem că probabilitatea este de una la un miliard de trilioane, adică de una din 10 2l, ca din miliardul de planete locuibile din Galaxie doar Pământul, prin jocul întâmplării, să poată dezvolta un sistem ecologic bogat şi, bineînţeles, inteligenţă. Dacă acest lucru este adevărat, atunci numai una dintre cele 10 2lde crâmpeie de Realităţi posibile ar reprezenta o asemenea Galaxie şi Eternii au ales-o exact pe asta. Prin urmare, trăim într-un Univers în care Pământul este singura planetă care a dezvoltat o ecologie complexă, o specie inteligentă, o tehnologie avansată, nu pentru că el reprezintă un caz special, ci pentru că, pur şi simplu din întâmplare, toate acestea au apărut pe Pământ şi nu în altă parte. De fapt, presupun că există porţiuni de Realitate în care doar Gaia a dezvoltat o specie inteligentă, ori numai Sayshell ori Terminus, ori altă planetă care în această Realitate se-ntâmplă să nu aibă deloc viaţă. Şi toate aceste cazuri foarte speciale reprezintă un procentaj din ce în ce mai redus din numărul tolal de Realităţi în care există mai mult de o specie inteligentă în Galaxie. Presupun că dacă Eternii ar fi căutat mai atent, ar fi descoperit o porţiune de Realitate în care orice planetă locuibilă putea să fi dezvoltat o specie inteligentă.