Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Bliss îl privi nedumerită

— Gaia. Pel şi Trev, hai să trecem la treabă. Trebuie sa ajungem pe planetă.

— Deci într-acolo mergem, nu-i aşa?

— Da, dar încet. Gaia simte că vă puteţi deplasa mult mai repede dacă folosiţi forţa navei. Vreţi să-ncercaţi?

— Vrem, răspunse Trevize morocănos. Dar dacă ni se va reda controlul asupra navei, nu vă temeţi c-aş putea ţâşni înspre spaţiu?

— Ce caraghios eşti, ispuse Bliss printre hohote de râs. Bineînţeles că Gaia n-o să te lase să mergi în altă direcţie. Dar poţi zbura mai repede în direcţia în care vrea Gaia. Pricepi?

— Pricep, încuviinţă Trevize, şi-o să încerc să-mi mai temperez simţul umorului. Unde cobor?

— N-are importanţă. Zboară spre suprafaţa planetei şi vei coborî în locul potrivit. Se va îngriji Gaia de asta.

Pelorat nu-şi putu stăpâni curiozitatea:

— Şi tu vei rămâne cu noi ca să fii sigură că ne vor trata cum se cuvine?

— Aş putea s-o fac şi pe asta. Să vedem, onorariul obişnuit pentru serviciile mele — vreau să zic tipul acesta de servicii — se poate vărsa direct în contul meu.

— Şi pentru altfel de servicii…?

Bliss chicoti:

— Ce bătrânel simpatic eşti.

Pelorat primi lovitura în plin.

Bliss rămase puţin uimită când nava descrise o curbă rapidă spre Gaia:

— Nu se simte deloc efectul acceleraţiei,

— Acţionare gravitică, o lămuri Peiorat. Acceleraţia antrenează totul de pe navă, inclusiv ocupanţii, aşa că nu avem de suferit.

— Pel, dar cum funcţionează?

Pelorat ridică din umeri: ,

— Cred că Trev ştie mai bine, dar e cam indispus şi nu pare să aibă chef de vorbă.

Trevize dirijă nava cu destulă brutalitate spre suprafaţa planetei. Nava răspundea parţial la comenzile lui, aşa cum de altfel îl avertizase Bliss. I se acceptă încercarea de a traversa oblic liniile de forţă gravitică, dar numai după o scurtă ezitare O uşoară tentativă de ridicare a navei spre înalt rămase fără răspuns. Nava nu-i mai aparţinea cu totul.

Pelorat întrebă blajin:

— Golan, nu zburăm cu viteză prea mare?

Străduindu-se să rămână calm şi netulburat. Trevize spuse cu o voce egală şi fără nici o inflexiune:

— Tânăra doamnă susţine că Gaia va avea grijă de noi.

— Bineînţeles, Pel, interveni Bliss, Gaia n-ar permite navei să ne pună viaţa în pericol. Aveţi ceva de mâncare la bord?

— Desigur, răspunse îndatoritor Peiorat. Ce ţi-ai dori?

— Ceva fără carne, Pel, îi răspunse Bliss aproape nepăsătoare, dar poate să fie şi peşte sau legume.

— Bliss, o parte dintre proviziile noastre provin de pe Sayshell, explică Pelorat. Nu ştiu prea bine ce-i în cutii, dar s-ar putea să-ţi placă.

— Întâi să gust şi vom vedea, făcu ea visătoare.

— Oamenii de pe Gaia sunt vegetarieni? vru să ştie Peiorat.

— Mulţi da, răspunse ea dând vioi din cap. Depinde ce substanţe nutritive îi trebuie organismului în anumite momente. În ultima vreme carnea nu m-a prea tentat, aşa că nici acum nu vreau. Şi nici după dulciuri n-am tânjit. Brânzeturile şi creveţii îmi plac pentru că au un gust plăcut. În fine, cred c-ar trebui să mai slăbesc. Şi spunând acestea, se bătu cu palma peste fund, De-aici trebuie să dau jos câteva kilograme.

— Nu văd ce motiv ai avea, o linişti Pelorat. Abia ai pe ce să şezi mai confortabil.

Bliss întoarse capul ca să se admire:

— În fine, n-are importanţă. Când pierzi în greutate, când câştigi. Nu-mi fac eu probleme dintr-atât.

Trevize tăcea, pentru că se lupta cu Far Star. Ezitase cam mult căutând o orbită convenabilă, iar acum treceau vâjâind prin limitele inferioare ale ecosferei planetare. Încetul cu încetul, nava începu să scape controlului lui ca şi când o altă forţă învăţase deja să dea comenzi motoarelor gravitice. Far Stor, conducându-se aproape singură, intră în atmosfera rarefiată şi încetini rapid. Apoi se deplasă într-o curbă lină.

Bliss rămase impasibilă la şuieratul ascuţit produs de aerul care opunea rezistenţă la înaintarea navei şi mirosi cu delicateţe aburul ce se înălţa din container:

— Trebuie să fie delicios, Pel, altfel n-ar avea mirosul ăsta plăcut şi apetisant. (Băgă degetul în sos şi apoi şi-l linse.) Ai avut dreptate. Pel. Par creveţi. Excelenţi.

Cu un gest de nemulţumire, Trevize părăsi computerul.

— Doamnă, exclamă el, de parcă arunci ar fi văzut-o pentru prima oară.

— Numele meu e Bliss, îi răspunse ea ferm.

— Bliss, fie! Ştiai cum ne numim.

— Da, Trev.

— De unde ai aflat numele noastre?

— Trebuia să le ştiu ca să-mi pot face datoria.

— Ştii cine a Munn Li Compor?

— Dacă ar prezenta importanţă pentru munca mea aş şti. N-am idee cine e, dar Compor nu vine aici. Şi, ca să fiu mai exactă, spuse ea şi făcu o mică pauză, în afară de voi doi nu mai vine nimeni.

— Vom vedea.

Privi în jos şi văzu nori. Nu erau în strat compact şi continuu, ci în mai multe straturi succesive, care nu ofereau o privelişte clară a suprafeţei planetei.

Comută pe microundă şi radarul se ilumină. Suprafaţa părea o copie aproape fidelă a cerului. Arăta ca o lume compusă din insule — foarte asemănătoare cu Terminus, numai că aici erau mai numeroase, nici una prea mare sau izolată de restul lor. Aminteau de un arhipelag planetar. Nava se înscrise pe o orbită cu înclinaţie mare faţă de planul ecuatorial, dar nu se zări nici una dintre calotele polare.

Trevize nu reuşi să vadă nici semnele neîndoielnice ale distribuţiei inegale a populaţiei, cum era de aşteptat, după luminarea din zona cufundată în noapte.

— Vom coborî lângă capitală, Bliss? întrebă Trevize.

— Gaia te va ajuta să ajungi într-un loc convenabil, răspunse ea cu un aer indiferent.

— Aş prefera un oraş mare.

— Vrei să zici o grupare mare de oameni?

— Da.

— Gaia va hotărî.

Nava continuă să coboare şi Trevize îşi găsi o distracţie încercând să ghicească pe care insulă se va aşeza.

Nava coborî uşor ca un fulg, şi se aşeză pe sol fără zdruncinături sau efecte gravitaţionale neplăcute. Coborâră unul după altul: întâi Bliss, apoi Pelorat şi în cele din urmă Trevize.

Vremea aducea cu primăvara timpurie din Terminus City. Adia o briză uşoară, iar soarele dimineţii strălucea puternic pe cerul presărat cu nori rari. Solul era acoperit de verdeaţă şi la o oarecare distanţă se afla o livadă cu copacii aliniaţi în şiruri lungi, iar în partea opusă se zărea linia ţărmului.

Printre ierburi forfoteau insecte, o pasăre săgeta cerul şi, de undeva, din apropiere, se auziră zgomotele înfundate făcute de cineva care folosea vreo unealtă agricolă.

Pelorat rupse tăcerea după ce trase adânc aer în piept:

— O, miroase plăcut, a suc de mere.

— Păi de la livada de colo. Probabil că la fermă face cineva suc de mere, spuse Trevize.

— Fiindcă tot veni vorba, nava voastră are un miros… greu de suportat, interveni Bliss.

— Atunci de ce n-ai spus nimic? mârâi Trevize.

— Din politeţe. Doar eram oaspete.

— Şi-acum ai uitat de politeţe?

— Acum sunt pe lumea mea. Tu eşti oaspete, aşa că te rog să fii politicos.

— Are probabil dreptate, Golan. Avem cum să aerisim nava? se băgă în vorbă Pelorat.

— Da, i-o reteză Trevize, sigur, dacă această mică domnişoară ne asigură că nu se va atinge nimeni de navă. Ne-a dovedit deja că are puteri neobişnuite asupra ei.