Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— N-aş putea nega asta. Foarte umană. Încântător de umană.

Tânăra îşi desfăcu braţele larg de parcă i-ar fi invitat să o privească mai de aproape.

— Aşa sper şi eu, domnilor. Mulţi bărbaţi ar muri după corpul acesta.

— Aş prefera să trăiesc pentru el, glăsui Pelorat, cu un aer galant care-l luă şi pe el prin surprindere.

— Bună alegere, spuse femeia cu solemnitate. Corpul acesta naşte şoapte şi extaz.

Râse, iar Pelorat porni şi el să râdă.

Trevize, care rămăsese încruntat şi tăcut în timpul acestui schimb de vorbe galante, găsi momentul să întrebe:

— Ce vârstă ai?

Femeia încetă să râdă şi răspunse cu seriozitate:

— Douăzeci şi trei, domnilor.

— De ce-ai venit? Cu ce scop ne vizitezi?

— Am venit să vă-soţesc pe Gaia, răspunse ea, rotunjind uşor vocalele în diftongi, semn că nu stăpânea la perfecţie Galactica Standard.

— Să ne-nsoţească o fată?

Ea deveni dintr-o dată mai băţoasă, vrând să le dovedească lui Trevize şi lui Pelorat că era stăpână pe situaţie:

— Eu reprezint Gaia la fel de bine ca oricare altul. Dacă s-a întâmplat să fiu eu de tură pe staţie…

— Tura ta? Erai singură la bordul staţiei?

— Nici nu trebuie mai multe persoane, răspunse ea semeaţă.

— Şi acum nu-i nimeni pe ea?

— Staţia nu e părăsită dacă eu lipsesc de acolo. Ea rămâne.

— Ea? La ce te referi?

— La staţie. Ea este Gaia. N-are nevoie de mine câtă vreme vă reţine nava.

— Atunci tu ce faci pe staţie?

— Datoria.

Pelorat îl apucase de mânecă pe Trevize şi-l trăsese uşor. Repetă gestul şi-i spuse în şoaptă:

— Golan, nu mai ţipa la ea. Nu vezi ce tânără e? Lasă-mă pe mine să vorbesc cu ea.

Trevize se smuci furios, dar Pelorat i-o luă înainte şi întrebă:

— Domnişoară, cum te numeşti?

Chipul ei se lumină într-un zâmbet larg, ca reacţie la tonul mai blând, şi răspunse:

— Bliss.

— Bliss? repetă Pelorat. Ce nume frumos. Dar nu e singurul, nu-i-aşa?

— Fireşte. Era caraghios că am un nume format dintr-o silabă. S-ar putea repeta pe fiecare secţiune şi nu ne-am mai putea deosebi, iar bărbaţii ar muri luând un trup drept altul. Numele meu complot e Blissenobiarella.

— Ţi se umple gura pronunţându-l.

— Poftim? Cu numai şapte silabe? Nu-i lung deloc. Am prieteni cu nume din cincisprezece silabe şi nu mai prididesc încercând tot felul de combinaţii pentru a-şi găsi un apelativ mai scurt. Eu am rămas la Bliss de când am împlinit cincisprezece ani. Mama îmi spunea “Nobby”, dacă vă vine-a crede.

— În Galactica Standard “bliss” înseamnă “extaz” sau “bucurie nemărginită” spuse Pelorat.

— Tot aşa şi-n limba gaiană. Nu se deosebeşte foarte mult de Standard, şi vreau să-mi şi justific numele.

— Numele meu e Janov Pelorat.

— Şi celălalt domn, cel care strigă, este Golan Tievize. Am primit mesajul din Sayshell.

— Cum adică aţi primit mesaj? întrebă Trevize bănuitor.

Bliss se-ntoarse către el şi răspunse calm.

— Nu l-am primit eu personal, ci Gaia.

— Domnişoară Bliss, ne dai voie să discutăm ceva între patru ochi? vorbi Pelorat.

— N-am nimic împotrivă, dar să ştiţi că suntem aşteptaţi.

— Nu durează mult. (Îl trase de braţ pe Trevize care-l urmă fără chef în cealaltă cameră).

— Ce-nseamnă toate astea? spuse Trevize în şoaptă. Sunt sigur că ne aude şi de-aici. Probabil că ne citeşte şi gândurile, creatură perfidă.

— N-are importanţă dacă ni le citeşte sau nu. Puţină izolare psihologică nu ne strică. Ascultă, prietene, las-o în pace. Nu putem face nimic şi n-are rost să te răsteşti la ea ca să-ţi verşi năduful. Probabil că nici ea nu ne poate ajuta. Nu-i decât un emisar. De fapt, câtă vreme se află la bord, suntem în siguranţă; n-ar lăsa-o aici dacă ar intenţiona să distrugă nava. Dacă te porţi ca un bădăran or să ne spulbere după ce o recheamă.

Nu suport să mă simt neajutorat, îi explică Trevize îmbufnat.

— Cui îi place? Dar nervozitatea te face şi mai neajutorat. Devii un revoltat fără cauză. Dragul meu prieten, nu vreau să te sâcâi şi eu şi să nu mi-o iei în nume de rău că te critic atât de aspru, dar fata n-are nici o vină.

— Janov, e atât de tânără că ţi-ar putea fi fiică.

Pelorat luă o poziţie bătăioasă:

— Cu atât mai mult va trebui să ne purtăm delicat cu ea, deşi nu prea-mi dau seama ce vrei să spui cu asta.

Trevize se gândi o clipă, apoi chipul i se lumină:

— Foarte bine. Ai dreptate, am greşit. Totuşi e supărător că au trimis o fată. Puteau să însărcinezeun ofiţer, de exemplu, şi să ne arate că ne preţuiesc cât de cât. Dar o fată, care una-două aruncă toată răspunderea pe Gaia?

— Se referă probabil la un cârmuitor care primeşte numele planetei ca titlu onorific, ori are în vedere consiliul planetar. O să aflăm şi asta, dar nu întrebând de-a dreptul.

— Mor bărbaţii după ea! pufni Trevize. Asta-i bună! E cam plinuţă la şolduri!

— Nu ţi-a cerut nimeni să-ţi dai viaţa pentru ea, Golan, spuse Pelorat domol. Vino! Ce, nu-i dai voie să se autoironizeze? Mi se pare amuzantă şi lipsită de prejudecăţi.

O găsiră pe Bliss aşezată în faţa computerului, aplecată asupra lui şi privind cu ochi miraţi la componentele acestuia, ţinându-şi mâinile la spate de parcă s-ar fi temut să-l atingă.

Când ei intrară, aplecându-şi capetele ca să nu se lovească de tocul uşii, ea ridică ochii şi rosti:

— Uimitoare navă. Nu înţeleg nici jumătate din ceea ce văd, dar dac-aţi vrea să-mi faceţi un cadou de bun venit, mi-aş dori nava. E minunată. A mea arată groaznic.

Pe chip îi apăru o expresie de curiozitate nepotolită:

— Chiar veniţi de pe Fundaţie?

— De unde ştii despre Fundaţie? întrebă Pelorat.

— Învăţăm la şcoală despre ea. Mai ales din pricina Catârului.

— De ce din cauza lui, Bliss?

— E unul dintre noi, dom… Ce silabă din numele voastre pot folosi, domnilor?

Pelorat reacţiona primul:

— Jan sau Pel. Pe care-l preferi?

— Pel. A plecat dintre noi, Pel, reluă Bliss cu un zâmbet complice. S-a născut pe Gaia, dar se pare că nimeni nu ştie cu exactitate unde.

— Bliss, să-nţeleg că e un erou al Gaiei? (Trevize se hotărâse să adopte o atitudine aproape agresiv de prietenoasă şi aruncă o privire răutăcioasă şi ucigătoare în direcţia lui Pelorat.) Poţi să-mi spui Trev, adăugă el.

— A, nu, spuse ea pe nerăsuflate. A plecat de pe Gaia fără să i se permită acest lucru, şi nimeni nu trebuie să facă asta. Nimeni nu ştie cum a reuşit. Dar a plecat şi tocmai de-aceea cred c-a avut un sfârşit nefericit. Fundaţia l-a înfrânt în cele din urmă.

— A Doua Fundaţie? întrebă Trevize.

— Mai există una? Cred că mi-aş aminti dacă aş face un efort, dar nu m-a interesat istoria. Dacă mă gândesc mai bine, ceea ce socoteşte Gaia că-i mai bun mă interesează şi pe mine. Dacă istoria nu s-a lipit de mine, înseamnă că sunt destui istorici sau că nu m-a atras prea mult obiectul acesta de studiu. Probabil că de aceea am devenit tehnician spaţial. Primesc mereu însărcinări pe staţie şi-mi place ceea ce fac, aşa că se-nţelege de la sine că…

Începuse să vorbească repede, pe nerăsuflate aproape, şi Tevize trebui să pândească un moment de pauză ca s-o întrebe:

— Cine-i Gaia?