Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Nu cred, Golan. Dacă cei de pe Gaia au putut prelua controlul asupra navei de la o asemenea distanţă, nu ne puteau ucide deja? De vreme ce suntem încă în viaţă…

— Dar nu mai suntem noi înşine. Prea aşteptăm cu calm. Cred că ne-au tranchilizat.

— De ce?

— Ca să ne păstreze întregi la minte. Aşa cred. Poate vor să ne interogheze, iar după aceea să ne ucidă.

— Dacă sunt atât de raţionali încât vor să ne interogheze, s-ar putea să-şi păstreze un dram de minte şi să nu ne ucidă fără un motiv întemeiat.

Trevize se lăsă cu spatele pe spătarul scaunului şi-şi puse picioarele pe pupitrul unde de obicei îşi plasa mâinile pentru a intra în legătură cu computerul.

— Ingenioşi cum sunt, s-ar putea să găsească vreun motiv care să pară întemeiat. Dacă ne-au perturbat gândurile, n-au lucrat prea brutal. Catârul, de exemplu, ne-ar fi făcut să tresăltăm şi să vibrăm din fiecare fibră a fiinţei noastre din dorinţa de a ajunge mai repede acolo, spuse Trevize şi arătă cu degetul spre staţia spaţială. N-ai acelaşi sentiment, Janov?

— Nu. Sigur nu.

— Sper că bagi de seamă că am o stare de spirit în care încă mai pot să analizez totul la rece. Din cale-afară de ciudat! Ori simt altceva? Sunt panicat, incoerent, nebun şi doar am impresia că raţionez?

— Pari întreg la minte, spuse Pelorat ridicând din umeri. Probabil că eu sunt la fel de bolnav la minte ca şi tine şi trăiesc cu aceeaşi iluzie, dar discuţia asta nu ne-ajută să rezolvăm situaţia. S-ar putea ca toată umanitatea să sufere de aceeaşi boală şi să se îmbete cu aceleaşi iluzii în timp ce trăieşte într-un haos comun. Nu ai cum să dovedeşti contrariul, şi pentru că tot n-o să găsim altă cale, trebuie să ne lăsăm în voia simţurilor. (Apoi, brusc înviorat, adăugă:) De fapt, m-am gândit şi eu la ceva.

— Da?

— Ei bine, am ajuns să considerăm Gaia fie o lume a Catârilor, fie o a Doua Fundaţie renăscută. Nu te-ai gândit c-ar putea exista şi o a treia explicaţie, mai plauzibilă?

— Şi care-ar fi asta?

În ochii lui Pelorat apăru o expresie de concentrare. Nu-l privi pe Trevize, iar vocea îi deveni adâncă şi stăpânită:

— Din vremuri imemoriale, lumea asta, Gaia, a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să rămână într-o strictă izolare. N-a încercat deloc să intre în legătură cu alte lumi, nici măcar cu vecinii săi apropiaţi din Uniunea Sayshell. Are o ştiinţă dezvoltată în unele domenii, dacă dăm crezare poveştilor despre distrugerea unor flote şi sigur pot controla oamenii, dar cu toate acestea n-au făcut nici o tentativă de a-şi extinde puterea. Nu cere decât să fie lăsată în pace.

— Şi?

— Mi se pare inuman. Cei peste douăzeci de mii de ani de istorie umană reprezintă un proces neîntrerupt de expansiune şi de încercări eşuate de extindere a teritoriului. Aproape toate lumile care pot fi populate sunt populate. De-a lungul timpului, aproape fiecare dintre lumi a avut o neînţelegere cu un vecin sau altul. Dacă Gaia se deosebeşte atât de mult de celelalte lumi în privinţa asta, atunci înseamnă că e inumană.

Trevize clătină din cap cu hotărâre:

— Imposibil.

— De ce imposibil? întrebă Pelorat împătimit. Ţi-am spus doar că rasa umană reprezintă o enigmă tocmai pentru că este singura forma inteligentă şi evoluată din Galaxie. Şi ce dacă Gaia nu-i umană? N-ar putea exista pe vreo planetă o altă formă de viaţă căreia să-i lipsească tendinţa de expansiune tipic umană? De fapt, spuse Pelorat din ce în ce mai convins, ce dacă există un milion de inteligenţe în Galaxie şi doar una este expansionistă? Noi înşine. Celelalte ar rămâne acolo unde se află şi acum, discrete, ascunse…

— Ridicol! protestă Trevize. Le-am întâlni. Am coborî pe lumile lor. Ar apare în toate ipostazele şi tipurile de evoluţie tehnologică şi puţine ni s-ar putea opune. Dar nu le-am întâlnit niciodată. Pentru numele Spaţiului! Nu am descoperit nici ruine, nici relicve ale vreunei civilizaţii neumane. Tu eşti istoric, aşa că ar trebui să ştii mai bine. Am întâlnit aşa ceva?

Pelorat clătină din cap:

— Nu, Golan, dar ar putea exista una! Lumea asta!

— Nu cred: Zici că se numeşte Gaia, ceea ce înseamnă “Pământ” într-un dialect antic. Cum ar putea fi non-uman?

— Fiinţele umane i-au dat numele de “Gaia”, dar cine ştie din ce motive? Asemănarea cu vreo lume antică ar putea fi o simplă coincidenţă. Gândeşte-te numai. Aşa cum explicai tu cu câtva timp în urmă, simplul fapt că am fost ademeniţi spre Gaia şi acum suntem atraşi spre ea împotriva voinţei noastre se prezintă ca argumente în favoarea ideii non-umanităţii celor de pe Gaia.

— De ce? Ce are asta cu non-umanitatea?

— Vor să ştie despre noi, oamenii.

— Janov, ai luat-o razna, spuse Trevize. Trăiesc în Galaxie, înconjuraţi de oameni, de mii de ani. De ce ar fi devenit curioşi exact acum? Şi dacă doresc să-şi satisfacă această curiozitate, de ce ne-au ales tocmai pe noi? Dac-ar vrea să studieze fiinţele umane şi cultura lor, de ce n-ar începe cu lumile Sayshelluluî? De ce ne-ar alege neapărat pe noi, de pe Terminus?

— Poate că-i interesează Fundaţia.

— Prostii, izbucni Trevize cu o violenţă neaşteptată. Janov, tu vrei o inteligenţă non-umană şi o vei avea. Eu cred că dacă te-ai gândit că vei întâlni non-umani, nu te-ar mai îngrijora ideea că eşti capturat, neajutorat sau că vei fi chiar ucis, dar numai să-ţi ofere puţin răgaz ca să-ţi satisfaci curiozitatea.

Pelorat încercă să protesteze, dar începu să se bâlbâie, de aceea se opri, trase adânc aer în piept şi zise în cele din urmă:

— Bine, s-ar putea să ai dreptate, Golan, dar o să rămân la părerea mea. Nu cred că va trebui să aşteptăm prea mult ca să vedem cine are dreptate… Priveşte!

Arătă către ecran. Trevize, care în înflăcărarea lui uitase să mai privească la ecran, îşi aruncă ochii înspre el:

— Ce s-a întâmplat?

— Aceea care părăseşte staţia nu-i cumva o navă?

— Da, e ceva, recunoscu Trevize, nevenindu-i să creadă. Încă nu percep detaliile şi nu pot să măresc imaginea mai mult. Şi aşa e la maximum. După ce privi mai atent spuse: Pare să se apropie şi cred că-i o navă. Facem un pariu?

— Ce fel de pariu?

— Dacă ne-om mai întoarce vreodată pe Terminus, să dăm o masă la care fiecare dintre noi să invite pe cine pofteşte, dar maximum patru persoane, şi plătesc eu totul dacă pe nava care se apropie acum de noi sunt non-umani, iar dacă sunt oameni plăteşti tu.

— Mă prind, spuse Pelorat.

— S-a făcut, încuviinţă Trevize şi privi spre ecran, încercând să distingă detaliile navei şi întrebându-se dacă acestea puteau să-i dezvăluie mai presus de orice îndoială umanitatea sau non-umanitatea ocupanţilor ei.

Judecând după pieptănătura îngrijită şi atentă şi după vioiciunea tinerească a chipului, puteai jura că Branno se afla încă în Palatul Primăriei. Nimic din comportarea ei nu lăsa să se înţeleagă că se afla în spaţiu doar pentru a doua oară. (Prima ei ieşire în spaţiu, când fusese însoţită de părinţi într-o vacanţă pe Kalgan, nici nu se putea considera cu adevărat o călătorie spaţială. La vremea aceea avea doar trei ani.)

— La urma urmei, se adresă ea lui Kodell cu o voce stinsă, treaba lui Thoobing e să-şi exprime părerea şi să mă avertizeze. Nu-i port ranchiună pentru asta.

Kodell, care se îmbarcase pe nava Primarului pentru a-i putea vorbi neîngrădit de bariera psihologică pe care o creau distanţa şi imaginea nefirească, îi răspunse: