Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Navele noastre n-au intenţii duşmănoase. Suntem în relaţii paşnice cu Sayshell.

— Vă anunţ că s-ar putea ca Sayshell să declare război. Nici nu s-ar aştepta să-l câştige prin superioritate militară, dar adevărul e că un conflict armat în această zonă ar declanşa un val de reacţii anti-Fundaţie în întreaga Galaxie. Noua politică expansionistă a Fundaţiei va încuraja constituirea de alianţe împotriva noastră. Unele dintre lumile membre ale Federaţiei vor începe să-şi reconsidere legăturile cu noi. S-ar putea să pierdem răzoiul din cauza tulburărilor interne şi atunci sigur vom da înapoi procesul de creştere care i-a slujit atât de bine Fundaţiei în aceste cinci sute de ani.

— Hai, lasă, Thoobing, spuse Kodell cu nepăsare. Vorbeşti de parcă cinci sute de ani n-au însemnat nimic, şi am fi rămas aceeaşi Fundaţie de pe vremea lui Salvor Hardin, când ne luptam cu Anacreon, regatul acela prăpădit. Acum suntem cu mult mai puternici decât a fost vreodată Imperiul Galactic la apogeul lui. O escadrilă de nave de-ale noastre ar putea înfrânge întreaga Flotă Galactică sau ar putea ocupa orice sector fără ca măcar să-şi dea seama că a participai la un război.

— Nu luptăm împotriva Imperiului Galactic, ci împotriva planetelor şi sectoarelor existente în prezent.

— Care n-au progresat la fel ca noi. Acum putem cuprinde toată Galaxia.

— Potrivit Planului Seldon nu putem face asta vreme de încă cinci sute de âni.

— Planul Seldon subestimează ritmul de dezvoltare tehnologică. Stă în puterea noastră s-o facem acum! Te rog să mă-nţelegi, nu spun că o vom face sau că ar trebui s-o facem imediat. Spun doar că putem realiza asta foarte curând.

— Kodell, ai trăit toată viaţa pe Terminus. Nu cunoşti Galaxia. Flota şi tehnologia noastră pot înfrânge Forţele Armate ale altor lumi dar n-am reuşi să guvernăm o Galaxie rebelă şi încărcată de ură, căci la asta s-ar ajunge dacă o cucerim prin forţa armelor. Retrage navele!

— Nu se poate, Thoobing. Ia gândeşte-te. Dacă Gaia nu-i un simplu mit?

Thoobing rămase tăcut, cercetând chipul lui Kodell, vrând parcă să-i citească gândurile:

— O lume în hiperspaţiu nu-i un mit?

— O lume în hiperspaţiu e o superstiţie, dar până şi superstiţiile se nasc dintr-un sâmbure de adevăr. Omul ăsta care a fost exilat, Trevize, vorbeşte despre ea de parc-ar fi o lume reală în spaţiu real. Dacă are dreptate?

— Prostii. Nu cred aşa ceva.

— Nu? Încearcă, măcar pentru o clipă. O lume reală, care i-a asigurat Sayshellului imunitatea împotriva Catârului şi împotriva Fundaţiei!

— Dar te contrazici singur. Cum îi apără Gaia pe sayshellieni împotriva Fundaţiei? Nu trimitem nave contra ei?

— Nu contra ei, ci contra Gaiei, care-i atât de misterioasă şi de puţin cunoscută şi care are atâta grijă să rămână ascunsă încât, deşi se află în spaţiul real, convinge lumile vecine că este situată în hiperspaţiu şi reuşeşte chiar să fie trecută cu vederea când se alcătuiesc hărţile computerizate complete ale Galaxiei.

— Atunci e sigur o lume cu totul neobişnuită, pentru că reuşeşte să manipuleze conştiinţele oamenilor.

— Şi n-ai spus chiar tu acum câteva clipe că un basm sayshellian susţine că Gaia a trimis pe Catâr pentru a cuceri Galaxia? Catârul nu manipula minţile?

— Şi-atunci Gaia e o lume a Catârilor?

— Dar n-ar putea să fie?

— Atunci de ce n-ar fi lumea renăscută a celei de-a Doua Fundaţii?

— Chiar. De ce nu? Nu trebuie s-o cercetăm?

Thoobing deveni serios. Zâmbise puţin dispreţuitor în timpul ultimelor schimburi de replici, dar acum lăsă capul în jos şi privi pe sub sprâncene:

— Dacă vorbeşti serios, o asemenea investigaţie nu e periculoasă?

— Chiar aşa?

— Îmi răspunzi la întrebări prin alte întrebări pentru că nu poţi găsi nişte răspunsuri mulţumitoare. La ce ne-ar folosi navele împotriva Catârilor sau a membrilor celei de-a Doua Fundaţii? Nu ţi se pare plauzibil că, dacă ei există, încearcă să ne ademenească pentru a ne distruge? Ascultă, spuneai că Fundaţia poate întemeia Imperiul acum, chiar dacă Planul Seldon s-a desfăşurat doar pe jumătate, iar eu te-am avertizat că te-ai aventurat cam mult şi că iţele Planului te vor trage cu forţa înapoi. Dacă Gaia există şi e ceea ce susţii tu, atunci probabil că ea acţionează ca un mecanism care va produce acea frânare. Fă din proprie iniţiativă ceea ce în curând vei fi silit să faci din constrângere. Fă în mod paşnic şi fără vărsări de sânge ceea ce s-ar putea să fii silit să faci prin nenorociri şi dezastru. Retrage navele.

— Nu se poate. Thoobing, de fapt Primarul Branno în persoană intenţionează să conducă flota şi câteva nave de cercetare au trecut deja prin hiperspaţiu către presupusul teritoriu gaian.

Thoobing bulbucă ochii:

— Cu siguranţă că va izbucni război, aşa zic eu.

— Tu eşti ambasadorul nostru. Fă demersurile necesare pentru a împiedica asta, Dă-le sayshellienilor toate asigurările pe care le solicită. Respinge orice acuzaţie de rea credinţă. Dacă va trebui, spune-le că nu vor avea decât de câştigat dacă rămân liniştiţi şi aşteaptă ca Gaia să ne distrugă. Spune-le tot ce doreşti, dar linişleşte-i.

Kodell făcu o pauză, studie expresia împietrită de pe chipul lui Thoobing şi reluă:

— Serios, asta-i tot. După câte ştiu, nici o navă a Fundaţiei nu va coborî pe vreo lume din Uniunea Sayshell şi nici nu va pătrunde în vreun punct din spaţiul real care aparţine Uniunii. Cu toate acestea, orice navă sayshelliană care va încerca să ne provoace în afara teritoriului Uniunii, adică pe teritoriul Fundaţiei, va fi neîntârziat distrusă. Explică-le asta foarte răspicat şi linişteşte-i pe sayshellieni. Dacă dai greş, vei răspunde direct. Thoobing, până acum ai avut o misiune uşoară, dar te-aşteaptă vremuri grele şi următoarele săptămâni îţi vor hotărî soarta. Dacă ne vei înşela aşteptările, n-o să găseşti nici un colţişor din Galaxie în care să te ascunzi.

Chipul lui Kodell nu mai era nici bine dispus şi nici prietenos când contactul se întrerupse şi imaginea lui dispăru.

Thoobing rămase cu ochii holbaţi şi cu gura căscată către locul din care imaginea tocmai se mistuise.

Golan Trevize se trăgea de păr de parcă ar fi încercat să-şi aprecieze stare gândurilor prin intermediul simţurilor. Apoi îl luă pe neaşteptate pe Pelorat:

— Care-i starea ta de spirit?

— Starea de spirit? repetă absent Pelorat.

— Da. Uite în ce situaţie am ajuns, prinşi, fără nici un control asupra navei şi atraşi în mod inexorabil către o lume despre care nu ştim nimic. N-ai un sentiment de panică?

Pe faţa lungă a lui Pelorat trecu o umbră de melancolie:

— Nu. Sunt cam abătut. Mă simt puţin îngrijorat, dar n-am intrat în panică.

— Nici eu. Nu-i ciudat? De ce nu ne agităm mai mult?

— Ne aşteptam la asta, Golan, sau la ceva asemănător.

Trevize se întoarse către ecran. Pe el rămăsese fixată imaginea staţiei spaţiale. Acum era mai mare, ceea ce însemna că se apropiaseră mai mult de ea.

Ca înfăţişare, staţia nu i se părea impresionantă. Nu prezenta nici un elemnt care să sugereze superştiinţa. De fapt, arăta cam primitiv. Şi cu toate acestea, ţinea nava în strânsoare.

— Janov, încerc să analizez situaţia la rece. Aă vrea să cred că nu-s laş şi că mă pot comporta bine în condiţii de criză, dar probabil că mă supraapreciez. Toţi păcătuim prin asta. Ar trebui să mă agit nebuneşte de colo-colo şi să mă treacă toate răcorile. Poate că ne-am aşteptat la ceva, dar nu să fim reduşi la neputinţă şi eventual ucişi.