Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Compor căpătă un respect neţărmurit faţă de Gendibal care-i vorbi binevoitor:

— Prietene Compor, n-am făcut decât să-ţi atrag puţin atenţia. Te rog să-mi comunici unde se află amicul tău, Golan Trevize şi celălalt, Janov Pelorat.

Nehotărât, Compor întrebă:

— Pot vorbi în prezenţa femeii, Orator?

— Compor, femeia reprezintă o prelungire a mea. Nu văd motivele care te-ar împiedica să vorbeşti fără ezitare.

— Cum doreşti, Orator. În aceste momente, Trevize şi Pelorat se apropie de o planetă cunoscută sub numele de Gaia.

— Mi-ai comunicat acelaşi lucru acum câteva zile. Trebuie să fi coborât deja pe Gaia şi probabil că au plecat de acolo. N-au stat mult nici pe Planeta Sayshell.

— Orator, încă nu coborâseră când am plecat eu de acolo. Se apropiau cu multă precauţie de planetă, oprindu-se îndelung între micro-Salturi. Mi-e clar că nu deţin nici o informaţie despre planetă şi acesta-i motivul ezitărilor.

— Dar tu deţii informaţii despre ea?

— Absolut nimic, Orator. Computerul navei nu deţine date despre planetă.

— Computerul acesta? (Gendibal cercetă din ochi tabloul de control şi întrebă plin de speranţă:) Te ajută cu ceva la conducerea navei?

— Poate să controleze nava şi s-o conducă singur, Orator. Nu trebuie decât să-i comunici gândurile tale.

Gendibal deveni dintr-o dată îngrijorat:

— Atât de departe a ajuns Fundaţia?

— Da, dar cu stângăcii. Computerul nu funcţionează perfect. Trebuie să-mi repet gândurile de câteva ori şi nici aşa nu obţin decât informaţii minime.

— S-ar putea ca eu să mă descurc, mai bine decât tine, spuse Gendibal.

— Sunt sigur de asta, Orator, confirmă Compor respectuos.

— Dar pentru moment să lăsăm asta. De ce nu deţine nici o informaţie despre Gaia?

— Nu ştiu, Orator. Pretinde că deţine informaţii despre toate planetele locuite din Galaxie, dacă se poate spune că un computer are dreptul să emită asemenea pretenţii.

— Nu poate deţine alte informaţii decât cele ce i-au fost introduse în memorie, iar dacă cei care l-au programat şi-au închipuit că au date despre toate planetele, şi de fapt s-au înşelat amarnic, atunci şi computerul lucrează cu această falsă impresie despre sine. Am dreptate?

— Fireşte, Orator.

— Ai făcut cercetări pe Sayshell?

— Orator, răspunse Compor tulburat, pe Sayshell se vorbeşte despre Gaia, dar ceea ce am aflat n-are nici o valoare. Pure superstiţii. Se povesteşte că Gaia e o lume puternică şi că l-a respins până şi pe Catâr.

— Chiar aşa se spune? întrebă Gendibal, controlându-şi emoţia şi tulburarea. Şi încredinţat că asta era o superstiţie n-ai mai cerut şi alte detalii?

— Ba da. Am pus o sumedenie de întrebări, dar ceea ce ţi-am spus e tot ce-am putut afla. Oamenii vorbesc vrute şi nevrute despre planeta asta, dar totul se rezumă la ceea ce ţi-am spus deja.

— Atunci e limpede că şi Trevize a auzit cam aceleaşi lucruri şi a plecat spre Gaia ca să afle mai multe, sau ca să intre în legătură cu această putere. Şi procedează cu atâta fereală pentru că probabil se teme de forţa ei.

— Tot ce se poate, Orator.

— Şi cu toate astea, nu l-ai urmărit?

— Ba da, Orator, dar atât cât să fiu sigur că se îndreaptă cu adevărat spre Gaia. După aceea m-am întors aici, la marginea sistemului Gaia.

— De ce asta?

— Din trei motive, Orator. În primul rând, trebuia să soseşti şi voiam să te întâmpin şi să te invit la bordul navei mele cât mai curând posibil, aşa cum ai transmis instrucţiuni. Întrucât nava mea are un hiperreleu la bord, nu puteam să mă îndepărtez prea mult de Trevize şi Pelorat fără a stârni suspiciuni pe Terminus, dar am socotit că nu era nici o primejdie dacă mă deplasez puţin în zonă. În al doilea rând, când am înţeles că Trevize se apropie foarte încet de Planeta Gaia, am considerat că am timp suficient ca să mă îndrept spre tine ca să grăbim întâlnirea, fără a mă lăsa depăşit de evenimente, mai ales că tu vei fi mai potrivit şi mai competent decât mine să-l urmăreşti chiar până pe planetă şi ca să soluţionezi orice problemă care ar putea să apară.

— Până aici foarte adevărat. Şi care-i cel de-al treilea motiv?

— Orator, de la ultimul contact pe care l-am avut, s-a întâmplat ceva neaşteptat şi de neînţeles. De aceea am considerat că ar fi bine să ne întâlnim cât mai curând posibil.

— Şi care-i evenimentul la care te referi?

— Nave ale flotei Fundaţiei se apropie de frontiera sayshelliană. Computerul a recepţionat această informaţie din buletinele de ştiri transmise pe Sayshell. Flotila e formată din cel puţin cinci nave foarte perfecţionate, care au destulă forţă de foc pentru a obţine o victorie asupra Sayshellului.

Gendibal nu răspunse imediat, pentru că nu se cuvenea să arate că nu s-ar fi aşteptat la o asemenea întorsătură a evenimentelor sau că n-ar fi înţeles-o. Prin urmare, după câteva momente de tăcere, spuse nepăsător:

— Crezi că asta are vreo legătură cu deplasarea lui Trevize spre Gaia?

— Asta s-a întâmplat imediat după aceea — şi dacă B urmează lui A, atunci există posibilitatea, chiar minimă, ca evenimentul A să fi provocat evenimentul B, răspunse Compor.

— Ei bine, în cazul acesta se pare că ne îndreptăm cu toţii spre Gaia: Trevize, eu şi Prima Fundaţie. Ai acţionat bine, Compor, spuse Gendibal. Uite cum vom proceda acum. În primul rând să-mi arăţi cum funcţionează computerul şi cum poate fi manevrată nava. Sunt sigur ca n-o să ne ia mult timp. După aceea, vei merge pe nava mea, pentru că îţi voi întipări în minte cum s-o conduci. Nu vei avea probleme deosebite, deşi trebuie să-ţi mărturisesc că e cam primitivă. Cred că ţi-ai dat seama şi singur de asta după înfăţişarea ei. De îndată ce vei prelua controlul asupra navei, o vei menţine în acest punct şi mă vei aştepta.

— Cât timp, Orator?

— Până mă voi întoarce. Nu cred că voi sta atât cât să rişti să rămâi fără provizii, dar dacă voi întârzia nepermis de mult, poţi să te îndrepţi spre vreuna dintre planetele locuite ale Uniunii Sayshell şi mă vei aştepta acolo. Te voi găsi oriunde te-ai afla.

— Cum spui tu, Orator.

— Şi să nu te alarmezi. Dacă va fi nevoie, mă pot ocupa atât de această misterioasă Gaia, cât şi de cele cinci nave ale Fundaţiei.

Littoral Thoobing ocupa funcţia de Ambasador al Fundaţiei pe Sayshell de şapte ani. Îi plăcea tare mult această poziţie.

Înalt şi destul de corpolent, Thoobing purta o mustaţă stufoasă, deşi atât pe Fundaţie cât şi pe Sayshell bărbaţii se bărbiereau cu mare grijă, iar moda căzuse în desuetudine. Chipul îi era adânc brăzdat de riduri la numai cincizeci şi patru de ani şi întreaga lui atitudine trăda o nepăsare studiată care nu lăsa să se înţeleagă adevărata părere pe care o avea despre munca şi despre îndatoririle de ambasador.

Preţuia această funcţie, căci ea îl ţinea departe de vârtejul politic de pe Terminus şi era profund recunoscător pentru asta. În plus, slujba îi dădea şansa de a trăi ca un favorizat al soartei şi de a oferi soţiei şi fiicei lui confortul şi luxul care de-acum ajunseseră să li se pară absolut normale şi meritate. Cu nici un chip n-ar fi vrut ca această tihnă să-i fie tulburată.

Pe de altă parte, nu-l avea la inimă pe Liono Kodell, poate pentru că şi acesta arbora o mustaţă impunătoare, cu toate că a lui era mai mică, mai scurtă şi sură. Pe vremuri, amândoi fuseseră singurele personalităţi ale vieţii publice care purtaseră mustaţă şi asta declanşase între ei o competiţie nemărturisită. “Acum”, se gândea Thoobing, “competiţia dispăruse”; mustaţa Iui Kodell arăta jalnic.