Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Asta-i rău?

— Nu chiar. Era de aşteptat. Planetele locuibile se compun din roci şi metale, sunt mai mici decât gigantele gazoase şi mult mai apropiate de stea ca sa fie suficient de calde — şi din aceste motive nu s-ar vedea cu uşurinţă tocmai de la o asemenea distanţă. Rezultă că mai avem de aşteptat până să ajungem la circa patru microparseci de Gaia-S pentru a cerceta zona.

— Eu sunt gata.

— Eu nu. Lăsăm Saltul pe mâine.

— De ce mâine?

— De ce nu? Să le lăsăm o zi ca să încerce să ne captureze sau eventual să ne îndepărtăm dacă-i simţim venind şi nu ne place ce întorsătură iau lucrurile.

Îşi continuară călătoria încet şi cu precauţie. Trevize îşi dedică mai toată ziua efectuând cu ajutorul computerului o serie de calcule privind diferite rute şi încercând să o aleagă pe cea mai bună. Neavând date verificate la dispoziţie, nu se putea bizui decât pe intuiţie care, din nefericire, nu-l ajuta câtuşi de puţin. Îi lipsea acel sentiment de “siguranţă” care-l îndruma uneori.

Stabili în cele din urmă direcţii pentru un Salt care l-ar fi adus departe de planul planetar.

— Asta ne va oferi o imagine mai bună a zonei în întregul ei, spuse Trevize, pentru că numai aşa vom putea vedea planetele pe orbitele lor la distanţă maximă de soare. Iar ei, oricine ar fi, poate nu supraveghează atât de atent regiunile din afara planului. Aşa sper eu.

Erau acum la aceeaşi distanţă de Gaia-S ca şi cea mai apropiată şi cea mai mare dintre uriaşele gazoase. Îi despărţeau aproape jumătate de miliard de kilometri de planetă. Trevize mări imaginea de pe ecran pentru ca Pelorat s-o poată vedea. Oferea o privelişte impresionantă, chiar dacă ignora cele trei inele înguste şi rarefiate alcătuite din praf cosmic, roci şi resturi de meteoriţi.

— Posedă numărul obişnuit de sateliţi, dar aşezată la distanţa asta faţă de Gaia-S ştiu că nici una dintre ele nu poate fi locuită. Nici una n-a fost colonizată de fiinţe umane care oricum n-ar putea supravieţui decât sub un dom de sticlă sau în alte condiţii, strict artificiale.

— De unde ştii asta?

— În banda radio nu detectez zgomote pe care să le pot califica drept semnale de natură inteligentă. Desigur, adăugă el, explicându-şi afirmaţia, se poate concepe că un avanpost uman ar lua toate măsurile necesare pentru a-şi ecrana semnalele radio, iar uriaşa gazoasă emite paraziţi radio capabili să acopere undele pe care le caut eu. Şi totuşi, receptorul nostru radio este deosebit de sensibil, iar computerul posedă calităţi extraordinare, îndrăznesc să spun că probabilitatea ca sateliţii aceia să fie populaţi este foarte redusă.

— Asta-nseamnă că nu există Gaia?

— Nicidecum. Dar înseamnă că dacă ea există, nu s-a deranjat să colonizeze acei sateliţi. Probabil că nu are capacitatea sau interesul s-o facă.

— Bine, bine, dar există Gaia?

— Ai răbdare, Janov.

Trevize cercetă cerul cu o răbdare ieşită din comun. La un moment dat, se opri şi constată:

— Serios, faptul că n-au ieşit în spaţiu ca să ne lovească mă cam descurajează într-un fel. A, dac-ar avea puterea despre care se tot vorbeşte, până acum ar fi dat vreun semn.

— Poate că totul este rodul imaginaţiei unora, îşi dădu Pelorat cu părerea.

— Să-i spunem mit, Janov, făcu Trevize şi zâmbi cam fără chef, şi-atunci intrăm în domeniul tău. Există, totuşi, o planetă care se mişcă prin ecosferă, ceea ce înseamnă c-ar putea fi locuibilă. Vreau s-o mai studiez cel puţin o zi.

— De ce asta?

— În primul rând ca să mă asigur că e locuibilă.

— Golan, tocmai ai afirmat că se află în ecosferă.

— Da, în momentul ăsta, dar orbita ei ar putea fi foarte excentrică şi asta ar duce-o la mai puţin de un microparsec de stea sau la o depărtare de cincisprezece microparseci. Ambele situaţii sunt posibile. Va trebui să determinăm şi să comparăm distanţa de la planetă la Gaia-S cu viteza ei orbitală şi asta ne va ajuta să observării direcţia ei de mişcare.

Încă o zi.

— Are o orbită aproape circulară, spuse Trevize într-un târziu, ceea ce înseamnă că nu ne înşelăm deloc dacă afirmăm că e locuibilă. Cu toate astea, nici măcar acum nu se apropie nimeni de noi. Va trebui s-o facem noi.

— De ce ne trebuie atât de mult pentru a calcula un Salt? Mai bine fă mai multe Salturi mici.

— I-auzi la el. Salturile mici sunt mai greu de controlat decât cele mari. Ce-i mai uşor să apuci între degete: o piatră sau un fir de nisip? În plus, Gaia-S se află în apropiere şi spaţiul prezintă o curbură accentuată. Calculele devin complicate chiar şi pentru computer. Până şi un specialist în mitologie ar trebui să înţeleagă asta.

Pelorat mormăi nemulţumit.

— Acum poţi vedea planeta cu ochiul liber, îl anunţă Trevize. Uite, acolo. O vezi? Perioada de rotaţie e de aproximativ douăzeci şi două de ore Galactice şi înclinarea ei de circa douăsprezece grade. Practic, e un exemplu tipic de planetă locuibilă care prezintă urme de viaţă.

— Asta de unde-ai mai scos-o?

— În atmosferă există cantităţi mari de oxigen liber care nu apare decât în prezenţa unei vegetaţii abundente.

— Asta înseamnă şi viaţă inteligentă?

— Depinde de analiza radiaţiei de unde radio. Desigur, poate exista viaţă inteligentă care a renunţat la tehnologie, dar presupun că e foarte imposibil ea aşa ceva să se întâmple.

— Au mai fost cazuri, spuse Pelorat.

— Te cred pe cuvânt. Doar e domeniul tău. Cu toate astea nu mi se pare plauzibil să existe doar o viaţă pastorală pe o planetă care l-a ţinut la respect pe Catâr.

— Are vreun satelit?

— Da, are, răspunse Trevize calm.

— Cât de mare? întrebă Pelorat cu o voce gâtuită de emoţie.

— Nu pot spune sigur. Probabil cu diametrul de vreo sută de kilometri.

— Ce păcat, făcu Pelorat cu o privire plină de regret. Aş vrea să am la îndemână şi alte cuvinte care să exprime ceea ce simt, dar asta e, dragă prietene.

— Vrei să spui că dacă avea un satelit uriaş putea fi chiar Pământul?

— Da, dar sigur nu e.

— Păi dacă-l credem pe Compor, Pământul nu se află în această regiune galactică, ci departe, spre Sirius. Regret nespus. Janov.

— Ce să-i faci…

— Ei bine, vom mai aştepta şi vom risca încă un mic Salt. Dacă n-o să descoperim urme de viaţă inteligentă, atunci putem să coborâm în siguranţă, deşi în cazul ăsta n-ar mai avea rost s-o facem, nu?

După următorul Salt, Trevize exclamă uimit.

— Am reuşii, Janov. Uite Gaia. Bine că posedă o civilizaţie tehnologică.

— Ţi-ai dat seama după undele radio?

— Nu numai după asta. Există şi o staţie spaţială care orbitează în jurul planetei. O vezi?

Pe ecran se vedea un obiect. Pentru Pelorat care n-avea ochiul format, ea nu părea cu totul ieşită din comun, dar Trevize explică:

— Artificială, metalică şi sursă radio. Şi-acum ce facem?

— Pentru moment, nimic. La un asemenea nivel tehnologic e imposibil să nu ne detecteze. Mai aşteptăm puţin şi dacă nu dau nici un semn de viaţă o să transmit un mesaj radio. Dacă nici aşa nu reacţionează, ne vom apropia cu precauţie?

— Şi dacă reacţionează?

— Depinde cum. Dacă n-o să-mi placă, atunci va trebui să profit de faptul că ei n-au ajuns la o tehnologie care să le permită să facă un Salt ca nava noastră.