Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Atunci nu era nevoie să dau buzna ca o neroadă.

— Ai făcut exact ce trebuia, o consolă Gendibal. Am spus, doar că n-ar fi fost bine dacă-l vătămam în vreun fel. M-ai scutit de a face ceva rău. Tu l-ai oprit şi acesta a fost norocul meu. Îţi rămân îndatorat.

Ea zâmbi din nou fericită:

— Acum înţeleg de ce-ai fost atât de bun cu mine.

— Recunoscător, o corectă Gendibal puţin încurcat, dar trebuie să înţelegi că nu suntem în primejdie. Pot face faţă unei armate de oameni obişnuiţi. Orice învăţat poate asta — mai ales cei importanţi — şi ţi-am spus că-s cel mai bun dintre ei. Nimeni din Galaxie nu-mi poate rezista.

— Stăpâne, dacă aşa spui tu, sunt sigură.

— Aşa spun. Acum te mai temi de mine?

— Nu, Stăpâne, numai că… doar învăţaţii noştri pot citi gândurile şi…? Nu mai sunt şi alţi învăţaţi, diii alte părţi, care ţi se pot opune?

Pentru o clipă Gendibal rămase ca lovit de trăsnet. Femeia avea un uimitor dar de a pătrunde până în esenţa lucrurilor.

Trebui să mintă:

— Nu mai există alţii.

— Dar sunt atât de multe stele pe cer. Am încercat odată să le număr şi n-am fost în stare. Dacă există tot atâtea lumi cu oameni câte stele, n-ar putea unii dintre ei să fie învăţaţi? În afară de învăţaţii de pe lumea noastră, vreau să zic.

— Nu.

— Dar dacă sunt?

— N-ar fi la fel de puternici.

— Dar dacă sar la tine pe neaşteptate?

— Nu pot face asta. Dacă vreun învăţat necunoscut s-ar apropia de mine, aş şti pe dată. Aş şti cu mult înainte de-a putea să-mi facă vreun rău!

— Ai putea fugi ca să te salvezi?

— N-ar trebui. Dar (anticipând obiecţiile ei), dacă aş fi silit aş face-o cu o navă nouă, mai bună decât oricare alta din Galaxie. Nu m-ar prinde.

— N-ar putea să-ţi schimbe gândul şi să te facă să rămâi pe loc?

— Nu.

— Dar s-ar putea ca ei să fie mai mulţi. Tu nu eşti decât unul.

— Imediat ce i-aş simţi, şi cu mult înainte ca ei să-şi imagineze că m-ar putea prinde, eu aş şti ce vor şi aş pleca. Atunci întreaga noastră lume ar porni împotriva lor şi n-ar putea rezista. Iar ei ar şti asta, aşa că n-ar îndrăzni să mă atace. De fapt, ei nici nu vor ca eu să ştiu de existenţa lor — dar eu vreau.

— Pentru că eşti cu mult mai bun decât ei? întrebă Novi nesigură, dar cu chipul strălucind de mândrie.

Gendibal nu putu rezista. Inteligenţa ei înnăscută, capacitatea de a înţelege repede orice, îl umpleau de bucurie că o avea alături de ei. Orator Delora Delarmi, acel monstru cu vorba mieroasă, îi făcuse o mare favoare când îl obligase s-o ia pe aceasta femeie în călătorie.

— Nu, Novi, spuse el, nu pentru că-s mai bun decât ei, deşi asta-i realitatea, ci pentru că te am pe tine cu mine.

— Pe mine?

— Exact, Novi. Ai bănuit asta?

— Nu, Stăpâne, răspunse ea mirată. Şi eu ce-aş putea face?

— Mă refer la mintea ta. (Ridică mâna ca s-o liniştească.) Nu-ţi citesc gândurile. Văd doar conturul minţii tale şi trebuie să mărturisesc că el este neobişnuit de simplu, fără asperităţi.

Ea duse mâna la frunte:

— Stăpâne, fiindcă sunt needucată? Fiindcă sunt atât de proastă?

— Nu, draga mea. (Nici nu-şi dădu seama de modul în care i se adresase.) Pentru că eşti cinstită şi neprihănită; pentru că eşti deschisă şi spui tot ce-ai pe suflet; pentru că ai o inimă caldă şi… şi altele. Dacă alţi învăţaţi ar vrea să ne influenţeze gândurile — mie şi ţie — intervenţia lor ar fi instantaneu detectabilă în mintea ta.Voi simţi cu mult mai uşor orice schimbare în mintea ta decât în a mea — şi atunci voi avea timp să adopt o strategie pentru a contracara acest amestec şi a-l îndepărta.

După aceasta rămaseră multă vreme tăcuţi. Gendibal observă că ochii lui Novi străluceau nu doar de fericire, ci şi de încântare şi mândrie. Novi întrebă încet:

— Din pricina asta m-ai luat cu tine?

Gendibal încuviinţă cu o mişcare domoală din cap:

— Da. Acesta a fost un motiv important.

Vocea ei scăzu până ajunse o şoaptă:

— Şi cum ţi-aş putea sluji mai cu folos, Stăpâne?

— Păstrându-ţi calmul. Nu te teme. Să rămâi aşa cum eşti.

— O să rămân. Şi mă voi aşeza între tine şi primejdie, aşa cum am facut atunci cu Rufirant.

Ieşi din cameră şi Gendibal privi lung după ea.

Uimitoare fiinţă. Cum de putea o femeie atât de simplă să posede o asemenea complexitate? Simplitatea structurii minţii ei ascundea o inteligenţă extraordinară, o înţelegere şi un curaj nebănuit. Ce altceva şi-ar mai fi dorit?

Reuşi să surprindă, nici el nu înţelese cum, o imagine a Surei Novi, care nu era Orator, nici măcar membră a celei de-a Doua Fundaţii şi nici educată — mohorâtă alături de el, jucând un rol auxiliar deosebit de important în drama care avea să se petreacă.

Încă nu reuşea să perceapă limpede toate detaliile. Nu putea să vadă cu precizie ce-i aştepta.

— Un singur salt, murmură Trevize, şi-am ajuns.

— Gaia? întrebă Pelorat privind la ecran peste umărul lui Trevize.

— Soarele Gaiei. Numeşte-l Gaia-S, dacă vrei, ca să nu le confunzi. Aşa procedează galactografii.

— Şi-atunci unde-i Gaia? Sau o numim Gaia-P, de la planetă?

— Pentru planetă va fi suficient Gaia. Încă n-o putem vedea. Planetele se văd mai greu decât stelele şi suntem oricum la o sută de microparseci depărtare de Gaia-S. Observă, te rog, că-i o stea simplă, deşi foarte strălucitoare. Nici n-am ajuns la o distanţă de la care s-o vedem ca pe un disc. Janov, să n-o priveşti direct. E suficient de strălucitoare ca să-ţi ardă retina. Imediat ce-mi voi termina observaţiile voi pune un filtru. Abia după aceea poţi s-o priveşti pe săturate.

— Golan, cât reprezintă o sută de microparseci în unităţi de măsură pe care să le poată înţelege şi un istoric?

— Trei miliarde de kilometri; de aproximativ douăzeci de ori distanţa de la Terminus până la propriul lui Soare. Lămurirea asta te ajută?

— Grozav. Dar n-ar trebui să ne apropiem mai mult?

— Nu! spuse Trevize şi-l privi surprins pe Pelorat. Nu imediat. După ce-am auzit atâtea despre Gaia, de ce să ne grăbim? Una e să ai curaj, dar alta e să dai buzna orbeşte. Mai întâi să cercetăm atent.

— Ce, Golan? Ai spus că încă nu putem vedea Gaia.

— În nici un caz cu ochiul liber. Avem însă telescop şi un computer excelent pentru a face rapid o analiză. Pentru început, am putea să studiem Gaia-S, şi să efectuăm şi alte câteva observaţii. Calm, Janov. (Întinse mâna şi-l bătu prieteneşte pe umăr, după care continuă:) Gaia-S e o stea unică sau, dacă are pereche, ea e situată mult mai departe decât suntem noi de ea în acest moment şi, în cel mai bun caz, ar putea fi o pitică roşie, ceea ce înseamnă că nu prezintă importanţă pentru noi. Gaia-S este o stea de clasa G4, deci ar putea să aibă o planetă locuibilă, şi asta-i bine. Dacă ar fi din clasa A sau M, ar trebui să facem cale-ntoarsă imediat.

— M-oi pricepe eu doar la mitologie, dar când ne aflam pe Sayshell nu puteam determina clasa spectrală a Gaiei-S?

— Puteam şi am şi făcut-o, Janov, dar nu strică niciodată să verifici la faţa locului. Gaia-S are un sistem planetar, dar asta nu mă surprinde. Se văd două gigante gazoase şi una dintre ele este mare şi frumoasă — dacă aprecierea făcută de computer de la distanţa asta se dovedeşte exactă. Ar putea să existe încă una mai greu de detectat de partea cealaltă a stelei, pentru că, din întâmplare, suntem destul de aproape de planul planetar. Nu detectez nimic în regiunile interioare, şi nici asta nu mă surprinde.