Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Apoi se ruşină de cele gândite şi se bucură că ea nu era încă “învăţat” ca să-i poată descifra gândurile.

— Să ţi le-aduc?

— O, nu, Stăpâne. Asta n-a fi treaba pentru tine. Ştiu unde să le găsesc.

Mai târziu o văzu îmbrăcată şi cu părul pieptănat. Avea un aer de sfiiciune şi modestie.

— Mi-e ruşine, Stăpâne, că m-am purtat necuviincios. Trebuia să le caut singură.

— Lasă asta, încercă Gendibal să facă uitată întâmplarea. Faci progrese la limba galactică, Novi. Prinzi foarte repede limbajul învăţaţilor.

Novi nu-şi putu reţine un zâmbet. N-avea dinţii perfect regulaţi însă acest mic defect nu răpea din drăgălăşenia şi iluminarea chipului atunci când se auzea lăudată, socoti Gendibal. Îşi zise că asta se datora faptului că îi plăcea să fie încurajată şi apreciată.

— Hamishii se vor distra pe socoteala mea când o să mă-ntorc acasă, spuse ea. Or să spună că eu a fi… sunt cioplitoare de cuvinte. Aşa le zic ei celor care vorbesc ciudat. Nu le prea place.

— Novi, mă-ndoiesc că te vei întoarce printre hamishi. Sunt sigur că îţi vei găsi locul în complex — între învăţaţi, vreau să spun, după ce isprăvim.

— Aş vrea să se-ntâmple asta, Stăpâne…

— Cred că nu te superi dacă te rog să mi te adresezi cu “Orator Gendibal”: sau simplu… A, nu îndrăzneşti, făcu el, ca răspuns la atitudinea ei de protest. Bine, cum vei.

— Nu se cade, Stăpâne. Dar aş vrea să te-ntreb când voiţi termina.

Gendibal clătină nesigur din cap:

— Cine ştie? Acum, de exemplu, trebuie să ajung undeva cât de repede se poate. Nava asta, care e foarte, bună pentru clasa ei, n-are viteză prea mare şi acest “cât de repede se poate” nu-i atât cât aş vrea eu. Vezi tu (şi făcu un gest către computer şi către hărţile risipite pe masă), trebuie să calculez rute pentru a traversa spaţii uriaşe, dar computerul are puteri limitate şi nici eu nu mă pricep perfect să fac calcule.

— Trebuie s-ajungi acolo repede pentru că suntem în pericol?

— Ce te face să crezi că suntem în pericol?

— Pentru că te privesc uneori când cred că nu mă bagi în seamă şi chipul tău pare… nu ştiu cum să spun. Nu temător, sau înspăimântat, dar nici aşteptându-te la lucruri bune.

— Preocupat, o ajută Gendibal.

— Pari… îngrijorat. Asta e cuvântul?

— Depinde. Ce înţelegi prin îngrijorare, Novi?

— Arăţi de parcă ţi-ai spune mereu: “Care este următorul pas în problema asta complicată?”

Gendibal rămase înmărmurit:

— Asta înseamnă “îngrijorat”, dar poţi să citeşti asta pe faţa mea, Novi. La Palatul învăţaţilor am mare grijă să nu le ofer celorlalţi prilejul de a-mi citi pe chip sentimentele, dar cred că acum, de când sunt singur — cu tine vreau să spun — pot să mă relaxez şi să mă port normal. Îmi pare rău dacă asta te-a făcut să suferi în vreun fel. O să încerc să mă controlez mai bine dacă eşti atât de simţitoare. Din când în când trebuie să-mi reamintesc că şi nementaliştii pot să ghicească sentimentele.

Novi părea nelămurită:

— Stăpâne, nu înţeleg…

— Vorbeam mai mult pentru mine. Nu te-ngrijora. Vezi, iar cuvântul ăsta.

— Dar suntem în pericol?

— Nu tocmai, Novi. Nu ştiu ce-o să aflu când voi ajunge pe Sayshell — într-acolo mergem noi acum. S-ar putea să mă confrunt cu o situaţie extrem de dificilă.

— Şi asta nu înseamnă primejdie?

— Nu, căci voi putea găsi o soluţie.

— Şi cum ştii asta de pe-acum?

— Nu uita că-s învăţat. Cel mai bun dintre ei. Nu există vreo situaţie căreia să nu-i găsesc rezolvarea.

— Stăpâne, şi trăsăturile ei trădară o adâncă tulburare, nu vreau să te simţi jignit, adică să te supăr şi să te enervez. Te-am văzut dând piept cu bruta aceea de Rufirant şi erai şi-atunci în primejdie, iar el nu era decât un biet fermier hamish. Acum n-am habar ce te-aşteaptă şi… şi nici tu nu ştii.

Gendibal se simţi îndurerat:

— Ţi-e teamă, Novi?

— Nu pentru mine, Stăpâne. Mi-e teamă… am temeri… pentru tine.

— Poţi să spui fără grijă “mi-e teamă”, murmură Gendibal. Şi asta-i în galactică.

Rămase adâncit în gânduri câteva clipe. Apoi ridică privirea, luă mâinile aspre ale Surei Novi între ale sale şi spuse:

— Novi, nu vreau să-ţi fie teamă de nimic. Să-ţi explic. Ştiu că ţi-ai dat seama că eram sau că vom fi în primejdie după trăsăturile chipului meu — ca şi când mi-ai putea citi gândurile.

— Da.

— Eu pot citi gândurile mai bine decât tine. Asta-i deprinderea învăţaţilor şi eu sunt un învăţat foarte bun.

Novi făcu ochii mari de uimire şi-şi trase mâinile. Părea să fi rămas fără glas, dar reuşi să-l întrebe:

— Poţi să-mi citeşti gândurile?

Gendibal ridică degrabă un deget în sus:

— Nu, Novi. Nu-ţi citesc gândurile decât atunci când trebuie. Nu citesc gândurile tale.

(Ştia că în esenţă minţea. Îi era imposibil să se afle cu Sura Novi şi să nu înţeleagă sensul general al unora dintre gândurile ei. Nici nu prea era nevoie să aparţii celei de-a Doua Fundaţii pentru asta. Gendibal simţi că e cât pe ce să roşească. Chiar dacă o asemenea atitudine venea din partea unei femei hamish nu putea să nu se simtă măgulit. Trebuia să-i insufle încredere…)

— Pot chiar influenţa modul de gândire al oamenilor. Am puterea de a-i face să le pacă rău. Şi mai pot…

Dar Novi clătină din cap:

— Cum poţi face toate astea, Stăpâne? Arunci, cu Rufirant…

— Lasă-l pe Rufirant, spuse Gendibal iritat. Îl puteam opri într-o clipă. Sau puteam să-l fac să cadă la pământ. Puteam să-i influenţez pe toţi… (Se opri brusc, cuprins de remuşcare pentru că începuse să se laude, şi să încerce s-o impresioneze pe această femeie simplă. Iar ea continua să clatine din cap:)

— Stăpâne, încerci să-mi alungi teama, dar eu mă tem doar pentru tine. Ştiu că eşti mare învăţat şi poţi face nava asta să zboare prin spaţiu când alţii în locul tău s-ar pierde cu totul. Şi mai foloseşti maşini pe care nici eu, nici alt hamish nu le-ar putea înţelege. Dar nu-i nevoie să-mi vorbeşti despre puterile minţii, care sigur nu pot fi atât de mari, pentru că, din tot ce-ai spus că-i puteai face lui Rufnant, n-ai făcut nimic, deşi erai în primejdie.

Gendibal strânse din buze ca să nu izbucnească. “Lasă lucrurile aşa cum sunt”, gândi el. “Dacă femeia consideră că nu se teme pentru sine, aşa să fie”. Nu voia, totuşi, ca ea să-l creadă un nevolnic şi un lăudăros. Nu şi nu.

— Nu i-am făcut nimic din toate astea lui Rufirant pentru că n-am vrut. Noi, învăţaţii nu trebuie să le facem vreun rău fermierilor hamish. Suntem oaspeţi pe lumea lor. Înţelegi?

— Sunteţi stăpânii noştri. Aşa zicem noi întotdeauna.

Gendibal rămase mirat:

— Cum explici atunci că acest Rufirant m-a atacat?

— Nu ştiu, răspunse ea simplu. Cred că nici el nu ştie. Trebuie să fi fost cu mintea pe coclauri… adică nebun.

Gendibal pufni nemulţumit:

— În orice caz, noi nu facem rău hamishilor. Dacă aş fi fost obligat să-l opresc, făcându-i vreun rău, probabil că ceilalţi învăţaţi m-ar fi desconsiderat total şi mi-aş fi pierdut poziţia. Dar ca să scap fără a fi eu însumi vătămat grav aveam dreptul să-l influenţez foarte puţin — doar o idee.

Novi se întrista dintr-o dată: