Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

A Doua Fundaţie depăşise cu mult Fundaţia în această privinţă. În absenţa oricăror mijloace materiale, aceste comunicări care nu puteau fi interceptate sau deviate străbăteau distanţe uriaşe numai şi numai prin forţa şi puterea minţii educate şi evoluate. Ele formau o reţea invizibilă şi nedetectabilă care învăluia strâns toate lumile prin intermediul unui număr restrâns de indivizi înzestraţi.

Toate firele mergeau spre Oratori, ca acest Gendibal, bunăoară, despre care Compor credea că într-o bună zi va deveni următorul Prim Orator, cu alte cuvinte, mai puternic decât un împărat al necuprinsului Imperiu.

Gendibal era acum aici, pe o navă de pe Trantor, şi Compor făcu un efort ca să-şi ascundă dezamăgirea că această întâlnire nu avea loc chiar pe Trantor.

Să fie aceea o navă de pe Trantor? Până şi Neguţătorii de-acum câteva secole care cutreieraseră printr-o Galaxie ostilă în căutare de cumpărători pentru mărfurile produse de Fundaţie avuseseră nave mai bune decât asta. Nici nu era de mirare că Oratorului îi trebuise atâta timp pentru a parcurge distanţa dintre Trantor şi Sayshell.

Nici măcar nu era echipată cu mecanism de cuplare care să permită unirea cu altă navă atunci când ar fi fost necesar vreun transfer de personal de pe o navă pe alta. Navele Flotei sayshelliene, aşa demodate şi demne de tot dispreţul cum erau, tot aveau asemenea facilităţi. Oratorul trebui să analizeze nava, să o facă să se deplaseze cu aceeaşi viteză şi să arunce un cablu de-a lungul căruia să pornească până la bordul navei lui Compor. Exact ca pe vremea Imperiului.

Asta e situaţia, gândi Compor sumbru, nereuşind să-şi înăbuşe sentimentul de neputinţă. Nu era decât o navă imperială demodată, de dimensiuni mai mult decât modeste.

De-a lungul cablului se mişcau două siluete, una dintre ele atât de stângace şi de caraghioasă încât nu încăpea nici o îndoială că persoana respectivă nu mai ieşise până atunci în spaţiu.

Ajunseră în cele din urmă la bordul navei lui Compor şi-şi scoaseră costumele spaţiale. Oratorul Stor Gendibal, de statură medie, nu-i lăsă o impresie deosebită: nici nu arăta impunător şi robust, nici nu radia un aer de distincţie şi erudiţie. Doar în ochii negri şi adânciţi în orbite se putea citi înţelepciunea. Numai că acum Oratorul privi în jur cu o expresie care arăta fără doar şi poate cât de copleşit se simţea el însuşi. Era însoţit de o femeie cu înfăţişare simplă, cam de aceeaşi statură. Uimită de ceea ce vedea, femeia rămăsese cu gura căscată.

Pentru Gendibal, deplasarea de-a lungul cablului întins între cele două nave nu fusese o experienţă cu totul dezagreabilă. Ca oricare alt membru al celei de-a Doua Fundaţii, el nu devenise un expert în zboruri spaţiale, dar nici nu rămăsese complet neştiutor, pentru că nimănui nu-i era îngăduit aşa ceva. La urma urmei, călătoria spaţială putea deveni o necesitate pentru fiecare dintre ei, deşi toţi sperau ca această obligaţie să apară cât mai rar posibil. (Preem Palver, care călătorise atât de mult încât intrase în legendă, spusese odată în glumă că succesul unui Orator putea fi măsurat prin numărul mic de călătorii efectuate cu scopul de a asigura desfăşurarea normală şi reuşita Planului.)

Până acum, Gendibal trebuise să folosească deplasarea pe cablu de trei ori. Asta era a patra oara, şi chiar dacă ideea de a se mişca astfel îi dădea o stare neplăcută, ea dispăru când se gândi îngrijorat cum avea să se comporte Sura Novi. N-avea nevoie să facă un sondaj mental pentru a-şi da seama că acel pas în gol o înspăimânta de moarte.

— Mi-e frică, Stăpâne, spuse ea, după ce el îi explică ce vor trebui să facă. A fi să păşesc în gol. Numai şi recăderea în dialectul hamish trăda starea ei de încordare şi spaimă.

Gendibal îi spuse cu blândeţe:

— Novi, nu te pot lăsa la bord, pentru că eu voi merge pe cealaltă navă şi trebuie să te am alături. Nu e nici un pericol, deoarece costumul spaţial te va proteja şi n-ai unde să cazi. Chiar dacă pierzi contactul cu cablul, să rămâi în apropiere fără să faci mişcări inutile, iar eu voi întinde mâna ca să te ajut. Hai, Novi, dovedeşte-mi că eşti curajoasă şi inteligentă, demnă de a deveni învăţat.

Ea nu mai scoase nici un murmur, iar Gendibal, deşi nu voia să intervină pentru a tulbura starea de moliciune şi netezime a minţii ei, reuşi să-i transmită o undă uşoară şi liniştitoare.

— Poţi să-mi vorbeşti, îi explică el, după ce îmbrăcară costumele etanşe. Dacă gândeşti intens, voi înţelege. Să gândeşti cuvintele limpede, unul câta unul. Acum mă auzi, da.

— Da, Stăpâne, îi răspunse ea.

Reuşi să-i vadă buzele mişcându-se şi o rugă:

— Să spui totul fără să foloseşti buzele, Novi. Costumele învăţaţilor nu au instalaţii radio. Totul se face prin gânduri.

Buzele îi rămaseră nemişcate şi chipul ei deveni îngrijorat: Poţi să m-auzi, Stăpâne?

Perfect, gândi Gendibal, fără să tresară. Dar tu mă auzi?

Da, Stăpâne,

Atunci vino cu mine şi te rog să faci ceea ce fac eu.

Porniră. Gendibal cunoştea teoria, chiar dacă în practică mai dovedea stângăcii. Secretul consta în menţinerea picioarelor perfect drepte şi împreunate şi mişcarea lor doar din coapsă. În felul acesta, centrul de greutate se deplasa în linie dreaptă, în timp ce mâinile se mişcau alternativ de-a lungul cablului. Îi explicase toate acestea Surei Novi şi, fără să se întoarcă pentru a vedea cum se descurca, îi află ţinuta corpului cercetându-i zonele motorii din creier.

Pentru o începătoare, reuşea să se mişte foare bine, aproape la fel de bine ca şi el. Ea îşi domolise încordarea şi respecta întocmai sfaturile primite. O dată în plus, Gendibal era mulţumit de ea.

Apoi, la fel ca şi Gendibal, se bucură sincer când ajunseră la bordul celeilalte nave. Gendibal privi în jur în timp ce-şi scotea costumul spaţial şi rămase mut de uimire văzând luxul şi aspectul aparaturii. Nu recunoaştea aproape nici unul dintre aparate şi se întristă dintr-o dată la gândul că va avea prea puţin timp la dispoziţie pentru a deprinde folosirea lor. Putea să transfere cunoştinţele şi experienţa în mod direct de la Compor, dar acest lucru nu dădea niciodată satisfacţia adevăratei învăţări.

După aceea se concentră asupra lui Compor. Compor era înalt şi zvelt, cu câţiva ani mai în vârstă, foarte atrăgător, însă cu unele trăsături uşor efeminate, poate din cauza părului cârlionţat de un uimitor blond deschis ce amintea de culoarea untului.

Gendibal înţelese dintr-o privire că această persoană era dezamăgită de Oratorul pe care-l întâlnea acum pentru prima oară şi pe care chiar îl dispreţuia. În plus, nici nu reuşea prea bine să-şi ascundă aceste sentimente.

În general, pe Gendibal nu-l deranjau toate acestea. Compor nu era trantorian — nici măcar membru deplin al celei de-a Doua Fundaţii şi bineînţeles că-şi făcuse iluzii. O cercetare superficială a minţii lui arăta limpede ce sentimente nutrea Compor. El îşi închipuia că adevărata putere era în mod necesar legată de aparenţa puterii. Atâta vreme cât iluziile nu dăunau planurilor lui Gendibal, ele puteau fi păstrate, dar în acel moment ceea ce simţea Compor era foarte supărător.

Gendibal îi transmise pe calea gândului echivalentul unui pocnet din degete. Compor se dezechilibră uşor la receptarea unei dureri intense, dar trecătoare. Gândirea lui purta acum pecetea concentrării maxime, căci înţelesese dintr-o dată puterea înfricoşătoare pe care o avea un Orator şi pe care o şi putea folosi oricând.