Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Priveşte, Janov, îl invită Trevize. Ai mai zice că a fost un pentagon regulat?

— E total deformat, recunoscu Pelorat.

— Mai vezi Gaia în centru?

— Nu, e într-o parte.

— Foarte bine. Aşa arătau stelele în urmă cu o sută cincizeci de ani. Acum un secol şi jumătate. Materialul pe care l-ai primit în legătură cu “Centrul Pentagonului” n-are sens pentru nici un sistem, nici măcar pentru Sayshell, decât în contextul secolului pe care îl trăim. Cu siguranţă că el ţi-a fost trimis din Sayshell şi asta relativ recent, probabil, în cursul ultimilor zece ani. Şi l-ai primit, cu toate că Sayshell pare să păstreze atât de bine secretul.

Trevize aprinse lumina, opri computerul, astfel că harta dispăru, apoi se întoarse spre Pelorat pe care-l fixă cu o privire întrebătoare.

— Nu mai înţeleg nimic, spuse Pelorat. Ce-nseamnă toate astea?

— Mai bine mi-ai spune tu. Ia ascultă! Nu ştiu cum mi-a venit ideea asta că cea de-a Doua Fundaţie încă ar exista. Ţineam un discurs în timpul campaniei mele electorale. Am încercat să stârnesc interesul auditoriului, îndepărtându-mă de la subiect cu scopul de a mai stoarce câteva voturi de la cei indecişi şi am spus pe un ton dramatic: “Dacă cea de-a Doua Fundaţie ar mai exista…” şi tot în ziua aceea m-am gândit: Dar dacă există cu adevărat? Am început să citesc cărţi de istorie şi în mai puţin de-o săptămână îmi formasem o convingere. N-am găsit nici urmă de dovezi, dar dintotdeauna un simţ special m-a ajutat să ajung la o concluzie corectă având la dispoziţie un vălmăşag de speculaţii care se băteau cap în cap. De data asta, totuşi…

Trevize rămase puţin pe gânduri, apoi urmă:

— Şi uite ce s-a-ntâmplat de-atunci încoace. Din câţi prieteni aveam, l-am ales tocmai pe Compor pentru a mă destăinui, iar el m-a trădat. După aceea Primarul Branno a dat ordin să fiu arestat şi trimis în exil. De ce în exil când putea să mă întemniţeze sau să încerce să mă reducă la tăcere prin ameninţări? De ce mi-a dat tocmai mie o navă de ultimul tip care să-mi permită să fac o asemenea călătorie prin Galaxie? Şi, colac peste pupăză, de ce a insistat să te iau pe tine la bord, sugerându-mi să te ajut să descoperi Pământul?

Dar de ce am fost eu atât de sigur că nu trebuie să mergem pe Trantor? Eram convins că tu ştiai mai bine de unde să începem cercetările şi tu, pe nepusă masă, apari cu lumea asta misterioasă a Gaiei despre care se dovedeşte că ai primit informaţii în condiţii foarte neclare. Apoi am mers pe Sayshell, prima noastră escală şi, nici una nici două, ne-am întâlnit cu Compor care ne-a servit o poveste despre Pământ şi despre moartea acestuia. Tot el ne-a asigurat că el se află înSectorul Sirius şi ne-a îndemnat să mergem degrabă într-acolo.

— Uite ce e, interveni Pelorat. Vrei să sugerezi că toate întâmplările astea ne obligă să ne îndreptăm spre Gaia, dar aşa cum singur ai spus, Compor a-ncercat să ne convingă să mergem în altă parte.

— Ca răspuns, eu eram hotărât să continuăm ceea ce ne propusesem de la început şi asta din cauză că nu am deloc încredere în omul ăsta. Nu crezi că tocmai pe asta s-a bazat el? Poate că în mod deliberat ne-a spus să mergem în altă parte, ştiind că n-o să facem ceea ce ne-a sfătuit el.

— Asta-i o simplă impresie, bolborosi Pelorat.

— Chiar aşa? Arunci să continuăm. Am luat legătura cu Quintesetz pur şi simplu pentru că era singurul disponibil…

— Nu-i adevărat, spuse Pelorat. Eu am recunoscut numele.

— Ţi s-a părut cunoscut. N-ai citit nici o lucrare de-a lui demnă de a fi menţionată. De ce-ţi suna familiar numele?… În fine, a rezultat că el citise o lucrare de-a ta şi fusese copleşit… dar cât de adevărată era afirmaţia asta? Tu însuţi ai recunoscut că lucrările tale nu-s chiar celebre. Pe lângă asta, tânăra care ne-a condus la el a adus vorba despre Gaia fără s-o întrebe nimeni, insistând că se află în hiperspaţiu, de parcă voia să fie sigură că n-o să uităm. Când l-am întrebat pe Quintesetz despre Gaia, omul s-a comportat ca şi cum n-ar fi dorit să dicutăm un asemenea subiect, dar nu ne-a dat afară, cum era de aşteptat, deşi i-am vorbit cam nepoliticos. În schimb, ne-a dus la el acasă şi, pe drum, s-a deranjat să ne arate cele Cinci Surori. Ba chiar a insistat asupra stelei mai slab luminoase din centru. De ce? Nu reprezintă toate astea o extraordinară înlănţuire de coincidenţe?

— Dacă le prezinţi aşa… îndrăzni Pelorat.

— Oricum le-aş prezenta, totuna e. Nu cred într-un asemenea lanţ de coincidenţe.

— Atunci cum interpretezi toate astea? Că suntem manevraţi să plecăm spre Gaia?

— Da.

— De către cine?

— Nu-ncape nici o îndoială că suntem manipulaţi, întări Trevize. Cine poate să influenţeze gândurile, să te-mpingă uşurel într-o direcţie sau alta, şi să îndrepte evenimentele într-un sens sau altul?

— Vrei să spui că… te referi la a Doua Fundaţie?

— Ei, ce ni s-a spus despre Gaia? Că-i de neatins. Că flotele ce pornesc împotrivă-i sunt spulberate. Că oamenii care-ajung acolo nu se mai întorc. Nici măcar Catârul n-a îndrăznit s-o atace, iar Catârul probabil că s-a născut acolo. Totul pare să ne-arate că Gaia este a Doua Fundaţie şi mi-am pus în minte să aflu dacă-i adevărat.

Pelorat clătină sceptic din cap:

— Dar după unii istorici, a Doua Fundaţie a oprit ascensiunea Catârului. Cum putea să fie unul dintre membrii ei?

Încruntându-se, Trevize rămase cu privirea pierdută în gol, încercând să se lămurească:

— Să ne mai gândim. A Doua Fundaţie întotdeauna a considerat că-i important ca Galaxia să ştie cât mai puţin despre ea, dorind chiar ca propria-i existenţă să rămână necunoscută. Măcar de asta suntem siguri. Vreme de o sută douăzeci de ani s-a apreciat că a Doua Fundaţie dispăruse şi asta le-a convenit de minune membrilor săi. Totuşi, atunci când am început să bănuiesc că ea există cu adevărat, nu s-a întreprins nici o acţiune. Compor ştia. A Doua Fundaţie l-ar fi putut folosi ca să mă determine ca, într-un fel sau altul, să-mi ţin gura, chiar ucigându-mă. Dar n-au făcut nimic.

— Au contribuit la arestarea ta, interveni Pelorat, dacă ţii neapărat să pui ceva în seama celei de-a Doua Fundaţii. După cum mi-ai spus, prin acţiunea asta, poporul de pe Terminus nu ţi-a aflat părerile. Cei de pe a Doua Fundaţie şi-au atins scopul fără violenţă şi, din punctul ăsta de vedere, s-ar părea că sunt urmaşii direcţi ai lui Salvor Hardin, care obişnuia să spună: “Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţilor”.

— Dar păstrând secretul faţă de populaţia de pe Terminus n-au obţinut mai nimic. Primarul Branno îmi ştie părerea şi, în cel mai rău caz se-ntreabă dacă nu cumva am dreptate. Aşa că acum, precum vezi, e prea târziu ca să ne mai facă vreun rău. Pe de o parte, dacă ar fi încercat să mă lichideze s-ar fi dat de gol. Pe de alta, dacă m-ar fi lăsat în pace, tot s-ar fi dat în vileag, pentru că ar fi trebuit să controleze tot Terminusul şi să facă pe toată lumea să creadă că sunt excentric sau de-a dreptul nebun. Distrugerea carierei mele politice m-ar fi redus la tăcere de îndată ce-aş fi înţeles ce însemna să-mi trâmbiţez părerile peste tot. Iar acum e prea târziu ca să mai întreprindă ceva. Primarul Branno şi-a dat seama că-i ceva necurat la mijloc şi l-a trimis pe Compor să mă urmărească dar, neavând încredere nici în el, s-a dovedit cea mai şireată dintre toţi, fiindcă a instalat un hiperreleu pe nava lui.