Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Trevize clătină din cap:

— De ce-ar fi făcut-o? Sayshell abia aştepta să dobândească statut de neutralitate, iar despre Gaia se ştia că nu tulburase niciodată liniştea şi pacea vreunei lumi. La vremea respectivă, Catârul plănuia cucerirea întregii Galaxii, prin urmare, ce rost avea să zăbovească pentru nimicuri? Avea timp berechet să se abată şi asupra Sayshellului şi a Gaiei după ce-şi realiza planul.

— Probabil, spuse Quintesetz, dar potrivit unui martor de atunci, o persoană demnă de încredere, Catârul a aşezat stiloul pe masă şi a declarat: “Nici chiar eu nu mă voi atinge de Gaia”. Vocea lui scăzuse şi, într-o şoaptă pe care n-ar fi vrut s-o audă cineva, a adăugat: “din nou”.

— Ziceţi că nu era pentru urechile altora. Atunci cum de se ştie asta?

— Pentru că stiloul s-a rostogolit şi a căzut de pe masă şi un sayshellian s-a apropiat şi s-a aplecat să-l ridice, cum era normal. Urechea lui se afla lângă gura Catârului când a fost pronunţat cuvântul şi el l-a auzit. N-a povestit nimănui acest incident decât după moartea Catârului.

— Şi cum puteţi dovedi că nu-i o simplă născocire?

— Omul acela a avut o viaţă fără de pată şi nu s-ar fi coborât să născocească aşa ceva. Relatarea lui este acceptată.

— Şi ce dacă?

— Catârul n-a venit în Uniunea Sayshell decât cu acel prilej, şi nici nu s-a mai apropiat vreodată de ea. Iar dacă pusese piciorul cândva pe Gaia, asta trebuie că se întâmplase înainte de apariţia sa în istoria Galaxiei.

— Ei bine, şi ce-i cu asta?

— Ei, bine, unde s-a născut Catârul?

— Nu cred că ştie cineva asta, zise Trevize.

— În Uniunea Sayshell, mulţi susţin cu tărie că s-ar fi născut pe Gaia.

— Judecând după acel cuvânt?

— Parţial adevărat. Catârul n-a putut fi înfrânt, deoarece poseda calităţi mentale deosebite. Nici Gaia nu poate fi înfrântă.

— Asta deocamdată. Asta nu dovedeşte că n-ar putea fi înfrântă.

— Nici măcar Catârul nu voia să se apropie de ea. Cercetaţi documentele din vremea domniei lui. Descoperiţi dacă a mai fost tratată atât de blând vreo altă regiune precum Uniunea Sayshell. Şi să ştiţi că nu s-a mai întors nici unul dintre cei care-au plecat spre Gaia cu gândul paşnic de a face comerţ. De ce credeţi că ştim atât de puţine lucruri despre ea?

— Atitudinea dumneavoastră e vecină cu superstiţia, spuse Trevize.

— Numiţi-o cum vreţi. Încă de pe vremea Catârului noi am şters Gaia din minţile noastre. Nu vrem ca ea să se gândească la noi. Ne simţim în siguranţă dacă socotim că pur şi simplu ea nu există. S-ar putea ca guvernul să fi iniţiat şi încurajat în secret legenda potrivit căreia Gaia a dispărut în hiperspaţiu cu speranţa că oamenii vor uita că mai există o stea cu numele acesta.

— Crezi că Gaia e o lume a Catârilor?

— Probabil. Spre binele dumneavoastră, vă sfătuiesc să nu vă duceţi acolo. Dacă o veţi face, n-o să vă mai întoarceţi. Dacă Fundaţia va încerca să-şi facă simţită prezenţa acolo, va dovedi mai puţină înţelepciune decât Catârul. Puteţi să comunicaţi asta ambasadorului dumneavoastră.

— Daţi-mi coordonatele, insistă Trevize, şi voi părăsi pe dată lumea dumneavoastră. Voi ajunge pe Gaia şi mă voi întoarce.

— Le voi obţine, încuviinţă Quintesetz. Catedra de astronomie lucrează noaptea, desigur, şi le voi avea chiar acum, dacă voi putea. Dar vreau să vă spun încă o dată să nu încercaţi să ajungeţi pe Gaia.

— Eu vreau să fac încercarea asta, îi răspunse Trevize.

— Asta înseamnă sinucidere, spuse Quintesetz sumbru.

JENOV PELORAT privi peisajul scăldat în lumina difuză şi cenuşie a zorilor cu un amestec de regret şi nehotărâre:

— Am stat cam puţin, Golan. Lumea asta mi s-a părut interesantă şi agreabilă. Aş fi vrut s-o cunosc mai bine.

Trevize, aflat în faţa computerului, ridică ochii spre el şi zâmbi strâmb:

— Crezi că eu n-aş vrea să mai rămânem? Aici am luat trei mese excelente, deşi atât de diferite una de alta. Şi singurele femei pe care le-am văzut abia le-am privit în fugă, iar unele dintre ele arătau grozav; ei bine, exact pe gustul meu.

Pelorat strâmbă din nas:

— Of, prietene, prietene. Cu tălăngile acelea la pantofi şi înveşmântate în culori stridente şi neasortate şi cu genele facute-n fel şi chip. Ai băgat de seamă cum îşi pictează pleoapele?

— Închipuie-ţi că nu mi-a scăpat nici un amănunt, Janov. Te deranjează chestii de suprafaţă. Nu-i greu să le faci să se spele pe faţă şi chiar să-şi lepede pantofii şi straiele colorate, dacă insişti puţin.

— Bine, Golan, te cred pe cuvânt, spuse Pelorat. Eu mă gândeam cum să facem ca să ne continuăm cercetările privind Pământul. Ceea ce ni s-a spus până acum nu mă satisface; toate se bat cap în cap — ba radiaţii, ba roboţi.

— Ba moarte, aici toţi spun acelaşi lucru.

— Adevărat, recunoscu Pelorat cu greu, dar n-avem cum să ştim cine are dreptate. Serios, când auzi tot felul de istorisiri care aruncă o pâclă din ce în ce mai groasă şi înşelătoare asupra realităţii, bineînţeles că te simţi îmboldit să explorezi şi să descoperi ce se află dincolo de toate astea.

— Aşa e, îl aprobă Golan. Pe toate stelele pitice din Galaxie, ai dreptate. Problema numărul unu este, totuşi, Gaia. După ce rezolvăm asta putem să mergem pe Pământ sau să ne-ntoarcem pe Sayshell pentru a sta mai mult. Dar întâi şi-ntâi Gaia.

Pelorat clătină aprobator din cap:

— Problema prioritară! Dacă luăm de bună povestea pe care ne-a spus-o Quintesetz, pe Gaia ne-aşteaptă moartea. Să mergem acolo?

— Şi eu stau la-ndoială. Ţi-e frică?

Pelorat ezită, încercând să-şi definească sentimentele. Apoi spuse simplu şi direct:

— Da. Grozav.

Trevize se roti cu scaun cu tot spre Pelorat şi vorbi rar şi apăsat:

— Janov, n-ai nici un motiv să participi la aventura asta. Doar să spui o vorbă şi te debarc pe Sayshell cu bagajele personale şi jumătate din credite. La întoarcere o să te iau şi vom merge către Sectorul Sirius, dacă ţii atât de mult, şi spre Pământ sau unde mai vrei. Dacă n-o să mă mai întorc, oamenii noştri de pe Sayshell se vor îngriji ca să ajungi teafăr pe Terminus. Nu-i nici o supărare dacă rămâi aici, prietene.

Pelorat clipi mărunt din ochi şi rămase tăcut câtva timp. Apoi controlându-şi cu greu vocea, întrebă:

— Prietene. De când ne cunoaştem? De-o săptămână? Nu-i ciudat că refuz să părăsesc nava? Mi-e frică, dar vreau să rămân cu tine.

Trevize făcu un gest de nehotărâre:

— Dar de ce? Serios, nu-ţi cer să mă-nsoţeşti.

— Nu ştiu de ce, tocmai asta mă frământă. Poate pentru că… eu… Golan, am încredere în tine. Simt că ştii întotdeauna ce vrei. Voiam să merg pe Trantor, unde probabil că nu s-ar fi-ntâmplat nimic. Acum m-am lămurit. Tu ai insistat să căutăm Gaia care sigur e un punct sensibil în Galaxie. Tot ce se întâmplă pare să aibă legătură cu Gaia. Şi dacă ce ţi-am spus nu te-a convins, te-am studiat când l-ai obligat pe Quintesetz să-ţi dea informaţii despre Gaia. Straşnic l-ai mai dus de nas. Eram topit de admiraţie.

— Deci ai încredere-n mine.

— Da, sigur.

Mişcat, Trevize îl strânse uşor de braţ pe Pelorat, păru puţin încurcat, apoi spuse:

— Janov, te rog de pe-acum să mă ierţi dacă o să greşesc şi dacă o să te trag după mine în cine ştie ce necazuri.