Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Dragul meu prieten, se lumină Pelorat, din ceea ce spuneţi înţeleg că Sayshell a fost întemeiat chiar de oameni de pe Pământ.

Quintesetz se gândi şi avu o ezitare înainte de a răspunde:

— Aceasta este credinţa oficial acceptată.

— Dar evident, remarcă Trevize, dumneavoastră n-o acceptaţi.

— Mi se pare că… începu Quintesetz apoi izbucni: Of, pe toate stelele şi planetele, nu! E cu totul improbabilă, dar reprezintă dogma oficială şi oricât de ateu ar deveni guvernul, credinţa trebuie respectată măcar de formă. Şi, ca să revenim la subiectul nostru, J.P., din articolul dumneavoastră nu rezultă că aţi cunoaşte această legendă despre roboţi şi despre două valuri de colonizări, unul cu roboţi, celălalt, mai mare, fără ei.

— N-am ştiut-o, bineînţeles, recunoscu Pelorat. Acum am auzit-o pentru prima oară şi, dragă S.Q., vă rămân etern îndatorat că mi-aţi spus-o. Sunt chiar uimit că n-am găsit nici măcar o aluzie în vreuna dintre lucrările pe care le-am consultat.

— Asta dovedeşte, întări Quintesetz, cât de eficient este sistemul nostru social. E marele secret sayshellian — marele nostru mister.

— Tot ce se poate, rezumă Trevize sec. Cu toate astea, al doilea val de colonizări, cel fără roboţi, trebuie să se fi îndreptat în toate direcţiile. Cum se explică faptul că numai pe Sayshell se păstrează acest secret?

— Secretul ar putea exista şi-n alte lumi unde este la fel de bine păzit, spuse Quintesetz. Conservatorii noştri cred cu tărie că numai Sayshell a fost colonizat cu oamenii veniţi de pe Pământ şi că restul Galaxiei s-a format având ca plecare Sayshell. Probabil că asta este o vorbă goală.

— Cu timpul, aceste necunoscute secundare pot fi descifrate, socoti Pelorat. Acum, dacă avem acest punct de plecare, pot căuta informaţii similare pe alte lumi. Important mi se pare că am descoperit ce întrebări trebuie să punem, iar o întrebare bine formulată este, desigur, cheia cu ajutorul căreia putem obţine răspunsul la dilema noastră. Ce întâmplare fericită că…

— Da, Janov, interveni Trevize, dar amabilul domn S.Q. nu ne-a spus toată povestea. Ce s-a întâmplat cu coloniile mai vechi şi cu roboţii lor? Tradiţiile dumneavoastră menţionează asemenea lucruri?

— Nu în detaliu, ci în esenţă. Oamenii şi formele umanoide nu pot trăi împreună, asta-i limpede. Lumile cu roboţi au murit. Nu erau viabile.

— Iar Pământul?

— Oamenii au plecat şi s-au stabilit aici, dar probabil şi pe alte planete, deşi conservatorii n-ar agrea o asemenea părere.

— Dar e sigur că nu toate fiinţele umane au părăsit Pământul. Doar n-o fi rămas pustiu.

— Probabil că nu. Nu ştiu.

— A rămas radioactiv? întrebă Trevize pe neaşteptate.

— Radioactiv? făcu Quintesetz vădit surprins.

— Exact asta v-am întrebat.

— După câte ştiu eu, nu. N-am cunoştinţă de-aşa ceva.

Trevize duse o mână Ia gură şi se gândi o clipă, după care spuse:

— S.Q., s-a făcut târziu, iar noi probabil că v-am răpit destul timp. (Pelorat făcu un gest care arăta că avea de gând să protesteze, dar Trevize îşi lăsă mâna pe genunchiul lui şi-l strânse uşor, aşa că Pelorat înţelese şi se stăpâni.)

— Mă bucur că v-am putut fi de folos, îi răspunse Quintesetz.

— Chiar ne-aţi ajutat şi dacă putem face ceva pentru dumneavoastră, vă rog să nu vă sfiiţi.

Quintesetz râse cu amabilitate:

— Dacă în bunătatea sa, J.P. se va abţine să menţioneze numele meu în legătură cu misterul nostru în vreo lucrare viitoare, mă voi considera pe deplin recompensat.

Pelorat se pomi îndatoritor:

— Vă veţi bucura de toate onorurile pe care le meritaţi şi probabil că veţi fi mai apreciat dacă vi s-ar permite să efectuaţi o vizită pe Terminus şi să rămâneţi poate ca profesor invitat de universitatea noastră pe o perioadă mai îndelungată. Ne-am putea ocupa noi de asta. Poate că Sayshell nu agrează Federaţia, dar nu cred c-ar refuza o solicitare directă pentru a vă permite să veniţi pe Terminus pentru a participa, de exemplu, la un colocviu pe o temă de istorie antică.

Quintesetz dădu să se ridice de pe scaun:

— Vreţi să spuneţi că puteţi trage sfori pentru a aranja aşa ceva?

— Nici nu mă gândisem la asta, dar J.P. are perfectă dreptate, aprobă Trevize. Dacă ne dăm silinţa s-ar putea aranja. Şi bineînţeles, cu cât mai satisfăcuţi ne vom declara noi de întâlnirea noastră, cu atât mai mult ne vom strădui.

Quintesetz rămase tăcut, apoi se încruntă:

— Ce vreţi să spuneţi, domnule?

— Că ar trebui să ne povestiţi despre Gaia, S.Q., îl lămuri Trevize.

Instantaneu, buna dispoziţie de pe chipul lui Quintesetz se stinse.

Quintesetz rămase abătut, cu privirea fixată la obiectele de pe birou. Îşi trecu absent mâna prin părul scurt şi cârlionţat, apoi se uită la Trevize şi strânse din buze, dând de înţeles că era hotărât să nu spună o vorbă.

Trevize deschise ochii mari, aşteptând, şi, într-un târziu, Quintesetz spuse cu o voce chinuită:

— Chear că s-a făcut târziu — s-a întunerecit.

Până în momentul acela vorbise într-o Galactică impecabilă, însă acum cuvintele căpătară forme ciudate de parcă felul sayshellian de a vorbi împingea în planul doi ecuaţia lui clasică.

— Întunericit, S.Q.?

— E aproape noapte.

Trevize încuviinţă cu o uşoară înclinare a capului:

— Am pierdut noţiunea timpului. Şi acum mi s-a făcut şi foame. Nu vreţi să luaţi masa de seară cu noi, S.Q.? Sunteţi invitatul nostru. Am putea, eventual, să continuăm discuţia noastră despre… Gaia.

Quintesetz se ridică nehotărât în picioare. Era mai înalt decât ei, dar mai în vârstă şi mai corpolent, astfel că înălţimea nu crea impresia de forţă. Părea mai ostenit decât îl văzuseră la sosire.

Clipi nervos şi spuse:

— Am uitat ce-nseamnă ospitalitatea. Sunteţi străini de această lume şi nu se cade să accept invitaţia dumneavoastră. Veniţi la mine acasă, adică în centrul universitar. Nu-i departe şi, dacă doriţi să ne continuăm discuţia, o putem face simţindu-ne mai în largul nostru acolo decât aici. Singura mea părere de rău este (şi păru puţin stânjenit) că nu vă pot oferi decât o masă modestă. Eu şi soţia mea suntem vegetarieni, iar dacă dumneavoastră obişnuiţi să consumaţi carne, nu-mi rămâne decât să vă prezint scuze, dar asta e situaţia.

— Mie şi lui J.P. chiar ne-ar prinde bine să mai uităm de obiceiurile noastre alimentare măcar o dată pe zi. Sper că farmecul conversaţiei cu dumneavoastră va compensa din plin acest mic neajuns.

— Vă promit un meniu interesant, indiferent cum va decurge discuţia, spuse Quintesetz, dacă aromele şi condimentele tipice pentru Sayshell sunt pe gustul dumneavoastră. Eu şi soţia mea am studiat în detaliu specificul local.

— Aştept cu nerăbdare felurile exotice pe care ni le veţi oferi, S.Q., spuse Trevize fără entuziasm, deşi Pelorat părea puţin îngrijorat de această perspectivă.

Quintesetz îi conduse. Ieşiră din birou şi merseră pe un coridor ce li se păru că nu se mai sfârşea, pe lângă grupuri de studenţi şi colegi care-l salutară pe S.Q., dar acesta nu-şi manifestă dorinţa de a-i prezenta pe însoţitorii lui. Trevize îşi dădu seama cu neplăcere că ceilalţi se holbau curioşi la pieptarul şi la centironul lui, care din întâmplare erau de culoare cenuşie. Culorile lipsite de strălucire în materie de îmbrăcăminte nu erau de rigueur în centrul universitar.