Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Quintesetz se ridică în picioare şi începu să umble încolo şi-ncoace prin birou, se opri o clipă şi-l privi cu luare aminte pe Pelorat, apoi îşi reluă plimbarea.

Nerăbdător, Trevize nu se putu abţine:

— Vă ascultăm, domnule.

— Ciudat! Foarte ciudat! Nu mai departe ieri…

— Ce s-a întâmplat ieri? deveni curios Pelorat.

— V-am spus, Doctore Pelorat — daţi-mi voie să vă spun J.P. Mi se pare anormal să folosesc numele complet.

— Vă rog.

— V-am spus, J.P., că lucrarea dumneavoastră mi s-a părut admirabilă şi că voiam să vă cunosc sau să vă întâlnesc pentru că, deşi posedaţi o colecţie cuprinzătoare de legende privind începuturile lumii, pe ale noastre nu le aveţi. Cu alte cuvinte, voiam să vă comunic exact ceea ce căutaţi dumneavoastră.

— Ce legătură există între această coincidenţă şi ceea ce s-a întâmplat ieri, S.Q.? întrebă Trevize.

— Legende avem destule. Mai precis, o legendă. Importantă pentru societate, deoarece ea a devenit misterul nostru esenţial…

— Mister? se miră Trevize.

— Vreau să spun că nu e o şaradă sau ceva asemănător. Cam aşa s-ar traduce cuvântul în Galactica Standard. Are un sens mai ascuns. Înseamnă “ceva secret”; ceva anume, al cărui înţeles îl cunosc doar câţiva adepţi: un lucru care nu trebuie cunoscut de străini… Iar ieri a fost ziua aceea.

— Ce zi, S.Q.? întrebă Trevize mimând o atitudine răbdătoare.

— Ieri a fost Ziua Zborului.

— A, da, explică Trevize, o zi a meditaţiei şi liniştei, când toată lumea ar fi trebuit să stea în casă.

— Destul de exact, în teorie, numai că în oraşele mai mari şi în regiunile mai mondene nu se prea respectă vechile obiceiuri. Dar văd că ştiţi despre ce e vorba.

Pelorat, puţin îngrijorat din cauza aerului de iritare al lui Trevize, interveni grăbit:

— Am auzit şi noi câte ceva ieri, când am sosit aici.

— Tocmai ieri ne-am găsit şi noi să sosim, făcu Trevize sarcastic. Ascultaţi-mă, S.Q. După cum v-am spus, eu nu-s cadru universitar, dar aş avea de pus o întrebare. Aţi afirmat că ar fi vorba de un mister esenţial, ceea ce înseamnă că nu poate fi divulgat străinilor. Atunci de ce ne vorbiţi despre el? Doar suntem străini.

— Aveţi dreptate. Dar eu nu respect ziua asta şi nu împărtăşesc din tot sufletul această superstiţie. Cu toate acestea, lucrarea Doctorului J.P. a făcut să renască un sentiment pe care-l aveam de foarte multă vreme. Miturile şi legendele nu capătă substanţă din nimic. Nimic nu se naşte astfel. Oricât de înflorite ar fi legendele, dincolo de ele trebuie să existe un sâmbure de adevăr, iar eu aş vrea să cunosc adevărul care se află la originea legendei noastre despre Ziua Zborului.

— Putem discuta în siguranţă despre asta? întrebă Trevize.

Quintesetz ridică din umeri:

— Nu sunt sigur. Elementele conservatoare ale societăţii noastre s-ar cutremura la aşa o idee. Totuşi, nu ele controlează guvernul şi nici nu l-au mai controlat în ultima sută de ani. Ateii sunt puternici şi ar fi şi mai puternici dacă aceşti conservatori n-ar profita de, şi vă rog să mă scuzaţi pentru asta, de atitudinea noastră anti-Fundaţie. Şi, la urma urmei, Liga Academicienilor mă va susţine cu hotărâre dacă va fi nevoie, pentru că eu discut, la urma urmei, problema din punctul de vedere al istoriei antice.

— Prin urmare, vreţi să ne povestiţi despre acest mister esenţial, S.Q.?

— Da, dar mai întâi aş vrea să mă asigur că nu vom fi deranjaţi şi că nimeni nu va trage cu urechea. Avem o zicală: “Dacă trebuie să dai ochii cu taurul nu face prostia să-l stârneşti”.

Apăsă pe butonul unui instrument aflat pe biroul lui şi spuse:

— Acum nu mai suntem în legătură cu restul lumii.

— Sigur nu suntem interceptaţi? se interesă Trevize.

— Interceptaţi?

— Ascultaţi! Spionaţi! Supravegheaţi prin mijloace de ascultare sau video sau chiar ambele.

Quintesetz părea consternat:

— Nu se întâmplă aşa ceva pe Sayshell!

— Dacă spuneţi dumneavoastră… făcu Trevize ridicând din umeri.

— Continuaţi, vă rog, interveni Pelorat.

Quintesetz îşi ţuguie buzele, se aşeză mai comod pe scaunul care scârţâi sub greutatea lui şi-şi împreună vârfurile degetelor. Se gândea cum să înceapă. Într-un târziu zise:

— Ştiţi ce este un robot?

— Un robot? făcu Pelorat surprins. Nu.

Quintesetz privi spre Trevize care clătină încet din cap.

— Şi totuşi ştiţi ce e un computer.

— Bineînţeles, spuse Trevize impacientat.

— Aşadar, o unealtă mobilă computerizată…

— E o unealtă mobilă computerizată, îl îngână Trevize din ce în ce mai iritat. Există nenumărate tipuri şi nu cunosc altă expresie generalizată în afară de asta: unealtă mobilă computerizată.

— …Care arată exact ca o fiinţă umană se numeşte robot, termină definiţia S.Q. fără să dea semne de supărare. Ceea ce distinge un robot este forma lui umană.

— De ce formă umană? întrebă Pelorat sincer surprins.

— Nu ştiu exact de ce. Reprezintă o formă total ineficientă pentru o unealtă, vă asigur, dar nu fac decât să repet legenda. “Robot” e un cuvânt vechi dintr-o limbă necunoscută acum, deşi savanţii susţin că are înţelesul de “muncă”.

— Nu cunosc vreun cuvânt, îşi exprimă Trevize scepticismul, care să sune cât de cât ca “robot” şi care să aibă legătură cu “muncă”.

— Nici eu n-am auzit, asta-i sigur, îl aprobă Quintesetz, dar aşa susţin ei.

— S-ar putea să aibă o etimologie inversă, spuse Pelorat. Obiectele acestea erau folosite în muncă, şi s-a spus că cuvântul înseamnă “muncă”. Bine, bine, dar de ce ne spuneţi toate astea?

— Pentru că pe Sayshell s-a dezvoltat o tradiţie potrivit căreia roboţii au fost inventaţi şi construiţi atunci când Pământul era singura lume şi întreaga Galaxie nepopulată i se deschidea în faţă. Au coexistat la vremea aceea două tipuri de fiinţe umane: unele naturale şi altele inventate, unele din carne şi oase, iar altele din metal, unele biologice, celelalte mecanice, unele complexe, celelalte simple. Quintesetz se opri să-şi tragă sufletul şi apoi adăugă râzând amar: Iertaţi-mă. Mi-e imposibil să vă vorbesc despre roboţi fără a cita din Cartea Zborului. Roboţii au fost inventaţi de către oamenii Pământului, mai mult nu-i nevoie să spun. Asta-i limpede ca lumina zilei.

— Dar de ce-au construit roboţi? întrebă Trevize.

Quintesetz ridică din umeri:

— Cine mai ştie după atâta amar de vreme? Probabil că erau în număr redus şi aveau nevoie de ajutor, cu deosebire în uriaşul efort de a explora şi popula Galaxia.

— Ideea mi se pare acceptabilă, spuse Trevize. De îndată ce Galaxia a fost colonizată nu le-au mai trebuit roboţi. Am certitudinea că astăzi nu mai există unelte mobile computerizate cu formă umanoida în Galaxie.

— În orice caz, reluă Quintesetz, dacă o simplificăm considerabil şi lăsăm deoparte nenumăratele zorzoane poetice pe care, cinstit să fiu, nu le prea accept, deşi lumea, în general, pretinde că au farmecul lor, povestea urmează cam aşa: în jurul Pământului s-au dezvoltat lumi-colonii care se roteau în jurul stelelor şi aceste colonii erau mult mai bogate în roboţi chiar decât Pământul. Pe lumile noi, nemodelate, roboţii se utilizau pe scară mai mare. De fapt. Pământul s-a retras, n-a mai dorit roboţi şi s-a răsculat împotriva lor.

— Şi ce s-a întâmplat? întrebă Pelorat.

— Lumile Exterioare erau mai puternice. Cu ajutorul roboţilor lor, copiii au înfrânt şi controlat Pământul-Mamă. Iertaţi-mă, dar mi-e imposibil să nu strecor citate. Dar mai erau şi alte grupuri de pe Pământ, care fugiseră pe lumile lor, cu ajutorul unor nave mai perfecţionate, capabile de călătorii hiperspaţiale. Ei s-au îndreptat spre stele şi lumi îndepărtate, cu mult mai departe de lumile colonizate la început. Au fost întemeiate noi colonii — de astă dată fără roboţi — unde fiinţele umane puteau trăi după pofta inimii. Acestea au fost aşa-numitele Vremuri ale Zborului, iar ziua în care primii pământeni au ajuns în Sectorul Sayshell — adică exact această planetă — este Ziua Zborului, sărbătorită cu regularitate de mii de ani.