Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Stai jos, Novi, spuse el.

Ea îl ascultă, aşezându-se stângaci pe marginea scaunului cel mai îndepărtat pe care-l găsi. Un sentiment de respect părea să-i fi cuprins toate gândurile.

— Novi, când m-ai văzut scoţând sunete, vorbeam în limba învăţaţilor cu cineva din depărtări, o lămuri el.

— Stăpâne, spuse ea cu tristeţe ţinând ochii în pământ, înţeleg eu că sunt multe lucruri de-ale învăţaţilor pe care nu le înţeleg şi nici mi mi le imaginez. Cred că-i o artă-naltă cât munţii. Mi-a fi ruşine să vin la tine ca să mă faci învăţat. Stăpâne, oare cum de n-ai râs de mine?

— Nu-i nici o ruşine să aspiri către lucruri care depăşesc capacitatea ta de înţelegere. Acum nu mai ai vârsta ca să ajungi învăţat, aşa ca mine, dar eşti încă destul de tânără ca să înveţi mai mult decât ştii deja şi să poţi face mai multe decât în prezent. Te voi învăţa câte ceva despre nava asta. Când vom ajunge la destinaţie, o vei cunoaşte destul de bine.

Se simţea încântat. Şi de ce nu? Respingea în mod deliberat ideile preconcepute privitoare la hamishi. La urma urmei, ce drept avea grupul eterogen al membrilor celei de-a Doua Fundaţii de a stabili o asemenea imagine deformată? Rareori se-ntâmpla ca vlăstarele lor să posede calităţi potrivite pentru a deveni membri înzestraţi ai celei de-a Doua Fundaţii. Copiii Oratorilor nu se ridicau aproape niciodată la nivelul cerut unui Orator. Cu trei secole în urmă existaseră trei generaţii de Oratori din familia Linguester, dar mai tot timpul planase asupra lor bănuiala că Oratorul din generaţia a doua nu-şi merita funcţia. Şi dacă acest lucru era adevărat, drept cine se considerau oamenii Universităţii de se cocoţaseră singuri pe un piedestal atât de înalt?

Privi ochii uşor umezi de emoţie ai lui Novi şi simţi crescând în el sentimentul de încântare.

— Mă străduiesc să deprind tot ce mă-nveţi, Stăpâne.

— Sunt încredinţat de asta, spuse el, apoi avu o ezitare.

Se gândi că în conversaţia cu Compor nu dăduse nicicum de înţeles că nu era singur. Nu făcuse nici o aluzie că ar fi însoţit.

Probabil că prezenţa unei femei părea normală; Compor nu se va arăta surprins. Dar de ce tocmai o femeie hamish?

O clipă doar, în ciuda proaspetei convingeri, ideea preconcepută ajunse să-l domine şi descoperi surprins o undă de fericire la gândul că Munn Li Compor nu călcase niciodată pe Trantor şi n-avea cum să-şi dea seama că Novi era o femeie hamish.

Alungă aceste gânduri. N-avea importantă dacă Observatorul ştia sau nu. Gendibal era Orator al celei de-a Doua Fundaţii şi, în limitele stabilite de Planul Seldon, îşi putea satisface orice capriciu, şi nimeni n-avea să-l împiedice.

Novi îi întrerupse reveria:

— Stăpâne, de-ndată ce-ajungem la destinaţie ne despărţim?

El o privi lung şi-i răspunse mai răspicat decât ar fi dorit:

— Nu ne vom despărţi, Novi.

Iar femeia hamish schiţă un zâmbet sfios care o făcu să arate ca orice altă femeie din Galaxie.

Pelorat strâmbă din nas când se întoarse pe Far Star împreună cu Trevize.

Trevize ridică nepăsător din umeri.

— Corpul uman este un mare producător de mirosuri. Instalaţia de reciclare a aerului nu reuşeşte să le elimine perfect şi parfumurile artificiale se suprapun, dând naştere altor mirosuri neplăcute.

— Şi presupun că mirosul specific al unei nave nu seamănă cu al alteia.

— Adevărat, dar ai mai simţit mirosul Planetei Sayshell după ce ai petrecut o oră pe ea?

— Nu, recunoscu Pelorat.

— Atunci nu vei mai simţi nici mirosul acesteia după o vreme. De fapt, dacă trăieşti pe o navă o perioadă îndelungată, mirosul care te întâmpină la întoarcere îţi va place, pentru că-ţi dă sentimentul că ai ajuns acasă. Şi, apropo. Janov, dacă vei mai cutreiera Galaxia, să ţii minte că-i o dovadă de impoliteţe să faci remarci nelalocul lor privind mirosul specific al unei nave sau al unei planete de faţă cu cei care trăiesc pe nava sau pe planeta aceea. Dacă discutăm, între noi nu vom jigni pe nimeni.

— Golan, la drept vorbind, partea curioasă e că mă simt ca acasă pe Far Star. Poate pentru că a fost fabricată de Fundaţie, spuse Pelorat şi zâmbi. Ştii, niciodată nu m-am considerat patriot. Îmi place să cred că recunosc numai umanitatea ca naţiune căreia îi aparţin, dar trebuie să mărturisesc că de când sunt departe de Fundaţie mi se umple sufletul de iubire faţă de ea.

Trevize îşi făcea patul.

— Să ştii că nici nu ne aflăm prea departe de Fundaţie. Uniunea Sayshell aproape că e înconjurată de Teritorii ale Fundaţiei. Avem aici un ambasador şi ne facem simţită prezenţa prin consuli şi alte persoane oficiale. Celor de pe Sayshell le place să ni se opună prin vorbe, dar de obicei manifestă precauţie şi nu fac nimic pentru a strica relaţiile. Janov, hai să punem punct aici. N-am realizat mare lucru astăzi şi mâine va trebui să recuperăm timpul pierdut.

Sunetele se auzeau dintr-o cameră în cealaltă şi când nava se cufundă în întuneric, nereuşind să-şi găsească liniştea şi întorcându-se de pe-o parte pe alta, Pelorat îndrăzni într-un târziu să spargă tăcerea:

— Golan?

— Da.

— Nu dormi?

— Cum să dorm dacă ţi-am răspuns?

— Totuşi am aflat ceva astăzi. Prietenul tău, Compor…

— Fostul meu prieten, mârâi Trevize.

— Cum doreşti, dar a vorbit despre Pământ şi ne-a spus ceva ce n-am întâlnit în cursul cercetărilor mele. Radioactivitate!

Trevize se săltă într-un cot:

— Ascultă, Janov, dacă Pământul e cu-adevărat mort, asta nu înseamnă că ne vom întoarce acasă. Eu tot mai vreau să găsesc Gaia.

Pelorat scoase un şuierat uşor şi spuse:

— Desigur, dragul meu prieten. Şi eu vreau. Şi nu cred că Pământul e o planetă moartă. Compor a spus probabil ceea ce simţea ca adevărat, dar nu cred că exista vreun sector al Galaxiei care să nu aibă poveşti care să susţină că acolo s-a născut umanitatea. Şi aproape fără excepţie, toţi dau planetelor respective numele de Pământ sau un nume foarte apropiat. În antropologie asta se cheamă “globocentrism”. Oamenii au înclinaţia de a se considera mai buni decât vecinii lor: că posedă o cultură mai veche, superioară faţă de a altor lumi; că ceea ce-i bun pe alte lumi a fost împrumutat de la ei, în vreme ce aspectele negative sunt prezentate distorsionat, răstălmăcite prin împrumut sau inventate altundeva. Iar tendinţa generală este de a trage un semn de egalitate între calitate şi durată. Dacă nu pot susţine convingător că planeta lor este Pământul sau echivalentul său şi, respectiv, leagănul speciei umane, atunci se străduiesc să plaseze Pământul în propriul lor sector, chiar dacă nu reuşesc să precizeze coordonatele acestuia.

Trevize interveni:

— Iar tu vrei să spui că amicul Compor nu făcea decât să ilustreze acest obicei atunci când a afirmat că Pământul există în Sectorul Sirius. Cu toate astea, Sectorul Sirius chiar are o îndelungată istorie, aşa că ar trebui ca fiecare lume să fie bine cunoscută şi, prin urmare, ne va fi uşor să verificăm fără să ne mai ducem acolo.

Pelorat chicoti:

— Chiar dacă s-ar întâmpla să dovedeşti că nici o lume din Sectorul Sirius n-are cum să fie Pământul, tot n-ai rezolva nimic. Golan, nici nu-ţi dai seama cât de bine reuşeşti ca prin misticism să denaturezi adevărul raţional. În Galaxie există cel puţin cinci sau şase sectoare în care savanţi demni de tot respectul repetă, cu prilejul oricărei solemnităţi, poveşti locale care susţin că Pământul sau cum doresc ei să-i spună — este aşezat în hiperspaţiu şi că nimeni nu poate ajunge acolo decât cu totul întâmplător.