Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Compor era “Observator” şi orice membru al celei de-a Doua Fundaţii îi putea recunoaşte pe dată această calitate.

Asta însemna că Munn Li Compor se familiarizase cu ştiinţa mentalistă şi, până la un punct, putea comunica cu membrii celei de-a Doua Fundaţii în propriul lor limbaj, dar ocupa locul cel mai de jos în ierarhie. Era în stare să înţeleagă parţial gândurile altora, dar nu le putea influenţa. Educaţia pe care o primise nu mersese atât de departe. Era un Observator, nu un Făuritor.

Asta-l trecea în rândul celor de categoria a doua, în cel mai ban caz, dar pe el nu-l deranja atâta lucru. Îşi cunoştea importanţa în planul general.

În cursul primelor secole de existenţă, a Doua Fundaţie subestimase sarcina ce-i revenea. Îşi imaginase că numărul redus de membri puteau manipula întreaga Galaxie şi că, pentru a menţine Planul Seldon pe cursul său firesc, nu era nevoie decât de-o neînsemnată intervenţie ici şi colo.

Catârul sfâşiase vălul autoamăgirilor. Apărând de niciunde, el luase prin surprindere cea de-a Doua Fundaţie (şi pe Prima, desigur, deşi asta n-a schimbat prea mult lucrurile) şi o lăsase fără replică! Au fost necesari cinci ani până la organizarea unui contraatac, iar asta a însemnat multe vieţi pierdute.

Renaşterea a fost posibilă sub conducerea lui Palver, dar din nou cu un preţ de neînchipuit şi s-au luat, în cele din urmă, măsurile potrivite. El a hotărât ca operaţiunile celei de-a Doua Fundaţii să se extindă enorm fără ca în acelaşi timp posibilităţile de detectare să crească în mod nedorit, astfel că s-a instituit un corp de Observatori.

Compor nu ştia câţi Observatori existau în Galaxie sau pe Terminus. Nici nu era treaba lui să cunoască acest luciu. În mod ideal, nu trebuiau să apară legături detectabile între doi Observatori, pentru ca pierderea unuia să n-o atragă şi pe a celuilalt. Toate legăturile se realizau cu eşaloanele superioare de pe Trantor.

Ambiţia lui Compor era să ajungă pe Trantor într-o bună zi, deşi acest lucru i se părea cu totul improbabil. Ştia că din când în când se întâmpla ca un Observator să fie chemat pe Trantor pentru promovare, dar astfel de cazuri apăreau rar. Calităţile graţie cărora cineva putea lucra ca Observator nu coincideau cu cele care-l îndreptăţeau să devină membru al Mesei.

Gendibal, de exemplu, era cu patru ani mai tânăr decât Compor. Bineînţeles că şi el, asemeni lui Compor, fusese recrutat de mic, dar el fusese dus direct pe Trantor şi acum ajunsese Orator. Compor îşi dădea seama de ce se întâmplase aşa. În ultima vreme intrase deseori în contact cu Gendibal şi-i simţise forţa de gândire. Nu i-ar fi putut rezista nici măcar o clipă.

Compor nu era conştient mereu de poziţia sa inferioară. Nu i se ivise prilejul să nutreasă astfel de gânduri. La urma urmei, credea el, potrivit standardelor de pe Trantor funcţia nu însemna mare lucru. Pe propriile lor lumi, în societăţi non-mentale, Observatorilor le venea uşor să ocupe poziţii sociale importante.

Compor, de pildă, nu întâmpinase nici o dificultate când voise să urmeze o şcoală bună sau să-şi găsească prieteni. Putuse să-şi folosească cunoştinţele mentaliste în mod direct pentru a-şi îmbunătăţi calităţile intuitive native (de aceea şi fusese recrutat, considera el, şi nu fără temei) şi de a se dovedi neîntrecut în urmărirea prin hiperspaţiu. Devenise un erou al colegiului şi asta-l ajutase să facă primii paşi în cariera politică. Era greu de apreciat cât de departe ar putea merge după ce criza aceasta avea să se sfârşească.

Dacă criza se rezolva cu succes, ceea ce părea de la sine înţeles, cineva îşi aminti că el, Compor, îl descoperise pe Trevize — nu ca fiinţă umană (pentru că oricine ar fi fost în stare de aşa ceva), dar ca o minte ascuţită.

Îl cunoscuse pe Trevize la colegiu şi la început îl considerase doar un amic jovial şi deosebit de inteligent. Totuşi, într-o dimineaţă, se desprinsese lenevos şi cu părere de rău din somn şi în fluxul conştiinţei care străjuia tărâmul niciodată atins al momentului dintre veghe şi somn, simţise cât pierduse a Doua Fundaţie prin faptul că nu-l recrutase pe Trevize.

Trevize nu putea fi recrutat, desigur, întrucât se născuse pe Terminus, nu pe altă lume, precum Compor. Şi chiar trecând peste acest amănunt, era prea târziu. Numai cei foarte tineri se dovedeau îndeajuns de maleabili pentru a primi educaţie în domeniul mental; fiind mai presus de ştiinţă, dureroasa implantare a acestei arte în creierele adulte, fixate definitiv în matricea lor, se făcuse doar în cazul primelor două generaţii de după moartea lui Seldon.

Dar şi-aşa, dacă dintru început Trevize nu fusese eligibil pentru recrutare şi mai apoi pierduse orice şansă, ce anume stârnise interesul fui Compor?

Când i-se mai oferise prilejul, Compor pătrunsese până în străfundurile minţii lui Trevize şi descoperise ceea ce-l intrigase de la bun început. Mintea lui Trevize avea caracteristici care nu se potriveau cu regulile pe care le învăţase Compor. Gândurile lui îi scăpau mereu-mereu. Pe măsură ce-i urmărise modul de judecată, descoperise zone albe. Ba nu, nu puteau fi albe, zone absolut goale, ci locuri în care modul de gândire al lui Trevize se deosebea prea profund pentru a fi pătruns.

Compor n-avea cum să-şi dea seama ce însemna asta, dar urmări comportamentul lui Trevize pe baza celor descoperite şi începu să creadă că Trevize poseda o capacitate cu totul neobişnuită de a ajunge la concluzii corecte pornind de la date ce păreau insuficiente.

Oare fenomenul avea vreo legătură cu existenţa acelor abisuri? Bineînţeles că această problemă de mentalism, ce depăşea puterea lui de înţelegere, era de competenţa Mesei, probabil. Avea sentimentul, şi asta-i dădea fiori, că puterea de decizie era necunoscută chiar lui Trevize însuşi, şi că tocmai de aceea el ar putea să facă…

Ce anume? Cunoştinţele lui Compor se dovedeau prea sărăcăcioase. Aproape că înţelesese ce forţă reprezenta Trevize, dar nu pe deplin. Era numai o concluzie pe baza intuiţiei, sau probabil o bănuială că Trevize ar putea fi o persoană de importanţă capitală.

Trebuise să-şi asume riscul şi să creadă că s-ar putea să aibă dreptate şi să lase probabil impresia că nu-şi merita postul. La urma urmei, dacă se dovedea c-a avut dreptate…

Acum, când privea în urmă, nu-şi mai amintea cum reuşise să găsească atâta îndrăzneală pentru a-şi continua eforturile. Nu putea trece de barierele administrative ce protejau Masă. Aproape că se împăcase cu ideea că dobândise un prost renume. Prin propria strădanie ajunsese la cel mai tânăr membru al Mesei şi, în cele din urmă, Stor Gendrbal răspunse apelului său.

Gendibal îl ascultase cu răbdare şi înţelegere şi din acea clipă între ei se stabilise o legătură specială. Compor menţinuse legătura cu Trevize în numele lui Gendibal şi, tot din îndemnul acestuia, Compor pregătise atent situaţia care avusese ca deznodământ exilul lui Trevize. Şi Compor începuse să spere că prin sprijinul lui Gendibal va reuşi să-şi vadă împlinit visul de a fi promovat pe Trantor.

Toate pregătirile avuseseră ca scop trimiterea lui Trevize către Trantor. Refuzul lui de a merge acolo îl luase prin surprindere pe Compor. Atitudinea lui Trevize nu fusese anticipată nici de Gendibal (Credea Compor).

În orice caz, acum Gendibal se îndrepta în grabă către Sayshell şi asta îi trezea lui Compor un acut sentiment privind iminenţa crizei.

Începu transmiterea hipersemnalului.