Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

În cele din urmă ieşiră din clădire şi ajunseră în aer liber. Era într-adevăr întuneric şi destul de rece. De-o parte şi de alta a aleii luminate de lămpi discrete, se profilau siluetele cenuşii ale arborilor.

Pelorat se opri deodată cu spatele la lumina ce se revărsa prin ferestrele Universităţii şi privi spre cer.

— Minunat, spuse el. Într-o poezie a unuia dintre marii noştri poeţi e un vers care vorbeşte de “strălucirea nestematelor din 'naltul cerului Sayshell”.

Trevize contemplă şi el cerul şi spuse cu voce reţinută:

— S.Q., suntem de pe Terminus, şi prietenul meu, cel puţin, n-a văzut cerul de pe alte planete. De pe Terminus se vede doar ceaţa palidă şi neîntreruptă a Galaxiei şi câteva stele mai răsărite. Aţi avea cuvinte de laudă pentru cerul de aici dacă aţi trăi pe planeta noastră.

— Îl apreciem cum se cuvine, vă asigur, îi răspunse Quintesetz cu gravitate. Nu numai că ne aflăm într-o zonă mai puţin aglomerată a Galaxiei, dar şi distribuţia stelelor era remarcabil de uniformă. Cred că nu veţi găsi nicăieri în Galaxie stele de primă magnitudine dispuse atât de perfect. Şi nici nu sunt prea multe. Am văzut cerul unor lumi situate în interiorul aglomerării globulare şi acolo există prea multe stele cu strălucire puternică. Fură din profunzimea cerului nopţii şi micşorează considerabil din splendoarea lui.

— Sunt de acord cu dumneavoastră, îl flata Trevize.

— Mă-ntreb, reluă Quintesetz, dacă puteţi vedea pentagonul acela aproape regulat format din stele de strălucire aproximativ egală. Le numim Cele Cinci Surori. În direcţia aceea, puţin deasupra şirului de arbori. Vedeţi?

— Văd, spuse Trevize. Extraordinar.

— Într-adevăr. Se spune că simbolizează succesul în dragoste şi nu există scrisoare de dragoste care să nu se termine cu un pentagon format din puncte pentru a indica dorinţa de a face dragoste. Fiecare dintre cele cinci stele reprezintă un pas în dragoste şi avem poeme renumite care se întrec în a scrie cât mai amănunţit fiecare etapă a erotismului. Când eram tânăr, am încercat şi eu să pun în versuri acest subiect şi nici nu-mi închipuiam atunci că voi ajunge să nu mă mai intereseze Cele Cinci Surori, deşi presupun că asta ne-aşteaptă pe toţi. Vedeţi steaua mai palidă situată aproape în centrul celor Cinci Surori?

— Da.

— Se spune că aceea reprezintă dragostea neîmpărtăşită. Există şi o legendă potrivit căreia steaua a avut o strălucire la fel de puternică precum celelalte, dar s-a stins de durere, explică S.Q. şi iuţi pasul.

Trevize trebui să recunoască în sinea lui că masa se dovedise delicioasă. Se delectară cu o nesfîrşită varietate de arome şi condimente, cu garnituri având gusturi subtile şi neaşteptate.

— Apropo, toate legumele astea care au o savoare deosebită fac parte din regimul alimentar al întregii Galaxii, nu-i aşa?

— Da, bineînţeles.

— Presupun, totuşi, că există şi forme indigene de viaţă.

— Sigur. Planeta Sayshell avea o atmosferă bogată în oxigen când au sosit primii colonişti, deci trebuie să fi avut forme de viaţă. Iar noi am păstrat unele forme indigene. Avem rezervaţii naturale pe suprafeţe mari, unde s-au păstrat atât flora cât şi fauna Vechiului Sayshell.

Pelorat se întrista:

— În privinţă aceasta ne-aţi luat-o înainte, S.Q. Pe Terminus, suprafaţa de uscat era redusă şi, cu regret trebuie s-o spun, multă vreme nu s-a făcut nici cel mai neînsemnat efort pentru a se conserva formele de viaţă marină, adică cele producătoare de oxigen. Fără ele n-ar fi fost posibilă colonizarea. În prezent, Terminus are o ecologie de provenienţă pur galactică.

— Pe Sayshell, spuse Quintesetz cu mândrie reţinută, viaţa este conservată cu multă dragoste, iar aceasta constituie o tradiţie durabilă.

Iar Trevize găsi acum prilejul pentru a relua subiectul:

— S.Q., la plecarea din biroul dumneavoastră, mi s-a părut că doreaţi să ne oferiţi o cină şi să ne povestiţi despre Gaia.

Soţia lui Quintesetz, o femeie brunetă, durdulie, prietenoasă, dar destul de reţinută şi care vorbise foarte puţin în timpul mesei, privi cu uimire pe cei prezenţi, se ridică şi plecă din cameră fără să scoată un cuvânt.

— Îmi pare rău, dar soţia mea este foarte conservatoare, îi lămuri Quintesetz şi o nelinişteşte până şi cea mai nevinovată aluzie la… la lumea asta. Vă rog s-o scuzaţi. Dar de ce vă interesează?

— Pentru că-i importantă pentru lucrarea lui J.P.

— Dar de ce mă întrebaţi pe mine? Discutăm despre roboţi, despre întemeierea Sayshellului. Ce are asta în comun cu Gaia?

— Poate că n-are, şi totuşi apar multe ciudăţenii în legătură cu acest subiect. De ce e tulburată soţia dumneavoastră când aude de Gaia? De ce vă deranjează pe dumneavoastră? Unii vorbesc despre ea fără să-şi facă griji. Nu mai departe şi astăzi ni s-a spus că Gaia este chiar Pământul şi că a dispărut în hiperspaţiu din pricina răutăţii oamenilor.

Pe chipul lui Quintesetz trecu o umbră de durere:

— Cine v-a spus neghiobia asta?

— O persoană pe care-am cunoscut-o la universitate.

— Asta-i o simplă superstiţie.

— Deci nu face parte din dogma esenţială a legendelor privind Zborul?

— Nu, sigur nu. E doar o născocire a oamenilor obişnuiţi, lipsiţi de educaţie.

— Sunteţi sigur? întrebă Trevize cu răceală.

Quintesetz se rezemă şi privi absent la resturile din propria farfurie:

— Veniţi în camera de zi. Soţia mea nu va putea să strângă masa şi să facă ordine dacă rămânem să discutăm aici despre problema asta.

— Sunteţi sigur că-i o născocire? repetă Trevize după ce se aşezară în faţa unei ferestre care lăsa să se vadă splendoarea cerului.

Stinseră câteva din luminile din cameră pentru a putea contempla cerul mai în voie. Silueta întunecată a lui Quintesetz se detaşa vag în semiobscuritate.

— Dumneavoastră nu sunteţi siguri? întrebă Quintesetz. Credeţi că orice lume se poate dizolva în hiperspaţiu? Trebuie să înţelegeţi că oamenii obişnuiţi n-au decât o idee foarte confuză despre ceea ce înseamnă hiperspaţiul.

— Adevărul e că nici eu nu şţiu prea bine ce este hiperspaţiul, îl aprobă Trevize, cu toate că am trecut prin el de sute de ori.

— Arunci să mă refer la realităţi. Vă asigur că Pământul, oriunde s-ar afla, nu e situat în apropierea graniţelor Uniunii Sayshell şi că lumea la care faceţi aluzie nu e Pământul.

— S.Q., dar chiar dacă nu ştiţi unde e Pământul, ar trebui să aveţi idee unde putem găsi lumea despre care vorbim. Ea se află sigur în interiorul graniţelor Uniunii Sayshell. Măcar atâta lucru ştim şi noi, nu-i aşa Pelorat?

Pelorat, care ascultase cu atenţie, tresări când îşi auzi numele şi zise:

— Golan, dacă despre asta-i vorba, ştiu unde se află.

Trevize se înjtoarse spre el:

— De când ştii, Janov?

— Din seara asta, dragul meu. S.Q., în drum spre locuinţa ta ne-ai arătat Cele Cinci Surori. Ne-ai indicat o stea mai puţin luminoasă din centrul pentagonului. Bag mâna-n foc că aceea este Gaia.

Quintesetz şovăi, iar la adăpostul semiobscurităţii, trăsăturile chipului său nu lăsară să i se ghicească sentimentele. În cele din urmă, spuse:

— Ei bine, aşa afirmă astronomii noştri, dar nu în public. În jurul acelei stele se roteşte o planetă.

Trevize se uită admirativ la Pelorat, dar expresia de pe chipul profesorului era impenetrabilă. Trevize i se adresă lui Quintesetz: