Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— A, dacă ne referim la perioade atât de lungi, e vorba de ultimii cincisprezece ani.

— Mai fă un efort. Să presupunem că ţi-aş sugera că ai aflat despre Gaia abia în ultimii ani.

Trevize privi spre Pelorat, dar dându-şi seama că pe întuneric nu putea surprinde expresia de pe chipul acestuia, ridică nivelul de iluminare al camerei. Strălucirea cerului de noapte de pe ecran păli considerabil. Pelorat avea o expresie împietrită şi impenetrabilă.

— Ei, bine? facu Trevize.

— Mă gândesc, răspunse Pelorat calm. S-ar putea să ai dreptate. N-aş băga mâna-n foc, dar când i-am scris lui Jimbor de la Universitatea Ledbet, nu am făcut nici o menţiune despre Gaia, deşi ar fi trebuit, şi asta s-a întâmplat în… să vedem… În 95, adică acum trei ani. Cred că ai dreptate, Golan.

— Şi cum ai dat de informaţia asta? întrebă Trevize. Într-o comunicare ştiinţifică? Vreo carte? Vreo lucrare? Vreun cântec vechi? Cum? Hai, gândeşte-te!

Pelorat se aşeză mai comod şi încrucişa braţele la piept. Se adânci în gânduri şi rămase nemişcat. Trevize aştepta în tăcere.

Într-un târziu, Pelorat spuse:

— Într-o comunicare personală. Dar n-are rost să mă-ntrebi de la cine era, dragul meu prieten. Nu-mi amintesc.

Trevize îşi trecu mâinile peste centiron. Şi le simţea uşor transpirate şi lipicioase din cauza acestui efort continuu de a afla ce-l interesa fără a-i sugera lui Pelorat ce să spună:

— De la un istoric? Un expert în mitologie? Galactograf?

— Degeaba. Nu reuşesc să fac legătura între comunicare şi un nume.

— Poate că nici nu există vreun nume.

— A, nu. Nu se poate.

— De ce? Ai fi aruncat la coş o comunicare nesemnată?

— Cred că nu.

— Ai primit şi aşa ceva?

— Când şi când. În anii din urmă, devenisem binecunoscut în unele cercuri academice pentru pasiunea mea de colecţionar de mituri şi legende pe o anumită temă, aşa că unii dintre corespondenţii mei erau foarte amabili şi-mi trimiteau materiale culese din surse neacademice. Uneori ele nu pot fi atribuite cuiva anume.

— Bine, dar ai primit vreodată direct informaţii nesemnate, trimise de cineva din afara lumii academice?

— S-a întâmplat şi-aşa ceva, dar foarte rar.

— Şi poţi fi sigur că nu e cazul informaţiei referitoare la Gaia?

— Comunicările anonime apăreau atât de rar, încât cred că ar trebui să-mi amintesc dacă aşa s-a întâmplat în cazul ăsta. Cu toate astea, nu pot susţine cu tărie că informaţia nu a avut o sursă misterioasă. Atenţie, însă, asta nu înseamnă că am primit-o de la un corespondent anonim.

— Înţeleg. Dar rămâne ca posibilitate, nu?

— Cred că da, răspunse Pelorat fără chef. Dar ce importanţă are?

— Stai că n-am terminat, spuse Trevize fără drept de replică. De unde ai primit informaţia asta, anonimă sau nu? Din ce lume?

Pelorat ridică din umeri:

— Asta-i bună. Crede-mă că n-am nici cea mai vagă idee.

— Putea să fie din Sayshell?

— Dar ţi-am spus că nu ştiu.

— Eu sugerez că ai primit-o exact de pe Sayshell.

— Poţi să sugerezi ce pofteşti, dar asta nu-nseamnă că-i adevărat.

— Zău? Când Quintesetz ne-a arătat steaua mai palidă din centrul celor Cinci Surori ai ştiut pe dată că era Gaia. Chiar tu i-ai spus asta mai târziu lui Quintesetz, identificând-o înaintea lui. Îţi aminteşti?

— Da, sigur.

— Cum de-a fost posibil? Cum de-ai recunoscut imediat că steluţa aceea era Gaia?

— Pentru că în materialul pe care l-am primit despre Gaia, ea era foarte rar numită astfel. Se foloseau eufemisme. Unul dintre ele, care se repeta de câteva ori, suna: “Frăţiorul celor Cinci Surori”, iar altul era “Centrul Pentagonului”. Stelei i se spunea chiar “Pentagonul 0”. Când Quintesetz ne-a arătat cele Cinci Surori şi steaua centrală, mi-am amintit instantaneu de aluziile acelea.

— Mie nu mi-ai povestit despre ele.

— Nu ştiam ce înseamnă şi nu credeam c-ar fi atât de importante ca sa le discut cu tine, care erai… şi Pelorat avu o ezitare.

— Un nespecialist?

— Da.

— Sper că-ţi dai seama că pentagonul celor Cinci Surori e o formă cu torul relativă?

— Ce vrei să spui?

Trevize râse înţelegător:

— Of, neştiutor mai eşti! Crezi că cerul are o formă obiectivă proprie? Că stelele sunt bătute-n cuie? Pentagonul are forma aceasta când îl priveşti de pe lumile sistemului planetar din care aparţine, dar numai de aici. De pe o planetă care se roteşte în jurul altei stele, cele Cinci Surori apar altfel. Pe de o parte, le vezi dintr-un alt unghi. Pe de altă parte, cele cinci stele ale pentagonului se află la distanţe diferite faţă de Sayshell şi, văzute din alt unghi, nu poţi detecta nici o relaţie între ele. Una sau două dintre stele s-ar putea situa într-o jumătate a cerului, restul în cealaltă jumătate. Priveşte aici.

Trevize făcu din nou întuneric în cameră şi se aplecă deasupra computerului:

— Uniunea Sayshell se compune din optzeci şi şase de sisteme planetare populate. Să păstrăm pe loc Gaia sau, mai bine zis, punctul în care-ar trebui să se afle ea (şi în timp ce spuse asta apăru un cerc mic şi roşu în centrul pentagonului format de cele Cinci Surori) şi să ne mişcăm ca şi când am privi la întâmplare de pe unele dintre cele optzeci şi şase de lumi.

Cerul avu o mişcare de translaţie şi Pelorat clipi neliniştit. Cerculeţul roşu rămase în centrul ecranului, dar cele Cinci Surori dispărură. Stelele strălucitoare din apropiere se vedeau, dar nu în formaţie pentagonală. Cerul defila din nou prin faţa ochilor lor într-o mişcare continuă. Cercul roşu rămânea mereu la locul lui, dar micul pentagon format din stele de aceeaşi — luminozitate nu mai apăru. Se zări întâmplător un pentagon neregulat alcătuit din stele de strălucire diferită, însă acesta nu semăna în frumuseţe cu cel pe care li-l arătase Quintesetz.

— Te-am convins? întrebă Trevize. Te asigur că nici o altă lume în afară de Sistemul planetar Sayshell nu poate vedea Cele Cinci Surori grupate într-un pentagon perfect.

— Poate că imaginea văzută pe Sayshell a intrat în tradiţia celorlalte planete. În epoca imperială existau multe proverbe dintre care unele mai dăinuie şi toate provin din Trantor.

— Când Sayshell veghează atât de aprig secretul Gaiei? Şi de ce ar prezenta atâta interes pentru lumile din afara Uniunii Sayshell? De ce le-ar păsa lor de “Frăţiorul celor Cinci Surori” dacă pe cerul lor n-ar putea vedea aşa ceva?

— Poate că ai dreptate.

— Atunci înţelegi că informaţia originală provine sigur chiar din Sayshell? Şi nu de undeva din Uniune, ci precis din Sistemul planetar din care face parte planeta-capitală a Uniunii.

Pelorat protestă clătinând din cap:

— Ai demonstrat foarte convingător, dar nu mai ţin minte amănuntul ăsta. Pur şi simplu nu-mi amintesc.

— Cu toate astea, eşti convins că am dreptate, nu-i aşa?

— Da.

— Mai departe… Când crezi că se putea naşte legenda?

— Oricând. Presupun că în Epoca Imperială. Are-n ea ceva antic.

— Te-nşeli, Janov. Cele Cinci Surori sunt destul de aproape de Planeta Sayshell, de aceea strălucesc atât de puternic. Patru dintre ele au mişcări proprii mari şi nici măcar nu fac parte din aceeaşi familie, astfel că fiecare posedă propria direcţie de deplasare. Uite ce se întâmplă dacă fac harta să defileze înapoi în timp cu viteză redusă.

Cercul roşu care marca locul Gaiei rămase din nou nemişcat, dar pentagonul se desfăcu încet când patru dintre stele alunecară fiecare într-o direcţie, iar a cincea se deplasă doar puţin.