Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Gendibal se încruntă. O servitoare hamish, şi încă una urâtă, lipsită de graţie, needucată, abia alfabetizată. De neconceput.

Va trebui s-o facă să-şi schimbe gândul. Va trebui să găsească o cale de a-i modela dorinţele şi de-a o face să se mulţumească cu condiţia ei, astfel încât să nu lase urme şi nici măcar Delarmi să nu aibă ce reproşa.

Ori fusese trimisă de Delarmi? Oare fusese pus la punct un plan complicat pentru a-l determina să influenţeze gândurile unui hamish pentru a putea fi prins şi pus sub acuzare?

Ridicol. Îl pândea pericolul de a deveni paranoic. Undeva, în reţeaua gândurilor ei simple trebuia să devieze un firicel de curent mintal. Nu era nevoie decât de un uşor impuls.

Călca litera legii, dar n-avea să-i facă nici un rău şi nimeni nu va băga de seamă.

Zăbovi o clipă.

Înapoi. Înapoi. Înapoi.

Pentru numele Spaţiului! Cât pe-aci să-i scape!

Era victima unei iluzii?

Ba nu! Acum, că atenţia îi fusese atrasă de acest amănunt, îl putu distinge cu claritate. Găsise o ramificaţie firavă palpitând dezordonat — neobişnuit de dezordonat. Şi cu toate acestea era atât de delicată, de lipsită de ramificaţii.

Gendibal se retrase din mintea ei şi vorbi cu blândeţe:

— Novi.

Concentrându-şi privirea asupra lui, ea-i răspunse:

— Da, Stăpâne?

— Poţi lucra cu mine. Te voi face învăţat…

Brusc uşurată şi cu ochii arzându-i, ea nu se putu stăpâni:

— Stăpâne…

Îi detectă pe dată intenţia. Voia să se azvârle la picioarele lui. Îi puse mâinile pe umeri şi o strânse uşor:

— Nu te mişca, Novi. Rămâi aşa. Stai!

Ca şi cum ar fi vorbit unui animal pe jumătate îmblânzit. Când văzu că ordinul său fusese recepţionat, îi dădu drumul de umeri. Abia acum îşi dădu seama de muşchii viguroşi ai braţelor ei.

— Dacă vrei să devii învăţat trebuie să te comporţi întocmai ca unul adevărat. Asta înseamnă că va trebui să fii tăcută, să vorbeşti calm şi să faci întotdeauna ce-ţi voi spune. Şi trebuie să încerci sa înveţi a te exprima la fel ca mine. De asemenea, vei cunoaşte şi alţi învăţaţi. Te vei teme?

— Frica n-oi avea, Stăpâne, dacă vei fi cu mine.

— Voi fi cu tine. Acum, însă, trebuie să-ţi găsesc o cameră, să aranjez să ţi se atribuie o toaletă, un loc în sala de mese şi haine. Va trebui să porţi haine potrivite pentru un învăţat, Novi.

— Astea-s tot ce…, se lamenta ea.

— Vom găsi altele.

Fără îndoială că va trebui să roage o femeie să se ocupe de îmbrăcăminte pentru Novi. Va mai avea nevoie de cineva care s-o înveţe pe această femeie hamish câte ceva despre igiena personală. La urma urmei, deşi hainele pe care le purta erau probabil cele de sărbătoare şi se gătise în mod special, Novi încă mai păstra un miros distinct, uşor neplăcut.

Va trebui, de asemenea, să aibă certitudinea că relaţia dintre ei va fi înţeleasă cum se cuvine. Era un secret la îndemâna oricui că atât bărbaţii, ba chiar şi femeile celei de-a Doua Fundaţii îşi permiteau escapade ocazionale printre hamishi pentru a-şi satisface plăcerile trupului. Atâta timp cât în cursul acestor aventuri nu se produceau intervenţii în gândurile hamishilor, nimeni nu găsea că merită să ridice obiecţii. În ceea ce-l privea, Gendibal nu-şi îngăduise asemenea distracţii şi-i plăcea să creadă că asta se datora faptului că nu simţea nevoia unor relaţii erotice mai vulgare şi mai piperate decât cele care-i erau la îndemână în interiorul Universităţii. În comparaţie cu femeile hamish, cele ale Fundaţiei erau poate mai şterse, dar străluceau de curăţenie şi aveau pielea mai catifelată.

Dar chiar dacă situaţia dădea naştere la interpretări şi se putea aştepta la ironii şi aluzii răutăcioase pentru că, nu numai că apelase la o femeie hamish, dar şi o adusese în preajma lui, Gendibal decise că merită să rabde această situaţie jenantă. Aşa cum stăteau lucrurile acum, această femeie de ţară, Sura Novi, devenea cheia victoriei lui în inevitabilul duel pe care avea să-l poarte cu Orator Delarmi şi cu restul membrilor Mesei.

Gendibal n-o revăzut pe Novi decât după cină, când veni însoţită de femeia căreia îi explicase îndelung toată situaţia, sau cel puţin caracterul asexual al relaţiei. Femeia înţelesese sau, oricum, nu îndrăznise să dea de înţeles că refuză să priceapă, ceea ce era la fel de bine.

Acum Novi stătea în faţa lui, timidă, mândră, sfioasă, triumfătoare — într-un amestec bizar de sentimente.

— Arăţi foarte frumos, Novi, îi spuse el.

Îmbrăcămintea pe care i-o dăduseră i se potrivea surprinzător de bine şi nu arăta nicidecum ridicol gătită astfel. Îi strâmtaseră rochia la talie, îi ridicaseră sânii sau nu putuse observa toate acestea când ea purta haine ţărăneşti?

Avea fese proeminente, dar nu neplăcute privirii. Chipul îi rămăsese simplu, desigur, dar atunci când bronzul datorat traiului în bătaia vântului şi-a soarelui avea să se şteargă, iar ea va învăţa să-şi îngrijească tenul, nu va fi chiar urâtă.

Pentru numele Vechiului Imperiu, femeia aceea îşi închipuise că Novi avea să fie amanta lui. Încercase s-o facă frumoasă pentru el.

Dar apoi se gândi: La o adică, de ce nu?

Novi va trebui să apară în faţa Mesei şi cu cât mai atrăgătoare, cu atât mai uşor va reuşi el să-şi impună punctul de vedere.

Exact când se gândea la acestea primi şi mesajul din partea Primului Orator. Avea gradul de adecvare obişnuit într-o societate mentalistă. Într-un limbaj mai mult sau mai puţin familiar, era numit “Efect de Coincidenţă”. Dacă te gândeşti vag la cineva care în acelaşi timp se gândeşte la tine, există o stimulare reciprocă din ce în ce mai pronunţată care, în câteva clipe, face gândurile precise, hotărâtoare şi simultane, după toate probabilităţile.

Chiar şi pentru cei care-l percep intelectual, procesul poate fi uimitor, mai ales dacă gândurile preliminare, neclare, ar apare atât de nedesluşite — de o parte sau de alta (sau de ambele) — încât ar trece neobservate la nivelul conştiinţei.

— Novi, nu pot sta cu tine astă seară. Am de lucru, explică Gendibal. Te voi conduce în camera ta. Vei găsi acolo câteva cărţi şi poţi face exerciţii de lectură. Îţi voi arăta cum să foloseşti semnalul dacă vei avea cumva nevoie de ajutor… şi ne vom revedea mâine.

— Prim Orator? se adresă Gendibal politicos.

Shandess se mulţumi să clatine din cap. Avea o înfăţişare aspră care îi accentua vârsta. Arăta ca o persoană care nu obişnuia să bea, dar nu i-ar fi stricat o înghiţitura de alcool. În cele din urmă îi răspunse:

— Eu te-am “chemat”…

— Fără mesager. Din “chemarea” directă am dedus că era vorba de ceva important.

— Aşa-i. Vânatul tău de pe Prima Fundaţie, Trevize.

— Da?

— Nu se îndreaptă spre Trantor.

Gendibal nu păru surprins:

— De ce-ar face-o? Informaţiile pe care le-am primit făceau referire la călătoria împreună cu un profesor de istorie antică pornit în căutarea Pământului.

— Da, legendara Planetă de Origine. Tocmai de aceea trebuia să vină pe Trantor. La urma urmei, profesorul ştie unde se află Pământul? Tu ştii? Sau eu? Putem fi siguri că există cu adevărat sau că a existat vreodată? Cu siguranţă că vor veni la Biblioteca aceasta pentru a obţine informaţiile necesare. Până în acest moment n-am considerat că situaţia a atins un punct de criză deoarece am crezut că Trevize va veni aici şi că prin el vom afla mai multe despre el şi despre intenţiile lui.