Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Administrator, vom folosi Sala Numărul 4, şi te sfătuiesc să-ţi stăpâneşti gândurile.

Gendibal lovi neiertător, iar sistemul de protecţie al administratorului se închise mult prea încet. Gendibal ştia că era sub demnitatea lui să trateze cu dispreţ o gândire inferioară, dar o persoană incapabilă să-şi ascundă sentimenul de ranchiună faţă de un superior merita o lecţie pe care s-o ţină minte. Administratorul avea să sufere o uşoară durere de cap care va ţine câteva ore. O pedeapsă binemeritată.

Numele ei nu-i veni pe dată în minte şi nici nu era într-o dispoziţie care să-l îndemne la un efort de memorie, iar ea în nici un caz nu se aştepta ca el să-şi amintească.

Spuse morocănos:

— Eşti…

— Novi, învăţatule, rosti ea pe nerăsuflate. Celălalt nume a fi Sura, dar mi se spune Novi şi atât.

— Da. Novi. Ne-am cunoscut ieri; acum îmi aduc aminte. N-am uitat că mi-ai sărit în ajutor. Nu se putea hotărî să folosească accentul hamish chiar în incinta Universităţii. Cum ai ajuns aici?

— Maestre, ai spus că pot trimite scrisoare. Şi că trebuie să scriu: “Parlamentul Oratorilor, apartament 27”. Am adus-o personal, ca să-ţi arăt propriul meu scris, zise ea cu mândrie amestecată cu sfială. M-au întrebat ai mei: “Pentru cine a fi scrisoarea?” Ţi-am auzit numele când i-ai răspuns mojicului cu mintea otrăvită, Rufirant. Aşa c-am zis că a fi pentru Stor Gendibal, Maestru Cărturar.

— Şi te-au lăsat să treci, Novi? N-au cerut să vadă scrisoarea?

— Am fost tare spăimântată. M-am gândit că poate vor simţi milă şi bunătate. Şi-am zis: “Cărturarul G mi-a promis că-mi arată Palatul Cărturarilor”, iar ei au zâmbit. Unul dintre cei de la poartă a râs către un altul: “Şi n-o să-i arate numai Palatul”. Apoi mi-au arătat pe unde să merg sfătuindu-mă să n-o iau alt încotro, altfel or să mă dea afară pe dată.

Gendibal roşi uşor. Pentru numele lui Seldon, dacă ar simţi nevoia să se distreze în compania unei femei hamish, n-ar face-o într-un mod atât de deschis şi-ar fi mai pretenţios în alegere. Privi spre femeie cu intenţia de a clătina dojenitor din cap, dar se abţinu.

Arăta foarte tânără în ciuda muncilor grele care-ar fi trebuit s-o îmbătrânească. Nu putea să aibă mai mult de douăzeci şi cinci de ani, vârstă la care femeile hamish erau de obicei deja măritate. Îşi purta împletit părul negru, semn că era necăsătorită — de fapt, fecioară — şi asta nu-l surprinse. Atitudinea din ziua precedentă dovedea că avea un talent neîntrecut de ceartă şi Gendibal se îndoia că s-ar fi găsit vreun bărbat care să se lase înhămat şi strunit de limba ei slobodă şi ascuţită. Înfăţişarea ei nu atrăgea în mod deosebit. Deşi se vedea că-şi dăduse toată silinţa să arate mai prezentabilă, chipul îi era simplu şi colţuros, iar mâinile butucănoase şi înroşite de muncă. Întreaga ei făptură radia mai degrabă trăinicia decât graţia.

Simţindu-se privită cercetător, buzele începură să-i tremure. El îi înţelese sfiala şi teama şi i se făcu milă de ea. Îi fusese de mare ajutor cu o zi în urmă şi, de fapt, asta conta cel mai mult.

Încercând să fie prietenos şi binevoitor, o întrebă:

— Şi ai venit ca să vezi Palatul Cărturarilor?

Ea deschise larg ochii negri (foarte frumoşi, de altfel) şi-i răspunse:

— Maestre, nu te supăra pe mine. dar am venit să mă fac şi eu Cărturar.

— Vrei să devii Cărturar? făcu Gendibal, ca lovit de trăsnet. Femeie…

Se opri. Cum oare-să-i explice unei femei simple, total lipsită de subtilitate, nivelul de inteligenţă, pregătire şi activitate mentală necesare pentru a deveni ceea ce trantorienii numeau “cărturar”?

Dar Sura Novi continuă cu ardoare:

— Eu ştiu scrie şi citi. Am citit cărţi întregi din scoarţă în scoarţă. Şi am dorinţa de-a fi cărturar. Nu vreau să devin nevastă de fermier. Nu-s făcută pentru munca la fermă. N-am de gând să mă mărit c-un fermier şi nici să am copii de la el. (Ridicând capul spuse cu mândrie.) Am fost cerută. Şi-ncă de câte ori. Şi-ntotdeauna zic: “Nu”. Cuviincios, dar totuşi “Nu”.

Gendibal îşi putu da seama destul de limpede că minţea. N-o ceruse nimeni de soţie, dar nu lăsă să se înţeleagă că ştia adevărul:

— Şi ce vei face din viaţa ta dacă nu te căsătoreşti?

Novi îşi lăsă palma grea pe masă:

— Vreau să fiu cărturar. Nu femeie de fermier.

— Dar dacă nu te pot face cărturar?

— Atunci nu-s nimic şi-o să aştept să mor N-o să fiu nimic înviaţă dacă nu devin cărturar.

Gendibal se simţi îmboldit să-i cerceteze gândurile pentru a afla motivaţia acestei hotărâri, dar nu se cuvenea să facă aşa ceva. Un Orator nu se distra scotocind prin gândurile unor persoane neajutorate. Exista şi un cod al ştiinţei şi al tehnicii de control mental — mentalistica — la fel ca şi în alte profesiuni. Ori ar trebui să existe unul. (Regretă pe dată că-l încălcase în cazul administratorului.)

— De ce să nu rămâi la fermă, Novi?

Printr-o uşoară intervenţie o putea face să se mulţumească cu această situaţie, iar apoi, putea determina vreun necioplit să fie fericit să se însoare cu ea — şi să procedeze la fel şi cu ea. Asta n-ar însemna rea-intenţie, ci bunăvoinţă, numai că era împotriva legii, şi prin urmare, de neconceput.

— Nu vreau. Fermierii-s neştiutori ca pământul pe care muncesc şi devin ca el. Ca femeie a unui fermier, m-aş transforma şi eu în pământ. N-aş mai avea vreme să citesc şi-aş uita tot ce-am învăţat. Mintea mi-ar rămâne înţepenită şi-mpâclită, zise ea ducând mâna la cap. Nu! Un cărturar înseamnă altceva. Cuminţenie! (Gendibal observă că prin acest ultim cuvânt ea se referea mai degrabă la “inteligenţă” decât la “bună creştere”.) Un cărturar, continuă ea, trăieşte din cărţi şi… şi din, uit cum se mai cheamă. Făcu un gest larg cu mâinile care ar fi rămas neînţeles lui Gendibal dacă nu i-ar fi detectat gândurile.

— Microfilme, o ajută el. De unde ştii de microfilme?

— În cărţi citeşti despre multe lucruri, afirmă ea plină de mândrie.

Gendibal nu-şi putu înfrânge dorinţa de a afla mai multe. Această femeie hamish era nemaipomenită; nu mai auzise de una ca asta. Nu se făceau recrutări dintre hamishi, dar dacă Novi ar fi fost mai tânără cu vreo zece ani, de exemplu…

Ce pierdere! N-o va tulbura; n-o va deranja câtuşi de puţin, dar la ce bun să fii Orator dacă nu puteai observa minţi neobişnuite de la care să înveţi?

— Novi, spuse el, aş vrea să rămâi aici câteva clipe. Stai liniştită. Să nu vorbeşti.Nu te gândi să zici ceva. Gândeşte-te că vrei să dormi. Înţelegi?

Femeia îi reveni în priviri:

— De ce trebuie să fac asta, Maestre?

— Pentru că aş vrea să mă gândesc cum ai putea deveni cărturar.

La urma urmei, indiferent ce ar fi citit, nu era posibil ca ea să ştie exact ce înseamnă “cărturar”. Prin urmare, trebuia să afle ce credea ea despre cărturari.

Cu mare atenţie şi cu o infinită delicateţe îi sondă mintea, palpând fără ca practic să o atingă în vreun fel, ca atunci când aşezi mâna pe o suprafaţă metalică lustruită fără a lăsa amprente. Pentru ea, un cărturar era o persoană care citeşte tot timpul. N-avea nici cea mai vagă idee de ce trebuie citite cărţile. Munca învăţatului se confunda cu munca grea cu care era ea obişnuită — să aducă, să care, să gătească, să deretice, să execute ordine, însă pe domeniile Universităţii, unde se găseau cărţile şi unde credea că va avea timp să citească şi să devină vag “educată”. Totul se reducea la dorinţa ei de a fi servitoare, servitoarea lui.