Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Această izbucnire venea ca o violare flagrantă a tuturor regulilor. Întârzierea lui Gendibal constituia o încălcare serioasă a uzanţelor. Mai grav era că intrase neanunţat. Iar a vorbi înainte ca Primul Orator să fi încuviinţat intrarea venea ca o ofensă foarte gravă.

Primul Orator se-ntoarse spre el. Toate celelalte probleme treceau acum pe planul doi. Problema disciplinei devenise de primă importanţă:

— Orator Gendibal, ai întârziat. Soseşti neanunţat. Vorbeşti. Ne poţi prezenta un motiv întemeiat care să ne împiedice să te suspendăm din funcţie pe o perioadă de treizeci de zile?

— Bineînţeles. Discutarea suspendării din funcţie nu trebuie să înceapă până nu analizăm cine a acreditat ideea că voi întârzia şi de ce-a făcut-o, li se adresă Gendibal pe un ton stăpânit şi glacial, dar învăluindu-şi gândurile într-o perdea de furie fără să-i pese că cineva simţea asta.

Delarmi detecta sentimentul imediat şi zise cu convingere:

— Acest om e nebun.

— Nebun? E nebună femeia care afirmă aşa ceva. Ori se simte vinovată. Prim Orator, mă adresez ţie pentru a solicita un privilegiu personal, declară Gendibal.

— Ce caracter are acest privilegiu personal, Orator?

— Prim Orator, acuz pe cineva prezent aici de tentativă de asasinat.

Atmosfera deveni explozivă când toţi Oratorii se ridicară în picioare în acelaşi timp, izbucnind într-o babilonie de vorbe, expresii şi gânduri.

Primul Orator ridică braţele încercând să-i liniştească şi strigă:

— Oratorului trebuie să i se ofere cuvântul pentru a-şi exprima punctul de vedere.

Se simţi obligat să-şi intensifice autoritatea mentală într-o manieră nepotrivită locului în care se aflau, dar nu avea de ales.

Spiritele se potoliră.

Gendibal aşteptă neclintit până când tăcerea deveni profundă atât sonor, cât şi mental, apoi începu:

— Trecând pe un drum hamish, aflându-mă la o distanţă şi deplasându-mă cu o viteză care mi-ar fi permis să ajung aici la vreme pentru a participa la întrunire, am fost oprit de câţiva fermieri şi am scăpat nebătut şi-n viaţă ca prin urechile acului. Dar şi aşa, am fost reţinut, de aceea am sosit abia acum. De la început aş dori să precizez că, de la Marea Devastare, nu cunosc nici un caz în care vreun membru al celei de-a Doua Fundaţii să fi fost tratat ireverenţios ca să nu spunem brutalizat — de către aceşti hamishi.

— Nici eu n-am auzit aşa ceva, întări Primul Orator.

— De obicei, membrii Fundaţiei nu pătrund neînsoţiţi pe teritoriul hamish, strigă Delarmi. Singur ţi-ai căutat-o!

— Adevărul e că m-am plimbat mereu pe teritoriul lor, reluă Gendibal. Am fost acolo de sute de ori. Cu toate astea, nimeni nu m-a acostat vreodată. Alţii nu se plimbă atât de liberi ca mine, dar nimeni nu se rupe de lume ca să devină prizonier al Universităţii. Îmi aduc aminte că Delarmi, iar apoi, ca şi cum şi-ar fi amintit titlul acesteia prea târziu, îl transformă într-o insultă mortală. Voiam să spun că şi Oratoriţa Delarmi a pătruns pe teritoriul hamish în câteva rânduri şi, cu toate astea, ea nu a fost acostată.

— Astea pentru că nu le-am vorbit niciodată prima, spuse Delarmi fixându-l cu privirea, şi am rămas la distanţă şi pentru că m-am purtat ca şi cum îmi datorau respect, au fost siliţi să mi-l acorde.

— Ciudat, se miră Gendibal, iar eu era cât pe-aci să spun că asta se datorează înfăţişării tale mai impunătoare. La urma urmei, chiar şi aici, puţini îndrăznesc să se apropie de tine. Dar spune-mi, cum se face că au găsit prilejul să mă atace tocmai azi, când trebuia să particip la o întrunire importantă a Mesei?

— Dacă nu din cauza purtării tale, atunci trebuie să fi fost o întâmplare, afirmă Delarmi. Nici măcar matematica lui Seldon n-a eliminat cu totul rolul întâmplării din evoluţia Galaxiei — ca să nu mai vorbim de evenimentele personale. Sau vorbeşti şi tu inspirat de intuiţie? (Unul sau doi Oratori scăpară mental câte-un oftat imperceptibil auzind această aluzie la adresa Primului Orator).

— N-a fost vorba de comportarea mea. Şi nici de întâmplare. Totul s-a petrecut deliberat, insistă Gendibal.

— Cum am putea şti asta? întrebă calm Primul Orator. Simţea că trebuie să manifeste înţelegere faţă de Gendibal, ca rezultat al ultimei remarci a lui Delarmi.

— Prim Orator, nu-mi ascund gândurile. Vă voi prezenta evenimentele aşa cum mi-au rămas întipărite în memorie.

Transferul dură doar câteva momente. Primul Orator nu se putu stăpâni:

— Uimitor! Orator, te-ai comportat foarte bine în condiţii de tensiune extraordinară. Sunt de acord că hamishii s-au comportat cu totul anormal şi că s-ar cuveni să facem o investigaţie. Până atunci, însă, te rog să participi la întrunire…

— O clipă! interveni Delarmi! Ce certitudine avem că relatarea Oratorului este exactă?

Gendibal pufni iritat în faţa acestei insulte, dar îşi domoli pornirea firească într-o asemenea situaţie şi zise:

— Mintea mea e deschisă.

— Am cunoscut şi minţi deschise care nu erau sincere.

— Nici nu mă îndoiesc de asta, Orator, îi răspunse Gendibal, întrucât tu, ca şi alţii, trebuie să-ţi controlezi gândirea tot timpul. Când mintea mi-e deschisă, aşa rămâne.

— Să nu con…, începu Primul Orator.

— Prim Orator, cu scuzele cuvenite pentru întrerupeie, solicit un privilegiu personal, zise Delarmi.

— Ce fel de privilegiu, Orator?

— Oratorul Gendibal a acuzat pe unul dintre noi de tentativă de asasinat, probabil instigând pe fermier să-l atace. Atâta timp cât nu retractează această acuzaţie atât eu, cât şi ceilalţi, inclusiv tu, Prim Orator, trebuie să ne considerăm ucigaşi potenţiali.

— Orator Gendibal, vrei să-ţi retragi acuzaţia? întrebă Primul Orator.

Gendibal îşi ocupă fotoliul şi lăsându-şi mâinile pe braţele lui, le strânse cu putere, de parcă ar fi vrut să le ia în stăpânire, şi spuse:

— O voi face imediat ce mi se va explica de ce un fermier hamish, căruia i s-au alăturat alţi câţiva, părea hotărât să mă reţină din drum.

— Dintr-o mie de motive, probabil, încercă Primul Orator să explice. Repet că vom investiga acest incident. Iar acum, Orator Gendibal, ca să ne putem continua discuţia, n-ai vrea să-ţi retractezi acuzaţia?

— Nu pot, Prim Orator. Am încercat minute-n şir, cât de delicat mi-a stat în putinţă, să-i cercetez mintea, căutând o modalitate de a-i influenţa comportamentul fără să-i fac nici un rău. Şi am dat greş. Gândurilor lui le lipsea flexibilitatea pe care o aşteptam. Emoţiile lui erau orientate, fixate, parcă de o altă gândire.

— Şi crezi că vreunul dintre noi era gândirea aceea? întrebă Delarmi ironic. N-ar putea fi organizaţia aceea misterioasă care ne face concurenţă şi care, după părerea ta, e mai puternică decât noi?

— S-ar putea, încuviinţă Gendibal.

— În cazul acesta, noi, care nu aparţinem acestei organizaţii de care ai tu cunoştinţă, nu suntem vinovaţi şi ar trebui să-ţi retragi acuzaţia. Ori acuzi pe cineva că se află sub controlul ei? Sau vrei să spui că vreunul sau vreuna dintre noi nu e ceea ce pare?

— Posibil şi aşa, îi răspunse netulburat Gendibal, conştient că Delarmi încerca să-i întindă o cursă.

— S-ar părea că năzărirea ta, continuă Delarmi ajungând la capătul demonstraţiei şi pregătindu-se să tragă o concluzie, privitoare la organizaţia secretă, necunoscută, ascunsă şi misterioasă, e un coşmar provocat de paranoia. Seamănă cu închipuirea ta vecină cu paranoia, că fermierii hamish sunt influenţaţi, că Oratorii se află sub control. Sunt gata, totuşi, să urmez acest ciudat mod de gândire. Orator, care dintre cei prezenţi aici e controlat? Eu, poate?