Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Pufnind şi mugind ca o fiară, Rufirant atacă. Pregătit, Gendibal se dădu la o parte cât să-l facă pe fermier să greşească din nou. Acesta se repezi din nou, dar dădu greş.

Gendibal simţi propria respiraţie şuierătoare. Efortul fizic era redus, dar cel mental prin care încerca să controleze, fără a lua cu totul în stăpânire mintea celuilalt, îl extenua. Nu mai putea rezista mult.

Apoi, în timp ce testa cu delicateţe mecanismul de inhibare a sentimentului de spaimă la Rufirant, încercând să sporească uşor teama superstiţioasă pe care acesta o avea faţă de învăţaţi, spuse cât putu de calm:

— Acum îmi voi vedea de treburile mele.

Faţa lui Rufirant se schimonosi de furie, dar nu reacţionă pe moment. Gendibal îi simţi efortul de a gândi. Pipernicitul învăţat dispăruse ca prin minune. Gendibal simţi teama crescând, dar numai pentru o clipă…

… Căci imediat furia lui Rufirant răbufni şi alungă orice reţinere:

— Prieteni! Încruntatul a fi dansator. Mişcă repede din picioare şi-şi bate joc de cinstitele legi ale luptei hamish. Prindeţi-l! Ţineţi-l bine! Ne vom bate lovitură pentru lovitură. Îi dau voie să lovească primul. Îi fac favoarea asta.

Gendibal observă că se putea strecura printre cei ce-l înconjurau. Singura lui şansă era să creeze un coridor prin care să treacă şi să o ia la fugă, lăsând totul în seama picioarelor, plămânilor şi a abilităţii de a înmuia voinţa urmăritorilor.

Pendulă înainte şi înapoi, căutând o soluţie.

N-avea scăpare. Erau prea mulţi, iar el era constrâns să se supună regulilor vieţii de pe Trantor.

Se simţi strâns de multe braţe. Era prizonier.

Ar fi trebuit să influenţeze câteva minţi. Dar aşa ceva ar fi fost inacceptabil, iar cariera lui s-ar nărui. Şi cu toate aste viaţa — însăşi viaţa, îi era în pericol.

Cum de se-ntâmplase aşa ceva?

Unul dintre membrii Mesei nu venise la întrunire.

N-aveau obiceiul să-l aştepte pe cel care întârzia şi, în orice caz, Masa nu părea într-o dispoziţie prea bună, se gândi Shandess. Stor Gendibal era cel mai tânăr şi ştia foarte bine acest lucru. Se comporta, însă, ca şi cum tinereţea ar fi fost o virtute prin ea însăşi şi vârsta o scăpare sau o lipsă a celorlalţi. Ceilalţi Oratori nu-l prea iubeau pe Gendibal şi, de fapt, nici Shandess nu ţinea mult la el, însă nu aşa se punea acum problema.

Delora Delarmi îi întrerupse reveria. Chipul ei rotund şi ochii mari, albaştri, cu obişnuitul aer de nevinovăţie şi apropiere ascundea o minte strălucită (pentru toţi membrii celei de-a Doua Fundaţii, mai puţin pentru cei care ocupau aceeaşi poziţie ca şi ea), dar şi o concentrare care părea feroce.

— Prim Orator, mai aşteptăm mult? întrebă ea zâmbind. Oficial, şedinţa nu începuse, astfel că ea putu deschide discuţia, cu toate că alţii ar fi aşteptat ca Shandess să vorbească primul, potrivit dreptului acordat de titlul său.

Ignorând încălcarea etichetei, Shandess îi aruncă o privire descurajatoare:

— De obicei, nu aşteptăm pe nimeni, Orator Delarmi, dar, întrucât Masa se întruneşte tocmai pentru a-l asculta pe Orator Gendibal, se cuvine să fim îngăduitori.

— Dar unde zăboveşte. Prim Orator?

— Nu ştiu, Orator Delarmi.

Delarmi privi pe rând chipurile celorlalţi. Primul Orator şi unsprezece oratori. Doar doisprezece Oratori. Vreme de cinci secole a Doua Fundaţie îşi extinsese puterile şi îndatoririle, dar orice încercare de a mări numărul membrilor Mesei dăduse greş.

Doisprezece fuseseră şi după moartea Iui Seldon, când cel de-al Doilea Prim Orator (pentru că Seldon fusese dintotdeauna considerat cel dintâi) stabilise cifra care rămăsese încă valabilă.

De ce doisprezece? Numărul se împărţea cu uşurinţă în grupuri de aceeaşi mărime. Era suficient de redus spre a permite consultări în plen şi îndeajuns de mare pentru lucrul în subgrupuri. Un număr mai mare ar fi fost neproductiv, iar unul mai mic, inflexibil.

Atât în ceea ce privea explicaţiile. De fapt, nimeni nu ştia care era motivul acestei alegeri sau de ce numărul trebuia să rămână neschimbat. Iar în cazul acesta, chiar şi a Doua Fundaţie rămăsese o sclavă a tradiţiei.

Trecând cu privirea de la un chip la altul şi cu gândul de la o minte la alta, Delarmi reuşi, într-o clipită, să răsucească pe toate feţele situaţia creată de absenţa celui mai tânăr dintre Oratori.

Se simţea satisfăcută de faptul că nimeni nu manifesta înţelegere faţă de Gendibal. Tânărul acesta avea farmecul unei centipede; aşa simţise ea mereu, şi merita un tratament pe măsură. Doar talentul şi neîntrecuta lui pricepere îi împiedicaseră pe ceilalţi să propună în mod deschis excluderea. (De-a lungul istoriei semicenterane a celei de-a Doua Fundaţii, doar doi Oratori fuseseră puşi sub acuzare, însă nici unul condamnat).

Această absenţă de la o întrunire era o sfidare gravă la adresa Mesei şi atârna mai greu decât multe alte păcate, iar Delarmi simţi că-i creşte inima când detectă la ceilalţi dorinţa de a-l supune judecăţii pe Gendibal.

— Prim Orator, rupse ea tăcerea, aş fi încântată să vă informez unde se află Orator Gendibal, în caz că nu ştiţi.

— Te rog, Orator.

— Cine nu ştie că acest tânăr (nu-i folosi titlul onorific, lucru pe care-l băgară de seamă cu toţii, desigur) îşi găseşte mereu de lucru printre hamishi? Nu întreb cu ce scop, dar acolo se află acum şi preocupările lui faţă de aceşti oameni par importante dacă sunt puse mai presus de interesele Mesei.

— Eu cred că se plimbă sau aleargă pentru a-şi menţine forma fizică, interveni un alt Orator.

Delarmi zâmbi din nou. Găsea o plăcere în asta. Doar n-o costa nimic:

— Universitatea, Biblioteca, Palatul şi întreaga regiune înconjurătoare ne aparţin. Cam puţin, în comparaţie cu suprafaţa planetei, dar cred că e loc suficient pentru exerciţii fizice. Prim Orator, n-am putea începe?

Primul Orator îşi reţinu un suspin. Deţinea puteri depline şi putea să mai întârzie începerea întâlnirii sau chiar să o amâne pentru o dată la care Gendibal ar fi fost prezent.

Nici un Prim Orator nu-şi putea îndeplini funcţia fără sprijinul măcar pasiv al celorlalţi Oratori căci, dacă i-ar fi iritat, n-ar fi dovedit înţelepciune. Chiar şi Preem Palver se văzuse uneori silit să intre în polemici pentru a-şi impune punctul de vedere dar, în cazul de faţă, absenţa lui Gendibal era supărătoare. Tânărul Orator ar trebui să înveţe că nu el stabilea legile.

Iar acum, ca Prim Orator, vorbi cel dintâi:

— Vom începe. Studiind datele Întâiului Radiant, Orator Gendibal a prezentat câteva deducţii uluitoare. El crede că există o organizaţie care acţionează pentru a aplica Planul Seldon mai eficient decât noi şi că face acest lucru în propriul ei folos. Prin urmare, după părerea lui, noi ar trebui să aflăm mai multe detalii, ca să ne putem apăra. Aţi fost informaţi cu toţii, iar această întrunire are rostul de a vă oferi posibilitatea de a-l audia pe Orator Gendibal, astfel încât să putem lua o hotărâre în ceea ce priveşte politica de urmat.

De fapt, era inutil să vorbească atât de mult. Îi puteau citi gândurile, aşa că ştiau cu toţii. Dar cuvintele introductive făceau parte din ceremonial.

Delarmi aruncă o privire către ceilalţi zece care păreau împăcaţi cu ideea de a-i îngădui să-şi asume rolul de purtător de cuvânt împotriva lui Gendibal:

— Gendibal (o nouă ignorare a titlului onorific) nu ştie şi nici nu poate preciza ce sau pe cine reprezintă această organizaţie.