Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Exprimă această afirmaţie care nu admitea replică pe un ton aproape necuviincios, ca şi cum ar fi spus: Ţi-am analizat gândurile, nu te mai deranja să dai o explicaţie.

Primul Orator hotărî pe dată să ignore lipsa de politeţe:

— Faptul că Orator Gendibal (reluă el, evitând cu pedanterie să omită titlul şi fără să-l evidenţieze prin a-l pronunţa mai apăsat) nu ştie şl nu ne poate spune ce este cealaltă organizaţie, nu înseamnă că ea nu există. De-a lungul istoriei lor, oamenii Primei Fundaţii practic n-au avut idee despre noi şi de fapt nici acum nu ştiu mai nimic. Pui la îndoială existenţa noastră?

— Dacă suntem necunoscuţi şi totuşi existăm nu înseamnă neapărat că orice lucru trebuie să rămână necunoscut pentru a exista, spuse Delarmi şi izbucni în râs.

— Adevărat. Tocmai de aceea afirmaţia Oratorului Gendibal trebuie examinată cu deosebită atenţie. Se bazează pe deducţii matematice riguroase, pe care le-am verificat eu însumi şi vă îndemn pe toţi să vă gândiţi la ele. Nu e (şi căută o exprimare mentală care să redea cât mai bine părerile sale) chiar neconvingătoare.

— Şi acest Golan Trevize, prezent în mintea ta şi despre care nu ne spui nimic? (O nouă necuviinţă şi, de data aceasta, Primul Orator roşi imperceptibil.) Ce-i cu el?

— Orator Gendibal socoteşte că acest om, Trevize, este o unealtă — neştiutoare, probabil — a acestei organizaţii şi că nu trebuie să-l tratăm cu indiferenţă.

— Dacă această organizaţie există, insistă Delarmi aşezându-se mai comod pe scaun şi dându-şi la o parte părul cărunt care-i cădea peste ochi, şi dacă ea e atât de periculoasă prin putere şi capacităţi mentale şi rămâne ascunsă, găsiţi normal ca ea să acţioneze la lumina zilei prin intermediul cuiva atât de expus precum un Consilier exilat de Prima Fundaţie?

— Nu-i de crezut, răspunse grav Primul Orator. Şi cu toate acestea, am observat ceva deosebit de alarmant. Nu reuşesc să înţeleg.

Aproape involuntar, lăsă gândul ascuns în străfundurile minţii sale, ruşinat să şi-l facă cunoscut.

Fiecare dintre Oratori observă stratagema mentală şi, conform etichetei foarte severe, respectă sentimentul de jenă. Delarmi se supuse şi ea, dar fără convingere. Potrivit formulei obişnuite în asemenea situaţii, ea continuă: Te rugăm să-ţi faci cunoscute gândurile, întrucât înţelegem şi iertăm orice sentiment de ruşine pe care l-ai avea.

— La fel şi voi, reluă Primul Orator, nu înţeleg din ce motiv s-ar putea bănui că Trevize este o unealtă a celeilalte organizaţii, sau ce scop ar putea servi în caz că bănuiala se verifică. Orator Gendibal pare totuşi sigur de asta şi nu avem dreptul de a ignora valoarea potenţială a intuiţiei cuiva care a întrunit calităţi de Orator. Prin urmare, am încercat să aplic Planul la Trevize.

— La o singură persoană? întrebă încet unul dintre oratori, dar fără a-şi ascunde surprinderea, iar apoi îşi exprimă pe dată părerea de rău pentru că-si însoţise întrebarea de un gând care echivala cu: Ce neghiobie!

— La o singură persoană, întări Primul Orator, şi ai dreptate. Ce neghiob sunt! Ştiu foarte bine că Planul nu poate fi aplicat în cazul unui individ şi nici chiar unor grupuri mici. Cu toate acestea, am fost curios. Am extrapolat Intersecţiile Interpersonale cu mult peste limitele normale, dar am procedat în prezece moduri diferite şi am ales mai degrabă o zonă decât un punct. Apoi am folosit toate detaliile pe care le deţinem despre Trevize — un Consilier al Primei Fundaţii nu rămâne total neobservat — şi despre Primarul Fundaţiei. Apoi le-am combinat la întâmplare. Făcu, o pauză.

— Şi? făcu Delarmi. Înţeleg că… Rezultatele au fost surprinzătoare?

— N-am obţinut rezultate, după cum vă şi aşteptaţi, răspunse Primul Orator. Nu se poate face nimic cu un singur individ şi totuşi,… totuşi …

— Da?

— Mi-am petrecut patruzeci de ani analizând şi am deprins să le simt cu claritate chiar înainte de a ajunge la etapa finală, şi rareori m-am înşelat. În cazul de faţă, cu toate că n-am obţinut o concluzie, trăiesc cu sentimentul că Gendibal a avut dreptate şi că Trevize nu trebuie ignorat.

— De ce nu, Prim Orator? întrebă Delarmi luată prin surprindere de puternicul sentiment din mintea Primului Orator.

— Mi-e ruşine pentru că m-am lăsat amăgit şi am folosit Planul într-un scop nepotrivit. Iar acum mă simt jenat pentru că sunt influenţat de ceva pur intuitiv. Şi cu toate astea, trebuie, pentru că aşa simt. Dacă Oratorul Gendibal are dreptate, dacă suntem ameninţaţi dintr-o direcţie necunoscută, cred că atunci când va veni momentul unei crize, Trevize va deţine şi va juca o carte hotărâtoare.

— Pe ce se bazează sentimentul acesta? întrebă Delarmi şocată.

Primul Orator Shandess privi neajutorat către membrii Mesei:

— Pe nimic. Matematica psihoistorică nu oferă soluţii, dar aşa am văzut eu jocul relaţiilor, am impresia că Trevize este cheia. Trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra acestui tânăr.

Gendibal ştia că nu va reuşi să se întoarcă la vreme pentru a participa la întrunirea Mesei. Era foarte probabil să nu se mai întoarcă niciodată între ai săi.

Se simţea ţinut de braţe puternice şi testă cu disperare pentru a găsi o cale de a-i determina să-l elibereze.

Rufirant se proptise triumfător în faţa lui:

— Acum vei fi fiind gata, învâţatule? Lovitură pentru lovitură, pumn pentru pumn, în felul hamish. Hai dar, eşti mai mic, loveşte tu primul.

— Te va ţine şi pe tine cineva? întrebă Gendibal.

— Daţi-i drumul. Noo, noo. Numa' mâinile. Lăsaţi-i mâinile libere, dar ţineţi-l de picioare. Nu mai vreau dansuri.

Gendibal se simţi fixat de pământ. Braţele-i erau libere.

— Loveşte, învăţatule, strigă Rufirant. Dă-mi un pumn.

În acea clipă, mintea lui Gendibal le sondă gândurile şi descoperi ceva la care putea trezi un răspuns — indignarea, sentimentul de dreptate şi mila. N-avea de ales, trebuia să rişte stimularea imediată a acestor simţăminte şi apoi să improvizez pe baza…

Dar au mai trebui s-o facă. Nu sondase această minte care abia apăruse şi, cu toate astea, ea reacţionă exact aşa cura voia el.

Simţi deodată prezenţa unei siluete neînsemnate — scundă şi îndesată, cu părul negru încâlcit şi braţele întinse în faţă — şi o văzu apărând în goană, furioasă, îmbrâncindu-l pe fermierul hamish.

O femeie. Sumbru, Gendibal socoti că din cauza tensiunii şi îngrijorării nu simţise asta dintru început şi că ochii trebuiseră să-i confirme acest adevăr.

— Karoll Rufirant! strigă ea la fermier cu o voce ascuţită. Eşti un ticălos şi-un laş! Lovitură pentru lovitură, aici? După obiceiul hamish? Ai fi de două ori cât învăţatul. Primejdie mai mare a fi dacă m-ai ataca pe mine. Vei fi câştigând în renume bătându-l pe neajutoratul acela? Unde-a fi ruşinea, mă-ntreb? Toţi or să te arate cu degetul şi-or zice: “Uite-l pe Rufirant, cel de se bate cu copiii.” Vei fi de râsul tuturor, cred eu, şi nici un hamish cu scaun la cap n-o să mai închine un pahar cu tine şi nici, o femeie întreagă la minte n-o să te urmeze.

În timp ce se apăra de loviturile ei, Rufirant încercă să potolească torentul de vorbe, răspunzând împăciuitor:

— Stai, Sura. Termină, Sura.

Gendibal îşi dădu seama că nu mai era ţinut, că Rufirant nu se mai holba furios la el, şi că gândurile tuturor nu-i mai acordau nici o atenţie.