Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Primul Orator se trezi brusc. Soarele coborâse spre asfinţit. Îi scăpase vreun murmur? Spusese ceva cu voce tare?

Dacă a Doua Fundaţie trebuie să ştie mult şi să vorbească puţin, atunci Oratorii cârmuitori trebuiau să ştie cel mai mult şi să vorbească cel mai puţin.

Zâmbi crispat. Era atât de tentant să devină patriot trantorian şi să considere că singurul scop al celui de-al Doilea Imperiu ţintea să aducă hegemonia Trantorului. Seldon atrăsese atenţia asupra primejdiei; anticipase până şi această posibilitate cu cinci secole înainte ca aşa ceva să se poată întâmpla.

Primul Orator nu dormitase prea mult. Încă nu sosise ora audienţei lui Gendibal.

Shandess aştepta cu interes această întrevedere particulară. Gendibal era îndeajuns de tânăr ca să vadă cu ochi mai limpezi întregul Plan Seldon şi suficient de inteligent ca să înţeleagă ceea ce alţii n-ar fi reuşit. Şi nu putea fi exclusă posibilitatea ca Shandess să desprindă ceva nou din ceea ce avea tânărul de spus.

Nimeni nu va şti vreodată cât de mult profitase Preem Palver — însuşi marele Palver — în ziua când tânărul Kol Benjoam, care nu împlinise încă treizeci de ani, venise să vorbească cu el despre căile posibile de a manipula Prima Fundaţie. Benjoam, socotit mult după aceea drept cel mai mare teoretician după Seldon, nu a scos o vorbă despre acea întâlnire în anii ce au urmat, însă a devenit cel de-al douăzeci şi unulea Prim Orator. Unii chiar atribuiau meritele mai mult lui Benjoam decât lui Palver pentru marile realizări din vremea administraţiei Palver.

Shandess se amuză gândindu-se la ceea ce ar putea să-i comunice Gendibal. Era o tradiţie ca tinerii subtili să-şi expună întreaga teorie în chiar prima fază arunci când se aflau pentru prima oară singuri faţă în faţă cu Primul Orator. Neîndoios că niciodată nu solicitau acea primă audienţă pentru ceva lipsit de importanţă, căci dacă Primul Orator socotea că erau lipsiţi de argumente serioase, asta le putea distruge întreaga carieră.

Patru ore mai târziu, Gendibal se afla în faţa lui. Tânărul nu părea stânjenit. Aştepta calm ca Shandess să înceapă discuţia.

— Orator, ai solicitat audienţă într-o problemă importantă. N-ai vrea să mi-o expui în rezumat?

Iar Gendibal vorbi rar şi calm, de parcă ar fi povestit ce mâncase la masa de prânz:

— Prim Orator, Planul Seldon este lipsit de sens!

Lui Stor Gendibal nu-i trebuiau dovezi din partea altora care să întărească sentimentul propriei valori. Îşi amintea că aproape întotdeauna se dovedise altfel decât alţii. Nu împlinise nici zece ani când un agent, care intuise capacitatea lui de gândire, îl recrutase pentru a Doua Fundaţie.

După aceea, în cursul anilor de studiu, obţinuse rezultate remarcabile; fusese receptiv la psihoistorie la fel de uşor ca o navă care răspunde unui câmp gravitaţional. Psihoistoria îl atrăsese, iar el se îndreptase către ea, citind textul lui Seldon referitor la problemele fundamentale, în vreme ce alţii de vârsta lui făceau eforturi ca să înţeleagă şi să folosească ecuaţiile diferenţiale.

La cincisprezece ani intrase la Universitatea Galactică Trantor (după cum fusese rebotezată în mod oficial Universitatea Trantor), după o discuţie în cursul căreia, fiind întrebat care-i erau ambiţiile, el răspunsese hotărât: “Să devin Prim Orator înainte de a împlini patruzeci de ani.”

Nu îndrăznea să ţintească spre funcţia de Prim Orator fără pregătirea necesară. Într-un fel sau altul, dobândirea ei i se părea o certitudine, dar scopul lui era să ajungă la această învestitură în tinereţe. Chiar şi Preem Palver avusese patruzeci şi doi de ani când primise rangul.

Expresia de pe chipul examinatorului se schimbase atunci când Gendibal afirmase acest lucru, dar tânărul îşi însuşise deja psiholimbajul şi putuse interpreta acea tresărire.La fel de bine ştia, de parcă examinatorul i-ar fi dat de ştire, că în dosarul lui va apare o scurtă menţiune, în sensul că va fi un student greu de controlat.

Păi bineînţeles! Gendibal voia să fie greu de manipulat.

Peste două luni avea să împlinească treizeci şi unu de ani şi făcea deja parte din Consiliul Oratorilor. Trebuia să mai aştepte cel mult nouă am până să poată deveni Prim Orator şi ştia că va reuşi. Această audienţă la actualul Prim Orator era de însemnătate crucială pentru planurile lui şi, în strădania de a lăsa o impresie deosebită, nu precupeţise nici un efort pentru a stăpâni la perfecţie psiholimbajul.

Când doi Oratori ai celei de-a Doua Fundaţii comunică, limbajul lor nu seamănă cu nici un altul din Galaxie. Este, în aceeaşi măsură, un limbaj compus atât din gesturi evanescente şi cuvinte, precum şi din modele mentale schimbătoare, inteligibile doar lor.

Un necunoscător ar putea prinde frânturi de vorbe când şi când, dar multe idei se transmit pe calea gândului, iar aceste comunicări ar rămâne intraductibile cuiva care nu este el însuşi Orator.

Limbajul Oratorilor se bucura de avantajul rapidităţii şi al infinitelor nuanţări, dar păcătuia prin faptul că făcea aproape imposibilă ascunderea adevăratelor păreri.

Gendibal îşi cunoştea propria opinie despre Primul Orator. Simţea că acesta trecuse de piscul puterii mentale. După aprecierea lui Gendibal, Primul Orator nu anticipa şi nici nu era pregătit să facă faţă vreunei crize şi-i lipsea clarviziunea de a o depăşi dacă aceasta avea să apară cu adevărat. În ciuda bunelor intenţii şi a amabilităţii lui, el era plămada din care se întrupează dezastrul.

Gendibal trebuia să alunge toate acestea nu numai din cuvinte, gesturi şi expresii ale chipului, ci şi din propriile gânduri. Nu ştia în ce măsură va reuşi acest lucru, astfel ca Primul Orator să nu surprindă vreo aluzie.

Lui Gendibal îi era deopotrivă de greu să ignore sentimentele pe care Primul Orator le nutrea faţă de el. Dincolo de bonomie şi de bunăvoinţă, vizibile şi destul de sincere, Gendibal putea detecta aerul uşor distant pe care-l creau îngăduinţa şi surâsul rece şi făcu un efort de autocontrol mental pentru a nu lăsa să se simtă vreun resentiment din această pricină, iar dacă i-ar fi scăpat vreun gest, el să fie cât mai neînsemnat.

Primul Orator zâmbi şi se rezemă mai bine de spătarul jilţului. Nu-şi pusese picioarele pe birou, dar prin acest gest reuşise să lase să se întrevadă un amestec de siguranţă superioară şi amiciţie în care formalităţile sunt de prisos, ceea ce-l făcu pe Gendibal să fie nesigur în legătură cu efectul afirmaţiei lui.

Întrucât nu fusese invitat să ia loc, Gendibal simţi zădărnicia mişcărilor şi atitudinilor prin care-ar fi putut să-şi mascheze sau să-şi alunge nesiguranţa. Era imposibil ca Primul Orator să nu înţeleagă acest lucru.

— Planul Seldon este lipsit de sens? întrebă Shandess. Ce afirmaţie ieşită din comun! Ai cercetat Întâiul Radiant în ultima vreme, Orator Gendibal?

— Îl studiez adesea, Prim Orator. E datoria mea s-o fac şi asta constituie o plăcere pentru mine.

— Studiezi, întâmplător, doar acele porţiuni care cad în sarcina ta? Îl cercetezi în detaliile microscopice, adică un sistem de ecuaţii aici, o tendinţă de reglare colo? E deosebit de important, bineînţeles, însă eu l-am socotit întotdeauna drept un exerciţiu excelent pentru a înţelege întreaga dezvoltare. Studierea Întâiului Radiant pas cu pas e utilă, însă observarea lui ca un continent te poate inspira. Ca să-ţi mărturisesc un adevăr, Orator, nici eu nu l-am mai parcurs cam de multă vreme. N-ai vrea s-o facem împreună?