Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Prim Orator, noi credem din adâncul inimii că Preem Palver a fost cel care a reaşezat Planul pe făgaşul său după cumplitele absurdităţi din Secolul Deviaţiilor. Studiază Întâiul Radiant şi vei constata că Deviaţiile nu au dispărut decât la două decenii după moartea lui Palver şi că de atunci încoace nu a mai apărut nici măcar una. Meritul ar putea fi atribuit Primilor Oratori de după Palver, dar acest lucru mi se pare improbabil.

— Improbabil? Să admitem că nici unul dintre noi nu l-ar fi putut egala pe Palver, dar… de ce improbabil?

— Prim Orator, îmi permiteţi să demonstrez? Folosind matematica psihoistorică, pot atăta cu claritate că şansele de dispariţie totală a Deviaţiei sunt infinit de mici pentru ca acest lucru să se fi petrecut printr-o intervenţie a celei de-a Doua Fundaţii. Poţi să mă întrerupi dacă nu ai timp sau dacă nu eşti dispus să asculţi o demonstraţie care ţi-ar solicita o jumătate de oră de atenţie încordată. Ca o alternativă, aş putea solicita o întrunire în plen a Mesei Oratorilor pentru a-mi susţine punctul de vedere. Dar pentru mine asta ar însemna o pierdere de vreme şi multe controverse neplăcute.

— Da, şi o posibilă ştirbire a prestigiului meu. Demonstrează-mi acum. Dar te avertizez, şi Primul Orator făcu un efort eroic pentru a-şi recăpăta stăpânirea de sine, dacă ceea ce vei susţine va fi lipsit de orice valoare, nu vei scăpa uşor.

— Dacă părerea mea se va dovedi stupidă, spuse Gendibal, cu o mândrie neascunsă care o domina pe a celuilalt, vei primi demisia mea pe loc.

Totul dură, de fapt, cu mult peste jumătate de oră, pentru că Primul Orator, cu o îndârjire aproape sălbatică, puse la îndoială raţionamentele matematice.

Gendibal economisi mult timp folosind cu îndemânare Micro-Radiantul său. Dispozitivul, care putea localiza holografic orice porţiune din vastul Plan, şi căruia nu-i trebuia nici ecran pentru protecţie şi nici consolă pentru birou, fusese introdus în uzul curent cu numai un deceniu în urmă, dar Primul Orator nu deprinsese încă arta de a-l manevra. Gendibal cunoştea acest lucru. Iar Primul Orator ştia că Gendibal era în temă.

Gendibal agăţă dispozitivul de degetul mare al mâinii şi degetele ce-i rămăseseră libere jucară pe taste la fel ca pe un instrument muzical cu clape (scrisese chiar o mică lucrare privind această analogie).

Ecuaţiile pe care Gendibal le extrase (şi le găsi cu o uşurinţă dezarmantă) se mişcau încoace şi încolo şerpuind, şi însoţind comentariile sale. Putea obţine definiţii, dacă era necesar, stabili axiome, produce diagrame atât bi- cât şi tridimensionale (ca să nu mai menţionăm proiecţii ale relaţiilor multidimensionale).

Comentariul lui Gendibal era limpede şi precis, şi convins, Primul Orator abandonă jocul.

— Nu-mi amintesc să fi văzut vreo analiză de acest fel. Cui îi aparţine ideea?

— Mie, Prim Orator. Am publicat elementele matematice de bază pa care le presupune.

— Foarte ingenios, Orator Gendibal. Aşa ceva te va promova în cursa pentru postul de Prim Orator, în caz că voi muri… sau mă voi retrage.

— Nu la asta m-am gândit când am proiectat programul, Prim Orator, dar pentru că nu întrevăd posibilitatea de a fi crezut, îmi retrag afirmaţia. M-am gândit la această situaţie şi sper că voi fi Prim Orator, pentru că cel ales pentru un asemenea post trebuie să urmeze un procedeu pe care numai eu îl înţeleg limpede.

— Da, reveni Primul Orator, lipsa de modestie poate fi foarte periculoasă. Ce procedeu? Probabil că şi actualul Prim Orator l-ar putea urma. Dacă sunt prea bătrân pentru a face acest salt creator, cred că nu m-am ramolit într-atât încât să nu fiu în stare să urmez şi să înţeleg instrucţiunile pe care mi le-ai da.

O capitulare elegantă şi, destul de surprins, Gendibal constată că nutrea un sentiment din ce în ce mai cald faţă de mai vârstnicul său înterlocutor pe măsură ce înţelesese că exact aceasta era intenţia Primului Orator.

— Îţi mulţumesc, Prim Orator, pentru că voi avea mare nevoie de ajutorul tău. N-aş putea să-i conving pe membrii Mesei fără susţinerea ta înţeleaptă. (La eleganţă se răspunde cu eleganţă). Presupun, deci, că ai înţeles deja din demonstraţia mea că este imposibil ca Secolul Deviaţiilor să fi fost corectat graţie politicii noastre sau ca toate Deviaţiile să fi încetat de atunci încoace.

— Mi-e clar acest lucru, zise Primul Orator. Dacă aceste calcule matematice sunt corecte, atunci ar fi trebuit să anticipăm cu un grad variabil de certitudini şi reacţiile unor grupuri mici de oameni, chiar ale unor indivizi, pentru ca Planul să fi revenit la cursul firesc, aşa cum s-a întâmplat de altfel, şi pentru ca în prezent el să funcţioneze perfect, aşa după cum lasă impresia.

— Întocmai. Întrucât matematica psihoistoriei nu permite aşa ceva, Deviaţiile n-ar fi trebuit să dispară ba, dimpotrivă, era cazul ca ele să-şi facă simţită prezenţa. Înţelegi, aşadar, ce gândeam atunci când am afirmat că punctul slab al Planului Seldon este însăşi perfecţiunea lui.

Primul Orator începu să vorbească animat:

— Ori Planul Seldon posedă Deviaţii, ori e ceva în neregulă în relaţiile tale matematice. Întrucât trebuie să recunosc că Planul Seldon nu a pus evidenţă Deviaţii de mai bine de un secol, rezultă că ceva nu merge în partea de matematică, numai că eu n-am constatat nici erori, nici judecăţi greşite.

— Rău faci, interveni Gendibal, că excluzi o a treia soluţie. Planul Seldon nu prezintă Deviaţii şi, cu toate acestea, relaţiile matematice prin care am demonstrat că lipsa Deviaţiilor este imposibilă sunt corecte.

— Nu prea înţeleg cea de-a treia soluţie.

— Să presupunem că Planul Seldon este controlat cu ajutorul unei metode psihoistorice atât de avansate încât reacţiile unor grupuri umane mici — poate chiar ale unor indivizi — pot fî anticipate: o modalitate pe care noi, a Doua Fundaţie, nu o posedăm. Atunci şi numai arunci, calculele mele vor anticipa că Planul Seldon nu va suferi defel din cauza Deviaţiilor!

O vreme (potrivit standardelor de pe a Doua Fundaţie), Primul Orator ramase îngândurat. Apoi spuse:

— Judecând după expresia ta, nu există vreo metodă psihoistorică avansată care să ne fie cunoscută. Dacă nici eu, nici tu nu avem cunoştinţă de aşa ceva, sunt foarte puţine şanse ca vreun alt Orator sau grup de Oratori să fi dezvoltat o asemenea micropsihoistorie, dacă o pot numi astfel, şi să o fi ţinut ascunsă faţă de restul membrilor Mesei. De acord?

— Da.

— Atunci fie că analiza ta este greşită, fie că micropsihoistoria se află în mâinile unui grup din afara celui de-a Doua Fundaţii.

— Exact, Prim Orator, aşa trebuie să stea lucrurile.

— Poţi demonstra adevărul unei asemenea afirmaţii?

— În mod formal nu pot, dar să ne gândim. N-a existat deja o persoană care să poată afecta Planul Seldon prin atenţia ce s-a acordat unui individ?

— Presupun că te referi la Catâr.

— Da, bineînţeles.

— Era inevitabil ca el să producă perturbaţii. Problema ce-o avem în faţă este că Planul Seldon funcţionează prea bine, cu mult mai aproape de perfecţiune decât rezultă din relaţiile matematice. Ar fi nevoie de un Anti-Catâr, adică o persoană la fel de capabilă să răstoarne Planul ca şi Catârul, dar care să acţioneze dintr-un motiv opus, introducând perturbaţii, nu pentru a da Planul peste cap, ci pentru a-l face perfect.

— Exact, Prim Orator. Îmi pare rău că nu mi-a venit mie în minte expresia asta. Ce a fost Catârul? Un mutant. Dar de unde a venit? Cum de-a devenit astfel? Nimeni nu are vreo idee. Ar mai putea fi şi alţii ca el?