Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Evident că nu. Singurul lucru care se cunoaşte cu certitudine despre Catâr se referă la sterilitatea lui. De aici şi numele. Sau crezi cumva că e vorba de un mit?

— Nu mă refer la descendenţii Catârului. Nu s-ar putea ca acest Catâr să fi fost un membru cu un comportament aberant a ceea ce este sau, mai exact, a devenit acum — grupul apreciabil de oameni posedând puteri similare cu ale Catârului şi care din motive numai de ei ştiute, nu perturbează Planul Seldon ci, dimpotrivă, îl sprijină?

— Dar, pentru numele Galaxiei, de ce l-ar sprijini?

— Dar noi de ce-o facem? Şi noi plănuim un al Doilea Imperiu în care noi vom lua hotărârile sau, mai precis, descendenţii noştri intelectuali. Dacă un alt grup sprijină Planul mai eficient decât noi, nu se poate ca ei să lase în seama noastră luarea hotărârilor. Ei vor hotărî, dar care va fi ţelul final? N-ar fi cazul să încercăm să aflăm în ce fel de Imperiu vor să ne arunce?

— Şi cum ţi-ai propus să afli?

— Ei, bine, Primarul Terminusului de ce l-a exilat pe Trevize? Procedând astfel, ea permite unei persoane potenţial periculoase să se deplaseze liber prin Galaxie. Nu pot crede că face asta din motive umanitare. Istoric vorbind, cârmuitorii Primei Fundaţii au acţionat întotdeauna în mod realist, ceea ce de obicei înseamnă că au făcut abstracţie de “moralitate”. Unul dintre eroii lor, Salvor Hardin chiar dădea sfaturi contrare moralei. Nu, nu cred că Primarul a acţionat sub constrângerea unor agenţi ai Anti-Catârului, ca să folosesc expresia ta. Cred că Trevize a fost recrutat de aceştia şi bănuiasc că reprezintă vârful de lance al marelui pericol care ne paşte. Un pericol de moarte.

— Pe numele lui Seldon, spuse Primul Orator, s-ar putea să ai dreptate. Dar cum vom reuşi să-i convingem pe membrii Mesei de existenţa acestei primejdii?

— Prim Orator, nu-ţi subestima calităţile.

TREVIZE era înfierbântat şi iritat. El şi Pelorat se aflau în mica sufragerie şi tocmai terminaseră masa de prânz.

— Suntem în spaţiu doar de două zile, spuse Pelorat, şi mă simt în largul meu, deşi mi-e dor de aer proaspăt şi curat, de natură şi de multe altele. Ciudat! Nici nu băgăm în seamă toate acestea atunci când le aveam la îndemână. Bine totuşi că am la mine o întreagă bibliotecă sau, mai precis, ceea ce este important. Şi acum nici nu-mi mai este teamă de spaţiu. Uimitor!

Trevize îşi drese glasul şi făcu un gest evaziv. Gândurile îi erau în cu totul altă parte.

Pelorat continuă imperturbabil:

— Departe de mine ideea de a te supăra, Golan, dar am impresia că nu mă asculţi. N-aş putea susţine că sunt un om deosebit de interesant, ci mai degrabă pisălog. Pari preocupat de cu totul alte probleme. Avem necazuri? Poţi să-mi spui fără menajamente. Nu c-aş putea face mare lucru, dragul meu prieten, dar te asigur că nu voi intra în panică.

— Necazuri?

Trevize părea să fi lăsat deoparte gândurile ce-l frământau şi se încruntă uşor.

— Mă refer la navă. E un model nou, aşa că-mi închipui că s-ar fi putut întâmpla ceva rău. (Şi spunând acestea, Pelorat îşi îngădui să zâmbească nesigur.)

Trevize scutură hotărât din cap:

— Ce prostie din partea mea să te las pradă nesiguranţei, Janov. Nava nu are nimic. Funcţionează perfect. Numai că eram în căutarea unui hiperreleu.

— Aha, înţeleg. Adică, nu prea pricep. Ce este acela un hiperreleu?

— Păi, să-ţi explic, Janov. Eu sunt în legătură cu Terminus. Mai precis, pot lua legătura oricând cu Terminus, iar cei de acolo pot comunica cu noi. Ei cunosc situarea în spaţiu a navei prin observarea traiectoriei ei. Şi chiar dacă n-ar face asta, ne-ar putea detecta cercetând spaţiul apropiat şi căutând o masă care să indice prezenţa unei nave sau a unui meteorit. Dar ar mai detecta şi un model energetic, iar acesta i-ar ajuta să deosebească nu numai o navă de un meteorit, ci chiar să identifice o navă anume, pentru că nu toate navele utilizează energia în mod identic. Într-un fel, modelul nostru rămâne caracteristic, indiferent ce instrumente sau aparate electrice folosim sau nu. Desigur se poate întâmpla ca nava să fie necunoscută, dar dacă e vorba de o navă al cărui model energetic este cunoscut pe Terminus — ca în cazul nostru — ea poate fi identificată imediat după detectare.

— Golan, mi se pare că progresul civilizaţiei nu-i altceva decât un exerciţiu de îngrădire a intimităţii.

— S-ar putea să ai dreptate. Totuşi, mai devreme sau mai tărziu, va trebui să ne mişcăm prin hiperspaţiu, altfel vom fi condamnaţi să rămânem pentru tot restul vieţii la un parsec, cel mult doi, depărtare de Terminus. Dacă-i aşa, nu vom putea porni în călătorie interstelară. Pe de altă parte, în trecerea prin hiperspaţiu, suferim o discontinuitate în spaţiul obişnuit. Trecem de aici până dincolo — şi când spun dincolo, mă refer la o distanţă de sute de parseci uneori — într-o fracţiune de timp trăit. Ne trezim deodată la o distanţă enormă faţă de locul iniţial, pornind într-o direcţie care este greu de anticipat şi, practic, nu mai putem fi detectaţi…

— Înţeleg. Aşa e.

— … decât dacă la bord este instalat un hiperreleu. Hiperreleul transmite un semnal prin hiperspaţiu — un semnal caracteristic acestei nave — iar autorităţile de pe Terminus ştiu tot timpul unde ne aflăm. După cum vezi, cu asta am răspuns la întrebarea ta. N-ar exista nici un loc din Galaxie unde să ne putem ascunde şi oricâte Salturi am face prin hiperspaţiu tot n-am scăpat nedetectaţi.

— Golan, dar lămureşte-mă şi pe mine, spuse Pelorat fără grabă, nu avem nevoie de protecţia Fundaţiei?

— Ba da, Janov, dar numai când cerem noi aşa ceva. Spuneai mai devreme că progresul civilizaţiei înseamnă îngrădirea intimităţii. Ei, bine, eu nu vreau să fiu atât de evoluat. Vreau libertatea de a călători după voia mea, fără a fi detectat, până când voi avea nevoie de protecţie. Aşa că m-aş simţi mai bine, cu mult mai bine, dacă n-ar exista un hiperreleu la bord.

— Golan, ai găsit aşa ceva?

— Nu, încă nu. Dacă l-aş găsi, poate-aş reuşi să-l fac inoperant.

— Dacă l-ai vedea ai putea să-l recunoşti?

— Asta-i una din probleme. S-ar putea întâmpla să nu-l recunosc. În general, ştiu cum arată un hiperreleu şi mai ştiu şi cum să testez un obiect cu înfăţişare dubioasă, numai că nava e un model de ultimă oră, proiectat pentru misiuni speciale. S-ar putea ca hiperreleul să fi fost încorporat în proiectarea generală în aşa fel încât prezenţa lui să nu bată la ochi.

— Pe de altă parte, poate că nici nu există aşa ceva şi de aceea nu l-ai descoperit.

— Nu îndrăznesc să presupun asta şi nici nu mă încântă ideea de a efectua un Salt până nu aflu.

Pelorat părea lămurit:

— Nu-mi explicam sentimentul că parcă am pluti în derivă. Chiar mă întrebam de ce n-am făcut un Salt. Am auzit despre Salturi, să ştii. Ca să fiu cinstit, ideea m-a cam speriat, şi-mi făceam gânduri c-o să-mi ordoni să mă leg de scaun, să iau vreo pastilă sau ceva de felul ăsta.

Tvevize îşi îngădui un zâmbet:

— Nu-i nevoie să te alarmezi. Asta se făcea odinioară. Pe o navă ca asta, laşi totul în seama computerului. Îi transmiţi instrucţiuni, iar el face restul. Nici nu ţi-ai da seama că se petrece ceva neobişnuit dacă n-ai observa că imaginea spaţiului s-ar schimba brusc. Dacă ai văzut vreodată o proiecţie de diapozitive, ştii ce se întâmplă când un diapozitiv este proiectat în locul altuia. Cam aşa e şi cu Saltul.