Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Nu, Janov, te înşeli: Nu vom descoperi nimic nou acolo. Şi ştii de ce? Pentru că nu vom pleca spre Trantor. Eu controlez nava şi te asigur că vom merge în altă parte.

Pelorat rămase cu gura căscată de uimire. Pentru o clipă, avu impresia că-şi pierduse şi graiul, apoi exclamă pierdut:

— Of, dragă prietene!

— Hai, vino-ţi în fire, Janov. Nu mă privi aşa. Vom descoperi Pământul.

— Dar numai pe Trantor puteam…

— Nu-i adevărat. Trantor e un loc unde poţi studia doar filme prăfuite, gata să se destrame şi unde chiar tu însuţi vei deveni ca ele.

— Zeci de ani am vi…

— Ai visat să găseşti Pământul.

— Şi, totuşi…

Trevize se ridică şi aplecându-se îl apucă uşor de haină pe Pelorat:

— Nu mai repeta asta, Profesore. N-are rost. Când mi-ai spus prima oară că vom căuta Pământul, şi asta a fost înainte de a urca la bord, ai afirmat că sigur îl vom găsi deoarece, şi-ţi reamintesc propriile tale cuvinte: “Am o idee excelentă”. Nici nu vreau să mai aud cuvântul “Trantor”. Vreau să ştiu care este ideea aceea.

— Dar ar trebui confirmată. Până acum n-a fost decât un gând, o speranţă, o posibilitate neclară.

— Foarte bine. Spune-mi şi mie despre asta!

— Nu înţelegi. Şi nici nu vrei. E un domeniu în care nimeni altcineva n-a întreprins cercetări. Nimic istoric, solid sau real. Oamenii vorbesc despre Pământ ca despre o realitate sau despre un mit. Există un milion de istorii care se bat cap în cap.

— Bine, şi ce-ai obţinut prin cercetările tale?

— Am fost silit să strâng fiece poveste sau element de aşa-zisă istorie, orice legendă sau mit obscur, ba chiar şi literatură, adică tot ce făcea referire la numele de Pământ sau la ideea unei planete de origine. Vreme de treizeci de ani am adunat tot ce-am găsit despre fiecare planetă din Galaxie. Dacă aş putea găsi ceva mai documentat la Biblioteca Galactică de pe… Dar văd că nu mă laşi să-i mai pronunţ numele.

— Exact. Să n-aud de el. Spune mai degrabă că unul dintre aceste elemente ţi-a atras atenţia în mod deosebit şi expune-ţi motivele care te-au determinat să hotărăşti de ce acela, între atâtea altele, ar trebui să fie cel esenţial.

Pelorat clătină din cap:

— Ascultă, Golan, iartă-mă că ţi-o spun, dar vorbeşti ca un militar sau ca un politician. Nu aşa se studiază istoria.

Trevize îşi reţinu nemulţumirea:

— Atunci spune-mi tu. Mai avem două zile. Învaţă-mă.

— Nu te poţi bizui pe un mit şi nici măcar pe grupuri de mituri. A trebuit să le adun pe toate, să le analizez, să le organizez, să stabilesc simboluri pentru a reprezenta diferite aspecte ale conţinutului lor — povestiri despre condiţii atmosferice deosebite, detalii astronomice ale sistemelor planetare în comparaţie cu ceea ce există în prezent, locul de origine al eroilor culturali despre care se făceau referiri precise că nu sunt băştinaşi şi sute de alte categorii. Nu văd ce rost ar avea să le enumăr pe toate. Nu mi-ar ajunge două zile. Am lucrat mai bine de treizeci de ani, te asigur. După aceea am conceput un program de calculator care a căutat elemente comune în toate aceste mituri şi am încercat să găsesc o transformare care să elimine incompatibilităţile reale. Cu timpul, am pus la punct un model al Pământului aşa cum ar fi trebuit el să fie. La urma urmei, dacă toate fiinţele umane şi-au avut originea pe o singură planetă, ea trebuie să reprezinte unicul element comun pe care-l împărtăşeau toate miturile originare, toate basmele despre eroi culturali .Şi-acum, ai vrea să intru în detalii matematice?

— Nu acum, mulţumesc, răspunse Trevize, dar de unde ştii că matematica nu-ţi va oferi soluţii eronate? Cunoaştem cu certitudine că Terminus a fost întemeiat acum cinci secole şi că primele fiinţe umane au sosit ca o colonie de pe Trantor, dar se adunaseră acolo de pe zeci, dacă nu cumva de pe sute de alte lumi. Cu toate astea, cineva care n-ar fi ştiut asta putea presupune că Hari Seldon şi Salvor Hardin, care nu s-au născut pe Terminus, veneau de pe Pământ şi că Trantor era în realitate un nume care-l înlocuia pe cel al Pământului.

— Bineînţeles, dacă cineva ar porni în căutarea Trantorului, aşa cum arăta el pe vremea lui Seldon — adică, o lume înveşmântată cu totul şi cu totul în metal — nu l-ar putea descoperi şi atunci acesta ar fi considerat un mit imposibil (Pelorat părea încântat). Îmi retrag remarca pe care-am făcut-o mai devreme cu referire la militari şi politicieni, dragă prietene. Ai o intuiţie extraordinară. A trebuit, desigur, să institui o serie de puncte de control. Am inventat sute de falsuri bazate pe deformări ale unor evenimente istorice contemporane şi imitând mituri de tipul celor pe care le adunasem. Apoi am încercat şa încorporez în model propriile mele invenţii. Una din acestea avea ca origine istoria timpurie a Terminusului. Computerul le-a respins pe toate. Asta putea să însemne pur şi simplu că îmi lipsea talentul scriitoricesc pentru a însăila ceva acceptabil, dar te asigur că mi-am dat toată străduinţa.

— Sunt sigur că-i aşa, Janov. Şi ce ţi-a dezvăluit acest model?

— O serie de lucruri cu grade variabile de certitudine. Un soi de portret-robot. Spre exemplu, aproximativ 90 la sută din planetele locuite din Galaxie au perioade de rotaţie cuprinse între douăzeci şi două şi douăzeci şi şase de Ore Galactice Standard. Şi…

— Janov, sper că n-ai acordat atenţie prea mare acestui aspect, îl întrerupse Trevize. Pentru ca o planetă să fie locuibilă, ea nu trebuie să se rotească prea repede, astfel încât circulaţia aerului să dea naştere unor furtuni extraordinar de violente sau prea încet, încât modelul variaţiilor de temperatură să prezinte extreme. Această proprietate rezultă de la sine. Fiinţele umane preferă să trăiască cu caracteristici adecvate şi, prin urmare, când toate planetele locuibile seamănă una cu alta în ceea ce priveşte aceste caracteristici, se găsesc unii care afirmă: “Ce coincidenţă nemaipomenită”, când, de fapt, nu-i nici nemaipomenit, nici măcar coincidenţă.

— În realitate, reluă calm Pelorat, acesta-i un fenomen binecunoscut în ştiinţele sociale sau în fizică, bănuiesc, dar cum nu-s fizician, nu pot susţine aşa ceva. În orice caz, se numeşte “principiu antropic”. Observatorul influenţează evenimentele la care este martor prin chiar simpla observare sau prin faptul că se află în miezul lor pentru a le vedea. Dar se naşte întrebarea: Unde este planeta care a servit de model? Care planetă se roteşte exact într-o Zi Galactică Standard, adică în douăzeci şi patru de Ore Galactice Standard?

Trevize rămase pe gânduri şi-şi muşcă buzele:

— Şi crezi c-ar fi Pământiii? Standardul Galactic s-ar putea baza pe caracteristicile locale ale oricărei lumi, nu-i aşa?

— Improbabil. Nu-i în spiritul omului. Douăsprezece mii de ani Trantor a fost capitala Galaxiei, cea mai dens populată lume vreme de douăzeci de mii de ani, şi totuşi n-a impus perioada proprie de rotaţie de 1,08 Zile Galactice Standard tuturor planetelor din Galaxie. Iar în perioada de rotaţie a Terminusului este 0,91 Z.G.S. şi noi n-o introducem cu forţa tuturor planetelor pe care le dominăm. Fiecare planetă foloseşte propriile calcule în sistemul propriu de Zi Planetară Locală şi, în cazul problemelor de importanţă interplanetară, transformă Ziua Planetară Locală în Z.G.S. şi invers cu ajutorul computerelor. Ziua Galactică Standard trebuie să-şi aibă originea pe Pământ!