Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Primul Orator ştia că-i va fi greu să-l convingă să-şi schimbe părerile:

— Te exprimi prin paradoxuri, Orator.

— Sună ca un paradox, Prim Orator, deoarece sunt foarte multe lucruri în Planul Seldon pe care Ie luăm drept infailibile şi le acceptăm fără să le analizăm.

— Mai exact, ce pui la îndoială?

— Însăşi baza Planului. Ştim cu toţii că Planul nu va funcţiona dacă natura ori chiar propria lui existenţă sunt cunoscute prea multor oameni al căror viitor îl anticipează.

— Cred că Hari Seldon a înţeles acest lucru. Sunt chiar convins că a făcut din aceasta una din axiomele fundamentale ale psihoistoriei.

— El n-a anticipat Catârul, Prim Orator, şi, prin urmare, nu a putut anticipa măsura în care a Doua Fundaţie va deveni o obsesie pentru oamenii Primei Fundaţii imediat ce Catârul le evidenţiase importanţa ei.

— Hari Seldon, porni să spună Primul Orator şi după un moment se cutremură şi tăcu.

Înfăţişarea fizică a lui Hari Seldon era cunoscută tuturor membrilor celei de-a Doua Fundaţii.

Pretutindeni erau prezente reproduceri ale lui, în două sau trei dimensiuni, fotografice sau holografice, în basorelief, şezând sau stând în picioare. Toate îl arătau în ultimii ani de viată. Toate înfăţişau un bătrân blajin cu chipul smochinit şi purtând semnele înţelepciunii vârstei, simbolizând chintesenţa geniului ajuns la apogeu.

Dar Primul Orator îşi aminti acum că văzuse o fotografie rară care îl înfăţişa pe Seldon tânăr. Fotografia era ignorată pentru că a concepe un Seldon tânăr însemna aproape o contradicţie în termeni. Cu toate acestea, Shandess o văzuse şi îl străfulgeră gândul că Stor Gendibal semăna extraordinar de mult cu tânărul Seldon.

Ridicol! Era exact felul de superstiţie de care sufereau toţi oamenii din când în când, oricât de raţionali ar fi fost ei. Se lăsase înşelat de o asemănare trecătoare. Dacă ar fi avut fotografia în faţă, şi-ar fi dat seama pe dată că similitudinea era înşelătoare. Şi totuşi de ce îi trecuse ideea aceasta prin minte tocmai acum?

Îşi reveni. Fusese o tresărire de o clipă, o rătăcire trecătoare a gândurilor, prea scurtă pentru a putea fi detectată de cineva care nu era Orator. Gendibal era liber s-o intrepreteze cum voia.

— Hari Seldon, reluă el foarte hotărât, ştia bine că existau un număr infinit de probabilităţi pe care nu le putea anticipa şi tocmai din acest motiv a întemeiat a Doua Fundaţie. N-a anticipat nici apariţia Catârului, însă noi l-am recunoscut de îndată ce ne-a apărut în cale şi l-am oprit. N-am anticipat obsesia ulterioară a Primei Fundaţii în ceea ce priveşte existenţa noastră, dar am simţit-o când şi-a făcut simţită prezenta şi am oprit-o. În legătură cu acestea, ce posibile scăderi găseşti?

— În primul rând, spuse Gendibal, obsesia Primei Fundaţii în ceea ce ne priveşte nu a încetat încă.

Se simţea o uşoară lipsă de respect în vocea lui Gendibal. Observase tremurul din vocea Primului Orator (îşi dădu seama Shandess) şi-l interpretase drept incertitudine. Acestei atitudini trebuia să i se dea riposta cuvenită.

Primul Orator interveni tăios:

— Dă-mi voie să anticipez. Sunt oameni pe Prima Fundaţie care, comparând greutăţile inimaginabile ale primelor patru secole de existenţă cu calmul plat al ultimelor douăsprezece decenii, vor trage concluzia că aceasta nu se poate întâmpla decât dacă a Doua Fundaţie se îngrijeşte de bunul mers al Planului şi bineînţeles că ar fi îndreptăţiţi să creadă asta. Vor socoti că, la urma urmelor, a Doua Fundaţie nu a fost distrusă şi desigur vor avea dreptate să gândească astfel: De fapt, am primit rapoarte despre un tânăr de pe Terminus, capitala Primei Fundaţii, un înalt funcţionar guvernamental care este convins de toate acestea… Îmi scapă numele…

— Golan Trevize, îl ajută Gendibal. Eu am observat primul această problemă în rapoarte şi tot eu am înaintat-o către biroul tău.

— Da? făcu Primul Orator cu o politeţe exagerată. Şi cum se face că ţi-ai concentrat atenţia asupra lui?

— Unul dintre agenţii noştri de pe Terminus a trimis un raport plicticos referitor la membrii recent aleşi în Consiliul lor — o lucrare de rutină transmisă către Oratori şi pe care toţi au ignorat-o.

— Ai recunoscut un spirit contestatar, nu-i aşa?

— Câtuşi de puţin, răspunse Gendibal înfoindu-se. Părea o persoană nestăpânită căreia îi place să facă tot soiul de lucruri ridicole, o descriere care mie nu mi se potriveşte. În orice caz, am solicitat un studiu mai amănunţit. Nu mi-a trebuit mult ca sa-mi dau seama că ar fi putut deveni un material uman deosebit de valoros dacă ar fi fost recrutat la o vârstă fragedă.

— Probabil, reveni Primul Orator, dar ştii că nu facem recrutări pe Terminus.

— Ştiu bine asta. În orice caz, chiar fără pregătirea pe care-o avem noi, el dovedeşte o intuiţie neobişnuită. Dar, desigur, extrem de nedisciplinată. Prin urmare, n-am fost deosebit de surprins când el a înţeles că a Doua Fundaţie încă există. Lucrul acesta mi s-a părut totuşi îndeajuns de important pentru a trimite un raport către biroul tău.

— Să înţeleg din tonul tău că au apărut elemente noi în problema asta?

— Graţie capacităţilor intuitive deosebit de dezvoltate, el a înţeles că noi existăm şi a folosit această descoperire într-un mod tipic pentru indisciplina care-l caracterizează şi, ca rezultat, a fost exilat de pe Terminus.

Primul Orator făcu ochii mari:

— Te-ai oprit brusc. Doreşti ca eu să interpretez semnificaţia. Fără a apela la computer, dă-mi voie să aplic o aproximare brutală a ecuaţiilor Seldon şi să deduc de aici că un Primar abil, capabil să bănuiască existenţa celei de-a Doua Fundaţii, preferă să nu ţină în preajmă un individ indisciplinat care e gata să strige ca să audă toată Galaxia şi astfel să avertizeze a Doua Fundaţie în legătură cu primejdia. Înţeleg că Branno cea de Bronz a socotit că Terminus se va simţi în siguranţă dacă Trevize va fi alungat de pe planetă.

— Ar fi putut să-l întemniţeze pe Trevize ori să-l asasineze fără multă vâlvă.

— După cum ştii, ecuaţiile nu sunt sigure atunci când se aplică indivizilor. Ele au valabilitate doar în cazul umanităţii luată ca masă. Prin urmare, comportamentul individual este imprevizibil şi putem presupune că Primarul, ca fiinţă umană, consideră întemniţarea, ca să nu mai vorbim de asasinat, drept un mijloc barbar şi rudimentar.

O vreme Gendibal nu spuse nimic, păstrând o tăcere elocventă, atâta cât să-l facă pe Primul Orator să-şi piardă încrederea în sine, dar să nu declanşeze o izbucnire de furie.

Calculă totul până la fracţiuni de secundă şi apoi spuse:

— Nu aceasta este interpretarea mea. Cred că Trevize reprezintă, în acest moment, partea vizibilă a celei mai grave ameninţări prin care a trecut vreodată a Doua Fundaţie de la întemeierea ei, o primejdie chiar mai mare decât Catârul!

Gendibal era satisfăcut. Forţa cu care-şi reprezentase punctul de vedere dăduse roade. Primul Orator nu se aşteptase la aşa ceva şi fusese luat pe nepregătite. Din acest moment, Gendibal avea să facă jocurile. Chiar dacă trecuse prin momente de cumpănă, toate îndoielile i se risipiră la următoarea remarcă a lui Shandess.

— Asta are ceva în comun cu ideea că Planul Seldon e lipsit de sens?

Gendibal jucă totul pe cartea certitudinii absolute, continuând pe un ton profesoral care să nu-i permită Primului Orator să-şi revină din starea de uimire: