Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

Cu o voce gâtuită de emoţie, Pelorat reuşi să îngaime:

— Galaxia seamănă cu o vietate care se târăşte prin spaţiu.

— Aşa e, spuse Trevize, dar am obosit. Dacă nu învăţ să transmit instrucţiuni cu mai puţin efort, nu voi putea continua jocul acesta prea multă vreme.

Se desprinse. Galaxia îşi încetini mişcarea, apoi se opri, se înclină până reveni la poziţia laterală din care o văzuseră la început.

Trevize închise ochii şi trase cu nesaţ aer în piept. Simţi cum Terminus se făcea tot mai mic în urma lor, în timp ce ultimele crâmpeie de atmosferă se răreau. Simţi toate navele aflate în spaţiul din jurul Terminusului.

Nu-i trecu prin minte să verifice dacă se putea constata ceva neobişnuit în legătură cu vreuna dintre navele acelea. Exista oare o navă care să posede acţionare gravitică la fel ca şi nava lui şi a cărei traiectorie să o copieze pe a sa mai mult decât ar fi admis legile probabilităţii?

TRANTOR!

Vreme de opt mii de ani fusese capitala unei puternice entităţi politice care cuprinsese o uniune mereu crescândă de sisteme planetare. Douăsprezece mii de ani după aceea devenise capitala unei entităţi politice care includea întreaga Galaxie. Constituia centrul, inima, chintesenţa Imperiului Galactic.

Imperiul nu putea fi conceput fără ca mai întâi să te gândeşti la Trantor.

Trantor nu atinsese apogeul dezvoltării sale decât atunci când destrămarea Imperiului devenise ireversibilă. De fapt, nimeni nu băgase de seamă că Imperiul îşi pierduse capacitatea de progres şi de a privi în exterior, deoarece Trantor era înveşmântat în metal strălucitor.

Dezvoltarea culminase prin extinderea oraşului la dimensiunile întregii planete. Populaţia se stabilise (prin lege) la patruzeci şi cinci de miliarde şi singura suprafaţă acoperită de verdeaţă rămăsese în jurul Palatului Imperial şi a complexului compus din Biblioteca şi Universitatea Galactică.

Suprafaţa de uscat şi apă era îmbrăcată în metal. Zonele fertile şi deşertice fuseseră de asemenea înghiţite şi transformate în aglomerări umane, adevărate jungle administrative, complexităţi computerizate, vaste spaţii de depozitare şi păstrare a alimentelor şi a pieselor de schimb. Lanţurile muntoase fuseseră retezate iar depresiunile nivelate. Nesfârşitele coridoare ale oraşului, săpate sub nivelul platourilor continentale şi al oceanelor se transformaseră în gigantice bazine subterane destinate acvaculturii — singura (şi neîndestulătoarea) sursă internă de hrană şi de minerale.

Legăturile cu Lumile Exterioare, de la care Trantor îşi obţinea resursele trebuincioase, depindeau de miile de spaţio-porturi, de zecile de mii de nave de luptă, de sutele de mii de nave comerciale; de milioanele de nave de transport.

Nici un oraş de mărime comparabilă nu suferise asemenea transformări într-o perioadă de timp atât de scurtă. Nici o planetă din Galaxie nu folosise energia solară într-o asemenea măsură şi nici nu făcuse eforturi atât de disperate pentru a evacua căldura reziduală. Radiatoarele ajungeau până la straturile mai rarefiate ale atmosferei în timpul nopţii, şi erau readuse sub carapacea de metal a oraşului în cursul zilei. Planeta se rotea, iar radiatoarele se ridicau tot mai sus o dată cu căderea nopţii şi coborau încet-încet pe măsură ce lumina zilei creştea. Aşa se făcea că Trantor avea o asimetrie artificială care aproape că devenise simbolul său.

Ajuns la un asemenea apogeu, Trantor conducea Imperiul!

Îl conducea în mod ineficient, însă nimeni şi nimic n-ar fi fost în stare să guverneze bine. Imperiul era prea întins pentru a fi condus de pe o singură lume chiar sub domnia celui mai activ dintre împăraţi. Şi cum ar fi putut Trantor să guverneze cu succes când, în cursul secolelor de destrămare, coroana Imperială devenise obiect de tranzacţie între politicieni şireţi şi incompetenţi care nu vedeau mai departe de vârful nasului, iar birocraţia se transformase treptat într-o clasă de oameni coruptibili?

Dar chiar şi în perioadele sale cele mai sumbre, exista ceva care făcea întreaga maşinărie să funcţioneze în continuare. Fără Trantor, Imperiul Galactic n-ar fi putut merge înainte.

Imperiul se năruia neîncetat, dar atâta vreme cât Trantor rămânea în locul său, esenţa Imperiului se păstra si-şi menţinea un aer de mândrie, eternitate, tradiţie şi putere şi, de ce nu, de exaltare.

Numai atunci când s-a produs ceea ce era de neconceput — când Trantor s-a prăbuşit şi a fost devastat, cetăţenii săi ucişi cu milioanele şi lăsaţi să moară de foame cu miliardele; când impunătoarea carcasă de metal a fost sfârtecată, găurită, topită sub atacurile flotei “barbare” — abia atunci s-a considerat că Imperiul se prăbuşise. Supravieţuitorii fostei mari puteri au continuat să distrugă ceea ce mai rămăsese întreg şi, în decursul unei generaţii, din cea mai impunătoare planetă cunoscută de umanitate, Trantor devenise un neînchipuit vălmăşag de mine.

Asta se întâmplase cu aproximativ două secole şi jumătate în urmă. Pentru restul Galaxiei, Trantor rămăsese în amintirea tuturor aşa cum fusese odinioară. Avea să dăinuie pe vecie ca scenă preferată a romanelor istorice, simbolul şi amintirea duioasă a trecutului, cuvântul îndrăgit în maxime precum: “Toate drumurile stelare duc spre Trantor”, sau “Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea de pe Trantor” sau “Cum frumosul şi urâtul tot aşa Trantor şi lutul”.

Asta, pentru restul Galaxiei…

Pentru Trantor, însă, acest lucru nu era adevărat. Trantor! Imaginea vechiului Trantor fusese uitată cu totul. Metalul de la suprafaţă dispăruse aproape complet. Trantor era acum o lume cu o populaţie redusă, formată din fermieri care produceau pentru ei înşişi, un loc unde rareori ajungeau nave comerciale care, atunci când soseau, nu erau primite cu multă bucurie. Însuşi cuvântul “Trantor”, încă folosit în mod oficial, dispăruse din limbajul oamenilor. Trantorienii o numeau acum “Comin”, ceea ce în dialectul lor ar fi reprezentat “Cămin” din Galactica Standard.

Quindon Shandess se gândea la toate acestea şi la multe altele în timp ce stătea liniştit, într-o binecuvântată stare de semiadormire, în care putea să-şi lase mintea să hoinărească în voie.

Era Prim Orator al celei de-a Doua Fundaţii de optsprezece ani şi, dacă gândirea lui avea să-şi păstreze vigoarea şi abilitatea de a continua războaiele politice, putea să-şi mai păstreze poziţia încă zece sau doisprezece ani.

El era omologul, altfel spus, imaginea în oglindă a Primarului de pe Terminus, care cârmuia Prima Fundaţie, dar se deosebea foarte mult de acesta în toate privinţele. Primarul Terminusului era cunoscut în întreaga Galaxie, iar, ca urmare, Prima Fundaţie reprezenta “Fundaţia” pentru toate lumile. Primul Orator al celei de-a Doua Fundaţii era cunoscut doar colaboratorilor săi.

Şi cu toate acestea, cea care deţinea adevărata putere, sub conducerea sa şi a predecesorilor săi, era cea de-a Doua Fundaţie. Prima Fundaţie deţinea întâietatea în domeniul puterii fizice, al tehnologiei şi al armelor. A Doua Fundaţie deţinea supremaţia în domeniul puterii mentale, al gândirii şi al capacităţii de control. În cazul oricărui fel de conflict între cele două, ce importanţă ar fi avut numărul de nave şi de arme aflat la dispoziţia Primei Fundaţii dacă a Doua Fundaţie controla gândirea celor care acţionau navele şi armele?

Dar cât se va mai putea bucura această putere secretă?