Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Să declar că-s robot şi să-ţi dau un răspuns acum?

— Da. Chiar acum, spuse Trevize.

— Foarte bine. Atunci să presupunem c-aş fi robot şi că am funcţia de supraveghetor. Să mai admitem ca există şi alţii ca mine, puţini la număr, care au acelaşi rol. Să zicem că ceea ce ne uneşte este dorinţa de a ne îngriji de fiinţele umane în ideea că pe Gaia nu există fiinţe umane în adevăratul înţeles al cuvântului, deoarece toate formează o fiinţă planetară atotcuprinzătoare. Să presupunem de asemenea că purtând de grijă Gaiei simţim că ne îndeplinim menirea. Să mai presupunem că în noi subzistă ceva primar, care tânjeşte după fiinţa umană în sensul ce i se dădea pe vremea când abia apăruseră primii roboţi. Să nu mă înţelegi greşit; eu nu susţin că sunt bătrână (presupunând că sunt robot). Am aceeaşi vârstă ca şi tine, aşa cum ţi-am spus ori, cel puţin, asta e durata existenţei mele. Presupunând că-s robot, structura mea robotică va rămâne întotdeauna la fel, şi grija pe care-o acord fiinţelor umane se va păstra constantă. Pel este o astfel de fiinţă. Nu aparţine Gaiei şi a depăşit vârsta pentru a mai deveni cu adevărat o parte a ei. El vrea să rămână cu mine pe Gaia pentru că faţă de persoana mea are cu totul alte sentimente decât tine. El nu socoteşte că eu aş fi robot. În sfârşit, şi eu vreau ca el să rămână aici. Dacă susţii că eu sunt robot, nu-i greu să te convingi de adevărul spuselor mele. Sunt capabilă de orice reacţie umană şi-l voi iubi. Insişti asupra ideii că sunt robot şi consideri, probabil, că nu-s în stare să iubesc în înţeles uman şi mistic, dar tu n-ai reuşit să deosebeşti reacţiile mele de cele pe care tu le asociezi cu dragoste, aşa că te rog să-mi spui care ar fi diferenţa.

Rămase tăcută şi-l privi sfidător pe Trevize.

— Vrei să spui că nu-l vei părăsi? întrebă Trevize.

— Dacă tu presupui că sunt robot, atunci poţi înţelege şi singur că, potrivit Primei Legi, nu l-aş putea părăsi niciodată decât dacă el mi-ar ordona acest lucru şi, în plus, aş fi şi eu convinsă că vorbeşte serios şi că i-aş provoca mai mult rău rămânând lângă el decât părăsindu-l.

— Dar un bărbat mai tânăr n-ar…?

— Care bărbat mai tânăr? Tu ai fi acela, dar nu-mi închipui că ai avea nevoie de mine la fel de mult ca Pel şi, de fapt, nici nu mă vrei, aşa că Prima Lege mi-ar interzice să încerc să-mi leg viaţa de a ta.

— Şi dacă nu eşti robot? întrebă Trevize cu vocea stăpânită şi calmă.

— Hotărăşte-te, îl invită Bliss.

— Am spus: Dacă nu eşti robot?

— Atunci n-ai nici un drept să mai ştii ceva şi-ar rămâne ca numai eu şi Pelorat să decidem.

— În cazul acesta, revin la prima mea idee, rosti Trevize. Îmi cer recompensa, iar prin ea înţeleg ca tu să-l tratezi cu tot respectul pe Janov. Nu mai insist să aflu ce eşti. Vreau garanţia că te vei purta frumos cu el.

— O să mă port frumos cu el, spuse Bliss încet, nu pentru a te recompensa pe tine. ci pentru că aşa vreau. Asta e dorinţa mea cea mai fierbinte. Îţi promit că o să mă ţin de cuvânt. Apoi strigă: “Pel! Pel!”

— Da, Bilss, îi răspunse Pelorat intrând în cameră.

Bliss îi întinse o mână:

— Cred că Trev vrea să-ţi spună ceva.

Pelorat îi strânse mâna, apoi Trevize, luând mâinile lor împreunate între ale lui, spuse:

— Janov, mă bucur din inimă pentru voi amândoi.

— Of, prieten drag, se fâstâci Pelorat.

— Probabil că eu voi părăsi Gaia, îi anunţă Trevize. Plec chiar acum să vorbesc cu Dom despre problema asta. Nu ştiu dacă ne vom mai revedea, dar în orice caz, Janov, ne-am înţeles bine împreună.

— Ai dreptate. Întări Pelorat zâmbind.

— La revedere, Bliss, şi-ţi mulţumesc anticipat.

— La revedere, Trev.

Iar Trevize, fluturând uşor o mână, ieşi din casă.

— Ai reuşit. Trev… Dar, la urma urmei, ai procedat aşa cum mă aşteptam.

Erau din nou la masă. Trevize mancă fără poftă, la fel ca şi prima oară, numai că de data aceasta nu-i mai păsa. Probabil că nu avea să mai mănânce vreodată pe Gaia.

— Am procedat aşa cum te aşteptai, dar probabil că nu din motivele pe care ţi le închipui, răspunse Trevize.

— Bineînţeles c-ai fost sigur de corectitudinea hotărârii tale.

— Da, dar nu din cauza darului meu înnăscut de a surprinde esenţa adevărului. Dacă am ales Galaxia, am făcut-o potrivit unui raţionament obişnuit, la care ar fi apelat oricare altul pus într-o asemenea situaţie. Te superi dacă-ţi explic?

— Deloc. Te tog, Trev.

— Aş fi putut face trei lucruri: fie să mă alătur Primei Fundaţii, fie celei de-a Doua, fie Gaiei. Dacă treceam de partea Primei Fundaţii, Primarul Branno ar fi luat imediat măsuri pentru a-şi asigura dominaţia asupra celei de-a Doua Fundaţii şi a Gaiei. Dacă mă alăturam celei de-a Doua Fundaţii, Oratorul Gendibal ar fi trecut de îndată la acţiune pentru a domina Prima Fundaţie şi Gaia. În oricare dintre aceste cazuri s-ar fi petrecut ceva ireversibil şi dacă vreuna dintre soluţii ar fi fost greşită, ar fi rezultat o catastrofă. Totuşi, dacă mă alăturam Gaiei, atunci atât Prima cât şi cea de-a Doua Fundaţie ar fi plecat cu convingerea că fiecare a obţinut o victorie minoră împotriva celeilalte. Totul ar fi continuat ca şi până acum, deoarece, după cum mi s-a spus, constituirea Galaxiei va dura generaţii, chiar secole. Alegerea mea s-a oprit asupra Gaiei în ideea de a mai obţine o amânare şi de a fi siguri că vom avea suficient timp la dispoziţie pentru a modifica anumite lucruri sau chiar pentru a schimba total planul dacă am greşit acum.

Dom îşi arcui sprâncenele. În rest, chipul lui aproape cadaveric, rămase inexpresiv. Cu o voce piţigăiată şi melodioasă spuse:

— Şi părerea ta este că alegerea ar putea fi greşită?

Trevize ridică din umeri:

— Nu cred, dar ca să ştiu sigur ar mai trebui să fac ceva. Intenţionez să vizitez Pământul, în caz că voi reuşi să-l găsesc.

— Trev, noi nu te vom împiedica să pleci dacă aşa ţi-e voia.

— Nu mă potrivesc lumii voastre.

— Nici Pel, dar dacă totuşi vrei să rămâi vei fi bine primit, la fel ca şi el. Noi nu te vom reţine cu forţa… dar spune-mi, de ce doreşti să vizitezi Pământul?

— Cred că înţelegi foarte bine de ce, afirmă Trevize.

— Te înşeli.

— Dom, mi-ai ascuns unele lucruri pe care le ştiai. Probabil că ai avut motive serioase, dar eu aş fi preferat ca lucrurile să stea altfel.

— Stai puţin. Nu înţeleg, spuse Dom.

— Ascultă, Dom, când am luat hotărârea, am folosit computerul şi, pentru scurtă vreme, m-am aflat în contact cu minţile celor din jurul meu: Primarul Branno, Oratorul Gendibal, Novi. În acele momente mi-au trecut prin minte tot felul de viziuni, care, luate izolat, nu aveau prea mare însemnătate pentru mine. Între care, de exemplu, efectul pe care Gaia, prin mijlocirea lui Novi, îl produsese asupra Trantorului. În scopul de a-l determina pe Orator să meargă spre Gaia.

— Da?

— Da, şi unul dintre acestea era şi epurarea bibliotecii de pe Trantor de orice menţiuni referitoare la Pământ.

— Retragerea tuturor menţiunilor despre Pământ?

— Exact. Am tras concluzia că Pământul este important şi că secretul asupra existenţei lui trebuie păstrat atât faţă de cea de-a Doua Fundaţie, cât şi faţă de mine. Iar dacă eu trebuie să port răspunderea pentru direcţia în care se va dezvolta Galaxia, nu accept să rămân ignorant. N-ai vrea să-mi spui de ce e atât de important să mi se ascundă orice cunoştinţe despre Pământ?