Isaac Asimov - Marginea Fundaţiei

— Da.

— Atunci dă-mi voie să-ţi spun că n-ai jucat cinstit. Probabil că n-ai pătruns în mintea mea pentru a-mi influenţa hotărârea, dar sigur ai înfluenţat-o pe a lui Pelorat, aşa-i?

— Aşa ţi s-a părut?

— Exact. În momentul crucial, Pelorat mi-a amintit de viziunea pe care o avea el despre o Galaxie vie şi gândul lui m-a determinat să fac alegerea din acea clipă. S-ar putea ca gândul să fi fost al lui, dar mintea care-l inspirase era a ta, nu-i aşa?

— Gândul acesta, ca şi altele, existau în mintea lui. Am netezit calea şi activat ideea de Galaxie vie, dar nu în dauna altui gând. Prin urmare, el a lunecat cu uşurinţă din conştiinţă ajungând să fie exprimat în cuvinte. Te rog să mă crezi, nu eu l-am creat. El se afla acolo.

— Acest lucru poate fi totuşi considerat un amestec direct în libertatea totală pe care o aveam pentru a lua o hotărâre, nu?

— Gaia a socotit că e necesar.

— A socotit? Atunci, în speranţa că asta te-ar putea face să te simţi mai bine sau mai nobilă, vreau să ştii că deşi remarca lui Janov m-a convins să iau hotărârea în acel moment, eu aş fi făcut aceeaşi alegere chiar dacă n-ar fi scos o vorbă sau dacă ar fi încetat să mă determine să aleg în alt fel. Ţin foarte mult să cunoşti acest fapt.

— Mă simt uşurată, îi răspunse Bliss cu răceală. Asta e tot ce voiai să-mi comunici când ţi-ai exprimat dorinţa de a mă vedea?

— Nu.

— Mai e ceva?

Trevize se aşeză pe un scaun pe care-l pusese în faţa ei, astfel că genunchiili se atinseră. Se aplecă spre ea şi spuse:

— Când ne-am apropiat de Gaia, tu erai de serviciu pe staţia spaţială. Tu ne-ai capturat; tu ai venit să ne iei şi de atunci ai rămas tot timpul cu noi, cu excepţia mesei pe care am luat-o cu Dom, când n-ai fost de faţă. Şi încă ceva. Tot tu te-ai aflat pe Far Star cu noi când am luat hotărârea. Mereu tu.

— Eu sunt Gaia.

— Explicaţia nu mă satisface. Un iepure înseamnă Gaia. Chiar şi o pietricică înseamnă Gaia, dar nu toate reprezintă Gaia în aceeaşi măsură. Unele sunt mai importante. Dar de ce tocmai tu?

— Tu ce crezi?

Trevize lasă deoparte orice reţinere:

— Eu cred că tu nu eşti Gaia. Reprezinţi mai mult de-atât.

Bliss îşi ţuguie buzele şi scoase un sunet dispreţuitor. Trevize nu se dădu bătut:

— În momentele când trebuia să iau hotărârea, femeia care se afla împreună cu Oratorul…

— El îi spunea Novi.

— Aşa, această Novi a afirmat că roboţii, care acum nu mai există, au îndrumat Gaia pe drumul acesta şi au educat-o să urmeze o versiune a celor trei Legi ale Roboticii.

— Foarte adevărat.

— Şi roboţii nu mai există?

— Aşa a spus Novi.

— Novi nu a spus aşa ceva. Îmi amintesc exact cuvintele ei: “Gaia s-a format cu mii de ani în urmă cu ajutorul roboţilor care, pentru o scurtă perioadă, au slujit speciei umane, dar acum n-o mai fac.”

— Trev, şi asta înseamnă că ei mai există?

— Nu, înseamnă că nu mai slujesc omenirii. Dar n-ar putea cârmui?

— Ridicolă idee!

— Sau supraveghea? De ce te aflai acolo în momentul hotărârii? Nu păreai atât de importantă. Novi a condus tratativele şi ea reprezenta Gaia. Ce nevoie era de tine? Doar dacă nu cumva…

— Ei bine? Doar dacă ce?

— Doar dacă nu cumva tu eşti supraveghetorul care are rolul de a aprecia dacă Gaia respectă sau nu cele Trei Legi. Doar dacă tu nu eşti cumva un robot atât de iscusit construit încât nimeni nu te poate deosebi de o fiinţă umană.

— Dacă nimeni nu poate, cum se face că tu eşti în stare? întrebă Bliss cu o undă de sarcasm.

Trevize se rezemă de spătarul scaunului:

— Nu vă întreceţi cu toţii să-mi spuneţi că posed capacitatea de a fi sigur? de a lua hotărâri? de a vedea soluţii şi de a ajunge la concluzii corecte? Eu n-am o asemenea pretenţie; voi susţine asta. Dă-mi voie să-şi spun că din momentul când te-am văzut pentru prima oară m-am simţit nelalocul meu. Cu tine mi se-ntâmplă ceva ciudat. Sunt la fel de sensibil la graţia feminină ca şi Pelorat, ba chiar mai sensibil, şi tu ai o înfăţişare plăcută. Cu toate astea, n-am simţit nici o clipă vreo atracţie faţă de tine.

— Mă simt distrusă din pricina asta.

Trevize ignoră remarca şi continuă netulburat:

— Când ai apărut pe nava noastră, noi tocmai discutam despre posibilitatea existenţei unei civlizaţii non-umane pe Gaia, şi când Janov te-a văzut, în nevinovăţia lui, te-a şi întrebai: “Eşti umană?” Probabil că un robot trebuie să spună întotdeauna adevărul, dar presupun că poate răspunde şi evaziv. Tu te-ai mulţumit să spui: “Nu arăt umană?” Da, pari umană, Bliss, dar vreau să te mai întreb o dată: “Eşti umană?”

Bliss nu-i răspunse şi Trevize urmă:

— Cred că din acel prim moment am simţit că nu eşti femeie. Eşti robot şi nu ştiu cum se face, dar mi-am dat seama de asta. Şi din cauza acestui sentiment, toate evenimentele care s-au petrecut după aceea au avut pentru mine o anumită semnificaţie — în special absenţa ta de la masă.

— Trev, crezi că nu pot mânca? întrebă Bliss. Ai uitat că am luat câteva îmbucături din creveţi pe nava ta? Te asigur că pot mânca şi îndeplini toate celelalte funcţii biologice umane. Inclusiv sexuale, ca să te scutesc să mă mai întrebi. Şi te încredinţez că nici asta nu dovedeşte că nu sunt robot. Roboţii atinseseră culmea perfecţiunii chiar cu mii de ani în urmă, când doar creierul îi deosebea de fiinţele umane şi atunci diferenţa era detectabilă doar pentru cei capabili să utilizeze câmpurile mentale. Orator Gendibal ar fi putut să spună dacă sunt robot sau om, asta în cazul că s-ar fi deranjat să mă studieze. Dar bineînţeles că n-a făcut-o.

— Foarte bine, dar deşi eu nu am acces la mentalică, sunt convins că eşti robot.

— Şi dacă aş fi? întrebă Bliss. Nu recunosc nimic, dar m-ai făcut curioasă. Dacă sunt?

— Nu-i nevoie să recunoşti nimic. Ştiu că eşti robot. Dacă mi-ar trebui o dovadă cât de mică, m-aş folosi de afirmaţia ta de adineauri, când ai susţinut că poţi bloca influenţa Gaiei pentru a-mi vorbi ca un simplu individ. Nu cred c-ai putea face asta dacă ai fi o parte din Gaia, numai că tu nu apartii planetei. Tu eşti un robot supraveghetor şi, prin urmare, vii din afara Gaiei. Şi pentru că am adus vorba despre asta, de câţi roboţi supraveghetori are nevoie Gaia şi câţi posedă ea?

— Îţi repet: nu recunosc nimic, dar m-ai făcut curioasă. Dar dacă sunt robot?

— În cazul acesta, aş vrea să ştiu un singur lucru: Ce vrei de la Janov Pelorat? Mi-e prieten şi, în felul lui, a rămas un copil. El îşi închipuie că te iubeşte. Crede că vrea doar ceea ce eşti tu dispusă să-i oferi, socotind că i-ai dat deja destul. El nu cunoaşte şi nici nu-i în stare să-şi imagineze ce înseamnă dezamăgire în dragoste sau, în cazul de faţă, agonia de a afla nu eşti umană…

— Dar tu ştii ce-nseamnă durerea pricinuită de dragostea neîmpărtăşită?

— Am trecut prin asemenea momente. Eu n-am dus o viaţă retrasă ca Janov. Nu mi-am consumat inutil existenţa şi nici nu am uitat de mine lăsându-mă antrenat într-o goană intelectuală care să înghită cu totul celelalte laturi ale vieţii, cum ar fi soţia şi copilul, aşa cum a făcut el. Acum, dintr-o dată, renunţă la toate de dragul tău. N-aş vrea ca el să sufere. Nu accept asta. Dacă am adus un serviciu Gaiei, cred că merit o recompensă, iar aceasta e asigurarea că Janov Pelorat nu va regreta alegerea făcută.